Bălţile de la Viişoara (Ştefan cel Mare/BC) – Culmea Pietricica/Subcarpaţii Moldovei

Viişoara (gura p. Chilii) – cătunul Jăvreni – interfluviul Pârâu Popii-p.Chilii – Lacul Durnoi – Culmea Pietricica – La Lacuri – cătunul Corbu – gura p. Chilii

foto: Google Earth

Acces: Pentru a ajunge în satul Viişoara, aşezat în vecinătatea oraşului Oneşti, mergem pe drumul DN 11, Oneşti-Adjud, pănă la intersecţia aflată la  limita dintre localităţile Oneşti şi Rădeana (Ştefan cel Mare). Odată ajunşi în intersecţie, părăsim DN 12A, o luăm spre nord, traversăm pasarela peste calea ferată şi ne îndreptăm spre Zona Industrială a Oneştiului, numită şi Platforma Petro-Chimică Borzeşti. Îndată ce coborâm pasarela, urmează o nouă intersecţie din care virăm la dreapta şi continuăm pe drumul betonat care, după ce lasă în urmă fostul Combinat Chimic (azi, Chimcomplex), se opreşte la staţia de epurare a apei ce aparţine combinatului, de unde se prelungeşte cu un drum de ţară. Mergând  pe acest drum, traversăm Trotuşul pe un pod metalic, dincolo de care cotim spre dreapta, şi, în scurt timp, ajungem la o nouă intersecţie. Observăm că două dintre braţele ei suie: cel din stânga spre Corbu, celălalt spre Jăvreni. Ambele cătune aparţin satului Viişoara, aşezate fiind pe o terasă a râului Trotuş aflată mai sus cu cca 40 de metri faţă de nivelul actual al Trotuşului. De la această intersecţie continuăm traseul per pedes.

Descriere traseu: Alegem varianta din dreapta, spre Jăvreni. După ce urcăm spre nord-est, până pe marginea terasei fluviale, uliţa se îndreaptă spre sud-est, străbătând aproape întreg cătunul.

foto: Marelena Puşcarciuc [29 septembrie 2012]

După aproape 1 km de la plecare, apucând-o pe o uliţă spre stânga, putem merge să vedem biserica satului Viişoara (cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena), aflată la 100 m distanţă de intersecţie. Declarată monument istoric, a fost ridicată de enoriaşi în 1836. Este construită din lemn şi piatră în plan treflat, fiind prevăzută cu un pridvor sudic şi doi contraforţi masivi în colţurile sudice; clopotniţa, separată, este de dată mai recentă. [Amănunte suplimentare în Corneliu Gh. Stoica – Enciclopedia Văii Trotuşului, Editura Magic Print, Oneşti, 2006]

Revenim pe uliţa principală şi, după doar 200 m, prindem o uliţă spre stânga care ne duce către nord-est. Depăşim repede cele două-trei case pe care le deserveşte şi ieşim într-o zonă acoperită de livezi, multe sălbăticite. Suntem pe versantul drept al Pârâului Popii, afluent al Trotuşului, ce desparte Jăvrenii de cătunul Floreşti, şi acesta pendinte de Viişoara. După jumătate de kilometru de părelnic urcuş, drumul se bifurcă; urmăm ramura din dreapta ce coboară uşor, ieşind, în 5 minute într-o zonă relativ orizontală, acoperită de iarbă unde se află trei cuvete lacustre, dintre care doar una mai cantonează un ochi de apă circular şi în totalitate acoperit cu lintiţă.

foto: Radu Puşcarciuc

Este Lacul Durnoi (46o13’45,3’’; 26 o 53’37,9’’; 262 m altitudine). Aşa îl numesc localnicii, deşi dimensiunile – diametrul de 15 m, adâncimea de maximum jumătate de metru (l-am vizitat într-o perioadă de secetă prelungită, august-septembrie, 2012) – i-ar îndreptăţi mai degrabă numele de baltă.

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

Ochiul de apă este înconjurat de un brâu lat, de stuf, de circa 10 m. În nămolul din marginea apei mistreţii şi-au adâncit căzi de baie; de altfel, când l-am vizitat, am şi deranjat siesta unuia, ca şi plimbarea pe lac a unei perechi de raţe sălbatice. Balta este alimentată de un izvor subteran, se pare captat recent în vederea alimentării cu apă a Jăvrenilor (o gură de vizitare a aducţiunii se află foarte aproape). Apreciem că alveola ce reţine încă ochiul de apă a fost lărgită cândva prin săpare, pământul îndepărtat înălţând cu o şchioapă malurile bălţii.

foto: Radu Puşcarciuc

Celelalte cuvete (40 m x 20 m şi 30 m x 15 m) sunt funduri ale unor bălţi mai vechi, acum secate şi cucerite integral de papură şi stuf.

 

 

 

 

 

foto: Marelena Puşcarciuc

 

 

 

 

 

 

 

 

În marginea sihlei care acoperă versantul la baza căruia se află cuvetele mai sunt câteva adâncituri, de dimensiuni ceva mai mici, invadate, de asemenea, total de stuf. Toate sunt alveole prinse pe trepte ale unei foarte vechi alunecări de pământ.

foto: Radu Puşcarciuc

De lângă lac suim direct pe linia de cea mai mare pantă, dibuind totuşi o potecuţă ce se strecoară prin vegetaţia sălbatică ce a sufocat o fostă livadă de pruni, pe culmea versantului drept al Pârâului Popii, interfluviu între acesta şi pârâul Chilii (ce desparte cătunele Corbu şi Jăvreni). În câteva minute ajungem sus de unde ne deplasăm spre nord, către culmea principală a Pietricicăi.

 

foto: Marelena Puşcarciuc

 

 

 

 

 

 

 

 

O cărare firavă şi estompată de buruieni ne conduce după circa 250 m la un drum de căruţe ce vine din stânga, dintr-o aripă a Jăvrenilor. Un  timp drumul ţine linia culmii, coborând de pe ea, după vreo 600 m, spre valea Pârâului Popii.

foto: Radu Puşcarciuc

Însă noi rămânem pe culme, pe o “umbră” a unui vechi drum de căruţe, acum înţelenit de prea puţină folosinţă; intrăm curând în pădurea de stejar ce acoperă Pietricica.

 

 

 

 

 

foto: Marelena Puşcarciuc

Fruntea interfluviului pe care ne derulăm traseul este marcat cu benzile roşii ale unui hotar între parcele silvice; le urmărim până ce ajungem la un larg drum forestier de coastă (axial).

 

 

 

 

 

 

 

foto: Marelena Puşcarciuc

Mai departe mergem pe acest drum spre stânga. Pe aceeaşi curbă de nivel trecem întâi pe lângă o poiană ce ne prilejuieşte o frumoasă privelişte a unei părţi a văii Trotuşului şi a văii pârâului Căiuţi (Pralea), ocolim apoi două văi adânci, (după prima lăsăm în stânga un braţ al drumului) şi ajungem la o intersecţie largă, de unde ne vom deplasa spre stânga (sud). După aproape 1 km drumul forestier pe care am apucat e gata să ne scoată din pădure deasupra cătunului Corbu. Chiar înainte de a o face, din el pleacă spre dreapta un braţ ce ne va duce în coborâre uşoară într-o zonă orizontalizată de o veche alunecare, între valurile căreia sunt prinse mai multe bălţi alimentate temporar de izvoare firave şi de precipitaţii.

foto: Marelena Puşcarciuc

Zona e numită de localnici La Lacuri (46o14’54,4’’; 26 o 53’13,3’’; 296 m).

 

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

 

 

 

 

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

Una dintre bălţi (20 m x 10 m) adună totuşi ceva mai multă apă, cât să nu sece nici în perioadele verilor celor mai aride.

 

 

 

 

 

 

Plecăm de La Lacuri pe acelaşi drum pe care am venit.

foto: Marelena Puşcarciuc

Ieşim din pădure pentru a coborî apoi pe o uliţă lungă de aproape 1,5 km, ce străbate tot cătunul Corbu, şi ajungem la intersecţia de unde am intrat în traseu.

 

 

 

 

 

Pentru a străbate şi alte trasee de pe Culmea Pietricica, executaţi click aici !

Puteţi citi un material de sinteză despre lacurile de alunecare din munţii Trotuşului, executând click aici !

One Comment

  1. Cuvinte frumoaste am citit pe pagina dumeavoastra. Va urez mult spor in ceea
    ce faceti.

Leave a Reply to obiecte de cult Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps