Lacurile de la Slobozia (Oneşti/BC) – Culmea Pietricica/Subcarpaţii Moldovei

foto: Google Earth

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

1. Balta de la Slobozia (46o16’43,0’’; 26o47’38,1’’; alt. 205 m)

Balta se află la intersecţia dintre DN 11, Oneşti-Bacău, cu drumul de acces (Strada Victoriei) în satul (cartier oneştean) Slobozia Veche care trece chiar pe deasupra falezei ce domină lacul.

Este, de fapt, un minicomplex de trei bălţi aflat în albia majoră a râului Trotuş, pe malul stâng al acestuia, la baza terasei de 10 m, cea mai tânără a Trotuşului/Tazlăului, foarte aproape (cu 2,5 km mai sus) de confluenţa celor două râuri. Zona aferentă va fi fost cândva traversată de vechiul curs (presupus) al Tazlăului pe când acesta avea albia majoră pe terasa amintită. Lacul este alimentat din izvoare relativ subterane, apărute la baza terasei în urma ruperii pânzei freatice odată cu coborârea nivelului albiei majore a Trotuşului la cel existent astăzi. Aşa cum arată acum, este format din trei cuvete cu dimensiunile: 125 m x 25 m, 185 m x 35 m, 20 m x 20 m. Bălţile cantonate în ele, temporar, comunică sau nu între ele, în funcţie de volumul de apă/anotimp/regim termic. Primele două sunt legate printr-un canal lung de 30 m şi lat de 10 m, iar ultimele două, printr-unul lung de 130 m şi lat de 10 m. Adâncimea niciuneia dintre cuvete nu credem că depăşeşte 2 m. Forma actuală a lacului este şi rezultatul unor lucrări de dragaj în vederea folosirii sale pentru pescuit. Preaplinul apei din lac se scurge difuz spre Trotuş, până la care sunt doar 450 m. Vegetaţia specific lacustră (papură, stuf, rogozuri) îi îmbracă, parţial, doar unul dintre maluri (datorită lucrărilor de decolmatare).

foto: Marelena Puşcarciuc

2. Lacul de la Slobozia (46o16’15,6’’; 26o46’15,0’’; alt. 195 m)

Se află în extremitatea estică a cartierului Slobozia Veche, la baza Dealului Chiorului, ce domină satul dinspre nord. Este cantonat într-o alveolă formată la baza unei vechi alunecări, în care s-a adunat apa provenită din pânza freatică ruptă de alunecare. Un firav pârâiaş o alimentează sporadic, în funcţie de regimul pluviometric. Nu are emisar, echilibrul volumetric fiind asigurat de balanţa izvoare subterane, pârâiaş debitor, ape meteorice, respectiv, evaporaţie. Are o formă elipsoidală cu axele de 30 şi 20 m; apreciem că adâncimea nu depăşeşte 1 m. Vegetaţia specifică (papură, stuf, rogoz) este concentrată la gura pârâiaşului contribuient, în jurul lacului crescând un inel din sălcii. Panta sudică a Dealului Chiorului este, în cea mai mare parte, acoperită cu o pădurice deasă de salcâmi, solul marno-argilos fiind, astfel, relativ stabilizat şi în bună măsură înţelenit. În acest sens, are o contribuţie semnificativă şi sihla formată în special din arbuşti de păducel, ce au cucerit orice spaţiu liber din pădurea de salcâmi sau din preajma ei; astfel, procesul inevitabil de colmatare a lacului cu aluviuni torenţiale este oarecum mai lent.

foto: Marelena Puşcarciuc

Dealul Chiorului este morfologic legat de Dealul Apărătoarea ce se înalţă cu încă 100 m în spatele primului. Între platourile somitale ale celor două dealuri se află o treaptă aproape orizontală destul de … spaţioasă, pe care s-a oprit fruntea unui mare val de alunecare, lat de 100 m şi gros de 4-5 m, ce a pornit de sub culmea Dealului Apărătoarea în urmă cu mai multe zeci de ani. La baza ei, dar şi pe una dintre treptele superioare de alunecare, s-au format mici lacuri ce au acumulat apa unor izvoare interceptate de valul de alunecare sau provenită din precipitaţii. Existenţa lor este însă efemeră, ne(mai)având o sursă permanentă de alimentare; în plus, vegetaţia lacustră specifică, reprezentată în special de stufărişuri, le-a sufocat total. Desigur, încă se mai adună, pe vechile funduri, apă meteorică, ce formează mici ochiuri, stagnante mai mult sau mai puţin timp, spre bucuria animalelor sălbatice: a căprioarelor şi mistreţilor, de pildă, aşa cum am putut observa.

foto: Marelena Puşcarciuc

3. Balta Călugăra (46o16’57,9’’; 26o48’10,1’’; alt. 190 m)

Pârâul Călugăra este primul afluent al Trotuşului de după confluenţa acestuia cu Tazlăul, distanţa dintre cele două guri de vărsare fiind de doar 100 m. Nu are decât 4 km, izvoarele fiindu-i sub Dealul Gogâlna, un fel de … turn de apărare aflat sub … donjonul Capăta, cel care deţine superlativul altitudinal (740 m) al Culmii Pietricica. Albia, cel puţin în jumătatea sa inferioară, îi este înghesuită la baza Dealului Râpile, împinsă adesea de valurile de pământ pornite la vale pe versantul estic al dealului opus, Apărătoarea; Râpile, … lezat … fizic (a se citi erodat), a răspuns de mai multe ori în aceeaşi … manieră, păbuşind amalgamuri de stânci de gresie, movile de marne albe, mai albe decât creta, şi trunchiuri de copaci, doar-doar va putea stăvili obrăznicia micului pârâu. Cu puţina apă pe care acesta o duce la vale, când o are, (mai multă, şi atunci cu furie, la topirea zăpezilor sau cu prilejul ploilor bogate şi de durată) a reuşit să sape un minicanion adânc de 2-4 m şi foarte sinuos prin haosul de dărâmături  ce i s-a pus în cale.

foto: Radu Puşcarciuc

O parte dintre acestea a împins-o la vale, creându-şi astfel un baraj propriu doar cu câţiva metri înainte de a se pierde în Trotuş. Atunci când are apă puţină şi foarte puţină (chiar şi în perioadele de secetă acerbă, câteva izvoare superficiale de pe ultimii metri ai … existenţei sale îl ţin în viaţă), sau prea multă, neputând-o trece prin baraj, o dirijează (toată sau doar din surplus) într-o alveolă a solului, alungită în lateral pe vreo 200 de metri, creată între strate de aluviuni mai vechi ale Tazlăului sau/şi Trotuşului. În cea mai mare parte a anului, balta formată astfel e lungă de aproape 100 de metri şi lată de 10.

Limbariţă (Alisma plantago-aquatica); foto: Radu Puşcarciuc (12 septembrie 2012)

Vegetaţia sa diversă (rogoz, pipirig, limbariţă etc.) dovedeşte că are o oarecare … vârstă. Desigur, distanţa de 100-120 m de albia Tazlăului ca şi de cea a Trotuşului n-o face să  se … simtă prea bine, ameninţată fiind de posibilele viituri ale unuia sau altuia dintre cele două răuri, ceea ce ar putea modifica morfologia microspaţiului în care fiinţează, şi ar duce la dispariţia ei.

foto: Marelena Puşcarciuc

 

Alunecările de pe versantul drept al văii Călugăra, despre care am făcut vorbire mai sus, au condus la apariţia unor mici bălţi, cvasipermanente, alimentate din apele de precipitaţie, formate pe unele dintre treptele alunecărilor. Sunt mai multe astfel de ochiuri lacustre, trei fiind mai răsărite ca dimensiuni (de la 13 m x 8 m la 40 m x 20 m ). Stuful şi rogozul ce le înconjură sau le acoperă parţial atestă însă o remanenţă semnificativă a apei, legitimându-le ca “bălţi”.

Semnalăm, fiind în imediata apropiere a Bălţii Călugăra, existenţa unui “minicâmp” de trovanţi, inediţi prin compoziţie, având încastrate, în plămada de nisip specifică trovanţilor, pietre transportate de vreun râu, la a cărui gură de vărsare în mare presupunem că s-au format şi trovanţii în cauză;
pentru a-i vedea, executaţi click
aici !

Menţionăm că, din punct de administrativ, valea Călugăra aparţine comunei Gura Văii; ne-a fost însă mai simplu să o integrăm într-un circuit împreună cu bălţile Sloboziei.

Pentru a parcurge şi alte trasee de pe Culmea Pietricica, executaţi click aici !

Puteţi citi un material de sinteză despre lacurile de alunecare din munţii Trotuşului, executând click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps