Traseele de creastă ale Munţilor Berzunţi

Pentru o anumită (importantă) parte a amatorilor de drumeţie montană, “a face” un masiv muntos echivalează cu străbaterea traseelor magistrale, de culme sau de creastă pe care acesta le oferă. Este un punct de vedere ce merită verificat la propriu de orice montaniard; chiar şi pentru o satisfacţie pur sportivă, sau ca aceea a colecţionarului de … munţi ce-şi mai adăugă încă o piesă panopliei personale; dar şi într-un caz şi în celălalt, ca şi în toate cazurile ce dezvoltă chestiunea “de ce urcăm pe munţi”, există o sumă de motivaţii, mai mult sau mai puţin cunoscute, mai mult sau mai puţin conştientizate – unele intrinseci persoanei, altele subsumate sintagmei “mirajul muntelui” –, care justifică şi interesul aparte pentru acest gen de trasee.

Pentru a rămâne în cadrul argumentaţiei anterioare putem spune că Munţii Berzunţi reprezintă o piesă pe nedrept neglijată de “hobby”-ştii “integralelor de creastă”; poate din cauza … marginalizării ei? Dar ea există şi, cum acesta este pentru un montaniard un motiv suficient de mobilizare, “let’s do it “!

Cei circa 30 de kilometri ai potecii de creastă, dispuşi pe o diferenţă relativă de nivel de vreo 600 de metri pot fi parcurşi într-o singură zi de drumeţie plecând din Moineşti şi ajungând la Târgu Ocna sau în comuna Bogata (ori viceversa), toate cele trei extremităţi fiind accesibile cu mijloace de transport în comun la prima oră, fie ea a dimineţii, fie a înserării. Vorbim de două capete sud-estice datorită bifurcării pe care o suferă creasta principală chiar din punctul ei somital, Vârful Măgura (984 m). Sigur, am putea neglija unul dintre cele două picioare, luându-l în considerare doar pe cel care păstrează direcţia principală a crestei:
Dl. Praghilei-Dl. Osoiu-Dl. Cornicului-Dl. Frumos-Dl. Chiciria; s-ar pierde însă spectaculozitatea oferită, în particular, de celălalt, prin prezenţa dealurilor Ouşorului şi, mai ales, al Drăcoaiei. Chiar şi această … dilemă poate fi o provocare suplimentară pentru a realiza integrala crestei Munţilor Berzunţi !

Prezentăm, pe scurt, în ambele sensuri, asamblând descrierile detaliate ale diverselor sectoare, diseminate în cuprinsul celorlalte 15 trasee, cele două variante ale traseului de creastă al Munţilor Berzunţi.

Moineşti – Dl. Măgura – Vf. Runcu – Vf. Tarniţa – Vf. Bulimandru – Vf. Măgura – Dl. Praghilei –
a) Dl. Osoiu – Dl. Cornicului – Dl. Frumos – Dl. Chiciria
b) Dl. Ouşoru – Dl. Drăcoaia

Parcurgerea crestei de la vest la est necesită circa 12-14 ore, considerând ca punct de intrare în traseu gara din Moineşti iar ca puncte de ieşire, halta Saline – pentru varianta a, respectiv halta Cireşoaia – pentru varianta b; parcurgerea în sens invers a ambelor variante necesită acelaşi interval de timp.

De la vest la est:

Sectorul de la Moineşti până dincolo de Vârful Runcu, mai precis până în punctul de racord la culmea principală a traseului 3, este prezentat în descrierea traseului 4. Din punctul respectiv, până pe Vârful Tarniţa, se parcurge partea a doua a sectorului 3. Din Vârful Tarniţa până la Schitul Sf. Ilie, adică imediat după Vârful Bulimandru, ne conduce traseul 5 varianta a.

Chiar din curtea schitului Sf. Ilie, din poteca lată ce pleacă spre est, se desprinde spre dreapta braţul unui drum de exploatare ce deserveşte traseul 5, varianta c. Noi rămânem pe ramura ce rămâne pe culmea principală şi pe direcţia est. Imediat după ce ieşim din curtea schitului, depăşim platoul unui vârf pleşuvit de defrişări, de unde, luându-ne după “H”-urile hotarului dintre ocoalele silvice Târgu Ocna şi Livezi, parcurgem timp de aproape o oră, mai mult în coborâre şi cvasirectiliniu, o porţiune de culme împădurită, ajungând la drumul forestier ce încalecă creasta Berzunţiului făcând legătura între satele Larga şi Berzunţi. De aici, până pe Vârful Măgura urmărim descrierea traseului 8, varianta a, iar de acolo de unde acesta întâlneşte traseul 9, descrierea acestuia. De pe vârful Măgura se coboară până pe Dealul Praghilei urmând ultima parte a traseului 10, varianta b.

a) De pe Dealul Praghilei până pe Vârful Chiciria ne conduce subvarianta c
a traseului 10, iar mai departe, până în halta Saline, subvarianta g a aceluiaşi traseu.

b) Prima parte a traseului 10, varianta d, ne duce pe cumpăna de ape dintre văile Cucuieţi şi Vâlcele, la o bifurcaţie a drumurilor, de unde braţul stâng coboară în valea pârâului Vâlcele. Continuăm pe culme conform descrierii subvariantei e a traseului 10, până aproape de Vârful Ouşoru. Ne preiau, pentru a depăşi Ouşorul şi a trece peste Dealul Drăcoaia în halta Cireşoaia, traseul 12, varianta b, până sub Drăcoaia, pe Dealul Codrului, iar de aici subvarianta e a aceluiaşi traseu.

De la est la vest

a) Plecând din halta Saline, ajungem dincolo de Vârful Chciria, urmărind descrierea primei părţi a traseului 12, varianta din paranteză, urmată de partea a doua a acestuia, până pe Dealul Praghilei.

b) Din halta Cireşoaia, traversăm liniile ferate, luând-o pe o cărare strânsă între garduri ce duce pe malul Trotuşului, spre un fost pod ce deservea cătunul Păcuri, acum luat de ape. Între timp a fost construit un pod nou, cu 200 m în aval, pe care taversăm Trotuşul, pentru a intra astfel în sat. Pe direcţia Dealului Drăcoaia pleacă o ulicioară paralelă cu un mic pârâiaş pe care îl şi traversăm direct prin albie urcând apoi imediat pe un braţ stâng al drumului, ajungând pe o platformă înierbată. Spre stânga intră în pădure o cărare ce ne va scoate într-un sfert de oră pe muchia stâncoasă a Drăcoaiei. Poteca e trasată în continuare strict pe muchie ocolind ici-colo vegetaţia mai încâlcită sau mai … spinoasă precum şi numeroasele stânci de gresie plantate ce acoperă asemenea unei platoşe de solzi neregulaţi spinarea Drăcoaiei; unde putem sau nu avem încotro le escaladăm. La aceste dificultăţi se adaugă panta mare a crestei. Odată ajunşi în pădurea de mesteceni şi pini ce acoperă Drăcoaia în treimea sa superioară, urcuşul slăbeşte din intensitate, iar celelalte … neajunsuri dispar. Nu şi stâncile care apar în grupuri şi din ce în ce mari. Poteca însă le ocoleşte sau se strecoară printre ele, aşa că prezenţa lor este pur decorativă. Panta nordică a Drăcoaiei nu mai este la fel de spectaculoasă, nici stâncoasă, nici prea denivelată. După ce atingem şaua nordică, unde traversăm un vechi drum petrolier, ajungem pe un vast platou acoperit de fâneţe, la o răscruce de drumuri de căruţe. Suntem pe Dealul Codrului. De aici ne vom îndrepta spre nord, către Vârful Ouşoru, pe care îl vedem ţuguiat în faţa noastră, imediat dincolo de şaua joasă în care suntem nevoiţi să coborâm în următoarele 10 minute. Urcăm jumătate doar din diferenţa de nivel ce ne desparte de vârful Ouşorului, căci dibuim o potecă de oi ce-l va ocoli de-a coasta pe versantul său estic. Poteca traversează câteva pante abrupte bine, cu sol friabil, ceea ce poate provoca … emoţii mai ales în caz de vreme rea sau iarna. De pe versantul nordic al Ouşorului se coboară într-o sa îngustă, traversată de un drum de căruţe. Din şa se traversează versantul estic al unui frate mai mic al Ouşorului, pe o potecă asemănătoare celei de travers a … fratelui mai mare. Urmează o porţiune de culme calmă pe care este aştrernut un drum de exploatare. Ajungem în preajma unui nou vârf pe care îl putem escalada direct pe o potecă ce-l încalecă, sau îl putem ocoli trecând pe deasupra unei obârşii incipiente de pe versantul vestic, urcând pe piciorul ce mărgineşte vizavi obârşia respectivă. Reveniţi pe culme ne mai rămâne de străbătut o mică porţiune din ea pe jumătate împădurită până să ajungem sub Dealul Praghilei, acoperit de fâneaţă, cu excepţia versantului sudic, de sub care îşi trage parte din ape pârâul Vâlcele. De punctul somital al Dealului Praghila ne desparte o pantă scurtă dar … aprigă !

De pe Dealul Praghilei până pe Vârful Măgura, se urcă pe varianta a a traseului 12. Subvarianta d a traseului 15 ne coboară de pe Vârful Măgura până aproape de drumul forestier Larga-Berzunţi, iar ca să ajungem la el urmărim descrierea începutului subvariantei e a aceluiaşi traseu. Sectorul de creastă cuprins între acest drum şi Schitul Sf. Ilie este descris în cuprinsul traseului 16 dar şi în completarea accesului la culmea Berzunţiului pe traseul 8 la care se adugă descrierea variantei b a traseului 8.

De la Schitul Sf. Ilie ne îndreptăm spre vest, către Vârful Bulimandru, lăsând să plece spre stânga, în valea Plopului, drumul de tractor pe care am părăsit curtea schitului. Mai sus de această bifurcaţie mai există una: un drum de exploatare pleacă şi el spre valea Plopului, iar pe un altul, estompat de vegetaţie, se poate ocoli Bulimandrul pe coastele sale nordice. Dar există şi o potecă ce suie pe vârful său. Ea e parte componentă, ca şi continuarea pe culmea Berzunţiului, până pe Vârful Tarniţa, a variantei a a traseului 6. Pe subvarianta c a traseului 2 mergem de pe Vârful Tarniţa până la Moineşti.

Pentru imagini ale culmii principale a Munţilor Berzunţi executaţi click aici !

Pentru a citi descrierea altor trasee din Munţii Berzunţi executaţi click aici !

O descriere a variantei b a traseului, de la vest la est, cu fotografii ataşate, o puteţi citi pe http://www.romania-natura.ro/node/766

3 Comments

  1. Propun cluburilor de drumetie din tara o provocare in forta de luare la pas a celor mai anonime (mici,sterse,periferice,nespectaculoase) masive de la noi, ca raspuns la cei orbiti de “efectul wow” =PiatraCraiului-Fagaras-Bucegi-Retezat. Vor fi alese, intentionat, varfuri impadurite si trasee “moi”, fara “efectul wow” si fara teribilisme (prapastii, custuri) “sa te dea pe spate”.

    • punct ochit – punct lovit !

    • ABC-ul mersului pe munte se face prin zone mai putin inalte! Propunerea dvs. este OK. Marea atractie pentru orice muntoman, ramane zona montana inalta!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps