De la Vermeşti (Comăneşti) la Vârful şi Lacul Tarniţa

1. Vermeşti – M-rea Vermeşti – Dl. Stâna – Dl. Popii – Vf. Tarniţa – Lacul Tarniţa – Vermeşti, Comăneşti, Văsieşti sau Moineşti

 Caracteristici:

 – durata: 7-9 ore;

– lungime: cca 20-25 km;

– diferenţă de nivel: cca 450 m;

– grad de dificultate: uşor, spre mediu.

Acces:

Din DN 12A (Oneşti-M. Ciuc), la circa un kilometru după placa indicatoare ce ne anunţă că am intrat în Comăneşti (35 km de Oneşti), se desprinde spre dreapta DJ 2G, Comăneşti-Moineşti-Bacău. După  circa 1,5 km, o luăm din nou la dreapta şi intrăm în satul Vermeşti (din punct de vedere administrativ, cartier al Comăneştiului), pe un braţ de drum, asfaltat pe primele sute de metri, apoi doar pietruit. După două-trei sute de metri, o săgeată ne îndrumă să urcăm (“la picior” însă) pe o uliţă, spre stânga, către mânăstire.

Mânăstirea Vermeşti, cu hramul principal al bisericii, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, a fost întemeiată în anul 2000. Impresionează plăcut imaginea arhitecturală a bisericii, ce are acoperişul cu streşinile căzute, asemenea vechior  mânăstiri moldoveneşti, cu contraforţi stilizaţi la cele patru colţuri, armonizându-se astfel cu scările largi de marmură, prevăzute cu balustrade, tot de marmură, ce urcă la tindă.

Venind dinspre Miercurea-Ciuc spre Oneşti,  trebuie să avem grijă ca, după traversarea Comăneştiului (circa 80 km de la Miercurea-Ciuc), la 1,5 km dincolo de gară, să prindem,  spre stânga,  capătul drumului înspre Moineşti.

Dacă venim de la Bacău pe DJ 2G, trecem  prin Ardeoani (de aici, pe o derivaţie de 2 km, se apoate ajunge la Tescani, unde se află casa memorială George Enescu), prin Moineşti, apoi  prin satul Văsieşti (cartier al Moineştiului). Intersecţia spre Vermeşti o întâlnim  la circa 5 km de centrul Moineştilor (55 km de Bacău); cu 100 de metri înainte de această intersecţie, în dreptul plăcii care anunţă intrarea în Comăneşti, acolo unde sunt şi staţiile pentru cursele auto publice dintre cele două oraşe, există, pe stânga şoselei, o parcare şi o cişmea.

În caz că ajungem cu trenul în Comăneşti putem lua, din staţia din spatele gării, unul dintre microbuzele spre Moineşti, până în staţia Vermeşti (a doua de la gară), până la „parcarea cu cişmea”, situată cu 50 metri mai sus de intersecţia şoselei Comăneşti-Moineşti cu drumul spre  Vermeşti.

 Descrierea traseului:

Chiar dacă vizităm sau nu mânăstirea, intrarea în traseu se face de la încrucişarea drumului principal cu ulicioara care duce la aceasta (în 5-10 min).    Ajunşi la intersecţia amintită, ne îndreptăm spre est, pe uliţa principală, până la prima uliţă spre stânga ce ne poartă pe lângă un pârâiaş, pe malurile căruia sunt câteva case. Trecem pe malul stâng al pârâului şi mergem pe lângă ultimele case, continuând pe o potecă, ce ocoleşte un baraj de regularizare a debitului la viituri, şi care, după 5 minute, ne scoate pe culmea unui bot de deal arid şi priporos, dealul Stâna. Au trecut 25 de minute de când am plecat de la mânăstire.

Aflaţi pe platoul de pe Dealul Stâna, orizontul se deschide şi putem admira în voie frumoasa vale a Trotuşului, larga depresiune Comăneşti, munţii Lapoş – spre sud, şi Taşbuga (ultimul vârf important din Munţii Tarcăului, către Depresiunea Comăneşti) – spre nord-vest. Urmează un urcuş cu pantă lină şi constantă  pe linia de maximă altitudine a dealului. Prima rupere de pantă, scurtă însă, apare după circa 25 de minute, la intrarea în pădurea rară de pini şi mesteceni. Urcuşul se linişteşte şi intrăm într-o pădure de fag, drumul părăsind linia culmii, de îndată ce aceasta devine prea semeaţă pentru rostul său de drum de căruţe. Merge oarecum de-a coasta pe versantul sudic al culmii, urcând uşor, pentru a se reinstala, în scurt timp, pe ea.  Să mai spunem că atâta timp cât ne menţinem pe linia culmii, ne însoţeşte marcajul silvic cu bandă roşie al limitelor de parcele forestiere. După o oră de mers prin pădurea de fag ajungem la o bifurcare a drumului. Suntem sub Dealul Popii şi avem în stânga, sus, bănuit doar, Vârful Tarniţa.

În caz că dorim să urcăm Vârful Tarniţa (892 m), de la bifurcaţia de sub Dealul Popii, alegem braţul stâng.  După 10 minute de urcuş ceva mai intens, ajungem pe coama Dealului Popii. Spre stânga se află Vârful Tarniţa; înainte de a ajunge la el, remarcăm şi urmăm spre vârf „H”-urile roşii ale hotarului dintre ocoalele silvice Comăneşti şi Moineşti. Traversăm mica poiană de pe vârf, trăgând în acelaşi timp cu coada ochiului, printre copaci, la peisajul deschis spre dreapta, către satele Valea Şoşii, Prohozeşti, Bucşeşti, aparţinând comunei Poduri, aflate pe o terasă ceva mai înaltă de pe malul drept al Tazlăului Sărat. Urmează imediat o coborâre dură, dificilă, pe o muchie prăpăstioasă şi cu sol friabil, până într-o şa în care încălecăm o bulibăşeală de stânci de gresie, urme ale unor frământări tectonice, mai mult sau mai puţin „recente”. Căutăm în şa borna silvică 42. E importantă, căci,  de lângă ea, se formează îndată, spre stânga, un drum de căruţe ce, după câteva  minute, se desface în două. Spre dreapta, ne-ar scoate din nou pe hotarul silvic. Mergem  însă pe braţul stâng, cam 15 minute, de-a coasta, mai mult coborând, până atingem punctul cel mai de jos al drumului, unde, din stânga, se lasă spre noi un torent sec, puternic ravenat. De aici facem un cot de 90 de grade spre dreapta şi, în 5 minute, ajungem pe malul lacului Tarniţa.

[Dacă, ajungând sub Dealul Popii, nu dorim să urcăm pe Vârful Tarniţa, părăsim drumul de căruţe spre stânga şi ne lăsăm în jos, într-o zonă de obârşii, ghidaţi de benzile  roşii orizontale ale limitelor de subparcele silvice. În stânga noastră se formează o vale, dar continuăm să ne deplasăm pe deasupra obârşiei ei seci, spre nord, benzile roşii orizontale scoţându-ne în câteva minute la un drum de căruţe folosit la scosul lemnelor. Urmându-l, ajungem deasupra unei noi văi ce se deschide spre stânga. Coborâm şi, numai după câteva minute, ne apare, lucind printre copaci, oglinda Lacului Tarniţa.]

Lacul ocupă o terasă destul de largă (loc bun şi de campare), având o formă ovală cu axele de circa 20, respectiv 10 m. Este alimentat de câteva izvoare cu debit relativ mare şi constant, ceea ce explică persistenţa lui. Cauza formării o reprezintă o puternică alunecare a unei bune părţi din versantul vestic al Muntelui Tarniţa, ale cărei urme sunt decelabile în structura reliefului din preajma lacului. Pe treptele de alunecare astfel formate de fragmentele corpului de alunecare s-au adunat apele unor izvoare scoase la lumină prin retezarea pânzei freatice, precum şi apele pluviale, ce formează, în principal, Lacul Tarniţa, dar şi alte câteva ochiuri, care în cea mai mare parte a timpului sunt seci, din cauza relativei colmatări. Ele sunt activate însă la topirea zăpezilor sau în perioadele cu regim pluviometric bogat. Lacul are un emisar important ca debit, dar care meandrează lent pe terasa ce-l cantonează, ceea ce face ca raportul debit  admis/debit emis să fie echiunitar, asigurând lacului un volum relativ constant şi o apă mereu primenită.

Părăsim lacul, traversăm spre vest malul cu terasele înierbate, ocolim spre dreapta, pentru a trece pe versantul drept al văii şi prindem capătul unui drum de taf ce coboară spre firul unei văi abia formate. Înaintăm pe acest drum orientat pe direcţia sud, până ajungem la pârâul ce duce spre Trotuş apa din Lacul Tarniţa. De aici continuăm pe un drum forestier ce coboară spre vest, pe malul stâng al pârâului. Imediat ce drumul trece pe malul drept, ieşim din pădure deasupra unei zone acoperite cu păşuni,  brazi, pini, mesteceni izolaţi, sau numeroase tufe de mături (Cytisus scoparius), care, primăvara, pictează cu galbenul florilor verdele crud al ierbii. De când am plecat de lângă lac am făcut până aici ceva mai mult de jumătate de oră. După ce ieşim din pădure, trecem pe lângă o largă platformă orizontală acoperită cu iarbă (amplasamentul unei foste sonde), de unde înaintăm pe un fost drum petrolier.

a) Puţin mai jos (după 5 minute) părăsim drumul petrolier, îndreptându-ne spre stânga, spre pârâul Tarniţei. Pe un drum vechi, de căruţe şi de oi, de pe versantul drept al pârâului, vom coborî, însoţind apa, până când vom  ajunge la baza Dealului Stâna, acolo de unde am început urcuşul.

b) Continuând coborârea pe drumul petrolier, traversăm poiană după poiană, una mai pitorească decât alta, cu mici lăculeţe înconjurate de arini şi mesteceni, străjuite, de la oarecare distanţă, de vreun brad sau fag falnic. După o serie de serpentine (ce pot fi tăiate) drumul ajunge în albia unui pârâiaş (Valea Seacă) ce tocmai îşi strânge malurile, atât cât să cuprindă între ele un îngust drum de căruţe, înainte de a o lua la vale. Drumul petrolier saltă peste versantul din dreapta, pentru a trece în valea vecină, unde întâlneşte un alt drum petrolier (cel de acces în traseul 2 transversal pe direcţia primului. Vom merge pe acesta din urmă spre stânga, ajungând după 15 minute în staţia „cu cişmea”  a mijloacelor de transport auto în comun de la graniţa dintre Moineşti şi Comăneşti. De aici, pe o potecă lată, al cărei capăt se află vizavi de intersecţia şoselei Moineşti-Comăneşti cu drumul spre Vermeşti, şi care traversează tarlalele agricole de pe valea pârâului Ormeniş, putem fi, în ceva mai mult de o jumătate de oră, în gara Comăneşti (după ce trecem pârâul pe o punte suspendată, ajungând în Comăneşti la un sfert de oră depărtare de gară).

De la Lacul Tarniţa putem să finalizăm drumeţia: la „parcarea cu cişmea” (şi) pe traseul 3, varianta ac; la Văsieşti tot pe acelaşi traseu, dar terminat pe o subvariantă a variantei c, sau pe varianta  ade a traseului 3; ori la Moineşti, urmând traseul 3, varianta adfh sau traseul 2, varianta b-c.

Pentru a citi descrierea altor trasee din Munţii Berzunţi executaţi click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Munte si flori
© Copyright 2011
Website Apps