Lacuri de baraj natural în munţii Trotuşului

Pentru informații privind formarea lacurilor de baraj natural și, în general, a lacurilor de alunecare, precum și pentru opisurile cuprinzând lacurilor de alunecare din Munții Trotușului, accesați link-ul http://www.muntesiflori.ro/lacuri-de-alunecare-2/

Pentru a vedea imagini ale lacurilor prezentate mai jos, accesaţi link-urile indicate ca surse bibliografice !

1. Lacul cu Boglari – pe valea Strâmba/Munceii Berzunţilor [Bereşti-Tazlău/BC]

Lacul, pe care l-am numit ”cu boglari”, deoarece aici am avut bucuria de vedea, pentru prima dată,  frumoasa specie de Ranunculus (sceleratus), este situat, bine ascuns în pădure,  pe cursul superior al unui mic afluent al pârâului Strâmba (tributar Tazlăului în gura satului Bereşti-Tazlău) a căror confluenţă se află la 1,2 km de ieşirea din satul Bereşti-Tazlău şi la 0,3 km de intrarea în satul Turluianu. Versantul stâng al pârâiaşului a fost afectat, în urmă cu mai bine de 10 ani, de o alunecare destul de serioasă a cărei frunte a blocat cursul apei într-o zonă în care albia acesteia, după ce se lărgea cam 15 m, pe o lungime de aproape 100 m, îşi schimba profilul, devenind brusc îngustă şi ravenată. În aceste condiţii, apa acumulată în spatele barajului a ocupat, iniţial, o suprafaţă de cca 1200 mp. Treptat, ca urmare a colmatării, dar şi a deversării artificiale prin construcţia unui şanţ în corpul barajului, suprafaţa apei s-a restrâns şi ocupă, în prezent (noiembrie, 2012), mai puţin de o treime din cuvetă, adică 25 m x 15 m (adâncime sub 0,5 m); la coada actuală a lacului s-a format o fâşie lată  de vreo 10 m de stuf şi papură. Oglinda destul de clară a apei este, în mare parte, ocupată de mici peninsule sau insule de papură; la acestea se adaugă petece mai întinse de broscăriţă (Potamogeton natans) printre care îşi fac loc boglari viguroşi.

Pe una dintre treptele superioare ale alunecării rezistă, cu greu, o mică baltă ce-şi adună apele din precipitaţii directe şi din şiroiri: Balta de la Lacul cu Boglari.

2. Lacul Roşu (Ghilcoş) – pe pârâul Bicăjel/Munţii Hăşmaş [acces din localitatea Lacu Roşu/Gheorghieni/HG].

După unii (Puskás Ferenc(1 în lucrarea lui, “Istoria Borsecului”),  lacul s-ar fi  format în anul 1837 în urma unei alunecări de teren  de pe versantul nord-vestic al Muntelui Ghilcoş (Ucigaşul), declanşate de ploile torenţiale din acel an, care a barat firul Pârâului Oii. După alţii (ex. Franz Herbich(2, care în 1859 aprecia suprafaţa lacului la 32 ha) factorul declanşator ar fi fost cutremurele din ianuarie şi februarie 1838. Din punctul nostru de vedere ambele variante pot sta în picioare, deoarece e posibil ca alunecarea să se fi produs în două etape, cutremurile amintite desăvârşind ceea ce au început ploile. Lacul a fost descoperit, din întâmplare, câţiva ani mai târziu, de un grup de turişti. Despre formarea lacului circulă şi o serie de legende care încearcă să explice, romanţat, culoarea roşie a apei. Valul de pământ ar fi îngropat  o turmă de oi, cu ciobani, câini şi măgari, aflată în momentele fatidice ale alunecării pe valea Pârâului Oii; de aici şi numele, post eveniment, dat muntelui: maghiarul “gylkos” = ucigaş. Altă legendă povesteşte despre o frumoasă localnică, Fazekas Eszter, care a preferat să se arunce în lac decât să-şi trădeze iubitul. Există şi o variantă care povesteşte felul în care s-a declanşat alunecarea: O altă frumoasă a locului, Ferenc Aniko, răpită de un haiduc, a fost dusă de acesta pe muntele Suhardu Mic. Ajutată de duhul muntelui, fata reuşeşte să fugă, dar haiducul, înfuriat, a lovit cu bâta ciobănească în stânca muntelui, care s-a rostogolit, blocând  valea.

Denumirea maghiară a lacului – Gyilkos-tó = Ucigaşul – apare pentru prima dată în lucrarea lui Balázs Orbán(3 în anul 1864, după denumirea muntelui, care aparţinea unei vechi familii de nobili transilvani, Lázár (proprietara vestitului castel din Lăzarea/HG). Lacul este însă amintit încă din 1853 cu numele de Lacul Pietrei Roşii (Vereskö-tó) ca fiind bogat în păstrăvi, de către  Benkő Károly(4. Din 1936 a fost botezat oficial Lacul Roşu (în maghiară, Veres-tó – veres = roşu, tó = lac –, varianta românească Vereşcheu). Coloraţia roşie, mult mai vizibilă în perioadele ploioase, provine de la aluviunile argiloase – încărcate cu hidroxizi şi oxizi de fier – transportate în lac de Pârâul Roşu. În lac se varsă, direct, Pârâul Oii (Juh-patak), Pârâul Roşu/Vereşcheu (Veres-patak, numit şi Lóhavas-patak = Pârâul Muntele Cailor), Licaş (Likas-patak) şi Suhard (Cohárd-patak) iar , indirect, afluentul de dreapta al Pârâului Oii, Pârâul Ghilcoş (Gyilkos-patak). Emisarul lacului e numit Bicăjel. Pâraiele: Oii, Ghilcoş şi Vereşcheu formează un con de dejecţie care colmatează lacul. La începuturi, suprafaţa lacului era extinsă pe trei afluenţi ai Bicazului: Hăghimaşul/Valea Oilor, Licaşul şi Valea Suhardului, în felul acesta, lacul având forma literei ”L”. După măsurătorile efectuate în anul 1955 de A. Năstase şi I. Pişotă, lacul, aflat la o altitudine de 983 m, avea o circumferinţă de 3,09 km (azi, 2,83 km) şi 680.000 m.c. de apă întinsă pe o suprafaţă de 12,63 ha (din care 8% acoperită de plante acvatice). Lungimea maximă era de 950 de m (în 1890 avea 1,3 km), lăţimea maximă (de fapt, lungimea braţului vestic) de 442 m, iar cea medie de 100 m, adâncimea maximă de 10,5 m (în apropierea barajului natural) şi medie de 5,4 m. Viteza de colmatare este destul de mare, motiv pentru care, în anul 1962, s-au construit diguri şi baraje pe albiile pâraielor Oii şi Roşu pentru reţinerea aluviunilor. În spatele barajelor s-au format două lacuri, dar în anul 1971 cel de pe Pârâul Oii era colmatat total, iar cel de pe Pârâul Roşu 95 la sută. S-a estimat (în 1967) că, de la apariţie, volumul de apă al Lacului Roşu a scăzut cu 40%, apreciindu-se că la o colmatare totală se va ajunge în anul 2080. Suprafaţa lacului se reduce, în urma colmatării, în medie, cu 357 metri pătraţi pe an.

Mai menţionăm că în legătură cu Lacul Roşu se vehiculează, încă, o serie de fetişuri: “cel mai tânăr lac natural din România”, “primul lac de baraj natural format în România”, “cel mai mare lac natural montan din România”, “cel mai mare lac de baraj natural din România”, “singurul lac de baraj natural din Romania”; toate în afara realităţii.

[Bibliografie:
1. Decei, Paul – Lacuri de munte. Drumeţie şi pescuit, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981
2. http://www.harghita.ro/rom/3/34/34gyilkosto.html
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Lacu_Ro%C8%99u,_Harghita
4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Ro%C8%99u]
5. http://www.outdoorcapital.ro/content/formarea-i-legenda-lacului-ro-u
6.http://www.visittransilvania.ro/detail_atraction.php?language=romanian&district=harghita&id=174
7. http://www.cdep.ro/proiecte/2011/500/40/6/em753.pdf

3. Fostul Lac Bălătău (Bolătău) – pe pârâul Izvoru Negru/Munţii Nemira [Sălătruc/Dărmăneşti/BC]

Lacul Bolătău se afla nu departe (la 3 km) de satul Sălătruc (Dărmăneşti/BC), pe pârâul Izvoru Negru (Munţii Nemira), ultimul afluent important, de dreapta, al Uzului.

S-a format în anul 1883 pe cursul inferior al pârâului, la altitudinea de 530 m, în punctul numit “Rupturile de la Focul lui Ivan”. Ca urmare a unei lungi perioade de ploi puternice din vara acelui an, s-a produs  alunecarea bruscă a unei mase de roci de 30-40 m grosime pe un pat de argilă foarte înclinat (30 grade) care a blocat valea şi pârâul Izvoru Negru; în spatele barajului de rocă s-a format un lac destul de mare, de cca 1 km lungime şi cu o suprafaţă de aproximativ 12 ha, acumulând un volum de vreo 500.000 mc (Lacu Roşu are puţin peste 11 ha şi un volum de aproape 600.000 mc). La scurt timp după formare a fost transformat în crescătorie de păstrăvi. Pentru valorificarea marii cantităţii de peşte din lac s-a încercat secarea sa prin săparea unui tunel, care a fost însă distrus de presiunea apei, rezultatul fiind doar diminuarea drastică a dimensiunilor lacului. Ulterior s-a refăcut barajul şi lacul a fost repopulat, întâi cu păstrăv, apoi cu clean; acesta din urmă, foarte agresiv, a eliminat păstrăvul din lac, obligându-l să migreze în amonte. Dacă în urmă cu vrea 50 de ani lacul se mai putea “mândri” cu dimensiuni precum: 370 m lungime, 120 m lăţime maximă, suprafaţă de 4,5 ha, 150.000 mc de apă şi cu o adâncime maximă de 3,5 m (dar şi cu prezenţa unei cabane-bufet pentru pescari), procesele de colmatare destul de rapide (amplificate de exploatările forestiere deosebit de intense în bazinul Izvorului Negru din ultimele decenii) au condus la dispariţia cvasitotală a lacului,  nemairămânând din el decât o baltă, colaterală firului Izvorului Negru, de 50 m lungime, 10 m lăţime maximă şi adâncime decimetrică. Îi mai este încă vehiculat, deşi nu mai există ca entitate, titlul de monument al naturii; oficial, cele 4,5 ha pe care le ocupa, extinse la 4, 83 ha din anul 2004, au fost decretate prin hotrărâre de guven arie naturală protejată, sub titulatura de Rezervaţia Naturală Lacul Bălătău. Se are în vedere protecţia speciilor faunistice şi floristice specifice mediului (fost) lacustru. Din păcate nu am găsit (încă) un studiu legat de fostul Lac Bălătău, privind aceste aspecte. Ceea ce se evidenţiază cu uşurinţă, apropo de epitetul “fost”, este păduricea de anini ce acoperă în bună parte suprafaţa fostului lac.

Cea mai scurtă cale de acces este prin Dărmăneşti: din DN 12A, Oneşti – Miercurea-Ciuc, la 30 km de Oneşti şi 90 km de Miercurea-Ciuc, la 600 m (pe stânga) de placa indicatoare ce anunţă intrarea în Dărmăneşti (venind de la Oneşti) se desprinde  DC 132A Dărmăneşti – Sălătruc. Mergem pe acesta 7,5 km până la punctul terminus, apoi, încă 2,5 km pe jos, pe drumul forestier ce însoţeşte pârâul Izvoru Negru. Locul unde a existat barajul în spatele căruia fiinţa Lacul Bălătău este semnalizat de prezenţa unui panou informativ montat de o asociaţie de turism din Dărmăneşti care a derulat un proiect de recondiţionare a traseelor din Munţii Nemira. Rezultatul a constat în marcarea porţiunilor de intrare în trasee, desfăşurate pe drumuri forestiere, în cazul Lacului Bălătău, cu bandă albastră, din Dărmăneşti pe şoseaua asfaltată (DJ 123) ce străbate oraşul şi în continuare pe drumul forestier însoţitor al văii Izvorului Negru, până la fostul lac; de aici, benzile albastre ce ar trebui să însoţească traseul sugerat pe panoul informativ se răresc până la dispariţie. Traseul, unul dintre cele “clasice” ale Munţilor Nemira, trasat prin anii 70 ai secolului trecut, numai şi numai datorită Lacului Bălătău, făcea legătura dintre acesta şi staţiunea Slănic-Moldova. Prost gândit încă de la început (de la Slănic, urcare pe valea Pufului până pe un prim interfluviu – Mt. Pufu –, coborâre în valea Dofteanei, suiş pe al doilea interfluviu – Mt. Cleja –, coborâre în valea Ciungetului, o nouă ascensiune pe al treilea interfluviu – Plaiul Ciungetului –, urmată de coborârea finală, în valea Izvorului Negru) traseul a devenit, dincolo de dispariţia principalului obiectiv, şi impracticabil, din cauza deteriorării cvasitotale a marcajului.

Un aspect interesant, ce merită semnalat, e legat de numele fostului lac, Bălătău/Bolătău (pe hărţile mai vechi, şi Băltău). Cuvântul, ca atare, nu apare în nici unul dintre dicţionarele explicative, de circulaţie curentă, ale limbii române, deşi termenul e folosit, cel puţin în Moldova, şi într-o accepţiune comună, cu înţelesul de mlaştină, baltă, lac; este, probabil, un împrumut din limba rusă, unde, pentru a desemna aceleaşi entităţi este folosit cuvântul “boloto”. Ca toponim (varianta Bolătău), a fost atribuit unui sat din comuna Zemeş/BC, mai multor pâraie: doi afluenţi … indirecți ai Bistriţei – unul în NT, altul în SV – unul al Cracăului Alb (NT), altul al Sadovei (SV), unei mlaştini de lângă Dorna-Arini/SV, unui iaz – rezervaţie naturală în comuna Probota/IS, unui lac natural în Obcina Feredeului, format prin anii 1600 (!), prin alunecare, la obârşia pârâului numit tot Bolătău (afluentul Sadovei pomenit mai sus). Un pârâu, afluent al Nechitului (tributar Bistriței)/NT, ca și dealul ce reprezintă versantul drept al pârâului, dar și vârful principal al versantului stâng al acestuia, sunt numite ale  Bolătaielor. Am aflat din surse orale (fără să fi verifica încă pe teren) și despre un lac “Tău sau Bolătău” de sub versantul vestic al Munților Berzunți (pe teritoriul comunei Poduri)(6.  Mai amintim apoi și variantele Bulătău (pârâu, afluent al pârâului Ața>Tarcău din Munții Tarcăului) și bolostău (“Și pe fată o mânat/Tot la tău, la bolostău,/Să scoată inu din tău” –  în “Poezii și povești populare din Țara Lăpușului”/Editura Minerva, București, 1990, de etnologul maramureșean Pamfil Bilțiu)(5
Addenda:
1. “Pentru toponimul de la Dărmănești există și etimologia alternativă maghiară ‘Bala tó’,’Lacul lui Bala’, dar aceasta se datorează doar necunoașterii (nu se pot explica de la un antroponim, Bala, zecile de microtoponime bălătău răspândite pe tot teritoriul Moldovei). Un exemplu neamintit este Bălătăul Ciutelor de lângă vf. Cărunta din munții Ciucului (apare pe hărțile topografice din anii 1950′). E o dovadă în plus că aceste toponime nu sunt simple preluări de la o populație slavică, ci sensul lor este cunoscut de localnici (cunoscând obiceiul căprioarelor de a se tăvăli în noroi în perioadele caniculare).” [apud Vlad Chindeatoponime.wordpress.com]
2. Pe http://www.eusuntdaniela.ro/lacul-bolatau-taul-fara-fund-al-neamtului/ este descris Lacul Bolătău (Lacul Bolătău Ponor, Lacul Dracului, Balta Diavolului) din Munții Stânișoarei !

[Bibliografie:
1. Albotă, Mihail – Munţii Nemira. Ghid turistic, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1983
2. http://naycool.blogspot.ro/2010/11/valea-izvorul-negru.html
3. http://www.infoturism-moldova.ro/location/balatau]

3. Lacul temporar de la Dofteana – în bazinul pârâului Valea Câmpului/Plaiul Ciunget-Streaja Mică/Munţii Nemira [Ştefan Vodă/Dofteana/BC]

Deşi poate fi considerat relativ insignifiant, din cauza dimensiunilor reduse (15 m x 10 m), dar şi pentru că adună apă doar în perioade ale anului cu regim pluviometric ridicat, existând propriu-zis ca lac numai primăvara, după topirea zăpezilor, îi semnalăm totuşi prezenţa, tocmai datorită acestei particularităţi. Formarea lacului este consecinţa prăbuşirii unei părţi dintr-un versant care a generat, împreună cu o alunecare minoră, un val alcătuit din pământ şi marne argilo-silicioase, care a barat firul obârşiei principale a pârâiaşului Valea Câmpului (afluent de stânga, ce precedă mai cunoscutul pârâu Seaca, ca afluent al Dofteanei – la rândul ei, tributară Trotuşului) cu doar 500 m mai jos de izvorul difuz  al acestuia. Valul de alunecare s-a oprit în albia pârâiaşului, într-o zonă în care aceasta, fiind prinsă între doi pereţi înalţi, era ceva mai îngustă (15 m), şi s-a transformat  într-un baraj înalt de vreo 2 m, blocând-o pe întreaga lăţime. Mai mult de atât, ca factor favorizant al producerii prăbuşirii s-a constituit prezenţa unui mic afluent de dreapta, al cărui mal, probabil, s-a erodat, cuveta lăculeţului formându-se la fosta confluenţă a pârâiaşelor; în prezent micul afluent şi-a mutat gura de vărsare cu câţiva metri în aval. În timp barajul a fost erodat la contactul cu versantul stâng al pârâiaşului, astfel că lacul reuşeşte să mai păstreze prea puţină apă din cea venită la vale de la izvor. În timpul verilor, chiar nesecetoase, pârâul e aproape sec pe porţiunea de la izvor la baraj.

Accesul la micul lac se face din satul Ştefan Vodă/Dofteana, urmând o uliţă laterală (a treia pe dreapta) ce se desprinde din drumul principal, asfaltat, al cătunului care, la rândul lui, este o  ramificaţie (spre  dreapta) a drumului comunal (116D) ce străbate satele Dofteana şi Hăghiac, desprins, cu 1,5 km în urmă, din DN 12A, Oneşti – Miercurea-Ciuc. Uliţa pe care am pornit din Ştefan Vodă suie 1 km pe valea … Văii Câmpului, iar, după ce trece de ultima casă, se prelungeşte cu un drum de căruţe, încă vreo 500 de metri spre lac. Ultimii 200 m se parcurg fără drum, pe cărări de oi.

4. Lacul Agăş – pe pârâul Muncel/Munţii Tarcăului [Agăş/BC]

Lacul Agăş s-a format în urma unei alunecări de teren produse pe versantul nordic al Piciorului Stâneica, un contrafort al culmii Muncelu (Preluca Tâlharului/Munţii Tarcăului), care a barat cursul mijlociu al pâraului Muncel, afluent de obârşie al Agăşului, tributar, la rândul lui, Trotuşului. Ruptura produsă în corpul Stâneicii a dislocat o masă de sol şi de roci groasă de 10-20 m, pe un front de aproape 200 m lăţime, ce s-a deplasat circa 1 km, pe o pantă de aproximativ 15 grade. Fruntea valului de alunecare s-a proptit în … genunchiul masiv al piciorului Falca Porcului pe care pârâul Muncel era forţat şi până atunci să-l ocolească, făcând un cot de 90 de grade. Întâmplător sau nu, exact în zona respectivă a funcţionat o sondă de petrol care a fost acoperită de pământul dislocat, de exisenţa ei amintind doar câteva resturi ale paprapeţilor de protejare a platformei sondei … de alunecări. Constatăm că producerea unor alunecări masive de teren, care au generat lacuri, au avut loc şi în alte locuri unde existau sonde de petrol. În zonele în care au  apărut lacurile Topliţa, ale Stirigoiului şi ale Şugurei funcţionează, de asemenea, mai multe sonde. O ipoteză ar fi că există o legătură între prezenţa petrolului, în special, a modului de exploatare a acestuia şi alunecările de teren.

Apreciem că Lacul Agăş s-a format relativ recent, în jurul anului 2000, dacă ţinem cont de gradul de stabilitate a stâncilor antrenate de valul de alunecare, de densitatea şi vârsta vegetaţiei ce acoperă ruptura.

Alimentarea se face constant prin două braţe de obârşie ale Muncelului, emisarul trăgându-şi apele din lac, la prima vedere, oarecum difuz; de fapt, apa ce se scurge din lac este drenată printr-un tub de beton montatat când a fost construit drumul forestier ce traversează barajul lacului. Raportat la alte lacuri din zonă acesta are dimensiuni medii: lungimea 150 m, lăţimea 40-60 m, şi adâncimea apreciată de localnici la 30 de m (!), iar de noi la maximum 2 m. Este înconjurat de pădure, mai puţin pe latura dinspre aval unde este mărginit de valul de alunecare, iar pe malul dinspre amonte s-a format o miniplajă din aluviunile aduse de pâraiele ce se varsă în el.

Vegetaţia lacului este reprezentată de câteva pâlcuri de papură şi de alte plante specifice de baltă.

Intrarea în traseu se face din satul Simbrea (Agăş/BC), localitate aflată  pe DN 12A la 55 km de Oneşti şi 65 de Miercurea-Ciuc, urmând drumul forestier, totodată şi uliţă a satului, ce suie pe valea pârâului Agăş 4 km. Continuăm pe acest drum şi dincolo de ultimele case ale satului, încă 2 km, până la o intersecţie de trei drumuri marcată de prezenţa unui pod de beton peste pârâul Agăş. Alegem să mergem pe braţul drept al intersecţiei, un drum petrolier abandonat ce traversează Agăşul pe pod, şi urcăm lejer, în serpentine largi, pe versantul stâng al văii Agăşului, îndreptându-ne spre vest. Cam după 3,5 km, drumul petrolier se termină, ultima să parte (cam 200 de m) fiind distrusă de valulul de alunecare care a dus la apariţia lacului. Putem însă înainta fără probleme până la lac şi mai departe, deoarece s-a trasat un drum de tractor pentru exploatările forestiere. După parcurgerea a 100 m din capătul drumului petrolier, dacă vom coborî circa 30 de metri peste fruntea valului de alunecare, înspre valea Muncelului, şi vom urca apoi pe firul apei, vom descoperi prinse în mici cuvete trei lăculeţe. După ce-l depăşim pe ultimul, ajungem la marginea barajului în spatele căruia se ascunde Lacul Agăş.

5. Lacul Topliţa – pe pârâul Topliţa/Munţii Tarcăului [Zemeş/BC]

Este un mic lac apărut recent (2005) în urma unei alunecări de teren produse pe versantul drept al bazinul inferior al pârâului Topliţa (Pârâul de la Silvică), afluent al Tazlăului Sărat. Valul de alunecare lat de circa 200 m şi gros de vreo 10 m a glisat pe o pantă de aproximativ 12 grade, pe o direcţie transversal-oblică (40 grade) faţă de cursul apei, oprit astfel de un baraj lat de circa 30 de metri şi înalt de 2 m. Lacul format în spatele barajului are o lungime de 180 m şi o lăţime relativ constantă de 30 m, dimensiuni ce conduc la o suprafaţă de aproape 0,5 ha; îi apreciem adâncimea maximă la 1-1,5 m. Pârâul Topliţa, care îl alimentează, îşi reface cursul în aval de baraj, scăpând prin extremitatea dreaptă a acestuia. Deocamdată e greu de apreciat longevitatea lacului; remarcăm însă masa destul de mare de aluviuni, predominant fiind pietrişul, depusă la coada lacului.
Deşi foarte tânăr, lacul s-a … gătit deja cu câteva pâlcuri de stuf şi papură.

Mai adăugăm faptul că în urma alunecării ce a generat Lacul Topliţa, au mai apărut câteva lăculeţe, patru, pe diversele ei trepte de alunecare (13 m x 7 m, 40 x 10, 14 x 6, 25 x 7), şi două de mici dimensiuni (5 x 5, 10 x 10) pe trepte ale unei alunecări colaterale petrecute cu cca 100 de metri mai jos de fruntea alunecării principale. Desigur, toate cele 6 lăculeţe sunt sortite unei vieţi scurte.

Accesul la lac se face din comuna Zemeş. De la ieşirea din oraşul Moineşti spre Bacău, mergem de pe DN 2G, către cartierul Moineştiului, Lucăceşti, de unde continuăm 9 km pe DJ 117, declasificat recent la nivel de DC, până în Zemeş. Străbatem Zemeşul cale de 5 km până la intersecţia cu drumul forestier de pe valea Topliţei, marcată de prezenţa unei troiţe. După încă un kilometru pe drumul comunal, s-ar trece pe lângă clădirile unui fost canton silvic; de aici, celălalt nume al Topliţei, Pârâul de la Silvică. Dar, pentru a ajunge la lac, se urmează de la troiţă fostul drum petrolier de pe valea Topliţei, deteriorat acum de alunecarea ce a generat lacul. Srăbătem cei 500 m, ce au mai rămas intacţi, până la alunecare, neglijând varianta nouă a drumului, trasată provizoriu şi încă neconsolidată, ce pleacă spre stânga și care suie pe valul de alunecare. După cei 500 m continuăm încă 200 m pe o potecă ce urmează firul Topliţei și ajungem la lac.

[Bibliografie: http://www.muntesiflori.ro/lacurile-stirigoiului/]

6. Lacul Iapa

Este, probabil, cel mai recent lac de baraj natural din Munții Trotușului; în lipsa oricărei informații din surse cât de cât avizate (măcar de la localnici), apreciem că lacul nu s-a format mai devreme de anul 2010. Fotografiile publicate pe Panoramio și Google Earth (ex. aici) sunt realizate în toamna anului 2013; arborii care apar în imagini în picioare, cu trunchiurile parțial înecate de apa lacului, au fost tăiați ulterior (până în iunie 2015, când am vizitat noi lacul), normal, nu la foarte mult timp după formarea lacului (din motive de acces la ei, dar și de valoare economică). Mai există o semnalare cu privire la apariția lacului (“format foarte recent”), din iulie 2011, pe amfostacolo.ro ! [A se vedea și unul dintre comentariile de la subsolul paginii !]
Valul imens de alunecare, având o lățime medie de 100 m, a pornit de pe versantul stâng al pârâului Iapa, de la o înălțime relativă de cca 250 m și a creat un baraj nu foarte înalt (cca 15 m), ce a blocat cursul apei pe o lungime de 250 m. Lacul format în spatele acestuia are acum o lungime de aproape 150 m și o lățime medie de 40 m, adâncimea maximă fiind în jurul a 5 m.
Lacul s-a adăugat – ca element de pitoresc – unei vechi amenajări cinegetice din, acum, vecinătatea sa: un podeț din lemn trece peste pârâul Iapa puțin mai sus de coada lacului; de dincolo o cărare lată, bine bătută, podită pe cîteva porțiuni ce traversează mlăștiniri superficiale și prevăzută cu balustradă … rustică, suie pe sub brazi, paralel cu un drum de tractor, până într-o poiană la marginea căreia este înălțat un zdravăn foișor de vânătoare (prevăzut cu pat, godin și chiar … bideu sanitar în camera de pândă de la etaj). În mijlocul poienii a fost creat prin escavare un lăculeț menit să atragă vânatul la adăpat și … în bătaia puștilor ! La mijlocul traseului, de aproape 300 m, se trece pe lângă un alt lăculeț antropic, aproape integrat în peisaj, dacă nu l-ar trăda malurile uniform înalte.

[Bibliografie: http://www.muntesiflori.ro/gitioana/]

7. Lacul Condratu – pe pârâul Condratu/Munţii Vrancei [Greșu/Lepşa/VN]

Este un lac format recent, în urma ploilor abundente din iunie 2005, când pe valea pârâului Condratu, afluent al Tişiţei, s-a produs o mare alunecare de pământ cu o lăţime de cca 70 m şi pe o lungime de cca 1,2 km. Este remarcabil faptul că influenţa antropică a fost nulă în cazul acestei alunecări.

[Bibliografie:
1. http://www.muntesiflori.ro/condratu/
2. http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2009Noiembrie/Chiriac%20Liviu%20-%20Potentialul%20Ecologic%20si%20Exploatarea%20Biologica%20a%20Ariilor%20Protejate%20din%20Judetul%20Vrancea/Rezumat%20TD%20Chiriac%20Silviu.pdf]

8. Lacul Fără Nume (Negru)(* – pe pârâul Zăbala/Munţii Vrancei [Brădăceşti/Nereju/VN]

Situat în Munţii Vrancei, pe cursul superior al râului Zăbala, lacul s-a format în urma unor masive şi succesive alunecări de terern, petrecute începând din vara anului 1977. Într-o  primă fază, la 4 iunie 1977, în urma ploilor abundente din luna mai, s-a dislocat o masă enormă – formată din strate de sol şi marno-calcare cantonate pe un pat subiacent de gresie – ce a afectat, în final, o suprafaţă de circa 50 ha din versantul stâng al văii Zăbala. Fruntea valului de alunecare a creat un baraj înalt de 4-5 m şi lung de 300 m, blocând albia Zăbalei în punctul de confluenţă al acesteia cu Pârâul Negru. Mişcările terenului au durat circa 2 luni, intensificându-se la finele lunii august în urma unui nou val de ploi. Viitura formată pe valea Zăbalei a afectat echilibrul barajului, provocând, în acelaşi timp, o nouă alunecare în versantul drept al văii. În cei peste 30 de ani de la formare, lacul a suferit colmatări şi pierderi de apă, dar şi reveniri relative. În ansamblu, atât volumul de apă, cât şi suprafaţa lacustră s-au diminuat simţitor. Actualmente, lacul are forma unui triunghi cu baza de 180 m şi înălţimea de 330 m, acoperind o suprafaţă de circa 2,5 ha. Adâncimea lacului este apreciată la maximum 10 m. Lacul a fost inclus în aria protejată “Căldările Zăbalei – Zârna Mică – Lacul Fără Nume – Răoaza” propusă în 1992 a fi declarată rezervaţie naturală dar, în 2000, anul aprobării acestui statut, lacul a fost exclus din cadrul rezervaţiei.

Menţionăm că în Munţii Vrancei mai există un lac cu numele Lacul Negru, dar format pe o treaptă de alunecare şi situat în bazinul pârâului Năruja.

[Bibliografie:
1. http://www.addfoculviu.ro/interviu-radio-florin-roman.php?f=18
2. https://picasaweb.google.com/111269459768683904384/LaculFaraNumePartea1]

9. Lacul de pe Palcău(* – pe pârâul Palcău/Munţii Vrancei [Brădăceşti/Nereju/VN]

[Semnalat în http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2009Noiembrie/Chiriac%20Liviu%20-%20Potentialul%20Ecologic%20si%20Exploatarea%20Biologica%20a%20Ariilor%20Protejate%20din%20Judetul%20Vrancea/Rezumat%20TD%20Chiriac%20Silviu.pdf]

10. Lacul Slănic(* – la obârşiile Slănicului/Munţii Vrancei [Terca/Lopătari/BZ]

Nu există referinţe cu privire la acest lac.

11. Fostul Lac Verde(* – pe pârâul Lepşa/Munţii Vrancei [Lepşa/VN]

Şi în acest caz vorbim (se pare) despre un fost lac, actualmente, complet drenat, deci sec. Alunecările de teren produse în anul 1971 (se ştie că perioada cuprinsă între anii1969-1972 a fost foarte ploioasă), în bazinul superior al pârâului Lepşa, la circa 10 km de confluenţa acestuia cu pârâul Putna, au avut drept consecinţe imediate bararea pârâului şi apariţia unui lac, numit ulterior Lacul Verde, datorită apei cu reflexe verzui.

Tot Lacul Verde(*este numit un mic ochi de apă format pe o treaptă de alunecare de pe pantele estice ale Vârfului Zboina Neagră, în zona de obârşie a pârâului Chiua, afluent al Şuşiţei. Având acelaşi nume, confundarea celor două lacuri este deja împământenită (în literatura specifică, cu deosebire cea de pe Internet): fie fostului lac de pe Lepşa i se atribuie, deseori,  caracteristicile morfometrice ale lacului de pe Zboina Neagră, fie acesta din urmă este localizat pe valea Lepşei.

[Bibliografie:
1.Decei, Paul – Lacuri de munte. Drumeţie şi pescuit, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981
2. Giurgea, Emil – Vrancea. Ghid turistic, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1977
3. Puşcă, Ion M. – Valea Şuşiţei, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1987]

12. Lacul Mirăuţii – pe pârâul Mirăuţei/Culmea Pietricica/Subcarpaţii Moldovei [Pătrăşcani/Gura Văii/BC]

Situat pe un mic pârâu, Mirăuţa, ce se varsă în Trotuş la extremitatea sudică a satului/comunei Gura Văii (cătunul Pătrăşcani), la 400 m amonte de drumul comunal ce tocmai părăseşte cătunul, lacul pare a fi o machetă miniaturală sau, mai bine spus, mininaturală a ceea ce înseamnă un lac de baraj natural. Un val de alunecare (format dintr-o argilă foarte nisipoasă) de mici dimensiuni, format pe cursul mijlociu al văii prin ruperea (relativ recentă, 5-10 ani) a versantului stâng, s-a oprit, după câţiva metri de curgere  în malul opus, înalt de 15 m şi foarte abrupt, formând în calea micului pârâu un baraj gros de aproape 2 m, şi ducând la o acumulare modestă de apă în spatele acestuia. Lăculeţul pare mai degrabă o lărgire până la vreo 2 m a cursului pârâiaşului, nu mai lat de 0,5 m, pe o lungime de circa 4-5 m. La debite mărite, lungimea lăculeţului poate ajunge la  10-15 m. Dimensiunile restrânse au fost constatate într-o perioadă de secetă prelungită. Traversând o zonă deosebit de activă şi în prezent, în ceea ce priveşte mişcările de teren, pârâiaşul a fost supus, de-a lungul existenţei sale la strangulări, devieri sau blocări temporare ale cursului; un braţ mort, câteva bălţi, acum mlăştinite şi activate doar la … ocazii, sunt dovezi ale momentelor  de … supliciu.

[Bibliografie: http://www.muntesiflori.ro/lacuri-patrascani/]

13. Balta Călugărei – la gura pârâului Călugăra/Culmea Pietricica/Subcarpaţii Moldovei [Slobozia/Onești/BC]

Prezenţa acestei mici bălţi printre lacurile de baraj natural este insolită din mai multe motive, în primul rând pentru că nu este lac de alunecare şi apoi, dar mai ales, datorită specificului aparte al barajului ce a provocat apariţia bălţii. Este vorba despre un baraj temporar, cum este şi balta, format din aluviunile aduse de pârâiaşul Călugăra la propria-i gură, autoblocându-se, când debitele sunt foarte mici (mai tot timpul), astfel că-i deturnează puţina apă ce o aduce la vale, spre o cuvetă structurală alăturată în care fiinţează Balta Călugărei. E de la sine înţeles că o viitură mai mare a pârâiaşului poate dispersa barajul şi tăia astfel alimentarea bălţii. La fel de bine, o viitură majoră a Tazlăului, în care se varsă pârâul Călugăra, aflat la doar câţiva metri distanţă, poate duce la dispariţia nu doar a barajului în cauză, ci şi a bălţii din … vecinătatea sa. Dar, deocamdată, aceasta este situaţia – ce pare totuşi să dureze de ceva timp, dovadă o vegetaţie acvatică destul de bogată – şi, considerăm noi, că merită evidenţiată fie doar şi ca simplu exerciţiu analitic!

Accesul la baltă se face lejer din cartierul oneştean Slobozia, din care ieşim prin extremitatea sa estică, mergând pe un drum de pământ ce este trasat paralel cu râul Tazlău şi ajunge la gura Călugărei după mai puţin de un kilometru. Când am vizitat-o, balta avea o lungime de 100 m şi lăţimea de 10 m (cu un potenţial de 150 m x 15 m).

[Bibliografie: http://www.muntesiflori.ro/lacuri-slobozia/]

14. Lacul Cuejdel (Crucii) – pe pârâul Cuejdel/Munţii Stânişoara [Cuejdiu/Gârcina/NT]

Deşi se află în afara zonei pe care, convenţional, o numim Munţii Trotuşului, unduindu-şi oglinda la poalele Munţilor Stânişoara, Lacul Cuejdel a intrat în atenţia noastră, deoarece, în acest moment este lacul de baraj natural cu cea mai mare suprafaţă din România, dar şi pentru că, în ciuda acestui record, este încă puţin cunoscut, apărând pe harta ţării relativ recent. [Pentru amănunte vezi http://www.muntesiflori.ro/lacul-cuejdel/ !]


(1 – Puskás Ferenc (1848-1884), membru al familiei nobiliare transilvănene Puskás (din Ditrău/HG), fratele mai cunoscutului Puskás Tivadar, inginer şi inventator, pionier al telefoniei, căruia i se atribuie lansarea universalului apel telefonic “alo” (provenit de la maghiarul “hallom” ce înseamnă “ascult”, interpretat, din necunoaşterea limbii maghiare, ca o onomatopee!); italienii folosesc alt apelativ, “pronto”, portughezii, “estou”, spaniolii, “hola”, iar japonezii “mushi, mushi”.

(2 – Franz Herbich (1821-1887), geolog austriac, supranumit şi Tânărul, confundat adesea cu tatăl său (1791-1865) având acelaşi nume, botanist, celebru pentru opera sa capitală, Flora Bucovinei.

(3 – Balázs Orbán (1829-1890) – scriitor, publicist, istoric, etnograf şi om politic, născut la Poloniţa, lângă Odorheiu Secuiesc. Principala sa operă, “Descrierea Ținutului Secuiesc pe criterii istorice, arheologice, naturale și etnice” – în 6 volume – este rodul studiilor şi al călătoriilor asidue făcute în zona descrisă.

(4 – Benkő Károly (1805-1863) – istoric, născut la Aiud. Opera sa principală constă în “Cunoaşterea Scaunului Mureş”.

(5 – Sigur că, luând în discuție etimologia cuvântului “bolătău”, este firesc să ne punem aceeași problemă cu privire la unul dintre sinonimele sale, “baltă”, cu atât mai mult dacă ținem cont și de similaritatea lor fonetică. Proveniența în limba română a lui “baltă” este atribuită de lingviști unei origini slave (din “blato”; însă metateza “bla>bal” este considerată puțin probabilă în limba română, astfel că formele slave cu metateză – inclusiv “boloto” – sunt considerate ca provenind din română !) sau, mai degrabă, uneia autohtone cu rădăcini indo-europene – conform Al. CiorănescuDicționarul etimologic român, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1956-1960.
Addenda:
“Chiar dacă originea finală a apelativului este comună cu ‘baltă’, pătrunderea lor în limba rom. a avut loc în epoci diferite. Inserția vocalică din ‘boloto/bălătău’ (față de blato/baltă) este caracterictică limbilor ukr. și rusă. (alt exemplu: ‘moloko’ față de forma general slavică ‘mleko’ – ‘lapte’).” [apud Vlad Chindeatoponime.wordpress.com]
(6 – Chestiunea s-a lămurit: este vorba despre Lacul Tarnița, lac pe treaptă de alunecare (a se vedea opisul) !

(* – lac nevizitat încă de noi

6 Comments

  1. Multumesc pentru aceasta adevarata lectie de … geografie! Noutati deosebit de interesante si utile, mi-a trebuit ceva timp pentru a parcurge cat mai mult din “material”. Este inca o dovada ca in orice parte de tara sunt locuri mirifice, dar este meritul vostru ca stiti sa eliminati “banalul” din orice loc.

    • Mulţumim pentru aprecieri. Materialul este, totuşi, abia o introducere în problemă. Abia aşteptăm primăvara să putem vedea şi să prezentăm marile lacuri din Vrancea ! Pe de altă parte, aşa cum am sugerat, aşteptăm contribuţii de la cei care posedă sau află informaţii despre orice (alt) lac.

    • Dar de lacurile din …Baragan (f.multe, seci) cine se ocupa? , calatoriile geografice trebuie sa cuprinda toata tara, nu doar “unde-i frumos” pt. concedii. (cam off-topic, dar apropo de “banalul” din multe locuri)

  2. Formarea lacului de pe pârâul Iapa – din informațiile date de un pădurar de la Cantonul Frasin, s-a produs prin 2009.

    • Mulțumim pentru precizare, mai ales că sursa este (cea nmai) credibilă!

  3. Am fost duminică pe valea superioară a Iepei. Drumul dintre canton și lac e rupt în 5 locuri, din care în 3 nu se poate trece decât la pas (într-un loc porțiunea restantă are doar jumătate de metru). Dacă mai plouă sunt câteva alunecări incipiente care vor fragmenta și mai mult calea de acces… P.S. Sper ca pădurarul respectiv să fi spus anul corect al formării lacului Iapa. Este interesant că apa își schimbă semnificativ atât culoarea cât și turbiditatea după ce trece de lac, ceea ce mă face să mă gândesc la faptul că patul albiei în dreptul alunecării (a cărei lățime totală estimată pe Google Earth ar fi cam de 210-240 m) este încă destul de instabil.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Munte si flori
© Copyright 2011
Website Apps