Lacul Cuejdel şi circuitul văii Cuejdel (Munţii Stânişoarei)

Lacul Cuejdel: Baraj Cuejdel – Poiana Mătieş – Poiana Tarniţelor – Culmea Muncelu – gura Cuejdelului

Lacul Cuejdel

Cu cele 14 ha, cei 1.400.000 mc de apă acumulaţi  şi cu adâncimea maximă de 16 m, este lacul de baraj natural cel mai important – morfometric vorbind – din ţară, detronând de pe primul loc Lacul Roşu (11 ha, 600.000 mc, 10 m adâncime maximă). Poate, doar la perimetru este egalat de Lacul Roşu care are, ca şi Cuejdelul, 2,8 km.(*

Este un lac de dată foarte recentă, apărând în urma unor alunecări masive produse în versantul stâng al bazinulului inferior al pârâului Cuejdel în anul 1978. Lacul Roşu a apărut în 1837, iar Lacul Bălătău/ Bolătău de pe pârâul Izvorul Negru din Munţii Nemira, celălat lac de baraj natural din România mai cunoscut, actualmente dispărut prin colmatare, s-a format în 1883.(**

Decisive pentru formarea Lacului Cuejdel au fost însă alunecările din anul 1991 (presupuse a avea drept principală cauză cutremurele de 6,7 şi 6,2 grade pe scara Richter din mai 1990; tot unui cutremur, de 6,7 grade pe scara Richter, din ianuarie 1838, i se atribuie şi alunecarea ce a dus la formarea Lacului Roşu, doar că aceasta avusese loc cu 6 luni înainte de cutremur!). Barajul de pământ rezultat în urma alunecărilor de pe valea Cuejdelului are o înălţime de 25-30 m cu o breşă lată de 3m înspre malul drept prin care apa lacului alimentează pârâul … Cuejdel. Între valurile de alunecare ce au barat Cuejdelul sunt prinse câteva alte mici lăculeţe (se vorbeşte de 4) cantonate pe treptele rezultate în urma alunecărilor; lipsite de altă alimentare decât cea meteorică (eventual şi prin izvoare firave), existenţa lor este efemeră.

În ultimii ani, Lacul Cuejdel a constituit obiectul de interes al unei intense, dar stinse destul de repede, acţiuni de popularizare – cuprinzând şi anemice iniţiative de amenajare turistică a zonei: 3 foişoare cu rol de puncte de belvedere asupra lacului şi un chioşc amplasat în satul Gârcina, care ne informează printr-o inscripţie că este „Centru de informare”; desigur, chioşcul este gol. Apropo de informare: lipsesc orice fel de marcaje, rutiere sau/şi turistice, pentru a facilita orientarea şi, implicit,  accesul spre lac. Dar zona lacului pare să fie suficient de bine cunoscută de locuitorii judeţului Neamţ devenind locul preferat pentru “grătarele de week-end la iarbă verde”.

Există însă şi un “punct luminos” în tot acest proces heterogen de cunoaştere a noului fenomen natural reprezentat de Lacul Cuejdel: elaborarea câtorva (pre)studii ştiinţifice inter şi multidisciplinare serioase.

harta: Google Maps

Accesul la lac

Cum am spus, Lacul Cuejdel este format pe cursul mijlociu al micului pârâu Cuejdel, afluent al pârâului Cuejdi, la a cărui confluenţă cu Bistriţa se află municipiul Piatra-Neamţ.

La lac se poate ajunge din aval, dinspre Piatra-Neamţ, dar şi din amonte, dinspre Târgu-Neamţ, peste cumpăna de ape ce desparte bazinul Cuejdelului de cel al Pârâului Gardul, afluent al Cracăului Negru, unul dintre braţele de obârşie ale râului Cracău, şi el afluent al Bistriţei.

 

 

 

foto: Google Maps

Din Piatra-Neamţ se ajunge pe DN 15C, Piatra-Neamţ – Târgu-Neamţ, în comuna Gârcina (6 km) unde părăsim drumul naţional şi cotim spre stânga (la intersecţie se află punctul de informare, cel fără … informatori), înscriindu-ne pe DJ 157 D, drum asfaltat, ce traversează Gârcina şi apoi satul subordonat Cuejdi (8 km). Din capătul satului Cuejdi mergem pe un drum forestier, bine întreţinut 2,5 km, şi, la prima intersecţie, o luăm pe braţul din stânga. La aproape 1 km trecem pe lângă o mică biserică, reprezentând un schit de curând înfiripat, de la care, cam la   jumătate de kilometru, depăşim ultimele clădiri aferente Cuejdiului, pe care le lăsăm în dreapta, şi,după încă 1 km, ajungem la confluenţa Cuejdelului cu Cuejdiul. Traversăm Cuejdiul pe un pod spre dreapta şi mai mergem jumătate de kilometru în amontele Cuejdelului, până ce accesul auto se blochează din cauza alunecărilor de teren; găsim aici un loc larg pentru parcarea maşinilor (în stânga, pe o treaptă de alunecare se află unul dintre lăculeţele despre care am amintit mai sus).

Putem alege şi o altă variantă! De la confluenţa dintre Cuejdi şi Cuejdel, continuăm încă 3 km pe Cuejdi, la deal, până la o nouă intersecţie dintr-o largă poiană (Mătieş) ce se deschide spre dreapta. După 2 km prin poiană, spre nord, drumul intră în pădure şi coteşte curând spre est, coborând pe valea pârâului Glodu până la vărsarea lui, în coada Lacului Cuejdel. Descrierea acestei variante este doar … livrescă, aşa că nu putem spune nimic despre starea drumului.

Noi ne continum drumul spre lac din „parcarea”  unde ne-am lăsat maşina. Suim spre dreapta, prin pădure, pentru a prinde un drum de exploatare forestieră. Mai urcând, mai coborând, când spre dreapta, când spre stânga, drumeagul ne scoate (cam după 1 km) din pădure, într-o poieniţă; anterior am consemnat, pe partea dreaptă, în trecere, existenţa altor două lăculeţe formate pe trepte ale valurilor de alunecare. În poieniţă, de unde putem întrezări în stânga noastră lacul, întâlnim capătul unui drum forestier, ce însoţeşte întregul mal stâng al lacului, până la coada lui (1,5 km în stare bună), loc în care se întâlneşte atât cu drumul de pe valea Glodului, cât şi cu cel ce vine dinspre nord, de pe valea Gardului.

foto: Google Maps

Pentru cei ce pleacă spre lac dinspre amonte, punctul de pornire este comuna Crăcăoani, aflată pe DN 15C, Piatra-Neamţ – Târgu-Neamţ, (15 km de Târgu-Neamţ şi 35 de km de Piatra-Neamţ). De aici ne îndreptăm, pe DC 165 (asfaltat),  trecând prin satul Magazia (4,5 km de Crăcăoani), spre satul Cracăul Negru. În satul Magazia, unde drumul se bifurcă, o luăm spre stânga, către Cracăul Negru, pe DC 164, neasfaltat. După alţi 4 km, timp în care se traversează satul Cracăul Negru, părăsim drumul principal pentru a urca, spre stânga, pe valea pârâului Gardul; intersecţia este marcată cu o tablă indicatoare (singura ce se referă la Lacul Cuejdel). Cca 5 km sunt de urcat pe acest din urmă drum forestier până pe cumpăna de ape dintre bazinele Gardului şi Cuejdelului. De aici până la coada lacului mai sunt de coborât vreo 2,5 km. Despre starea acestor drumuri nu putem spune nimic, noi neparcurgându-le; văzând însă ce maşini erau parcate la coada lacului se pare că drumurile sunt în regulă.

Circuitul lacului

Considerăm ca punct de plecare în realizarea circuitului lacului capătul sudic al drumului forestier de pe malul stâng al lacului. Urmăm acest drum, pe jos, spre coada lacului. La cca 10 m după ce pornim turul, putem coborî până la marginea apei, pe un drumeag lateral (drumul forestier urmează o curbă de nivel aflată la 5-10 m mai sus de nivelul apei. Avem astfel posibilitatea să ne formăm o primă impresie mai amplă despre imaginea lacului. Pe malul pe care ne aflăm, oglinda apei e umbrită de pâlcuri singulare de plante cu caracter specific lacustru (papură, patalgina-bălţii), pe când pe celălalt mal, aflat la vreo 15 m distanţă, înaintează câţiva metri buni, spre larg, o armată de trunchiuri uscate de brazi, surprinşi în plină … tinereţe de cataclismul ce a dus la înecarea şi pieirea lor. Revenim la drum, urcând pe o potecă cei câţiva metri povârniţi până la el. Imagini ale lacului, zăbrelite de vegetaţia de pe mal, vom mai surprinde pe masură ce-i ocolim intrândurile pe afluenţi; înainte însă de a ajunge la coada sa putem din nou coborî până la marginea apei unde se află şi unul dintre cele trei foişoare de pe platforma căruia beneficiem de imagini aproape integrale ale lacului: compuse din treimea dinspre amonte şi din aproape tot restul dinspre aval. De la acest observator mai avem de făcut, pe drum, un mic ocol pentru a coborî din nou, la coada lacului; o potecă ce trece pe lângă un al doilea foişor de belvedere ne duce pe malul drept. Zonele largi din preajma celor două foişoare, cu platforme poienite orizontale, sunt preferate de amatorii de week-enduri la iarbă verde. Traversăm un pârâiaş cam … insignifiant, Cuejdelul (!), şi ajungem pe malul drept al lacului unde descoperim o potecă bătută, foarte aproape de marginea apei, ce ne conduce până în capătul dinspre aval al lacului Aici, după ce traversăm, din nou, firul în care se reîntrupează Cuejdelul, ajungem pe o platformă unde este înălţat al treilea foişor. Poteca ocoleşte un ultim golfuleţ, după care suie prin pădure, abrupt pe ultimii metri, până în poieniţa de unde am pornit  circuitul; durata sa rezonabilă nu depăşeşte o oră.

foto: Google Maps

Circuitul văii Cuejdel

Sugerăm ca punct de intrare în acest circuit capătul din aval al lacului, locul pe unde scapă apa din cuveta lacului.

 

 

 

 

 

Se urcă pe muchia ce se formează spre sud-vest circa 150 m diferenţă de nivel pe o lungime de jumătate de kilometru. Suntem pe vârful unui interfluviu (Piciorul Rotund) pe care ne vom menţine, ocolind spre dreapta valea din … dreapta, îndată ce ajungem deasupra obârşiei acesteia, schimbând astfel direcţia spre nord-vest.

Vedere din Poiana Tarniţele (foto: Radu Puşcarciuc)

Rămânem pe culmea relativ orizontală şi ieşim foarte curând într-o poiană. Păstrăm direcţia nord-vest şi, după traversarea unor pâlcuri de pădure, pătrundem în complexul de poieni ale Mătieşului. Străbatem poienile pe marginea lor altitudinală superioară, menţinându-ne, astfel, pe linia de altitudine maximă a interfluviului (aici format de Piciorul Crucii – de la care derivă cea de a doua denumire a lacului, Lacul Crucii, care se vrea a se oficializa !), traversăm drumul forestier ce face legătura dintre valea Cuejdiului şi valea Glodului şi le părăsim prin extremitatea lor nord-vestică.

Vedere de la Stâna Muncelu (foto: Radu Puşcarciuc)

Începem urcuşul pe culmea ce domină Poiana Mătieş dinspre vest, pentru a depăşi o diferenţă de nivel apreciabilă, aproape 200 m, pe o distanţa de doar jumătate de kilometru. Odată atinsă culmea, rămânem pe ea şi înaintăm spre nord la altitudini cuprinse între 950 şi 1050 m, circa 2 km. Ajungem, din nou într-o poiană  aflată în zona de altitudinea maximă a culmii, Vârful Tarniţele (cca 1100 m). De pe vârf culmea se desparte în trei picioare; noi ne îndreptăm spre est, pe cel mai din dreapta dintre ele, Piciorul Tarniţele. Nu mergem decât 5 minute pe el, în coborâre uşoară, şi abandonăm culmea într-o şa ce precede un vârf destul de răsărit, continuând coborârea spre sud-est, pe o vâlcică. Ieşim imediat în capătul unei largi poieni ce se prelungeşte mult lateral, dar şi în jos, până în valea Cuejdelului. Profităm de orizontul sudic eliberat de obstacolul vizual al pădurii prin care am tot mers de la părăsirea Poienii Mătieşului şi ne desfătăm, în primul rând, cu imaginea Lacului Cuejdel.

Descrierea făcută acestei porţiuni de traseu are la bază doar studiul hărţilor, pentru că nu a fost parcursă de noi. O vom face, probabil, într-un viitor apropiat.

Noi am ajuns în Poiana Tarniţele, plecând de la coada lacului. Am parcurs circa 1 km pe drumul forestier ce însoţeşte pârâul Glodului până într-un punct marcat de prezenţa unui vagon pentru muncitorii forestieri şi a unui grajd pentru vite. De aici am părăsit drumul forestier şi am urcat pe un vechi drum de tractor ce urmăreşte muchia unui picior al versantului din dreapta noastră, marcată, cum am constatat când am ajuns ceva mai sus, cu benzile  roşii verticale ale unui marcaj silvic de hotar între parcele forestiere. A fost important să însoţim marcajul căci drumul de tractor se desface de două ori în câte două braţe. Am atins fără un efort deosebit o culme îngustă, de unde am schimbat, pentru scurt timp, direcţia cu 90 de grade spre stânga, pentru a coborî apoi într-o şa joasă. Din şa am părăsit marcajul silvic, preferând un drum de tractor, înţelenit, care ne-a urcat până în extremitatea sud-vestică a marii Poieni a Tarniţelor. Pe o veche potecă, întreţinută de animale, traversăm poiana, orientându-ne spre centrul ei, unde am depăşit, fără probleme, o alunecare relativ recentă. Dacă menţinem aceeaşi direcţie ca prin poiană ajungem pe o muchie cu versantul estic împădurit. Începem să urcăm pe această muchie până în extremitatea nord-estică a poienii (punctul în care s-a terminat şi traseul virtual descris mai sus).

Având în vedere frumuseţea peisajului ce se etalează din diversele puncte ale Poienii Tarniţele, recomandăm efortul de a sui până în poiană, independent de restul traseului. Putem face un traseu scurt, în circuit, coborând de-a lungul muchiei finale, care este poienită până jos, în valea Cuejdelului, unde întâlneşte drumul forestier ce vine de la Crăcăoani către lac, până la care e mai puţin de un kilometru.

Descriem în continuare traseul din Poiana Tarniţele spre cumpăna de ape dintre Cuejdel şi Gardul şi, mai departe pe culmea versantului stâng al văii Cuejdelului.

Din colţul nord-estic al Poienii Tarniţele pleacă de-a coasta, spre est, o potecă lată de oi, pe care o urmăm pentru a ajunge pe ultima parte din versantul sudic al Piciorului Tarniţele; suntem curând pe muchia de maximă pantă a piciorului, în marginea unei largi poieni ce se întinde spre nord, şi, totodată, pe cumpăna de ape dintre bazinele Cuejdelului şi Gardului.

Vedere din poiana de după Piciorul Tarniţele (foto: Radu Puşcarciuc)

În scurt timp, coborâm spre dreapta (însoţind totodată “H”-urile roşii ale unui important marcaj silvic ce consemnează hotarul dintre două ocoale silvice), pe un drum de tractor, în punctul cel mai de jos al interfluviului, unde întâlnim drumul spre lac ce vine din valea Cracăului Negru. Marcajul ne va fi util mai ales dincolo de şaua în care ajungem după o coborâre deloc de bun augur, pentru că va urma un urcuş prin care va trebui să învingem o diferenţă de nivel de 300 m, parcurgând liniar (şi, virtual, aerian) 1,5 km.

Vedere din Poiana Tarniţele (foto: Marelena Puşcarciuc)

Depăşim şaua, traversăm drumul şi începem să urcăm pe o potecă lată, de înclinaţie medie – fost drum de exploatare – cu rarişti spre sud. Îndată ce peisajul se închide şi în această direcţie, unghiul pantei creşte brusc şi va rămâne constant mare până atingem mia de metri în altitudine (am plecat de la aproape 800 m). Aşa cum am precizat, ne ţinem de “H”-urile marcajului silvic. Ajungem pe un vârf intermediar din care, spre năduful nostru, vom coborî într-o şa ce ni se va părea mai joasă decât e în realitate. Facem faţă şi celor ceva mai puţin de 100 de metri diferenţă de nivel, pe o pantă ceva mai blândă, până pe culmea numită a Muncelului, de unde vom schimba direcţia cu 90 de grade spre dreapta. Nu trebuie să scăpăm din priviri marcajul! Părăsim curând “H”-urile ce vor însoţi o culme desprinsă spre stânga noastră, în timp ce culmea pe care noi ne continuăm traseul spre sud e marcată cu o bandă roşie verticală (hotar între parcele silvice). Locul este evidenţiat de borna silvică 78. Pierdem uşor din altitudine şi, tocmai când panta va începe să se aplatizeze, observăm în faţă silueta înaltă a unui vârf (Muncelu) pe care nu vom avea cum să-l ocolim aşa că facem un ultim efort şi-l cucerim. Nu mai avem mult de mers pe culmea, acum relativ plată, căci ieşim în marginea de sus a unei vaste poieni ce ocupă întregul versant sudic al culmii Muncelului căreia îi retezăm altitudinea ”din mers” cu 100 de metri. Pe tot acest versant, până ce panta se domoleşte, poiana este cucerită de o pădurice de ienuperi, ceea ce dă peisajului un pitoresc cu totul aparte; contrapanta, ce reprezintă platoul somital al unui picior al culmii principale, îndreptat spre pârâul Cuejdel (în aval de lac), şi culmea din continuarea ei sunt acoperite de păşune. Tăiem pieziş văiuga ce se formează în dreapta contrapantei, pentru a ajunge pe versantul ei drept. Avem ca punct de reper stâna instalată pe un mic platou de contrapantă al versantului. În dreapta stânei se observă rana profundă rămasă în munte după alunecarea ce a blocat Cuejdelul şi a dus la formarea lacului. De pe marginea rupturii ne delectăm cu imaginea lacului. De la stână putem coborî pe drumul de acces la ea ce coboară spre stânga de pe platouaşul pe care se află, şi care iese într-o poiană, deja aproape de valea Cuejdelului. Traversăm poiana spre colţul din dreapta jos, în timp ce drumul stânei iese din poiană prin cel din stânga. Prindem astfel un drum de tractor ce ne va conduce rapid la câţiva paşi de capătul drumului forestier de pe valea Cuejdelului, cel blocat de alunecări, punctul terminus al accesului auto, dacă am venit dinspre sud (şi nu am ales să ajungem la lac prin Poiana Mătieş şi apoi pe valea Glodului). Dacă am venit spre lac din Crăcăoani şi am lăsat maşinile în capătul drumului forestier de pe malul stâng al lacului, vom mai avea de străbătut kilometrul descris deja (a se vedea accesul la lac dinspre sud). Întregul traseu străbătut de noi a durat 8 ore. Apreciem un total de 10 ore pentru traseul integral (incluzând şi prima parte, sugerată doar – deocamdată !).

Pentru imagini ale celor două circuite, executaţi click aici !


(* – valorile morfometrice sunt rotunjite, pentru o mai uşoară comparaţie între ele. Dimensiunile exacte, conform celor mai recente (2011) şi, se pare, şi a celor mai precise măsurători, sunt: lungime 1.004,82 m, lăţimea între 19,25 m şi 282,6 m, cu o medie de 138,83 m, perimetrul de 2.801,1 m, suprafaţa de 13,95 ha, volumul de 1.413.255 mc, adâncimea maximă de 16,45 m,  cea medie fiind de 10,1 m; în fine, s-a mai stabilit ca lacul se află la altitudinea de 669 m (conform Alin Mihu-Pintilie, Gheorghe Romanescu, Cristian Stoleriu – Morpho-bathymetric parameters of recess Crucii Lake (Stânişoarei Mountains) http://aerapa.conference.ubbcluj.ro/2012/pdf/60%20a%20Mihu-Pintilie_Romanescu_Stoleriu.pdf)

(** – un alt lac de baraj natural, s-a format recent (2005), în Munţii Tarcăului, pe pârâul Topliţa, în apropierea localităţii Zemeş (BC); pentru amănunte vezi http://www.muntesiflori.ro/lacurile-stirigoiului/

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps