Ligularia sibirica & glauca

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Executând click pe numele familiei, aflaţi informaţii despre aceasta ! – în construcție

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Aparținând familiei Asteraceae/Compositae, genul Ligularia (al cărui nume derivă din latinescul “ligula” = “limbă” – cu referire la forma petalelor exterioare ale discului floral) cuprinde circa 150 de specii, răspândite, cu predilecție, în centrul și estul Asiei (mai mult de jumătate fiind endemice Chinei) și doar câteva în Europa; toate sunt iubitoare de umezeală. Există și hibrizi cultivați, unii având și … merite .. horticole, fiind … încununați cu distincția omonimă acordată de Royal Horticultural Society [1].
În țara noastră cresc (cel puțin) două specii. Principalele și cele mai în … vogă dintre determinatoarele românești (Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta, edit. Ceres, București, 2009 de Vasile Ciocârlan și Plante vasculare din România. Determinator ilustrat de teren, Edit. Victor B Victor, București, 2013 de Ion Sârbu, Nicolae Ștefan și Adrian Oprea), dar și unul mai … de demult (Flora mică ilustrată a Republicii Populare Romîne, Editura Agro-silvică, București, 1961 de I. Prodan și Al. Buia) se referă la aceleași două: Ligularia sibirica (L.) Cass. și L. glauca (L.) O.Hoffm., doar că Sârbu et al. folosesc pentru a doua denumirea L. carpathica (Schott, Nyman et Kotschy) Pojark., considerată de ei, dar și de Ciocârlan, sinonimă cu L. glauca (L.) O.Hoffm. Aceiași admit ca sinonim pentru L. sibirica (L.) Cass. L. bucovinensis Nakai. Facem aceste precizări deoarece în literatura de specialitate se vehiculează de ani buni cele patru specii ca fiind distincte și, mai mult decât atât, după o perioadă de intrare a unora în … sinonimat, acum sunt considerate din nou de sine-stătătoare (The Plant List, IPNI sau Global Compositae Checklist).
Întorcându-ne la … plaiurile noastre și la literatura botanică aferentă, iată câteva repere temporale privind  taxonomia și corologia genului:
– Prima … ligularie, sibirică, românească a fost făcută cunoscută lumii … botanice de către Franz von Waldstein și Pál Kitaibel(1, în lucrarea lor Descriptiones et icones plantarum rariorum Hungariae, Viena, 1802. Specia este descrisă sub numele Cineraria sibirica, pe baza exemplarelor găsite în Munții Gutâi, la Tăul lui Dumitru și la Cavnic.
– O descriere amănunțită a aceleiași specii o face Johann Christian Baumgarten(2 în lucrarea Enumeratio stirpium in Magno Transsilvaniae principatui, Viena, 1816, adăugând locațiilor deja pomenite, localitățile harghitene Lueta și Vlăhița;
– În 1865, în Enumeratio plantarum Transsilvaniae, Viena, Philipp Johann Ferdinand Schur(3 descrie L. glauca  și L. carpathica (la el, Senecillis glauca Gaertn., respectiv S. carpathica Schott) pe care le-a găsit pe Corongiș (Munții Rodnei), respectiv, tot în Munții Rodnei (fără o localizare precisă), dar și La Piatra Secuiului/Rimetea/AB:

 

Ligularia glauca (L.) O.Hoffm.    Ligularia carpathica (Schott, Nyman et Kotschy) Pojark.
Plantă arătoasă, robustă, înaltă de 75 cm;
– inflorescența este racemos-paniculată, ramurile sunt oligocefale (cu puține capitule) și arahnoid-lanate;
_______________________________
Plantă cu rădăcină cărnoasă, sublemnoasă (aproape lemnoasă), cu mai multe îngroşări terminale globuloase;

– tulpina florală este fasciculată, poartă frunze, are 50-75 cm, e simplă, glabră, striată;

– inflorescența, la capăt elongat  paniculat-racemoasă, arahnoid-lanată:
– ramurile, în cele din urmă glabrescente, cele mai de jos, oligocefale.
_______________________________

Frunzele sunt de forme diverse, coriacee (rezistente și elastice), glauce;
– frunzele radiculare sunt întregi, aproape plane, cu marginile mărunt ondulate și cartilaginoase.
_______________________________
Frunzele sunt de forme diferite; cele radiculare (ale descendeților sunt sterile) pot fi suborbiculare, cordate, subcordate sau întregi, imperceptibil denticulate, foarte scurt pețiolate; dar pot fi și eliptice, oblonge, acuminate, dens serat-dentate, foarte lung pețiolate, lungi de 15 -20 cm și late de 12-15 cm, care degenerează brusc în pețiol. Frunzele cauline (2-3) au și ele forme diferite; cele mai de jos se îngustează într-un pețiol lat amplexicaul, cele superioare au baza lată și sunt sesile; cele mai de sus sunt mici, întregi sau dentate, toate emarginate, glauce, subcoriacee.
_______________________________
– foliolele perantodiilor sunt uniseriate, oblonge;
– florile discului sunt galbene-aurii; ligulele sunt oblonge, cu 8-10 nervuri.
_______________________________
Capitulele sunt longiuscule, aparent pedunculate;
– perantodiile au foliolele uniseriate, subegal de lungi, maro, oblonge și obtuze.
– florile galbene-aurii (uscate, sunt aurantiace),  au ligulele oblonge, cu 5—7 nervuri și vârful  rotunjit, depășind de două ori discul.
_______________________________
Fructele sunt cuneat-fusiforme, glabre. Fructele sunt subliniar-fusiforme, glabre având coronula dens încununată

 

În legătură cu Ligularia sibirica, Schur nu precizează decât locațiile unde a fost găsită: Muntele Puturosu/Turia/CV și Borsec.
Florian Porcius(4 se referă în Flora phanerogama din fostulu Districtu alu Naseudului, Transilvania XII/21-22, Sibiu, 1881 la aceleași trei specii, menționînd insuficiența caracterelor ce le-ar putea diferenția pe primele două: doar faptul că la Senecillis/L. glauca ligulele florilor radiare au 8-10 nervuri, iar frunzele au marginile caloase, în timp ce Senecillis/L. carpathica ligulele au 5-7 nervuri, frunzele neavând marginile cartilaginoase (sunt exact caracterele precizate de Schur); mai ales că din observațiile sale asupra plantelor găsite pe Muntele Corongiș, și pe care le consideră, toate, reprezentând doar specia S./L. carpathica – nu și S./L. glauca cum susține Schur -, numărul nervurilor respective variază între 5 și 10. În legătură cu L. sibirica – pe care o trece în genul Hoppea – menționează doar locația Coșna (bazinul Bistriței Aurii).
– În 1866, Michael Fuss(5, în Flora Transsilvaniae excursoria, Sibiu, descrie, pe scurt, doar L. sibirica și L. carpathica (alias Senecillis carpathica S.N. et K.):

 

Ligularia sibirica (L.) Cass.   Ligularia carpathica (Schott, Nyman et Kotschy) Pojark.
Frunzele sunt subsagitat-cordate, dentate.

Racemul terminal e simplu, cu flori galbene.
_______________________________

Frunzele radiculare sunt dentate, emarginate;
Florile, galbene, au ligulele eliptice, 5-7 nervurate;
Achenele sunt subliniare, fusiforme.
_______________________________
Distribuție: Prejmer/BV, Turia/CV, Tușnad, Lueta/HG, Vlăhița/HG, Borsec, Drăgoiasa/SV, Munții Gutâi, Godros/Corund/HG Distribuție: Corongiș/Munții Rodnei și Mt. Heghieș/Tulgheș

 

Lajos Simonkai(6 precizează în Enumeratio florae transsilvanicae vesculosae critica, Budapesta, 1886, doar locațiile pentru L./Senecillis sibirica și L./Senecillis glauca, citând alți autori (ex. Schur, Fuss, Baumgarten).
D. Grecescu(7, în Conspectul florei României, București 1898, prezintă doar specia Ligularia sibirica (L.) Cass., indicând două locații: <Munții Bucegi spre Sinaia și la Bușteni>.
În Flora Europaea, vol 4: Plantaginaceae to Compositae (and Rubiaceae), Cambridge University Press, 1976 sunt prezentate criteriile de diferențiere pentru 3 specii ale genului Ligularia, dintre care una nu ne interesează aici, L. dentata (A.Gray) Hara, o specie din Asia de Est, care a fost naturalizată în Anglia:
1 – frunze bazale îngustate la bază; papus mai scurt decât achena: L. glauca
2 – frunze bazale cordate ori sagitate la bază; papus mai lung decât achena: L. sibirica
Iată, însă – în oglindă – și alte caractere morfologice considerate de autor (А.О. Chater) esențiale:

 

Ligularia sibirica (L.) Cass.    Ligularia glauca (L.) Hoffm.
Plantă perenă, verde sau uneori cu tente purpurii (15/30-150 cm), cu un rizom cărnos și fibros.
_______________________________
Plantă glaucă (5-150 cm), cu rizom cărnos și fibros.
_______________________________
Tulpina erectă, de obicei este simplă, glabră sau păroasă.
_______________________________
Tulpina este erectă, simplă și glabră.
_______________________________
Frunzele bazale  (3/10-25 x 3/7-20 cm) sunt tringhiular-reniforme până la sagitate, dentate, subglabre până la dens păroase pe suprafața inferioară, cu pețiolul, de obicei, de câteva ori mai lung decât lamina;
– frunzele cauline sunt puține, mai mici, cele superioare fiind mai mici și subsesile.
_______________________________
Frunzele bazale (5/25cm x 3/15 cm) sunt oblong-ovate până la (oblong)-eliptice, întrgi sau slab denticulate, glabre, îngustate la bază într-un pețiol mai lung sau egal cu lamina;
– frunzele cauline sunt mai mici, cele superioare fiind subsesile.
_______________________________
Capitulele sunt scurt-pedunculate, dispuse în spice laxe, bracteate.
– involucrul (15-20 mm) are 6/8-10 bractee lanceolate și două bractee suplimentare, liniare, aproximativ egale cu involucrul;
– ligulele (5/7-11), cu dimensiuni de 8/20 – 1/5 mm, sunt galbene.
_______________________________
Capitulele, câteva până la multe, sunt scurt pedicelate, dispuse în spice scurte, dense, bracteate.
– involucrul (8-10 mm) are 10-12 bractee liniar-lanceolate; bracteele suplimentare (1-2) sunt aproximativ cât jumătate din involucru;
– ligulele (6-12), cu dimensiunile de 10/13 x 5/6 mm, sunt galbene.
_______________________________
Achenele au 4-6 mm; papusul este mai lung decât achenele, de culoare alb-murdar.
_______________________________
Achenele au 4-6 mm; papusul, de culoare alb-murdar, are lungimea  mai puțin de jumătate din lungimea achenei.
_______________________________
Notă: Autorul consideră că specii, precum L. lydiae Minderova, L. arctica Pojark. și L. bucovinensis (L.) Nakai par să fie, mai degrabă, varietăți ecologice. Actualmente sunt însă acceptate
(ex. The plant list).

Raportându-ne acum la una dintre cele mai autorizate … voci privind reprezentarea genului pe teritoriul României, Flora Republicii Populare/Socialiste Române/România, lucrare în 13 volume, editată sub egida Academiei Române în perioada 1952-1976, reținem consemnările academicianului E.I. Nyárády(8 (autorul secțiunii rezervate familiei Compositae) legate de criteriile de determinare a speciilor:
1 – frunze bazale sunt adânc și larg cordate, accentuat dințate, aproape tot atât de lungi cât late, uneori și mai late, verzi; scuamele de la baza antodiului sunt lungi cât involucrul; papusul este mai lung decât achena: L. sibirica
2 – frunze bazale sunt brusc atenuate în pețiol, glauce, ovat-eliptice, mai lungi decât late, întregi sau mărunt denticulate; scuamele de sub antodiu sunt foarte scurte; papusul e foarte scurt sau lipsă: L. glauca (L. carpathica fiindu-i considerată sinonim)
În legătură cu L. bucovinensis, autorul neagă existența speciei, judecata sa bazându-se pe materialul de ierbar colectat din Bucovina și din Munții Tatra – reprezentând, înțelegem, în accepțiunea colectorilor, specia L. bucovinensis – care îi sugerează ideea că aceasta nu înseamnă decât <forme ecologice> ale speciei L. sibirica. Acceptă, totuși,  două infraspecii:
– f. pubicaulis J.Kell., la care tulpina este dens pubescentă, iar pețiolii sunt mai mult sau mai puțin pubescenți (răspândire: Tușnad și Hărman);
– f. araneosa (DC) E.Pop, la care întreaga plantă este sublanuginoasă (lanuginos = pilositate lânoasă), cu pedicelii alb-lanați (răspândire: Munții Gutâi; Bilbor – p. Dobreanului, p. Șeșchina, Pământul Cuzoaiei, Piatra Rușilor; Borsec; Sîncrăieni/HG – Borșaroș; Prejmer; Hărman; Șaru Dornei – Tinovul Mare; Moldova-Sulița/SV – Lucina).
Menționăm că, taxonomiile recente larg vehiculate (ex. The Plant List), tratează a doua formă ca varietate, acceptată sub denumirea L. sibirica var. araneosa DC.
Întorcându-ne la Ciocârlan și Sârbu et al., cheile dihotomice propuse de aceștia sunt relativ aceleași cu cele de mai sus:
1 (L. sibirica) – frunzele bazale și tulpinale inferioare sunt adânc cordate sau sagitate, evident dentate; papusul este mai lung decât achena – Ciocârlan
– frunze sunt cordat-reniforme sau cordat-ovate, de un verde viu, pe margini pronunțat ondulat-dentate; papusul e mai lung decât achena – Sârbu et al.
2 (L. glauca) – frunzele bazale și tulpinale inferioare sunt atenuate, mai mult sau mai puțin brusc, în pețioli; papusul este mai scurt decât achena – Ciocârlan
– frunzele bazale sunt ovat-eliptice sau eliptice, la bază brusc îngustate sau ușor cordate, glauce, cu marginea întreagă; papusul e mult mai scurt decât achena, uneori lipsă; ligulele florilor radiare au 4-6 nervuri – Sârbu et al.
Conform Flora of the U.S.S.R., vol. XXVI, Smthsonian Insitution Libraries, Whasington D.C., 2000, criteriile determinative (extrase din ansamblul aferent tuturor speciilor genului Ligularia) ce statuează existența celor 4 specii sunt următoarele:
1 – perișorii papusului foarte scurți (0,5 – 2 mm) cu o zecime-o pătrime mai lungi decât floreta tubulară, acicular dentați
1.1 – toate frunzele întregi: L. glauca
1.2 – toate sau cel puțin frunzele bazale sinuat-dințate: L. carpathica
2 – perișorii papusului (de 4,5-10 mm) nu mai mult cu jumătate mai lungi decât floretele tubulare, scabrii (acoperiți cu rugozități)
2.1 – plante mici (nu mai mult de 70-75 m înălțime), cu tulpini zvelte, mai degrabă subțiri (0,5 – 2 mm grosime); inflorescențe mici, cu câte 1/3-15 capitule: L. bucovinensis
2.2 – plante bine dezvoltate, cu tulpini groase; inflorescențe lungi, cu numeroase capitule: L. sibirica
Dar iată în continuare opisul caracterelor acestor patru specii așa cum sunt ele caracterizate în lucrarea citată:

Ligularia sibirica (L.) Cass. Ligularia bucovinensis (L.) Nakai Ligularia glauca (L.) O.Hoffm.

– planta este glaucă și glabră

Ligularia carpathica (Schott, Nyman et Kotschy) Pojark.
Rădăcina este un rizom scurt, dens acoperit cu rădăcini adventive groase sau subțiri, cu resturi fibroase de frunze moarte, în partea superioară.
_______________________________
Rădăcina este un rizom scurt, dens acoperit cu rădăcini adventive subțiri și filiforme, cu resturi fibroase de frunze moarte, în partea superioară.
_______________
Rădăcina este un rizom scurt, cu numeroase rădăcini adventive filiforme și fibroase și cu resturi fibroase de pețioli uscați în partea superioară.
_______________
Se distinge de Ligularia glauca (L.) Hoffm. prin marginile dințate ale tuturor frunzelor sau numai ale celor inferioare, prin corola floretelor tubulare care are limbul mai îngust, tubul mai scurt și printr-un număr mai mare de nervuri (6-10) pe ligulele floretelor periferice.

Notă:

La descrierea citată de noi aici (din []) autoarea ei (A.I. Pojarkova) menționează că  a făcut … cunoștință cu L. carpathica analizând două specimene (floare și fruct) din ierbarul Besser; a constatat că cele două diferă  semnificativ de numeroasele exemplare ale speciei L. glauca  analizate de ea în vestul Siberiei  prin frunzele dințat-sinuate și prin limbul îngust al floretelor tubulare.

Mai adaugă apoi A.I. Pojarkova faptul că descrierile făcute de cei care au determinat întâia oară specia – numită inițial Senecillis carpathica –, Schott, Nyman et Kotschy, diferențiind-o de Sencillis glauca /Ligularia glauca, au folosit în descrierea ei, un exemplar cules din Transilvania și, pentru comparație, unul de Senecillis glauca din Podolia, dovedit însă ulterior a reprezenta tot Ligularia carpathica. Aceeași eroare metodologică a săvârșit-o și Schur care, pe baza observațiilor asupra a două exemplare de Senecillis carpatica (unul fiind presupus, greșit a fi de S. glauca – cum a observat și Porcius) din zona Munților Rodnei, dă o amplă descriere a celor două specii referindu-se, de fapt, la diferențe nesemnificative, ele reprezentând, până la urmă, doar variații morfologice ale diverselor organe în cadrul aceleiași specii.

Tulpina erectă, înaltă de 30-125 cm și groasă, e striat-sulcată (brăzdată), verde sau roșiatic-violetă; de regulă, este, până la inflorescență, complet glabră, dar, uneori, slab pubescentă, cu câțiva peri maro.
_______________________________
Tulpina erectă, înaltă de 30-75/100  cm și groasă de 2,5-5 cm, este sulcată, purpurie în partea inferioară, mai rar în întregime, până la inflorescență complet glabră sau, ocazional, relativ dens acoperită cu peri erecți și maronii; sub inflorescență, întotdeauna, acoperirea e densă, cu același fel de peri sau, adeseori, cu peri lungi, subțiri, albi, arahnoizi.
_______________
Tulpina, erectă, înaltă de 50-150 cm și groasă la bază de 3/4-10 mm, nervurată, adesea roșie-violetă ca și pețiolii, este sub inflorescență, uneori, inclusiv pedunculii, acoperită cu peri papiliformi.
_______________
Frunzele, subțiri când sunt uscate, altfel, uneori groase, sunt de culoare verde pe suprafața superioară, ambele fețe fiind glabre sau cu peri rari de-a lungul nervurilor de pe suprafața inferioară, mai rar în întregime;

– frunzele bazale (2-3) au aproape întotdeauna pețioli groși, lărgiți în teci scurte, mai lungi de 2-2,5/3 ori decât laminele;

– laminele au forme diferite, fiind,  în principal, cordate sau ovat-cordate, uneori deltoide, cu lungimea depășind oarecum lățimea, și cu o incizie adâncă și îngustă sau, mai mult ori mai puțin, largă (lobii bazali sunt oarecum divergenți sau recurbați, normal, obtuzi), reniforme (cu lobi scurt-subacuți);

– lamina are (5,5/9-24 cm lungime și 7-22 cm lățime) este sinuat-dințată cu dinți deltoizi mai mult lați și scurt acuminați;

– frunzele cauline inferioare (2) sunt cu lamina ceva mai mică și au pețiolul mult mai scurt, îngustat într-o teacă mult mai lungă;

– frunzele cauline superioare au lamina deltoidă sau deltoid-cordată și delicat-dințată cu pețiol scurt, cea mai mare parte a sa fiind modificată într-o teacă larg-extinsă; foarte rar se întâlnește și o ultimă frunză maro sau roșiatică, sesilă, amplexicaulă,  ca un solz, asemenea unei frunze bracteale inferioare, dar mai mare.
_______________________________

Frunzele sunt pe ambele părți glabre sau, ocazional, acoperite pe partea inferioară, relativ dens, cu peri scurți pe nervurile proeminente și pe margini;

– frunzele rozetelor sterile, ca și cele bazale, au pețioli lungi (de 2,5-4 ori decât laminele), foarte subțiri, glabri, adesea purpurii;

– lamina este deltoid-cordată, de cele mai multe ori aproape sagitată, mai mult acuminată; are lobi lungi și, de obicei, acuminați  și divergenți la bază;

– lungă de 4-9 cm și lată de 5-10/14 cm, lamina este  incomplet uniform sinuat-dințată, cu dinți acuți, aproape serați;

– frunzele cauline inferioare (2-3) au pețiolul mai scurt și lățit într-o teacă lungă și plată, uneori cea superioară fiind sesilă;

– cele 1-4 frunze cauline superioare, asemenea unor solzi (solzoase) sunt sesile, amplexicaule și îndoite carenat; la fel și frunzele bracteale inferioare.
_______________

 

Frunzele, suculente, sunt, întotdeauna, cu marginea întreagă și cartilaginoasă;

– frunzele bazale și, uneori, frunzele cauline inferioare sunt pețiolate, iar pețiolii sunt egali sau mai lungi de 1,5 ori decât laminele;

– acestea sunt oblonge sau ovate, obtuze sau acute, cu baza truncat (retezată, obtuză) sinuată, mai rar aproape hastată, decurente în pețioli;

– laminele sunt lungi de 7-24 cm și late de 4-13 cm, cea mai de jos mult mai mică decât celelalte;

– frunzele cauline sunt oblong-ovate sau lat-ovate, cele inferioare (1-2) având pețiolii, de regulă, lat- aripați, altfel sesili, semiamplexicauli, îndreptați în sus;

– frunzele cauline superioare sunt reduse, adesea lanceolate.
_______________

Inflorescența, formată din 5/10-52 de capitule, este simplă, racemoasă, mai mult oblongă, având peste12 cm;

– frunzele bracteale sunt tomentoase pe partea exterioară, cele inferioare fiind ovat-lanceolate, carenate, lung-acuminate, de 2,5-6 cm lungime, uneori, cu partea superioară dințată; unele dintre cele superioare sunt ovat-lanceolate până la liniare, oarecum mai lungi decât involucrul;

– pedunculii, groși, cei inferiori, unii cu peste 5-10 cm lungime – cu 1, foarte rar, 2 capitule -, cei superiori lungi de 5-12 cm, sunt rar sau des pubescenți, cu peri maronii, adesea albi și arahnoizi; capitulele au diametrul de 2,5-4,5 cm și  sunt oblic-verticale, mai târziu aplecate;

– involucrul, campanulat sau cilindric-campanulat, glabru sau oarecum arahnoid-păros, are la bază două bractee lanceolat-liniare sau liniare, este la fel de lung sau puțin mai scurt decât bracteele involucrale și este format din 11-12 bractee (lungi de 9-11mm), cele interioare fiind lanceolate, iar cele exterioare lanceolat-liniare sau liniare;
– floretele ligulate, oblong-ovate, în număr de 7-8/11, au tubul lung de 5-6 mm, iar ligulele (10/14-17 mm lungime și 3-5 mm lățime) cu 4-9 nervuri;

–  floretele tubulare (18/23 -32) au corola de 8,5-9,5 mm și limbul îngust, tubular-campanulat (4,5-5,8 mm lungime) și cu dinți lungi de 1-1,5 mm, tubul fiind, de regulă, mai scurt: 3-4 mm;

– anterele au apendicele apical ovat-lanceolat, iar cel bazal foarte scurt și obtuz;
– ramificațiile stilului, acoperite cu perișori scurți, sunt subțiri, la vârfuri ușor aplatizate (spatulat sau gradual) în câte un  apendice scurt și obtuz.
_______________________________

Capitulele (5/7-20), de obicei sunt dispuse într-un panicul scurt și lax;

– frunzele bracteale sunt mai mult sau mai puțin violet-purpurii, cele inferioare, uneori aproape toate, fiind lanceolate, lung-acuminate, uneori  parțial dințate; cele inferioare sunt îndoite-carenat și îmbracă pedunculul, iar cele superioare sunt aproximativ  liniare, de regulă oarecum mai lungi decât involucrul.

– pedunculii, cu lungimea de 3-8 mm (doar cei mai de jos ajung la lungimea de 3-4,5cm) sunt alb-arhnoid-păroși – cu peri erecți, maronii; la început pedunculii sunt erecți, mai târziu, cei superiori se vor îndoi;

– involucrul, cu 2-3 bractee liniare la bază – aproape la fel de lungi ca și involucrul -, este îngust campanulat; bracteele involucrale (7-9) sunt dimorfice și grupate în două verticile nedistincte; bracteele interioare sunt îngust-lanceolate cu o margine îngustă și scarioasă (fină și uscată ca hârtia) – fie pe ambele părți, fie doar pe o parte; toate bracteele sunt lung-acuminate, glabre pe partea dorsală, și flocoase apical (cu smocuri lânoase);

– floretele ligulate (6-8), cu tubul lung de 7-8 mm, au lungimea de 13-17 mm și lățimea de 2,5-4 mm și 7-8 nervuri;

– floretele tubulare (20-24) au corola de 9-10 mm; limbul, lung de 3-3,5 mm, este oblong-campanulat, cu dinți îngust-deltozi, de 1,25-1,5 mm; tubul este lung de 4-5 mm;

– anterele au apendicii apicali lungi, îngust lanceolați, iar cei bazali surți; anteropodiile sunt scurte;

– ramificațiile stilului, subțiri, au apendicii oarecum lărgiți, capitați (măciucați) sau acuți; pe exterior, până la bază, sunt acoperiți cu peri scurți, grosuți și vâscoși.
_______________

Capitulele, (8/10-20) sunt dispuse într-o inflorescență mai curând densă, ovoidă ori, mai rar, elongat-racemoasă; în ultimul caz,de regulă, sunt prezente câteva capitule, mai degrabă distanțate, inflorescența fiind elongată după înflorire;

– frunzele bracteale, lanceolat-subulate (terminate cu un vârf ascuțit și fin), sunt mai scurte decât pedunculii;

– pedunculii au 7-10/12 mm lungime, dar cei ai capitulelor inferioare depășesc 5 cm și poartă, uneori, 2-3 capitule;

– involucrul, sub formă de cupă, cu diametrul în partea superioară de 8-10/12 mm și cu 1-3 bractee mici la bază, după fructificare devine stelat; bracteele involucrale (10-12/15), lungi de 5-8/11mm, sunt, adesea, dimorfe;

– floretele ligulare (7-12), cu ligule galbene-deschis, eliptic-oblongi (lungi de 8-15/20 mm și late de 4-7 mm) au 4-6 nervuri; tubul este de la o pătrime până la o treime din lungimea ligulei;

– floretele tubulare (18-29) au corola lungă de 7-8 mm; limbul campanulat (lung de 5mm) este lobat în dinți oblong-deltoizi, lungi de 1mm, dar abrupt îngustat la bază într-un tub scurt și îngust;

– anterele au apendicii apicali îngustați acut, apendicii bazali scurți, subacuți; anteropodiile sunt, mai curând, late;

– ramificațiile stilului sunt acuminate și, în exterior, acoperite, numai în partea superioară, cu peri scurți.
_______________

Achenele sunt lungi de 5-6 mm; papusul este maro-murdar, aproximativ la fel de lung ca achena.
_______________________________
Achenele (imature), lungi de 4-5 mm, sunt înguste și aproximativ terete (aproximativ cilindrice, ușor conice spre capete); papusul este maroniu și ceva mai lung decât achena.
_______________
Achenele, gălbui-maro, lungi de  4-8 mm, sunt terete sau oarecum cuneate, îngustate spre bază unghiular și au 5-6 striații; Papusul e caduc, lung  (0,5-2 mm) și  format din peri deși, foarte scurți, grosuți și barbulați (cu capetele încârligate).
_______________
Obs.
– descrierea are la bază plante din Siberia;- planta tip se află la Londra.
_______________________________
Obs.
– descrierea are la bază plante din vestul Bucovinei;- planta tip se află la Tokio;-  specia a fost găsită în pajiști înmlăștinite, mlaștini cu covoare de mușchi, păduri umede de arin-negru (Alnus glutinosa), aria ei de răspândire limitându-se la bazinele nordice ale Nistrului și Niprului, Polonia înaltă, Carpații estici și, posibil, Transilvania.
_______________
Obs.
– descrierea are la bază plante din Siberia;- planta tip se află la Londra.
_______________
Obs.
– descrierea are la bază plante din Munții Rodnei;- despre planta tip nu sunt date;- crește la margini  de pădure și pe pajiști înclinate, fiind găsită în bazinul mijlociu al Niprului (Podolia) și în Munții Transilvaniei.
_______________
În România:
– rozeta frunzelor bazale se dezvoltă în mai, iar tulpina floriferă, târziu, în iunie;  înflorirea are loc în perioada iulie-august, iar fructificarea în a doua jumătate a lui august; diseminarea durează până în decembrie;- specia este relict glaciar (Würm – acum 80.000-15.000 ani) și ocrotită (directivă europeană); este înscrisă în Lista Roșie a speciilor ocrotite cu statut de ”rară”;
– în legătură cu precizarea de la începutul paragrafului, citim pe http://www.floraofromania.transsilvanica.net că, în România, specia se prezintă în anumite habitate ca relict glaciar (este vorba despre mlaștini,  exact acelea  a căror existență e … cam legată de glaciațiuni), în altele nu (în cele ”uscate”, dându-se ca exemplu Pădurea Făget de lângă Cluj-Napoca); mărturisim că ne scapă … logica afirmației – mai ales că nici nu i se oferă vreo explicație !
În România:
– înflorirea are loc în perioada iulie-august.
În România:
– înflorirea are loc din a doua jumătate a lunii iunie până la finele lui iulie;-  specia este considerată rară.
În România:
– înflorirea are loc în luna iulie, iar fructificarea în septembrie.

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Dihotomia L. sibirica vs L. bucovinensis a constituit obiectul unei preocupări aparte a unor botaniști din România [Nyárády Е.I.Compositae Adans în Flora Republicii Populare Romîne, Edit. Academiei RPR, București, 1964], Ucraina [22], Polonia [Kucowa L. – Ligularia Cass. în Flora PolskiXII, Varșovia, 1971], Cehia și Slovacia [Dostál J. – Nová květena ČSSR – 2, Praga, 1989]. Concluzia lor a fost că L. sibirica este o specie polimorfă, iar caracterele variabile enunțate ca fiind esențiale pentru a considera L. bucovinensis drept specie aparte sunt, de fapt, relativ minore, putând, în cel mai bun caz, delimita niște categorii infraspecifice: subspecii sau varietăți. Dar ca să parafrazăm pe unul dintre autorii citați imediat mai sus, <analize taxonomice mai profunde>, realizate în ultimii ani, au condus la includerea L. bucovinensis printre speciile acceptate (a se vedea The Plant List, IPNI sau Global Compositae Checklist).

foto: Marelena Pușcarciuc

Ligularia sibirica (L.) Cass. – gălbenele/gălbinele, curechi-de-munte, floare-de-cenușă
Sinonime nomenclaturale: Cineraria sibirica (L.) L., Ligularia longipes Pojark., L. sibirica var. alpestris Turcz., L. s. var. gigantea Serg., L. s. var. glaberrima DC., L. s. var. gracilis Serg., L. s. var. sibirica, L. s. var. vulgaris DC., Othonna sibirica  L., Senecillis sibirica (L.) Simonk., Senecio cacaliifolius Sch.Bip., S. c. var. cacaliifolius, S.c. var. cebennensis Rouy.
Corologie: Prima consemnare a existenței speciei pe teritoriul României aparține, din 1796, botaniștilor Franz von Waldstein – Pál Kitaibel(2 care au găsit-o în mlaștinile de la Tăul lui Dumitru/MM [2] și în Munții Gutâi, la Cavnic/MM. Curios este faptul că în descrierile actuale ale rezervației nu se mai pomenește de acestă specie, dar a fost fotografiată pe valea Sturului – care-și trage apele și din acest tău – în Poiana lui Dumitru [29]. Prezentăm, în continuare, alte locații unde a mai fost întâlnită specia, ordinea de prezentare fiind … geografică, de la nord la sud și de la vest la est:
– Munții Oaș (Tinoavele de la  Mărăușa și Trestia/Certeze/SM, Tăul Vrăticel/Negrești-Oaș – jud. Satu Mare);
– Strunga Țiganului/Sighet/; Mt. Piatra (?), Halta Runc/r. Sighet (jud. Maramureș) [15]
Creasta Cocoșului/Munții Gutâi
Frătăuții Vechi, Ulma, Lupcina/Ulma, Sadău/Brodina (jud. Suceava);
Tinovul Găina-Lucina/Moldova-Sulița/SV
Fânațele seculare de la Ponoare/Bosanci/SV
Munții Rodnei (Corongiș, Pietrosul);
Mlaștinile Valea Morii/Feleacu/CJ, Făget/CJ [15];
Tinovul de la Românești/al Coșnei/Coșna/SV;
Tinovul Șaru Dornei/SV;
– Neagra Șarului, p. Neagra/Drăgoiasa, r. Suceava/Cuntei (jud. Suceava) [15]
Tinovul Mare/Poiana Stampei/SV;
Lunca Borcutului/Cristișor/Neagra Broștenilor/Munții Călimani;
– r. Toplița/Borsec [15]
– Lăzărești/HG [15]
Borzonț/Joseni/HG;
Mlaștina cea Mare/Remetea/HG;
Mlaștina după Luncă/Voșlăbeni/HG;
– Izvorul Mureșului [15]
– Trei Fântâni/NT; Bălănești/NT [15]
Mt. Harghita-Mădăraș;
– Valea Întunecoasă/Lunca de Jos/HG;
– Mlaștina Csuka (Știuca)[?]/Ciceu/HG;
– Valea Cibre/Mihăileni/HG;
– Valea Frumoasei și afluenții – amonte de Lacul Frumoasa/Frumoasa/HG;
– Valea Trotușului la izvoare/Făgețel/Lunca de Sus/HG;
– Fîneața Iadului/Vlăhița/HG;
– Lueta, Căpâlnița, Dealu/HG
– Pârâul Alb[?]/Merești/HG;
Dumbrava Harghitei/Băile Chirui/HG;
– Bârzava, Miercurea Ciuc, Jigodin (jud. Harghita) [15]
Mlaștina Borsáros și Tinovul Lucs/Sâncrăieni/HG;
Pârâul Albul Mic>Cormoș/Munții Harghitei/HG;
– Mlaștinile Csemö și Beneș/Vrabia/HG;
Mlaștina Nadaș/Tușnadu Nou/HG;
– Tușnad-Sat, Bixad (jud. Harghita) [15]
Tinovul Mohoș-Lacul Sf. Ana/HG;
Tinoavele Apei Line și Apei Roșii/CV
– Casinul Mic/CV [15]
– Estelnic/CV;
Mt. Ciomad (Mlaștina Buffogó)/Balvanyos/CV
– Valea Iadului/Turia/CV;
– Comandău/CV;
Turbăria Ruginosu/Zagon/CV;
Cotul Turnuzului/Hoghiz/Racoș/BV;
Lacurile de la Dumbrăvița/BV;
Pădurea și mlaștinile de la Prejmer/BV;
Mlaștina Hărman/BV;
– Ozunca, Stupini (jud. Brașov) [15]
Munții Ciucaș;
Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina/HD;
– Masivul Buila-Vânturarița (sub Vf. Vioreanu; Poiana de Piatră – comunicare orală Attila Bártok, Cheile Cheii [15]);
Rezervația naturală Rădișa-Mânzu/Olănești/VL;
Masivul Cozia;
– Munții Făgăraș (Râiosu și Buda);
– Munții Bucegi (Valea Ialomiței – Cheile Zănoagei, Cheile Tătarului, Peștera Ialomiței; Sinaia; Bușteni, Vâlcelul Înspumat, Valea jepilor [15]);
– Munții Piatra Craiului (Cheile Brusturetului).

Ligularia glauca (L.) O.Hoffm. – varza-iepurelui
Sinonime: –
Observație: Senecillis glauca Gaertn. (sinonim cu Cineraria glauca L.) reprezintă conform The Plant List, ca și Global Compositate Checklist, o specie aparte (față de Ligularia glauca), a genului Senecillis !
Locații (altele decât cele precizate deja):
– Ineu, Piatra Știolului (?) și Sub Poartă/Corongiș (Munții Rodnei);
Rezervația naturală de la Stejari/Horaiț/SV;
Fânațele seculare de la Calafindești/SV;
Țibeni/Satu Mare, Grănicești, Cajvana (jud. Suceava);
Mlaștina Pârâul Dobreanu/Bilbor/HG;
– Stâncăriile Ghiorbani-Hultoace (?)/Șugău/Munții Hășmaș;
– Muntele Frumos/Lunca de Sus/HG
Mt. Râiosul/Munții Făgăraș;
– Lespezi, Capra Budei (?), Cheia Gegiu (?) (Munții Făgăraș) [15]
– Colții lui Barbeș, Izvorul Dorului/Munții Bucegi;

Bibliografie:
[1] – Johann Christian Gottlob BaumgartenEnumeratio stirpium Magno Transsilvaniae principatui : praeprimis indigenarum in usum nostratum botanophilorum conscripta inque ordinem sexuali-naturalem concinnata, Viena, 1816
[2] – А.О. ChaterLigularia Cass. în Flora Europaea, vol. 4: Plantaginaceae to Compositae (and Rubiaceae), Cambridge University Press, 1976
[3] – Vasile CiocârlanFlora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta, edit. Ceres, București, 2009
[4] – Michaele FussFlora Transsilvaniae excursoria, Sibiu, 1866
[5] – D. GrecescuConspectul florei României. Plantele naturale indigene și cele naturalizate ce se găsesc pe teritoriul României, considerate subt punctul de vedere sistematic și geografic, București, 1898
[6] – Iurii KobivLigularia sibirica (L.) Cass. (Asteraceae) in the Chornohora Mountains (Ukrainian Carpathians): population-ontogenetic parameters, morphology, taxonomy and conservation, Ukr. Botan. Jour., vol. 62, 3/2005
[7] – Kovács J. Attila, Pálfalvi Pál – Adatok Székelyföld edényes flórájának es növényfölddrajzának ismeretéhez (Kelet-Erdély, Romania) 2., Kanitzia 20, Journal of Botany, Szombathely/HU, 2013
[8] – Mardari Constantin – The istorical of botanical researches realized in Neagra Broștenilor river basin, Buletinul Grădinii Botanice Iași, 13/2006
[9] – Andreea Natalia Matei Ligularia sibirica (L.) Cass. chorology in Romania and Europe, along with worldwide chorology of genus Ligularia. Studiul corologic al speciei Ligularia sibirica (L.) Cass. în România și în Europa, respectiv corologia genului Ligularia la nivel mondial, Marisia. Studii și materiale, Științele Naturii, XXXV/2015, Muzeul Județean Mureș.
[10] – Andreea Natalia MateiPhytosociological study concerning associations with Ligularia sibirica (L.) Cass. in Romania, Curent Trends in Natural Sciences, vol.3, 2014
Phytosociological study concerning habitats with Ligularia sibirica (L.) Cass. and Cladium mariscus (L.) Pohl from Hărman Marsh, Contribuții Botanice L/2015, Grădina Botanică “Alexandru Borza” Cluj-Napoca
[11] – Andreea Natalia MateiStudies on Ligularia sibirica (L.) Cass. in to its southern point in Romania, Brusturetului Gorges, Argeș County, Curent Trends in Natural Sciences, vol.4, 2015
[12] – Ciprian Mânzu, Iulian Gherghel, Ștefan Zamfirescu, Oana Zamfirescu, Irina Roșca, Alexandru StrugariuCurrent and future potential distribution of glacial relict Ligularia sibirica (Asteraceae) in Romania and temporal contribution of Natura 2000 to protect the species in light og global change, Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences, vol. 8, nr.2, 2013
[13] – Monica NebleaVegetația megaforbietelor din Valea Ialomiței (Munții Bucegi), Ecos, 19/2007
[14] – Monica NebleaPhytosociological researches concerning habitats with Ligularia sibirica (L.) Cass. from Meridional Carpathians, Analele Științifice ale Univ. ”Al.I. Cuza” Iași, LV/2009
[15] – E.I. NyárádyFam. Compositae Adans. în Flora Republicii Populare Române, vol. IX, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1964
[16] – A.I. PoiarkovaLigularia Cass. în Flora of the U.S.S.R., vol. XXVI, Smthsonian Insitution Libraries, Whasington D.C., 2000
[17] – Florianu Porcius – Flora phanerogama din fostulu Districtu alu Naseudului, Transilvania, XII/21-22, Sibiu, 1881
[18] – I. Prodan, Al. BuiaFlora mică ilustrată a Republicii Populare Romîne, Editura Agro-silvică, București, 1961
[19] – Ion Sârbu, Nicolae Ștefan, Adrian OpreaPlante vasculare din România. Determinator ilustrat de teren, Edit. Victor B Victor, București, 2013
[20] – Phil. Johanne Fernando SchurEnumeratio plantarum Transsilvaniae exhibens: stirpes phanerogamas sponte crescentes atque frequentius cultar, cryptogamas vasculares, characeas, etiam muscos hepaticasque, Viena 1865
[21] – Ludovico SimonkaiEnumeratio florae Transsilvanicae vesculosae critica, Budapesta, 1886
[22] – Franz SpetaBetrachtungen zu den Floren Siebenbürgens aus Anlass der Neuerscheinung des Bildbandes „Wildpflanzen Siebenbürgens“ von E. Speta & L. Rákosy im Jänner 2010, Schriften Verein zur Verbreitung naturwissenschaftlicher Kenntnisse, 147/2009, Viena
[23] – Daniela Ileana StancuRed List of the threatened plants from Râiosu and Buda Mountains, Făgăraș Massif, Argesis XX, Studii și Comunicări, Seria Științele Naturii, Muzeul Județean Argeș, Edit. Ordessos, Pitești, 2012
[24] – Cezar Valentin Tomescu, Toader ChifuThe Vascular Flora from the Suceava River Basin (Suceava County), Analele Univ. “Ștefan cel Mare” Suceava, Secțiunea Silvicultură, 1/2009
[25] – N.N. Tzvelev și Andrej A. FedorovFlora of Rusia. The European part and bordering regions, CRC Press, 2002
[26] – Domnica ȚibuRezervația naturală de la Stejari – Horaiț, Analele Bucovinei, IV-1/1997
[27] – Francisci Comitis Waldstein, Pauli KitaibelDescriptiones et icones plantarum rariorum Hungariae, Viena, 1802
[28] –  https://en.wikipedia.org/wiki/Ligularia
[29] – http://petrudamsaphoto.blogspot.ro/2015/08/muntii-gutin-baia-mare-blidari-valea.html
_________________
(1Pál Kitaibel (1757-1718) – botanist și chimist maghiar; împreună cu Franz de Paula Adam Norbert Wenzel Ludwig Valentin von Waldstein (1759–1823) – naturalist și explorator austriac – a scris Descriptiones et icones plantarum rariorum Hungariae ce descrie în premieră și numeroase specii din Transilvania.
(2Johann Christian Gotlob Baumgarten (1765-1843) – medic și botanist german; pasionat de flora Transilvaniei s-a stabilit la Sighișoara, fiind profesor de fizică (la “Școala din Deal”, azi, Liceul ”Joseph Haltrich”), dar câștigând cu deosebire din profesia de medic, ceea ce i-a permis să trateze gratuit săracii, multora cumpărându-le și medicamentele.
(3Philipp Johann Ferdinand Schur (1799-1878) – farmacist și botanist germano-austriac a lucrat timp de 9 ani la cea mai importantă operă a sa, Enumeratio plantarul Transsilvanie, urmată de Sertum florae Transsilvaniae. A fost 2 ani profesor de școală la Brașov.
(4 Florian Porcius (1816-1906) – botanist român, fără studii terminate în domeniul care l-a consacrat, urmând doar un curs universitar de botanică la Viena – unde a absolvit o școală pedagogică de 2 ani. A fost învățător și a ocupat mai multe funcții în administrația austro-ungară din zona Rodna. Activitatea sa botanică a fost extrem de bogată și de valoroasă în egală măsură, fiind printre cei care au pus bazele terminologiei botanice românești; a fost ales membru al Academei Române. Numele îi provine de la cel al bunicului său, preotul Gherasim Porcu (latinizat Porcius) care l-a crescut.
(5Johann Mihály Fuss (1814-1883) – pastor luteran și botanist maghiar, născut la Sibiu, unde a și fost profesor la liceul evanghelic (azi, Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”), preocupat, în mod deosebit, de flora Transilvaniei.
(6Lajos Simonkai (1851-1910) – botanist maghiar, pasionat de sistematică și taxonomie. A fost profesor de școală la Oradea și Arad.
(7Dimitrie Grecescu (1841-1910) – medic și botanist român, membru al Academiei Române. Este creatorul Grădinii Botanice din București
(8 Erasmus Julius Nyárády (1881-1966) – botanist român, membru al Academiei Române. Unul dintre autorii și redactorii monumentalei lucrări Flora Republicii Populare/Socialiste Române/România. Împreună cu Rezső Soó(9 a scris Flora Clujului și a împrejurimilor în 9 volume (1940-1944).
(9 Károly Rezső Soó von Bere (1903-1980) – botanist maghiar născut la Odorheiul Secuiesc, a fost profesor la Universitățile din Debrețin și Budapesta. A studiat cu deosebire orhideele.

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Munte si flori
© Copyright 2011
Website Apps