Din Larga (Dofteana) pe Vârful Măgura Berzunţilor

9. Larga – Valea Brădetului – Vf. Măgura –

     a) Dealul Praghilei – Târgu Ocna, halta Cireşoaia

     b) Dl. Ursoaia – Dl. Bejenariu –

           c) Dl. Cicoarei – Dofteana

          d) Dl. Tănăroc –

               e) Dl. Momâia – Larga – halta Dofteana

               f) Larga

 Caracteristici:

 – durata: 7-9 ore;

– lungime: cca 20-25 km;

– diferenţă de nivel: cca 500 m;

– grad de dificultate: mediu.

Acces:

Intrarea în traseu se face din acelaşi punct de unde se pleacă în traseul 8.

Descrierea traseului:

Descrierea drumului de la podul de piatră de peste pârâul Larga, până la confluenţa dintre pâraiele Runcu şi Brădetu este cea de intrare în traseul 8, care, de la această confluenţă continuă pe valea Runcului. Pentru a intra în traseul  9 ne vom angaja pe drumul forestier ce suie, spre dreapta, pe valea pârâului Brădetu. Un sfert de oră, drumul şerpuieşte larg pe tăpşanele acoperite de iarbă, de pe malul drept al văii, departe de pârâu, după care pătrunde în pădure, apropiindu-se totodată de albia pârâului. După câteva serpentine drumul se bifurcă; mergem pe ramura din dreapta până într-o poiană cedată unei plantaţii de molid unde întâlnim o modestă cabană de vânătoare numită Apa Roşie. Aici drumul face un cot brusc spre stânga, începând să urce cu ceva mai mult spor decât până acum. Constatăm însă curând că urcuşul mai susţinut, despre care vorbeam, nu doar că e  bine îmblânzit de serpentinele drumului, dar nici nu durează prea mult. Rămânem, pentru o lungă perioadă, prizonierii unei curbe de nivel, până în dreptul unui post de vânătoare, o colibă de scânduri, prevăzută cu o laviţă, jumătate îngropată în mal, cealaltă jumătate mascată în vegetaţia sălbatică din marginea drumului. De aici, după nici 10 metri drumul forestier ia sfârşit. Nu ne interesază căci vom tinde la culme pe drumul de exploatare din dreapta adăpostului de vânătoare. Acesta traversează, rectiliniu aproape, o plantaţie de brad şi se conectează la linia culmii Berzunţiului, după vreo 10 minute, într-o mică poiană, unde întâlnim drumul de creastă. Spre stânga, la distanţă de 10 minute, se află poiana pe unde drumul forestier ce urcă din Larga, pe pârâul Runcu (traseul 8) şi coboară în Berzunţi (traseul 13) traversează culmea.

Drumul descris în continuare (o parte a trseului 13 parcursă în sens invers) pleacă spre dreapta, pe culmea Berzunţiului, spre Vârful Măgura. Poteca lată de culme traversează  plantaţia, îndreptându-se spre est. Ieşim însă repede din brădet şi urcăm puţin cam în forţă un vârf, nu înalt, dar abrupt, pe o diferenţă de nivel de circa 50 m, pe care îl şi coborâm apoi, pentru a începe obositorul urcuş al Măgurii Berzunţului. După o … pauză de efort de circa un sfert de oră, timp în care coborâm şi suim lent câteva denivelări ale culmii, ajungem la baza adevăratei ascensiuni spre vârf. Cam într-o jumătate de oră ar trebui să atingem altitudinea maximă (984 m). Urcuşul spre vârf e format din trei trepte, având între ele mici platforme, relativ orizontale. Prima treaptă e cea mai anevoioasă, a doua – cea mai lungă. Înainte de a treia se poate remarca urma unui vechi drum de oi, transversal pe direcţia crestei. Nemaifiind utilizat de mult timp, continuările şi spre stânga, şi spre dreapta se pierd.

Partea finală de pe creasta Măgurii (în jur de 50 de m)  este, practic, pe orizontală, punctul de altitudine maximă – marcat de prezenţa unui pop de beton – fiind localizat exact în capătul crestei.

a) De lângă popul de beton ce marchează vârful, pleacă spre sud-est o potecă abruptă reprezentând finalul variantei b a traseului 10, ce ne poate scoate pe Dealul Praghilei de unde, alegând una sau alta dintre variantele traseului 10 ajungem fie la Târgu Ocna, fie în halta Cireşoaia.

b) De pe vârf însoţim poteca de la marginea abruptului dinspre sud al crestei şi plecăm spre dreapta (sud-vest). Ne lăsăm la vale vreo 200 de metri diferenţă de nivel şi interceptăm, la jumătatea pantei, un drum de exploatare, ce vine din dreapta, dinspre pantele vestice ale Măgurii, şi pe care vom coborî în continuare spre stânga, până într-o şa.

Din şaua în care am ajuns, şi care marchează părăsirea Măgurii Berzunţiului, urcăm şi coborâm domol prin pădure şi prin marginile unor poieni largi, desfăşurate pe versantul stâng al uneia dintre obârşiile pârâului Cucuieţi (al lui Nicoliţă). Ne îndreptăm direct către Ursoaia (864m), un trunchi muntos, masiv, bine individualizat, ale cărui pante prăvălatice ne amintesc de urcuşul de pe Măgura Berzunţilor. Dar tocmai când ar fi timpul să ne reglăm suflul şi paşii pentru a începe să le atacăm, drumul nostru face brusc un cot spre dreapta, dându-ne de înţeles că am scăpat de efortul cuceririi vârfului ei. Ocolim de-a coasta un izvor mocirlos, loc de adăpat pentru oi, şi trecem pe versantul vestic al Ursoaiei, într-o şa largă, poienită, de unde ni se înfăţişează, un adevărat tablou impresionist: „Valea Trotuşului la Cucuieţi”. S-au scurs aproape două ore de când am părăsit creasta Măgurii, un popas fiind deci necesar; frumuseţea locului e un motiv în plus. Şi mai avem cam două ore până la finalul provocării. Drumul bun de căruţe pe care îl urmăm rămâne la marginea pădurii. Trecem peste un mic vârf, evidenţiat ca atare doar după ce îl depăşim, numit Bejenariu. Ne iese în cale un drum de caruţe ce se duce în stânga noastră pe care însă îl ignorăm, deoarece noi trebuie să păstrăm direcţia principală a culmii. Drumul ne ţine lipiţi de marginea pădurii, în timp ce spre stânga peisajul se lărgeşte, eliberat total de arbori, dar ne va forţa să traversăm un colţ de pădure  unde  e important să fim atenţi la apariţia pe un fag din stânga noastră a bornei silvice 172. În dreapta, la mică distanţă, pe un alt fag, se află borna 173. De aici, apucă spre dreapta o potecă de oi însoţită şi de benzile roşii ale limitelor de parcele silvice.

c) Dacă am plănuit să terminăm drumeţia la Dofteana, fără să mai trecem prin Larga, rămânem pe drumul din marginea pădurii – amestecate, de fag şi pin –, coborând continuu, până dăm de un drum petrolier a cărei ramură dreaptă încinge pantele vestice şi sudice ale Dealului Cicoarei, sub care am ajuns. Vom urma ramura sa stângă, care ocoleşte larg obârşiile unui pârâu cu o vale abruptă şi adâncă, Runcul, şerpuieşte apoi peste un bot de deal arid, pentru a ajunge la un grup de sonde. Lângă una dintre ele se înalţă o mare cruce de metal, din apropierea careia se iţeşte un capăt de cărare abruptă şi cu patul de conglomerat instabil, pe care coborâm în câteva minute până la drumul asfaltat ce uneşte Dofteana cu Larga (spre dreapta) şi Cucuieţi, aflat spre stânga. De aici până la staţia CFR din Dofteana mai este circa 1 km.

d) Poteca de oi ce porneşte de la bornele 172 şi 173 spre dreapta, pătrunde imediat într-o largă poiană, prin care coboară, ţinându-se de marginea ei din dreapta. Urcă apoi, după ce-şi schimbă direcţia spre stânga către un mic vârf înierbat, nu însă până la punctul său somital, căci îl ocoleşte pe dreapta, tăind un colţ de pădure. Ne aflăm pe versantul vestic al Dealului Ciungi, de pe care se deschide panorama largă a confluenţei dintre valea Trotuşului şi valea Uzului. Orizontul este dominat, din fundal, de creasta Nemirei. În planul imediat, ne atrage privirea plaiul golaş al Dealului Tănăroc, pe care continuă traseul nostru. Coborâm accentuat printre mesteceni mărunţi până într-o şa largă: Poiana Barcului, având în stânga valea adâncă, dar seacă numită Brădăţel. Înaintăm pe un drum lat de pe versantul estic al Dealului Tănăroc, trecem apoi pe cel sudic, rămânând în prima parte pe o aceeaşi curbă de nivel, ajungem pe creasta îngustă a dealului şi începem apoi să mergem la vale domol.

e) Dacă dorim să încheiem drumeţia în halta Dofteana, de la borna 172 rămânem pe culme încă un timp şi, la prima intersecţie de drumuri, vom coti pe drumul spre stânga, ocolind obârşia unei văi puternic ravenate. Coborâm pe un bot de deal din ce în ce mai abrupt, numit Momâia şi, în scurt timp, trecem printre cele câteva case ale extremităţii estice a satului Larga, de unde mai avem vreo 20 de minute până în halta Dofteana.

f) Ca să ne întoarcem la punctul de intrare în traseu – podul de peste pârâul Larga – , de pe Dealul Tănăroc prindem cărarea oilor de pe o muchie pietroasă a sa, ce se lasă, povârnită, spre dreapta. Ajungem îndată la baza ei, într-o zonă frământată de eroziune, pe care o travesăm către o ulicioară râpoasă, înghesuită între malurile lutoase ale unui pârâiaş firav, mai mult sec, care ne scoate între primele case ale satului Larga. Virăm imediat, pe prima uliţă spre dreapta ce ne scoate la drumul forestier de pe malul pârâului Larga, acelaşi pe care am intrat în traseu. Până la podul de peste Larga mai avem doar câteva minute.

Pentru a citi descrierea altor trasee din Munţii Berzunţi executaţi click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps