Lacurile de la Gura Văii/BC (2) – Culmea Pietricica/Subcarpaţii Moldovei

Podul Benii (Gura Văii) – satul Motoceşti – Balta de la Unguraşu – Balta de la Stâna Păltinata – Balta Fără Fund –
a) Culmea Pietricica – troiţa de sub Vf. Bobeica – satul Motoceşti – Podul Benii
b) satul Dumbrava – satul Capăta – culmea Pietricica – Dealul Molna – Podul Benii

Caracteristici:
– circuite;
– lungime: cca 10/15 km;
– denivelare: cca 350/400 m
– durată: 8/10 ore

Acces:
Plecarea în traseu se face din punctul numit Podul Benii, unde se află şi o staţie de autobuz (ce deserveşte locuitorii satului Motoceşti spre care ne vom îndrepta şi noi) pentru cursele preorăşeneşti pe ruta Oneşti – satele pedinte de comuna Gura Văii. Tot aici va va trebui să ne şi întoarcem. Locul numit Podul Benii  este chiar un pod aflat la gura de vărsare  a pârâului Benea în pârâul Valea Mare; la izvorele Văii Mari se află satul Dumbrava, component al comunei Gura Văii, iar la vărsarea sa în râul Trotuş, cătunul Pătrăşcani, component al satului Gura Văii.

În satul, implicit, comuna Gura Văii, ajungem, plecând din Oneşti, de la sensul giratoriu care se găseşte la intersecţia şoselei de centură a municipiului cu DN 11, Oneşti – Adjud. De aici, mergem pe şoseaua uzinală, traversăm pasarela peste calea ferată, apoi cotim imediat la stânga, spre cartierul oneştean TCR, pe care îl traversăm, ne îndreptăm spre Fabrica de Bere Albrau (care rămâne în dreapta drumului, ce duce spre nord), trecem pe lângă ruinele fostei termocentrale pe cărbune, ocolim, schimbând direcţia spre est, secţii ale Combinatului de Cauciuc (Carom), traversăm Trotuşul şi (după un total de 5,5 km de la sensul giratoriu) intrăm în comuna Gura Văii. Ne aflăm pe DJ 119, Gura Văii – Parava ce traversează colţul de sud-est al satului Gura Văii (cătunul Pătrăşcani) şi îl părăseşte, îndreptându-se înspre satele Temelia şi Dumbrava, componente ale aceleiaşi comune. După ce părăsim satul Gura Văii coborâm panta spre Podul Benii. De la pod se desprinde spre dreapta un drum ce suie în serpentine cale de 1,5 km, până la marginea platoului unde se află cea mai mare parte din satul Motoceşti, punctul terminus al accesului auto fiind spaţiul suficint de larg pentru parcare din preajma unei troiţe aflate la marginea satului. În acest loc, din drumul auto pe care am venit, se desfac trei braţe: cel dinspre nord, intră  în sat, după 300 m, pe uliţa principală (vom reveni pe el la sfârşitul uneia dintre variantele traseului); cel dinspre sud duce la o gospodărie (a familiei ce a ridicat troiţa) de unde coboară în valea Trotuşului, la marginea Pătrăşcanilor; al treilea este o ulicioară ce constituie punctul de intrare în traseu. Dacă am lăsat maşina la Podul Benii (pentru cazul în care nu ne vom întoarce prin Motoceşti), la baza dealului (la 150 de metri după ce traversăm Valea Mare) se desprinde din drumul auto o potecă pe care putem urca direct până la troiţă.

foto: Google Earth

Descrierea traseului:
De la troiţă coborâm pe ulicioara strâmtă, ce pleacă spre est, prinsă între garduri ce mărginesc livezi şi mici ogoare, mai rar câte o gospodărie, umbrită de coroanele nucilor. Neglijăm, la o bifurcaţie, uliţa ce se desprinde spre stânga şi ajungem la o nouă intersecţie aflată pe fundul unei văiugi, în preajma unor case; uliţa continuă, la deal, spre stânga, dar noi mergem înainte, pe drumeagul ce seamănă mai degrabă cu o potecă  şi traversăm micul pârăiaş mocirlos, Mirăuţa. O potecuţă colaterală ne ajută să ocolim, pe deasupra, porţiunile prea înnoroiate. Poteca-drumeag suie pe lângă un izvor cu fântână-rezervor pe versantul stâng al pârâiaşului; după ce trecem pe lângă o gospodărie ieşim la drum, pe culmea versantului, având în stânga o interesantă clădire tip conac, în paragină însă. Drumeagul o ia aici în trei direcţii. Noi mergem spre stânga, rămânând pe marginea superioară a versantului stâng al văii, vreo 300 de metri doar, după care cotim brusc spre dreapta, în locul unde drumeagul se duce către sat. Suim uşor pe direcţia sud-est, având în stânga una dintre obârşiile pârâiaşului Mirăuţa, iar în dreapta tarlale agricole. Atingem curând un interfluviu frământat pe versanţi de alunecări de teren mai vechi, orientat nord-sud, ce desparte valea Mirăuţii de valea pârâului Unguraşu, tot un afluent al Trotuşului. Traversăm drumul lat de căruţe de pe interfluviu prin dreptul unui stâlp al liniei de înaltă tensiune şi coborâm spre valea Unguraşului pe marginea unei pornituri aflate în stînga noastră. Înainte de a ajunge la firul văii o potecă de oi ne scoate spre stânga, la marginea Bălţii de la Unguraşu (46o15’49,97’’; 26 o53’04,80’’; 325 m).

foto: Radu Puşcarciuc

Balta de la Unguraşu este un mic lac format pe treapta inferioară a unei alunecări ce a interceptat un izvor destul de consistent ca debit, din moment ce fiinţează “dintotdeauna”, cum spun localnicii, care mai vin duminicile ”să dea la peşte”, deorece, cu ani în urmă, au populat-o cu caras. De formă elipsoidală, are axele de 30 şi 20 m, iar adâncimea, poate, ceva peste 1 m. Vegetaţia puţină – câteva pâlcuri de papură şi o răchită – este concentrată pe laturile dinspre amonte, acolo pe unde are loc împrospătarea apei, prin izvoare subterane şi prin curgerile torenţiale de suprafaţă. Nu are emisar, evaporaţia fiind singurul factor de echilibrare a debitului; în perioadele secetoase, acesta scade considerabil, lăculeţul rămânând, poate, singura sursă de apă din zonă pentru animalele aflate la păşunat.

foto: Radu Puşcarciuc

Pe o treaptă superioară a alunecării a mai existat o baltă, acum seacă, activată doar în perioadele cu regim pluviometric bogat.

Continuăm, în suiş uşor, paralel cu fundul văii Unguraşului, şi ajungem pe cumpăna de ape ce desparte obârşia Unguraşului de cea a Păltinatei (afluent al Văii Mari). Ne îndreptăm spre nord-vest şi înconjurăm evantaiul de obârşii ale Păltinatei, pe un drum de căruţe ce se ţine de marginea pădurii din dreapta, ce acoperă cea mai mare parte a versantului vestic al Culmii Pietricica. După ce ajungem pe cumpăna de ape, ocolim imediat, prin stânga, un pâlc de pruni şi de nuci.

Pe versantul din dreapta al interfluviului (Unguraşu-Păltinata), o alunecare minoră prezervă o baltă cu puţină apă, ascunsă de vegetaţia bogată. Sub versantul stâng, cu circa 100 de metri mai jos de coamă, pe diverse trepte ale câtorva vechi alunecări de mică amploare există alte câteva bălţi, invadate de stuf şi papură, activate în perioadele cu ploi mai serioase.

Mergem pe drumul de căruţe de pe interfluviu care se ramifică, trimiţând un braţ în stânga, pe un picior lateral, şi un altul spre dreapta, către pădure. Ne menţinem pe ramura din mijloc până la o nouă intersecţie de trei drumuri unde alegem ramura din stânga. Una dintre prelungirile din dreapta, se duce spre o poiană în mijlocul căreia se află o stână părăsită, iar cealaltă o ia spre pădure.

foto: Radu Puşcarciuc

Trecem pe marginea unui mare front de alunecare, ce a lărgit considerabil una dintre văile de obârşie ale Păltinatei, şi observăm, ceva mai jos de amontele pornituirii, o mică baltă, mocirlită din cauza vegetaţiei ce a năpădit-o, alimentată de un izvoraş.

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

(Dacă am coborî uşor pe drum circa 5 minute, am ajunge deasupra unei alunecări recente – orientată transversal spre firul văii Păltinatei – pe pragurile căreia sălăşluiesc alte două bălţi minore, scoase în evidenţă de vegetaţia lacustră specifică ce a sufocat ochiurile de apă iniţiale.) De pe interfluviu ne lăsăm la nivelul bălţii, traversăm zona frământată în urma marii rupturi şi ajungem la coada alunecării deasupra căreia se află poiana ce găzduieşte stâna părăsită. Dincolo de clădirea ei, pe la marginea pădurii, pe un drum de exploatare ce se orientează aproximativ spre nord, pătrundem imediat în pădure.

foto: Marelena Puşcarciuc

Chiar în dreapta noastră observăm o interesantă baltă cu apă permanentă, de formă circulară şi cu o insulă în mijloc pe care se răsfaţă un grup de răchite, Balta de la Stâna Păltinata (46o16’36,93’’; 26 o54’05,06’’; 440 m); pe suprafaţa apei, al cărei nivel depinde esenţial de regimul pluviometric, se întinde, permanent, o cuvertură verde-crud de lintiţă.

foto: Radu Puşcarciuc

 

Înaintăm pe drumul de exploatare ce suie prin pădurea aflată pe muchia unui picior, de pe care coborâm spre nord, către o vale lărgită de o uriaşă alunecare de teren; arborii dărâmaţi în urma alunecării au fost tăiaţi, astfel că în urmă a rămas un larg culoar ce traversează pădurea. Drumul de exploatare ne duce în jos, pe la baza versantului stâng al văii. Pe câteva dintre treptele de alunecare formate s-au instalat mici bălţi cu regim temporar, alimentate de pârâul pe a cărui albie s-a pornit alunecarea. La scurt timp după ce traversăm firul văii, ajungem la o bifurcaţie; noi mergem spre dreapta, pe un drum forestier de coastă (axial). Rămânem pe curba de nivel a axialului până la o nouă intersecţie (spre stânga se coboară în Păltinata) şi începem să suim pe o curbă de nivel superioară. Când drumul face un cot de 90 de grade spre stânga, îl părăsim, păstrând direcţia iniţială, şi urmăm un drum de exploatare, care ne ridică  uşor spre un picior marcat cu benzi roşii (ale unui hotar de parcele silvice) ce se duc spre linia de maximă altitudine a Culmii Pietricica. Noi ţinem drumul care, înainte de a atinge coama Culmii Pietricica, se abate spre stânga şi părăseşte marcajul silvic, pentru a se suprapune peste o pantă mai … dulce.

foto: Marelena Puşcarciuc

Drumul ne poartă prin pădurea de foioase, apoi lasă în urmă o insulă dominată de conifere, şi pătrunde într-o spaţioasă poiană (100 m x 50 m), de fapt, un fund de lac, acoperit în totalitate de rogozuri şi încă mustind de apă. Pornim de-a lungul malului dinspre amonte al “lacului”,  ieşim din poiană şi din pădure în marginea unei zone întinse, acoperite de vii, livezi şi tarlale de porumb ale dumbrăvenilor.

 

foto: Marelena Puşcarciuc

Cu câţiva metri sub noi descoperim un alt fund de lac, de dimensiuni ceva mai mari (200 m x 65 m), deasemenea cucerit de rogozuri şi stuf, dar fără pic de apă. La o analiză (pentru moment superficială) a aspectului structural al reliefului din zonă avansăm ipoteza unei foarte vechi alunecări, apa fiecăruia dintre cele două foste lacuri rămânând captivă în cuvetele de pe două dintre treptele alunecării. Continuăm pe drumul ce ne-a scos din pădure şi ne conduce pe malul din aval al celui de al doilea “lac”. Îl lăsăm în urmă şi, după vreo 250 m, întâlnim un braţ coborând spre stânga pe care îl urmăm aproape 100 de metri, apoi cotim cu 90 de grade spre stânga. Mai mergem încă vreo 100 de metri şi ajungem deasupra unei alveole cucerite în bună parte de stuf.

foto: Radu Puşcarciuc

În mijlocul acesteia însă luceşte oglinda cvasidreptunghiulară (40 m x 30 m) a Bălţii Fără Fund (46o17’59,88’’; 26o53’56,90’’; 367 m), a cărei adâncime (actuală) o evaluăm a fi sub 2 m. Balta este alimentată de un izvor aerian permanent.

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

În ultimii ani a tot pierdut din apă, probabil, prin infiltraţii. În urma puternicelor inundaţii petrecute în anul 2005, s-a năruit o parte din contrapanta  în spatele căreia se adăposteşte, suprafaţa şi nivelul, restrângându-i-se drastic. S-a construit, din fericire, un mic baraj de ciment, obturându-se breşa formată, şi, astfel, lacul se menţine în viaţă.

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

Aflându-se într-o zonă izolată, oarecum, de lume, raţele  sălbatice găsesc aici liniştea necesară, probabil, chiar şi cuibăritului (lucru ce rămâne de verificat).

De lângă lac revenim la drumul de căruţe ce ne-a adus până deasupra sa. De aici putem opta pentru una dintre variantele de mai jos:

 

 

a) Ne întoarcem pe drumul de venire la al doilea fund de lac şi, de la intersecţia, care se află în capătul din aval al lacului, o luăm spre stânga pe un drumeag ce ne suie pe coama Culmii Pietricica. Pătrundem în pădure, şi avem un timp, în dreapta, marginea parcelei de conifereremarcate înainte de intrarea în poiana-fund de lac. Apoi străbatem continuu o pădure mixtă, de fagi şi stejari. Urmăm, spre sud, linia de maximă altitudine a Culmii Pietricica, individualizată de “H”-urile roşii ale unui hotar silvic dintre ocoale. Timp de aproape o oră avansăm domol pe un drum cu o pantă continuă, dar lent ascendentă, adesea cvasiorizontală. Mai trebuie să urcăm însă, cam un sfert de oră, două trepte altitudinale mai semnificative, urmate de o a treia, ceva mai moderată, ca să ajungem la o intersecţie unde suntem surprinşi plăcut de prezenţa unei troiţe cu o masă şi o bancă alături (loc de reculegere în mijlocul pădurii şi de tras…sufletul). Suntem la 577 m – altitudinea maximă a traseului în cazul acestei variante – sub Vârful Bobeica (610 m), cel mai înalt al Culmii Pietricica pe sectorul Dumbrava – Urecheşti (numit şi Platforma Pănceşti).

De la troiţă ne orientăm spre vest şi însoţim urmele un vechi drum de exploatare forestieră de pe o culme secundară marcată cu benzile roşii ale limitelor de parcele silvice. Coborâm susţinut, fără a schimba direcţia, evitând astfel să trecem pe picioare colaterale, care o iau spre dreapta. Ajungem, odată cu ostoirea coborâşului, într-o rarişte, consecinţă a unor defrişări mai vechi, unde întâlnim panglica transversală a unui drum forestier (axial). Mergem pe el spre dreapta şi vom ieşi iute din pădure, într-o zonă cunoscută, deasupra obârşiilor Păltinatei. Dacă ne-am îndrepta spre stânga, am ajunge în şaua (familiară) ce leagă una dintre aceste obârşii cu valea Unguraşului. De aici vom merge spre sud-vest pe linia interfluviului dintre cele două văi, până ce, după 10 minute, prindem în dreapta o variantă a drumului ce ne coboară spre satul Motoceşti. Drumul se curbează spre vest, apoi spre nord-vest, şi iar spre vest îndată ce intră în sat. Străbatem satul cam într-un sfert de oră, şi ieşim din el spre dreapta, după ce trecem prin faţa bisericii, de unde mai avem circa 5 minute, până la troiţa de unde am început drumeţia şi cam 15 minute până la Podul Benii.

foto: Google Earth

b) Drumul de deasupra Bălţii Fără Fund ne duce şi spre stânga, către satul Dumbrava, în care intrăm la scurt timp după ce am lăsat în urmă o intersecţie unde am ales să urcăm pe drumul din dreapta. Uliţa care străbate o bună parte a satului Dumbrava, întâi pe o pantă ascendentă, apoi descendentă, înconjurând, astfel, unul dintre izvoarele cele mai îndepărtate ale Păltinatei, are aproape 1 km. Când terminăm de ocolit izvorul ne aflăm, din nou, la o răspântie unde cotim brusc, dinspre sud – vest spre nord – vest, menţinând noua direcţia încă aproape 1 km  până la următoarea încrucişare de drumuri, de unde, păstrând aceeaşi orientare, suim spre satul Capăta. Cam la 1 km, din drumul spre Capăta, chiar înainte de a ajunge la  primele case ale satului, se desprinde un drumeag lateral-stânga care ocoleşte de-a coasta una dintre obârşiile Văii Mari. Ajungem curând la o intersecţie marcată de prezenţa unei locuinţe izolate. Un drumeag coboară pe valea obârşiei pe care tocmai am terminat să o ocolim.

foto: Marelena Puşcarciuc

Menţionăm intersecţia pentru că pe această vale sunt amenajate câteva iazuri pitoreşti; primul este la vreo 70 de metri mai jos, între sălciile de pe dreapta drumului.

Mulţumiţi cu priveliştea oferită de acest iaz continuăm pe drumul principal de căruţe ce suie un mic prag, după care depăşeşte o ramificaţie spre dreapta şi cam înapoi, către cel mai jos punct (402 m) al cumpenei de ape dintre Valea Mare şi izvoarele Răcăciunilor. Este şi un minim altitudinal (relativ) al Culmii Pietricica al cărei maxim, Vârful Capăta (741m),  spre care, oarecum, ne îndreptăm, nici nu e prea departe. Urmează, în scurtă vreme, o nouă ramificaţie de unde alegem braţul ce deviază spre dreapta şi care ne conduce, traversând tarlale agricole, până deasupra văii torenţiale a unei alte obârşii a Văii Mari. După 1 km suntem deasupra izvoarelor unde întâlnim drumul de căruţe spre vârful Capăta,  trasat pe linia de maximă altitudine a interfluviului Valea Mare-Răcăciuni. Mergem pe el doar 600 m, până la prima intersecţie de unde ne îndreptăm spre stânga, urmând un drum pe curbă de nivel circa 1 km şi apoi încă jumătate de kilometru în urcare uşoară până într-o şa joasă a Dealului Molna, un lung picior al Culmii Pietricica pornit din Vârful Capăta şi întins până la confluenţa pârâului Benea cu Valea Mare; plecând tot din Vârful Capăta se mai lungeşte un picior, paralel cu Dealul Molna, Dealul Râpile, pârâul Benea fiind cel ce le desparte.

Zona în care ajungem, e acoperită de pajişti, ca mare parte din versantul vestic al Dealului Molna, ceea ce ne dă prilejul să ne bucurăm de priveliştile deosebite, desfăşurate spre depresiunea ce acoperă aria confluenţei Trotuş-Tazlău-Caşin-Oituz şi spre dealurile şi munţii dimprejurul ei.

Părăsim plaiul după  vreo 10 minute şi traversăm timp de alte 10 minute o pădure de stejar rărită de tăieri (unde atingem altitudinea maximă a traseului 592 m), pentru a ieşi, din nou, pe plai pe care rămânem pentru cât mai avem de mers pe Dealul Molna, până la Podu Benii (vreo oră şi jumătate). Va fi o coborâre continuă, cu o prima treaptă ceva mai denivelată, urmată de o porţiune semiorizontală, cu o deviere spre dreapta a drumului de căruţe pe care mergem, pentru a evita o ridicătură a dealului, înainte de coborâşul final de circa 1,5 km.

Addenda

Lista sinoptică ce cuprinde lacurile de pe teritoriul comunei Gura Văii:

1. Balta Călugăra(*
2. Lacul Lung(**
3. Lacul Fără Fund (Pătrăşcani) (**
4. Lacul Mirăuţii(**
5. Balta de la Stâna Pătrăşcani(**
6. Lacul de la Curte(**
7. Balta de la Unguraşu
8. Balta de la Stâna Păltinata
9. Balta Fără Fund (Dumbrava)

În unele surse bibliografice este menţionat ca lac, cantonând pe raza comunei Gura Văii, Lacul/Balta Porcului. În realitate, toponimul se referă la o poiană aflată în zona somitală a unui deal, Gogâlna, la sud de Vârful Capăta, şi de la poalele căruia izvorăsc pâraiele Călugăra şi Benea; e posibil să fi existat însă o baltă care să fi păstrat apă un tip suficient de lung pentru ca locul să fie apelat cu un hidronim care să şi intre în toponimia locală; afirmăm aceasta, având în vedere că unii locuitorii mai în vârstă vorbesc despre Balta Porcului ca despre un lac, în timp ce alţii, colindători ai locului, precum ciobanii, deşi se referă la acelaşi punct geografic, exclud existenţa lacului, inclusiv ca amintire.

Pentru a parcurge şialte trasee de pe Culmea Pietricica, executaţi click aici !

Puteţi citi un material de sinteză despre lacurile de alunecare din munţii Trotuşului, executând click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps