Bondarul – Bombus terrestris L.

foto: Marelena Puşcarciuc – 13 mai 2007 – Mt. Fagul Rotund (Munţii Ciucului)

Numit şi albina-ţiganului, albină-ţigănească, bărzăun, bânzar, bâţan, bâzgar, bombac, bongar, bongoi, bonzar, bozgoi, muscoi, bondarul face parte din din familia albinelor (Apidae), ducându-şi viaţa în colonii, organizate social asemenea albinelor,dar având un ciclu de viaţă anual; excepţie fac doar câteva specii din zonele  tropicale, care, datorită plantelor înflorite pe tot parcursul anualui, pot să supravieţuiască mai mult de un an.

Reginele, care au fost fertilizate spre sfârşitul verii şi  hibernează peste iarnă – de obicei, în pământ –  ies la lumină primăvara. Bombus terrestris este, de altfel, prima specie de bondari ce apare primăvara (poate fi văzută chiar spre sfârşitul lui martie sau la începutul lui aprilie, în funcţie de condiţiile climaterice). Odată ieşită din hibernare, regina îşi caută un loc pentru cuib (de regulă în galerii părăsite ale rozătoarelor, în scorburi aflate la baza copacilor – de aici, numele ştiinţific “terrestris”). Ea va investiga fiecare colţ întunecos, zburând uşor, uneori dispărând în găurile din pământ. Îndată ce a găsit un loc sigur pentru colonie, construieşte un recipient din ceară (eliminată printre segmentele abdomenului) pe care îl umple cu miere (nectar regurgitat). Pregăteşte, apoi, o magazie pentru polenul din care cu o parte se hraneşte ea, iar din cealaltă parte, amestecată cu miere, formează un cocoloş (numit ”pâinea albinelor”). Depozitul îi va permite reginei să supravieţuiască una-două zile, pe timp de vreme rea, când nu poate ieşi la colectat polen. Polenul îi stimulează  ovarele să producă ouă. Acestea, alb-perlate,  sunt depuse în serii de 4-16 în cocoloşul din polen şi miere pe care, ulterior, îl acoperă cu ceară. Cocoloşul, cu ouăle în el, este pus în recipientul umplut cu miere. Astfel, regina îşi va putea cloci ouăle şi se va putea şi hrăni, pentru că, aidoma păsărilor, ea cloceşte ouăle pentru a le menţine calde. Bondarii, în general, sunt foarte păroşi, dar pe partea inferioară a abdomenului au o dungă lipsită de păr, ce permite  trecerea căldurii de la corpul lor direct la grămjoara de ouă acoperită cu  ceară. În perioada de clocit, ea îşi părăseşte cuibul foarte rar pentru un timp mai îndelungat, deoarece trebuie să păstreze temperatura ouălor  la aproximativ 30 de grade; în caz contrar, creşterea larvelor se va opri. Se estimează că în perioada de construire a cuibului regina de Bombus terrestris vizitează circa 6.000 de flori pe zi cu scopul de a colecta nectar. Din acest motiv, pentru a nu scădea temperatura prea mult în cuib, zborurile de colectare trebuie să fie scurte. Este vital ca florile vizate, să fie în apropierea cuibului. După aproximativ 4 zile de clocit, ouăle eclozează. Principala hrană a larvelor, care sunt adevărate ”maşini de mâncat”, este polenul. Larvele au doar nişte muguraşi în locul antenelor, nu au ochi, nici picioare şi au limitată capacitatea de a se mişca. Cu toate că mănâncă şi cresc, ele nu defechează, deoarece capătul intestinului este închis şi resturile râmân în interior, aşa încât celule larvare şi hrana rămân necontaminate cu resturi; au un aşa-zis ”intestin orb”. Resturile sunt eliminate abia în stadiul de pupă şi rămân în cocon. Coconul este făcut din mătase produsă de nişte glande aflate aprope de gură. Rămăşiţele se lipesc de interiorul coconului devenind parte a structurii acestuia. Pereţii exteriori ai granulelor de polen sunt foarte duri şi nu pot fi digeraţi de larvă, aşa că, dacă analizăm fecalele din cocon, putem identifica plantele pe care le vizitează bondarul. Într-un prim stadiu numai regina cloceşte ouăle, toate fiind  fertilizate, iar din ele ies numai femele: regine sau lucrătoare sau regine, acestea din urmă apărând într-o etapă ulterioară în viaţa coloniei. Se presupune că larvele fertilizate se transformă în regine, şi nu în lucrătoare, atunci când regina încetează să mai secrete un anume feromon. Larvele destinate a fi regine sunt hrănite mai mult decât cele viitoarele lucrătoare. Regina cloceşte o altă serie de ouă în timp ce prima serie este în stadiu de larvă. Stadiul de la ou la adult este de 4-5 săptămâni. La început, părul acestora este argintiu, iar aripile sunt şifonate şi moi. Cam după două ore capătă culorile specifice speciei, iar aripile li se întăresc după o zi de viaţă,  timp în care stau în cuib. După alte două-trei zile lucrătoarele încep să construiască un nou cuib, cu ceară pe care o secretă între segmentele abdominale. Când cuibul este gata, lucrătoarele tind să stea în cuib în prima săptămână, îndeplinind treburi gospodăreşti, abia apoi ies la colectat, aşa încât regina poate să stea mai mult timp să clocească ouăle. Când ies prima dată la lumină, memorează reperele de recunoaştere a intrarii în cuib, făcând  zboruri în zig-zag pe deasupra şi în jurul cuibului. Lucrătoarele trăiesc cam o lună. Ele preferă  anumite culori şi forme. De pe florile în formă de disc colectarea se face uşor, dar sunt şi flori cu forme mai complicate, cum ar fi omagul (Aconitum napellus), polenizat totuşi doar de bondari; pentru cele ce au cupa adâncă, bondarii au găsit o cale indirectă de a obţine nectarul, prin găurirea  florii la bază. Nu toţi adulţii părăsesc cuibul; lucrătoarele mai mici sau cele infirme rămân în cuib şi îndeplinesc treburi gospodăreşti. Concomitent  cu adunarea polenului şi a nectarului, lucrătoarele secretă şi ceara pentru construirea celulelor care, împreună cu cele goale, locuite anterior de larve, vor deveni depozite de ceară şi nectar. Cuibul se extinde de la dimensiunile unei mingi de tenis la cele ale unei cutii de pantofi. O colonie de Bombus terrestris poate avea în jur de 400 de membri. Dar unele lucrătoare, membre ale coloniei, nu se întorc la cuib, adăpostindu-se noaptea, aşa cum fac masculii, sub flori.

Pentru a vedea un bondar în acţiune, pe o floare de carbuni – Phyteuma vagneri (5 iunie 2011 – Mt. Pilişca-[Ojdula/CV]/Munţii Vrancei), executaţi click aici !

Masculii ies din ouă nefertilizate. După împerechere, regina depozitează sperma într-o cămăruţă (spermatheca), a vaginului său. După apariţia lucrătoarelor, regina depune ouăle nefertilizate pentru masculi, iar spre sfârşitul vieţii coloniei, le depune şi pe cele fertilizate pentru regine, dar nu va mai depune, sub nicio formă ouă pentru lucrătoare. Noile regine ies la o săptămână după masculi şi merg la cules doar pentru a se hrăni, întorcându-se seara la cuib.

Cam în acelaşi timp, unele dintre lucrătoarele care rămân în cuib pot şi ele depune ouă nefertilizate, (nerezultate în urma împerecherilor) din care se vor dezvolta masculi, oricum, niciodată regine sau lucrătoare. E posibil ca aceste lucrătoare-gospodine să încerce să mănânce ouăle depuse de unele dintre ele sau chiar de regină, apărând astfel agresiuni regină-lucrătoare sau lucrătoare-lucrătoare.

Masculii consumă mierea din depozite, fără a merge la colectat pentru a o înlocui. După câteva zile petrecute în cuib, ei îl părăsesc şi încep să culeagă polen şi nectar doar pentru ei, petrecându-şi viaţa în afara cuibului. Zboară în circuit, marcându-şi urmele cu un feromon specific prin care atrag viitoarele regine în locuri socotite potrivite pentru împerechere (trunchiuri de arbori, pietre etc). Împerecherea durează de la 10 până la 80 minute, deoarece masculul, după ce îşi depune sperma, pompează în vaginul reginei un amestec organic lipicios care se întăreşte şi blochează total sau parţial pătrunderea spermei  altor masculi; fiecare mascul se asigură astfel că genele sale vor fi transmise generaţiei următoare.

Noile regine îşi caută loc de hibernare îndată după împerechere. Totodată, beau mult nectar şi îşi umplu stomacurile pentru miere (nişte saci ce au câte un gât lung ce ajunge de o parte şi de alta a gurii)  care sunt localizate în abdomen. Pentru a supravieţui peste iarnă regina trebuie să ajungă la o anumită greutate (0,6 g). În timpul hibernării, dacă temperatura scade sub o anumită limită, în corpul reginei se produce automat glicerol, un fel de antigel, care o fereşte de îngheţ.

În ce priveşte structura anatomică se observă că bondarii sunt adaptaţi pentru a putea culege nectar şi polen într-un mod cât mai eficient, să opereze la temperaturi care îi opresc pe alţi polenizatori să culeagă, să se aperede frig, pe sine şi cuibul lor. La cap se remarcă ochii compuşi şi limba roşiatică şi păroasă la capăt, fiind folosită la sugerea nectarului. Chiar dacă femelele de bondar au ac cu care şi înţeapă (doar ca să se apere; spre deosebire de albine, îşi pot retrage acul, ulterior) agresivitatea lor este foarte redusă. În câte o crestătură de pe fiecare picior din faţă se găsesc  antenele de curăţare. Pe picioarele din spate, se află un rând de piepteni şi perii. Femelele le folosesc pentru strânge şi a compacta polenul, lipit  de păr,  pe care îl depozitează într-un col. Lucrătoarele şi reginele au câte două coluri de polen pe suprafaţa exterioară a fiecărui picior. Când sacul de polen este plin nu cântăreşte mai mult de 0,01 g, echivalentul a un milion de granule de polen. Bondarul nu are urechi şi nu se ştie dacă sau cum percepe undele sonore din aer, oricum el poate simţi vibraţiile sunetelor din mediul înconjurător.

Bondarul are două perechi de aripi: aripile din spate sunt mici şi, în mod obişnuit, sunt ataşate de cele din faţă cu un rînd de cârlige. Viteza de zbor este cuprinsă între 10,8-16,5 km pe oră, dar nu poate zbura dacă temperatura muşchilor aripilor coboară sub 30 de grade. Distanţele pe care le străbate sunt variate, de la câteva sute de metri până la distanţa record, înregistrată, de 20 km. El tinde să rămână în aria cu raza de 5 km faţă de cuib. Uneori, primăvara, s-au văzut regine de bondar care traversau  Golful Finlandei (80 km), migrând dinspre  Finlanda spre Estonia. Cauzele acestei migraţii pot fi doar presupuse: competiţia pentru locul de cuib, numărul mare de păsări care le-ar putea vâna, preponderenţa florilor sterile din zona părăsită…

În  concluzie, organizarea socială a unei colonii de bondari este asemănătoare cu cea a unei familii de albine: lucrătoarele, exclusiv femele, culeg nectarul florilor pe care le vizitează, producând mici cantităţi de miere, cu un gust specific, dulce-amărui, mai subţire şi mai apoasă decât mierea de albine, folosită, ca şi polenul cu care se încarcă în timpul vizitelor respective, pentru hrana lor, a larvelor, a puietului şi a mătcii; masculii au ca unic rol fecundarea mătcilor. Cele care reuşesc să treacă iarna (toţi ceilalţi membrii ai coloniei din care provin mor spre sfârşitul toamnei), au ca primă grijă, odată cu venirea primăverii, să găsescă un loc pentru cuib, pe care îl căptuşesc cu iarbă, muşchi, frunze sau păr de animale. Bondarii sunt agenţi polenizatori cu cu o semnificativă importanţă ecologică şi economică, mai ales în contextul, actual (antropic), al scăderii numărului de albine sălbatice şi domestice, dar şi datorită rezistenţei mai mari la frig  şi, mai ales, pentru că sunt specii floristice, precum lucerna sau tomatele, relativ dependente de bondari. Pentru acest motiv, de pildă, bondarii au fost importaţi acum circa 100 de ani în Australia, iar astăzi constituie obiectul unui intens comerţ internaţional, fiind folosiţi (în Anglia, Polonia, Turcia) la polenizarea legumelor de seră. Se şi recomandă protejarea cuiburilor de bondari împotriva păsărilor insectivore sau a unor animale ce le vizează puţina cantitate de miere (viezuri, urşi, mistreţi), prin acoperirea lor cu plase de sârmă. Există mai bine de 30 de specii de bondari. Specia Bombus terrestris – cea mai răspândită în Europa – are specific colierul şi al doilea segment al abdomenului portocalii sau galben-aurii, precum şi extremitatea sa albă.

Bibliografie:

http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=print&sid=268
http://fr.wikipedia.org/wiki/Bombus_terrestris
http://en.wikipedia.org/wiki/Bombus_terrestris
http://www.bumblebee.org/

6 Comments

  1. Multumesc mult pentru informatii. Ieri ma plimbam si lasand sacosa jos m-am trezit in ea cu un bondaras dragalas pe care l-am lasat sa plece. Problema e ca azi dimineata am mai gasit unul in sacosa. L-am pus intr-o cutie mare transparenta, cu aerisiri inguste, cu o batista intinsa pliata in doua, colorata maro deschis si alb, pe care i-am pus flori de papadie si un capacel curat de borcan, intors in sus cu putina apa ca sa nu se poata ineca. A papat si s-a ascuns intre cele doua straturi ale batistei, la o margine, langa capacelul cu apa. (O sa-i pun alt capacel cu marginea mai joasa. A incercat sa treaca marginea si n-a reusit.)

    Il tin la o temperatura medie, am grija sa aiba aer destul si-i schimb florile.

    Azi, daca o sa fie suficient de cald, o sa-l duc aproape de locul unde era, sa vad daca vrea (si daca reuseste) sa zboare. Il duc doar pana unde e asfalt sa nu calc pe alte insecte sau pe melci.

    Daca nu zboara, il duc intr-o zi mai calduroasa.

    • Emoționant ! Ne puteți trimite câteva secvențe fotografiate ale acestei … epopei ?

      • Pana acum n-am fotografiat nimic din ce am povestit.

        O sa-i fac maine poze daca iese din ascunzis.

        Azi a fost putin soare si am scos atunci cutia afara. Ii inlocuisem florile ca celelalte se inchisesera. Bondarasul a iesit dintre straturile batistei, a mers un pic, a facut vreo doua incercari de zbor si ma pregateam sa-l duc sa-l eliberez, dar un nor a facut umbra si bondarasul s-a ascuns in batista. N-a mai fost suficient de cald sa iasa.

        Daca ar fi un soare torid nu l-as lasa cu cutia la soare pentru ca i se poate incalzi mediul prea tare desi are mici aerisiri.

        Capacelul pentru apa nu l-am schimbat pentru ca nu am gasit cu margini mai joase, insa i-am pus langa el o batista mica maro deschis pliata in patru sa se poata urca daca vrea si am mai pus un pic de apa ca s-a mai evaporat putin. Oricum, azi nu l-au interesat nici florile, nici apa. A stat afara doar vreo 5 minute.

  2. Dupa 5-6 zile am gasit in aceeasi sacosa, inca unul, pe care nu-l observasem. Tot amortit, saracutul.

    Intre capturarea involuntara (din 26 aprilie) si eliberarea lor (in 12 mai) au trecut 16 zile, pentru ca afara nu era suficient de cald incat sa poata zbura.

    Mi-a facut placere compania lor!

    Azi v-am trimis poze.

    • Mulțumim ! Și nouă ne-a făcut plăcere compania, pe site, și a dv., și a micuților dv. prieteni: muntesiflori.ro/bondarii lui aurel-ion !

      • Multumesc!

        Si pentru mine a fost o placere!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Munte si flori
© Copyright 2011
Website Apps