De la Comăneşti la Moineşti pe la Lacul Tarniţa

2. Vermeşti – Dealul Bâtca – Lacul Tarniţa –

     a) Vermeşti, Comăneşti sau Moineşti

     b) Dl. Popii – Vf. Tarniţa –

          c) Vf. Runcu – Dl. Măgura  – Moineşti

          d) Vf. Bulimandru – Plopu

 Caracteristici:

 – durata: 7-10 ore;

– lungime: 20-30 km;

– diferenţă de nivel: cca 450 m;

– grad de dificultate: uşor-mediu.

Acces:

Intrarea în traseu se face din „parcarea cu cişmea” de pe DJ 2G, Comăneşti-Bacău,  amintită în descrierea accesului  în traseul 1.

Descrierea traseului:

Din  „parcarea cu cişmea” aflată la graniţa dintre oraşele Comăneşti şi Moineşti, pleacă spre est un fost drum petrolier ce duce, după aproximativ 50 m, la o staţie de epurare a apei. Curând, drumul coteşte spre stânga,  urcând uşor, în serpentine largi, pe dealurile piemontane de sub culmea Berzunţiului. Imediat ce neglijăm un braţ al drumului care pleacă spre dreapta (în sens invers, reprezintă partea finală a traseului 1, varianta b), avem prilejul să tăiem o lungă serpentină, „stânga-dreapta”, suind direct pe o cărăruie (la drumul ce se vede mai sus); în continuare însă ne ţinem strict de el. Ajungem în dreptul câtorva gospodării sezoniere, înainte de care, din drumul nostru s-a desprins un drum de căruţe ce coboară spre stânga, către Moineşti (cartierul Văsieşti). Lăsând în urmă ultima gospodărie, ieşim într-o zonă acoperită de păşuni. De aici avem primele deschideri mai largi asupra Depresiunii Comăneşti, vegheată spre sud de Obcina Lapoşului. Din nou tăiem serpentinele, lungi şi leneşe aici, ale drumului petrolier, urcând de-a dreptul prin mijlocul păşunii, urmărind însă linia culmii Dealului Bâtca, ce începe să se înfiripe. Când ne conectăm din nou la drumul petrolier, dacă vrem să-l urmăm, intrăm odată cu el în pădure, spre stânga. Va face, mai sus, un cot la dreapta, din care pleacă spre stânga o derivaţie, nesemnificativă pentru noi (oricum, se opreşte pe platforma unei sonde dezafectate). Dacă nu dorim să rămânem fideli drumului nici pe această porţiune, după ce traversăm păşunea, păstrăm direcţia, urcând puţin mai pieptiş până la drumul petrolier abandonat. Acesta şerpuieşte în continuare larg, printr-o pădure rară, trecând de pe o faţă pe muchia lată a unui piept de deal premergător culmii Brezunţiului. Imediat ce se instalează pe muchie, ieşim într-o poiană formată pe un fost amplasament de sondă. Mai sus cu 100 de metri drumul se bifurcă. Traseul nostru continuă înainte; ramura din stânga aparţine traseului 3.

Rămânem credincioşi braţului drept al drumului forestier încă vreo 20 de minute. În acest timp, din el se vor desprinde, spre dreapta, drumuri de exploatare ce coboară spre poieni îmbietoare, dar nu ne vom lăsa ademeniţi de … „cântecul lor de sirenă”, decât dacă vrem să facem vreun popas mai lung! La intersecţia aflată la finele celor 20 de minute avem de făcut o alegere mai importantă. Practic, aici, drumul forestier ia sfârşit. Din el continuă drumuri de exploatare: cel din dreapta rămâne pe aceeaşi curbă de nivel; cel care păstrează direcţia pe care am venit începe să urce, ducând la culmea principală a Berzunţiului.

Mergem spre dreapta şi la capătul cvasiorizontalei, ce ţine vreo 10 minute, apare o nouă intersecţie: spre stânga şi în sus, ajungem pe culmea principală a Berzunţiului; spre dreapta, coborâm în 10 minute la Lacul Tarniţa.

a) De lângă lac ne putem întoarce în punctul din care am plecat – „parcarea cu cişmea” – urmând partea a 2-a a traseului 1, varianta  b. Dacă dorim să ajungem mai repede în Moineşti, putem urma partea a doua a traseului 3, varianta b.

b) Privind spre lac din direcţia din care am venit, găsim capătul unei poteci late ce urcă pe lângă acesta, ocolindu-l spre stânga, pentru a coti apoi, uşor, spre dreapta. Urcăm lejer, păstrând aceeaşi tendinţă în ceea ce priveşte direcţia,  până ajungem pe linia unei culmi,  evidenţiate de benzile roşii ale unui marcaj silvic şi de prezenţa unui drum de căruţe. Am intrat, de aici, în traseul 1. Suind pe drumul de căruţe spre stânga, dăm imediat de intersecţia descrisă în prezentarea traseului 1, acolo unde se punea problema unei opţiuni: între a urca pe Vârful Tarniţa sau a coborî direct spre lac. Dacă ne aflăm, acum şi aici, e pentru că dorim să atingem vârful Tarniţa; pentru aceasta urmăm descrierea traseului 1, corespunzătoare alegerii făcute.

d) De pe vârful Tarniţa putem continua pe creasta vestică a Berzunţiului, cea dintre vârfurile Tarniţa şi Bulimandru, eventual adăugându-i plaiul secundar de până pe Vârful Fagului, realizând astfel, de fapt, partea a doua a traseului 5, variantele d sau e.

c) Descriem mai jos traseul care ne duce la Moineşti.  De la borna 42, pomenită în descrierea traseului 1, la care ajungem coborând de pe Vârful Tarniţa, insistăm să ne menţinem pe culmea principală a Berzunţiului, marcată cu „H”-urile hotarului silvic. Ieşim curând la marginea unei vaste tăieturi ce a afectat pădurea cu care era îmbrăcat întregul versant drept al culmii Berzunţiului din această zonă de obârşii a Văii Şoşii. Cotim cu 90 de grade spre stânga, lăsându-ne într-o şa joasă, chiar foarte joasă (sic ! – dacă ne raportăm la diferenţa de nivel pe care urmează să o refacem).

[Dacă nu vrem să urcăm pe Vârful Tarniţa (a cărui coborâre este, pe o mică porţiune, destul de dificilă), din marginea poienii de lângă lac, de acolo unde ne-a lăsat drumul pe care am venit, urmăm, spre stânga (fiind cu faţa spre lac), un drum de taf ce ne duce în doar 15 minute la culmea principală a Berzunţiului, în şaua joasă pe care tocmai am descris-o la sfârşitul paragrafului anterior.]

Poteca de pe culmea principală a Berzunţiului se ţine strict de marginea pădurii din stânga ei. Lipsa pădurii de pe versantul ei drept ne oferă largi perspective spre nord şi nord-vest, către valea Tazlăului Sărat: pe partea sa dreaptă sunt sate ale comunei Poduri (Valea Şoşii, Prohozeşti, Bucşeşti); spre nord-vest sunt Moineştiul (cu cartierele Lucăceşti şi Găzărie) şi Valea Arinilor; orizontul e închis în această direcţie de Munţii Tarcăului, din care vedem  Culmea Runcul Stânelor, pe dreapta, şi Munceii Uture, pe stânga Tazlăului Sărat.

Tocmai ce-am urcat din şaua anterioară, că imediat drumul mai descrie o sinusoidă, şi tot în plan vertical, cu o minimă mai puţin adâncă decât precedenta şi cu un maxim mai puţin proeminent decât anteriorul. Apoi panta culmii se linişteşte, menţinându-şi un unghi constant descendent. Suntem într-o zonă în care atât creştetul, cât şi versantul drept al culmii sunt acoperite de păşuni. Pentru scurt timp unghiul pantei creşte, la coborârea în şaua de deasupra unei obârşii, din care reurcăm pe un mic tăpşan, unde dăm de borna silvică VIII 14. Traseul e în continuare în coborâre. Panta se înteţeşte iarăşi din dreptul bornei silvice VIII 8. O menţionăm pentru că din dreptul ei, pe un picior (Runcuşorul) împins spre vest, o cărare însoţită de un marcaj silvic cu benzi verticale roşii coboară până în Moineşti, la graniţa dintre cartierele Lunca şi Văsieşti, unde se află una dintre staţiile mijloacelor de transport în comun ce leagă Moineştiul de Comăneşti. Rămânând pe culme, la finele coborâşului de după borna VIII 8, străbatem o poiană largă (la marginea ei superioară observăm  borna VIII 4) şi, după un început de urcuş, chiar înainte de a părea că îl vom continua pe Dealul Măgura – ce are pantele nordice despădurite – schimbăm brusc direcţia spre stânga (în dreapta este borna silvică VIII 2). Suntem la marginea unui tăpşan acoperit de păşune, platforma unei foste sonde. Din capătul tăpşanului se formează o potecă, destul de bruptă, ce duce în cartierul Lunca, al Moineştiului.

[La poalele tăpşanului vom da însă peste un drum petrolier, transversal pe direcţia de coborâre, îl urmăm spre stânga vreo 50 de metri, apoi îl părăsim şi coborâm pe un braţ al său ce vine de la sonda deservită de drumul principal. Suim puţin pe acest braţ, până în dreptul unui parapet de beton aflat la baza platformei sondei, de unde, pe o cărare scurtă,  o luăm pieziş la deal pe versantul stâng al văiugii în care suntem, până pe platforma altei sonde. De aici coborâm pe drumul petrolier aferent, lăsăm în stânga o derivaţie a sa, dar la următoarea intersecţie o luăm totuşi spre stânga. Trecem pe Dealul Runculeţul, pe la marginea unei stâne, şi ajungem curând pe platforma unei noi sonde. De aici, o cărare scurtă ne scoate la DJ 2G, la graniţa dintre cartierele Moineştiului, Lunca şi Văsieşti.]

Din marginea tăpşanului unde ne-a adus poteca de culme (de după borna VIII 2), pleacă spre dreapta, pe sub creştetul Dealului Măgura, un drum petrolier. Ne angajăm pe acest drum, urmându-i, în prima sa jumătate, toate serpentinele, pentru ca, odată ieşiţi din pădure, să le tăiem pe următoarele, coborând pe o cărare trasată prin fâneaţă. După ce traversăm şoseaua de centură a Moineştiului, ne găsim în gara oraşului (ce mai deserveşte doar trenuri mărfare), de unde ieşim imediat pe strada T. Vladimirescu; la intersecţia dintre aceasta cu strada Gării se află staţia microbuzelor ce asigură transportul public de călători pe relaţia Moineşti-Comăneşti. În mai puţin de jumătate de oră suntem fie în autogara Comăneşti, fie doar la intrarea în Comăneşti, dacă ne-am lăsat maşinile în parcarea de lângă cişmeaua de la graniţa dintre cele două localităţi.

Pentru a citi descrierea altor trasee din Munţii Berzunţi executaţi click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Munte si flori
© Copyright 2011
Website Apps