Din Cucuieţi (Dofteana) pe Vârful Măgura Berzunţilor

10. Cucuieţi – Dl. Secii – Dl. Ursoaia –

        a) Dl. Bejenariu – Dofteana, Larga

        b) Vf. Măgura – Dl. Praghilei –

              c) Dl. Osoiu – Dl. Cornicului – Dl. Chiciria –

                   f) Gara Tg. Ocna

                   g) Dl. Feţele Târgului – halta Saline (Târgu Ocna)

              d) Valea Vâlcele – halta Saline

              e) Şaua “cu drum” –

                    h) Valea Cucuieţi – Cucuieţi

                    i) Dl. Ouşoru – halta Saline sau halta Cireşoaia

Caracteristici:
– durata: 7-9 ore;
– lungime: cca 20-25 km;
– diferenţă de nivel: cca 500 m;
– grad de dificultate: mediu.

Acces:

Între comunele Bogata (16 km de Oneşti) şi Dofteana (9 km de Comăneşti) de pe DN 12A, la 4 km de Bogata (2 km de Dofteana), se află o intersecţie din care se desprinde un drum lateral, asfaltat, ce traversează Trotuşul, ducând, după 1 km, în satul Cucuieţi. Parcurgem încă 1 km de drum asfaltat şi unul neasfaltat, trecem pe un mic pod pârâul Cucuieţi şi găsim un spaţiu mai larg, un bun loc de parcare, în preajma unui magazin sătesc.

Un alt punct de intrare în traseu poate fi centrul comunei Dofteana, mai ales dacă se preferă terminarea drumeţiei în acelaşi loc. În Dofteana se poate ajunge şi cu trenul, din staţia CFR până în centru fiind doar jumătate de kilometru. Chiar din centrul comunei pleacă un drum asfaltat spre Cucuieţi şi spre Larga (ambele sate fiind componente ale comunei Dofteana) care se bifurcă imediat ce traversează Trotuşul. Îl continuăm pe braţul său drept cale de 2 km până la al doilea podeţ de peste pârâul Cucuieţi, amintit în paragraful anterior.

Descrierea traseului:
Din faţa magazinului sătesc ne deplasăm pe uliţa principală, cea care urcă pe lângă pârâul Cucuieţi, încă vreo 10 m până la prima intersecţie, de unde suim pe o ulicioară spre stânga. Ne apare imediat o nouă intersecţie, marcată de o troiţă, de unde alegem artera stângă a drumului. Nu durează prea mult şi lăsăm în urmă ultima casă de pe această uliţă, de fapt, un fost drum petrolier care suie lent pe pantele unui deal (al Secii) acoperit de fâneţe, pâlcuri de pădure, vii şi livezi bătrâne. După câteva serpentine, ultima, cea mai lungă, putând fi scurtcircuitată, ieşim pe spinarea dealului. Şi până acum am avut în faţă frumoasele privelişti ale dealurilor ce străjuiesc  valea Cucuieţilor, dar aici, de sus, deschiderea şi peisajele sunt impresionante, atât spre valea Trotuşului, cât şi spre Dealul Ursoaia, ce pare că se află la câţiva paşi în faţa noastră. La extremitatea dreaptă a falezei stâncoase pe care Ursoaia o etalează pe faţa sa sudică, se află intrarea într-o peşteră lungă de 25 de metri, cunoscută de localnici sub numele de Beciul din Ursoaia. Lângă ea se mai află o mică peşteră de 6 m – Peştera cu Capcană, iar pe vârf, Peştera cu Puţ, de 8 m, dar cu un puţ neexplorat încă, din cauza instabilităţii unor bolovani din gura sa. Lăsăm drumul pe care mergem să coboare până pe o platformă largă, acoperită de păşune, unde a existat cândva o sondă. Observăm că spre Dealul Ursoaia se orienteză un drum de căruţe, dar nu îl urmăm pe acesta, ci prindem un altul, mai puţin clar, care păstrează direcţia celui pe care am venit, traversează un pârâiaş cu malurile mlăştinoase şi urcă apoi spre extremitate vestică, stâncoasă, a Dealului Ursoaia. Odată ajunşi la baza dealului, cotim brusc spre stânga şi suim panta, înclinată bine, până pe coama unuia dintre picioarele Ursoaiei. Urcăm pe drumul de căruţe de pe el, atât timp cât acesta … urcă ! Drumul trece apoi pe sub abruptul unuia dintre cele două vârfuri ce alcătuiesc zona somitală a Dealului Ursoaia şi coboară spre coastele sudice ale acestuia. Noi continuăm spre nord pe o potecă fidelă unei curbe de nivel, până pe o culme majoră, principala prelungire a Dealului Ursoaia către valea Trotuşului pe a cărei coamă se proiectează un drum de exploatare forestieră.

a) Putem coborî pe această culme, ce duce la Dofteana sau Larga, urmând descrierea traseului 9, variantele c sau d.

b) Pentru a cuceri Măgura Berzunţiului, trecem imediat de pe culme pe versantul nordic al Dealului Ursoaia pe o potecă lată de oi; realizăm, de fapt, varianta b a traseului 9, în sens invers. Poteca de oi, după ce traversează o obârşie difuză, urcă pe culmea de racord dintre Măgura şi Ursoaia, la o şa ce precedă urcuşul abrupt spre vârfurile Ursoaiei, rămase în urmă. Din şa, o cărare lată înainteză, strict pe linia culmii joase, străbătute de noi, tivind marginea pădurii aflate în stânga noastră. Versantul din dreapta, cel înspre valea pârâului Cucuieţi, este, în general, acoperit de fâneţe şi de pâlcuri de pădure. Ne pregătim curând de ascensiunea Măgurii. Drumul intră în pădure şi, îndată ce panta pare a-şi mări unghiul, părăseşte linia culmii, plecând razant spre stânga, pentru a se pierde undeva pe versantul vestic al Măgurii. Noi urcăm, de această dată, pe marginea din dreapta a pădurii, unde, treptat-treptat, se conturează un abrupt din ce în ce mai ferm, ce ajunge să fie, spre vârful Măgurii, o faleză stâncoasă, înaltă de vreo 30 de metri. De la marginea ei se deschid privelişti impresionante către valea Cucuieţi şi către dealurile alăturate – prelungiri ale Măgurii, ultimele spre sud şi sud-est ale Munţilor Berzunţi: Praghila, Ouşorul, Drăcoaia, iar mai spre est, dincolo de valea Vâlcele, Osoiul, Cornicul, Frumosul, Chiciria.

De pe Vârful Măgura, chiar de lângă popul de beton ce marchează altitudinea maximă a Munţilor Berzunţi (984 m) pleacăm spre dreaptă pe o cărare abruptă, în trei trepte, însoţită de „H”-urile unui hotar silvic. După ce coborâm a doua treaptă întâlnim un drum umblat de oi, folosit şi la trasul lemnelor, ce vine din stânga, pe care îl trecem cu vederea. Continuăm să ne lăsăm la vale şi, după o succesiune de mici suişuri şi coborâşuri minore, ieşim din pădure sub o culme acoperită de fâneţe. Aici ne despărţim şi de marcajul silvic. Drumul se bifurcă în curând. O ramură merge pe sub culme, iar pe cealaltă, mai puţin clară, urcăm pe culme, până pe vârful Dealului Praghilei. Din vârful Măgurii până aici s-a scurs circa o oră.

c) De pe vârful Dealului Praghilei putem vedea, la câţiva metri în stânga noastră, celălalt braţ al drumului care plecase pe sub culme. Trecând pe el şi urmându-l, vom ocoli larg câteva obârşii ale văii Vâlcele ce se deschide larg la picioarele noastre, spre sud. După ce terminăm cu ocolul ultimei obârşii,  ne înscriem pe Dealul Osoiu, care înaintează masiv între valea Vâlcele, în dreapta, şi valea Vâlcicăi – un aflent al primeia. Nu vom sui pe spinarea Osoiului, ci vom coborî spre stânga, pe un drum ce ne conduce, într-o şa largă, înierbată – „La Ţărcătoare” –, punct de racord a două culmi şi al drumurilor însoţitoare: Dealul Ursoiu, spre est, pe care se află un drum ce duce în satul Brăteşti, şi Dealul Cornicului, spre sud. Pe drumul de creastă al Cornicului care este asemenea unei cărări de parc, late, înierbate şi stăjuite de mesteceni şi pini, vom continua traseul. De pe Dealul Cornicului ne lăsăm într-o şa joasă şi largă, cumpănă de ape între valea Vâlcicăi şi cea a Găleanului, traversată de o linie de înaltă tensiune. Depăşim şaua pentru a junge pe Dealul Frumos, nu degeaba numit astfel, poteca fiind o veritabilă alee ce străbate oarecum de-a coasta o pitorească pădure de pini. Ieşim într-o altă şa, îngustă, de unde urcăm spre dreapta, pe culmea amplă a Dealului Frumos. Ne direcţionăm apoi spre stânga, dar evităm vârful dealului, coborând către şaua de dincolo de versantul său sudic. Poteca lată de oi urmează strict culmea dealului pe care ne instalăm, acoperit de păşuni pe verasantul vestic, şi de sihlă pe versantul estic. Ajungem la marginea unei păduri de salcâm ce îmbracă culmile cele mai înalte ale Chiciriei. Poteca se bifurcă: un braţ urcă pe Chiciria, celălat rămâne pe o curbă de nivel de pe coastele sale estice.

f) Braţul stâng, după o porţiune cvasiorizontală, va duce, descendent, spre Târgu Ocna, după ce atinge muchia de hotar dintre versanţii, estic şi sudic, ai Dealului Chiciria, ieşind spre final la marginea unui pârâiaş sărat; evaporarea apei a lăsat în urmă numeroase „pete” de sare. Trecem pe lângă un nou şi cochet popas turistic – „Casa Creangă” –, de unde, după un coborâş precipitat, având în dreapta pârâiaşul sărat, intrăm în Târgu Ocna, la un sfert de oră distanţă de gară.

g) După ce urcăm pe vârful Chiciria, coborâm într-o şa din care putem părăsi culmea pe o potecă ce se lasă spre stânga, prinzând partea finală a variantei f, sau să ne menţinem pe poteca de creastă ce ne poate duce în halta Saline. Traseul este deosebit de pitoresc: urcăm uşor, trecem pe lângă borna VI 325 şi, în scurt timp, intrăm  într-o largă poiană înierbată  la marginea căreia se află borna VI 236. Traversăm poiana, menţinând direcţia pe care am venit (o potecă – mai firavă – pleacă şi spre dreapta, dar fără perspective, căci îşi dă duhul îndată ce intră în pădure). Urmează o coborâre rapidă, printr-o pădure de pin, de unde, la sfârşitul pantei, pătrundem într-o nouă poiană.

g.1.) Chiar din marginea poienii poteca se bifurcă. Dacă plecăm spre dreapta, ne vom lăsa în jos, uşor, pe un picior pe care vom întâlni curând benzile roşii ale limitelor de parcele silvice şi, după vreo 10 minute, când coborârea se domoleşte, remarcăm că linia culmii face un cot spre stânga. Poteca de culme mai continuă doar câteva minute, apoi se pierde în hăţişuri. Trebuie să fim atenţi căci din stânga ei se lasă, ceva mai abrupt, cărarea pe care vom coborî mai departe. După un scurt pasaj mai înclinat, traversăm o vâlcea largă şi ieşim din pădure într-o zonă frământată de alunecări, marcată de prezenţa a două lăculeţe cu suprafaţa cucerită total de stuf. Aici ajungem şi dacă venim pe varianta următoare.

g.2.) Intrăm în poiana din care pleacă varianta g.1., în urmărirea marcajului silvic (benzi roşii verticale). În mijlocul poieniţei avem parte de o nouă răscruce a potecilor. Noi mergem spre dreapta, urmând marcajul silvic care ne conduce imediat la borna silvică VI 250. De la bornă, marcajul silvic se distribuie în două direcţii: în dreapta e piciorul pe care coboară varianta descrisă anterior, iar spre stânga coborâm noi. O pantă rapidă ne scoate din pădure în locul unde am fi ajuns şi dacă am fi ales cealaltă variantă, lângă două lăculeţe acoperite cu stuf.

Puţin mai jos de cele două lăculeţe, spre oraş, se formează o ulicioară ce ne duce, în 5 minute, în halta Saline.

d) De pe Dealul Praghilei ne orientăm spre sud şi mergem la vale,
menţinându-ne pe cumpăna de ape dintre pâraiele Vâlcele, în stânga, şi Cucuieţi în dreapta. Ajunşi la marginea pădurii, prindem un drum de căruţe din care un braţ ne călăuzeşte imediat spre valea Vâlcele. Acesta poate fi ales în caz de forţă majoră, căci traseul principal, cel care duce peste Ouşorul spre halta Saline sau halta Cireşoaia, presupune câteva sectoare dificile, mai ales în condiţii de vreme ploioasă.

Drumul de căruţe ce se îndreaptă spre valea pârâului Vâlcele se înfiripă pe măsură ce străbate o mică suprafaţă acoperită de fâneaţă, după care, bine individualizat, se instalează pe direcţia pârâului, cale de 4 km, până în satul Vâlcele, cartier al oraşului Tg. Ocna; aici predă ştafeta unui drum, asfaltat pe a doua sa jumătate, ce ne va lăsa, după încă 4 km, în halta Saline.

e) Dacă am ales să rămânem pe culme, ignorăm drumul ce coboară în stânga, spre valea Vâlcele, intrăm în pădure, şi ieşim, în scurt timp, într-o tăietură, de unde va trebui să depăşim un prim vârf. Îl ocolim pe o potecă de oi descendentă, spre dreapta, pe un umăr de deal, până la un drum de exploatare ce ne întîmpină din dreapta; noi mergem pe el spre stânga, cu gândul de a reintercepta culmea principală; traversăm, prin tăietura amintită, două obârşii şi ajungem din nou pe linia crestei. În continuare, drumul coboară lin pe creastă, ajungând într-o şa îngustă traversată de un drum de scos lemne ce ne iese în cale din stânga, din valea Vâlcele (o vom numi „Şaua cu drum”).

h) Spre dreapta se formează un picior de deal, întins spre valea pârâului Cucuieţi (Pârâul lui Nicoliţă) pe spinarea căruia şerpuieşte un drum de exploatare însoţit de benzile roşii ale limitelor de parcele silvice. Urmănd drumul şi fiind atenţi şi la marcaj, descindem până la firul văii unde întâlnim un drum lat de căruţe ce duce în satul Cucuieţi. Panta râului e mai iute decât cea a drumului, aşa că vom rămâne un timp aninaţi de versantul drept al văii; când drumul tocmai se pregăteşte să ajungă iar la nivelul râului, îl putem părăsi, ridicându-ne câţiva metri mai sus, unde vom găsi un alt drum de căruţe. Acesta ne scoate pe un tăpşan aproape orizontal, de unde putem cerceta în voie versantul stâng al pârâului Cucuieţi acoperit cu un relief ruiniform din stânci de gresie cu alcătuiri interesante. De pe acest tăpşan, poteci de oi ne coboară pe un bot de deal arid până la firul Cucuieţilor, chiar unde acesta se pregăteşte să intre în sat odată cu drumul de căruţe părăsit de noi ceva mai sus. După circa 1 km ajungem la podul de peste Cucuieţi, de unde am intrat propriu-zis în traseu.

i) Dacă nu dorim să ne întoarcem în Cucuieţi, ci intenţionăm să terminăm drumeţia în halta Saline sau în halta Cireşoaia, din şaua “cu drum” urmăm variantele c sau d, respectiv, e ale traseului 12.

Pentru a citi descrierea altor trasee din Munţii Berzunţi executaţi click aici !