Lacurile de la Gura Văii/BC (1) – Culmea Pietricica/Subcarpaţii Moldovei

Comuna băcăuană Gura Văii cuprinde un număr de 6 sate; cel care dă şi numele comunei, este situat pe malul stâng al Trotuşului, între confluenţele sale cu primii trei afluenţi aval de Tazlău: Călugăra, Valea Mare şi Pârâul Mirăuţii. Celelate sate, Motoceşti, Temelia, Păltinata, Dumbrava şi Capăta sunt situate pe versantul stâng al Văii Mari şi deasupra obârşiilor acesteia.

Vom prezenta în continuare câteva lacuri aflate în perimetrul reşedinţei de comună. Lacurile sunt grupate în extremitatea estică a satului, numită Pătrăşcani, cândva sat de sine stătător, atestat documentar din 1664 şi înglobat, în urma reformei administrative din 1968, satului Gura Văii; este situat în preajma conflueţei pârâului Valea Mare cu Trotuşul.

foto: Google Earth

Acces: În satul Gura Văii, se ajunge plecând din Oneşti, de la sensul giratoriu, aflat la intersecţia şoselei de centură a municipiului cu DN 11, Oneşti – Adjud. De aici, intrăm spre stânga, pe şoseaua uzinală, traversăm calea ferată pe pasarelă, apoi virăm imediat la stânga, spre cartierul oneştean TCR, pe care îl traversăm, îndreptându-ne spre Fabrica de bere Albrau. Lăsăm fabrica în urmă, pe dreapta, continuând  să mergem spre nord, către valea Trotuşului, trecem pe lângă ruinele fostei termocentrale pe cărbune, ocolim, schimbând direcţia spre est, secţii ale fostului Combinat de Cauciuc (azi, Carom), şi traversăm Trotuşul. Am prcurs 5,5 km de la sensul giratoriu şi intrăm în comuna Gura Văii pe DJ 119, Gura Văii – Parava. După 350 de metri drumul coteşte spre est. Mai parcurgem aproape 1,5 km şi ajungem la o intersecţie largă, marcată de prezenţa unei biserici care este monument istoric. Are hramul Adormirea Maicii Domnului, fiind ctitorită în 1750 de marele ban Ştefan Ruset/Roset/Rosetti, fiul marelui vornic Iordache Ruset, aşa cum reise din pisanie. Este construită din piatră şi cărămidă, în plan triconc, tencuită în exterior şi acoperită cu tablă, având un turn-clopotniţă deasupra pridvorului vestic; încă se mai păstrează resturi ale zidului de piatră ce înconjura cândva biserica. [Amănunte suplimentare în Corneliu Gh. Stoica – ”Enciclopedia Văii Trotuşului”, Editura Magic Print, Oneşti, 2006]

Descriere traseu: Din intersecţia de la biserică o luăm la dreapta pe o uliţă, traversăm imediat Valea Mare şi, după jumătate de kilometru, ajungem la intersecţia cu un drum de căruţe ce pleacă spre stânga în suiş uşor. De aici vom continua per pedes.

foto: Radu Puşcarciuc [27 septembrie 2012]

Urcăm lejer pe drumeagul ce ne conduce într-o înşeuare de unde, privind spre dreapta, vedem Lacul Lung (46o15’06,04’’; 26 o51’29,58’’; 209 m).

 

 

 

 

 

foto: Marelena Puşcarciuc

Este aproape colmatat şi secat, iar cele două-trei ochiuri de apă mocirlită abia se mai zăresc prin desişul  de stuf şi papură care a împânzit lacul. Poate că în sezoane mai ploioase să mai adune ceva apă pentru a-şi justifica, cât de cât, numele de lac. Numit cândva Balta lui Iorgu, Lacul Lung, pe când era cu adevărat lac, avea cca 150 m lungime şi 25 m laţime. S-a format într-o cuvetă structurală ivită în urma unor foarte vechi alunecări, ale căror urme se văd pe versantul dealului (spre nord) sub care se află, unde se pot observa câteva trepte superioare ale alunecării.

foto: Radu Puşcarciuc

Pe una dintre ele mai există urmele unei foste bălţi, la rândul ei, colmatată şi invadată de stuf. Apa din lacuri provenea, probabil, de la izvoare/izvoraşe  ieşite la suprafaţă prin ruperea pânzei freatice provocată de alunecările de teren ce a generat şi cuvetele.

 

 

 

După ce dăm ocol lacului (deoarece de pe tăpşanul din dreapta putem avea o bună imagine de ansamblu asupra sa), revenim la înşeuare şi ne continuăm drumul ce ne conduce printr-o veche livadă de meri semipărăsită.

foto: Radu Puşcarciuc

Suim o mică denivelare şi cotim cu 90 de grade spre stânga pentru a ne îndrepta spre Lacul Fără Fund (46o15’16,57’’; 26 o51’17,66’’; 212 m), aflat la vreo 15 m distanţă. Este situat într-o alveolă a solului rezultată tot în urma alunecărilor în care s-a adunat şi continuă să se adune apa unui izvor subteran, al cărui debit este comparabil cu evaporaţia şi cu infiltrările laterale, lacul neavând un emisar de suprafaţă.

foto: Radu Puşcarciuc

Este o prezenţă insolită, prin izolare şi pitoresc, fiind un lac în adevăratul sens al cuvântului. Este înconjurat de vegetaţia lacustră specifică: stuf, papură, răchită. Are o formă circulară cu diametrul de circa 40 m şi, totuşi, un … fund aflat la 1,5-2 m de suprafaţă.

 

 

 

foto: Marelena Puşcarciuc

În legătură cu Lacul Fără Fund printre localnici circulă o legendă conform căreia la nunta nedorită (de sat, de părinţi, de un alt pretendent ?) a Ilenei lui Sighii cu Sigismund din Covasna, când alaiul de nuntă, carele cu zestre şi turmele de vite  au părăsit casa miresei, s-a pornit o ploaie grozavă ce a făcut pământurile să o ia din loc şi să se scufunde; în gaura formată au fost traşi de apă cu toţii: miri şi nuntaşi. După ce s-a terminat potopul localnicii au putut vedea un lac cu oglinda cristalină şi care, sigur, era fără fund, de vreme ce înghiţise atâta amar de lume.

Ne întoarcem la drumul din livadă pe care suim spre nord, apoi spre nord-est până la întâlnirea cu un drum de căruţe ce urcă din dreapta şi se desparte în două braţe: unul se duce  către nord-vest, celălat,  pe care continuăm, hotar între livada cu meri şi câteva vii îngrădite, se orientează spre nord-est.

foto: Radu Puşcarciuc

Ajungem deasupra văii Mirăuţii spre care coborâm pe o variantă ceva mai estompată a drumului (cea principală rămâne fidelă marginii livezii de meri). Traversăm Mirăuţa printr-un vad al oilor, după care ne lăsăm la vale pe o potecă a oilor de pe versantul stâng al Mirăuţii.

 

 

 

foto: Marelena Puşcarciuc

Mai jos de vad cu câţiva metri traversăm o zonă frământată de mici valuri de alunecare a căror frunte a barat firul anemic al Mirăuţii, formând un mic lac de baraj natural, Lacul Mirăuţii (46o15’10,61’’; 26 o51’47,83’’; 216 m) care, în zilele sale bune (a se citi … ploioase) poate atinge 40 m lungime şi 10 m lăţime); în mod obişnuit rămâne la dimensiuni… mini (5 m x 2 m x 0,5 m).

foto: Marelena Puşcarciuc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mergem în jos pe poteca oilor de pe coama malului stâng al Mirăuţii şi întâlnim curând un drum de căruţe pe care coborâm până la prima intersecţie, de unde cotim spre stânga, pe deasupra unei zone vălurate – atât din cauze naturale, cât şi antropice – în care capetele stratelor de marne calcaroase au fost retezate de eroziune şi … exploatate.

foto: Radu Puşcarciuc

În stânga noastră se întinde o mică depresiune sub formă de covată, generată de alunecări şi eroziune, pe fundul căreia zace o baltă cu diametrul de 20-40 m (în funcţie de regimul pluviometric), alimentată de un izvoraş firav şi înconjurată de o vegetaţie pipernicită (mâncată de oile de la stâna din apropiere), Balta de la Stână (46o14’56,19’’; 26 o51’51,41’’; 215 m).

 

foto: Radu Puşcarciuc

Continuăm pe drumul de căruţe, care ne duce spre est, şi, după 500 de metri, ajungem pe malul Lacului de la Curte (46o14’46,31’’; 26 o52’081,01’’; 229 m). Cantonat într-o alveolă largă, la poala unui versant, ivit în urma alunecărilor de teren  şi a eroziuni, lacul se alimentează dintr-un izvor subteran de la baza versantului, al cărui debit este echilibrat de evaporaţie.

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

Şiroirile produse pe versanţii dimprejur sunt dirijate spre cuveta lacului, dar şi spre o alta, geamănă, în general seacă, de care lacul e despărţit printr-un val de pământ creat în urma amenajării sale. Localnicii povestesc că fundul lacului era pavat cu piatră pe când curtea boierească se afla pe deluşorul ce-l domină. Şi de acest lac se leagă o poveste: prin secolul al 18-lea, clopotul bisericii din sat ar fi fost ascuns câteva zeci de ani pe fundul lacului, pentru a nu cădea pradă tătarilor.

foto: Radu Puşcarciuc

Vegetaţia lacustră (stuf, papură) e concentrată în zona izvorului, unde şi adâncimea pare a fi cea maximă (probabil spre 1 m), oglinda (45 m x 20 m) fiindu-i … împăienjenită de plante plutitoare.

Ne întoarcem spre Pătrăşcani pe drumul pe care am venit, coborând pe sub zona erodată din preajma Bălţii de la Stână.

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

Dealul terasat (25 ha, 40 m înălţime), aflat la sud de Lacul de la Curte, este o creaţie a omului, fiind ridicat din cenuşa reziduală, adusă, sub formă de nămol printr-o conductă, acum dezafectată, de la termocentrala Oneştiului.

 

 

 

 

foto: Marelena Puşcarciuc

Imediat ce trecem podeţul peste Mirăuţa, dacă ne lăsăm în jos la stânga, spre botul dealului pe care urmează a-l urca drumul, putem vedea un mic iaz (6 m x 4 m x 1 m), săpat la baza dealului, pe suprafaţa căruia, înconjurată de stuf şi papură, plutesc nuferi.

De la podeţul de peste Mirăuţa avem, până la punctul de unde am intrat în traseu.
750 m.

 

Dacă doriţi să parcurgeţi şi alte trasee de pe Culmea Pietricica, executaţi click aici !

Puteţi citi un material de sinteză despre lacurile de alunecare din munţii Trotuşului, executând click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps