Cineritul de Nuțasca-Ruseni și (im)posibilul vulcanism extracarpatic !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Precizări:
– Partea a doua a titlului este o parafrază la un articol cvasianecdotic publicat în Speo-magazin 1/1990 editat de Clubul de Speologie “Montana” Onești (a se vedea Addenda-5), dar chestiunea în sine pe care o sugerează este una cât se poate de serioasă; după cum se va vedea în cuprinsul acestui articol.
– Substanța acestui articol o constituie “Cineritele de Nuțasca-Ruseni”: ce sunt, unde sunt, de când sunt, de unde sunt.

O căutare pe Internet după eticheta <cinerite nutasca ruseni> conduce la două categorii principale de rezultate, referitoare însă la același obiectiv:
– Cineritele de Nutasca-Ruseni;
– Cineritele de la Nutasca-Ruseni.

Obiectivul referențial comun este reprezentat de o arie naturală protejată (de tip geologic) situată în apropierea satului Șomușca/comuna Cleja/județul Bacău. Dacă adăgăm faptul că Nutasca, de fapt, Nuțasca este numele unei cariere din satul Rusenii de Sus/comuna Plopana/județul Bacău, se va înțelege că numele “Cineritele de la Nutasca-Ruseni” dat obiectivului în cauză este greșit. Vehicularea acestui nume se explică și prin faptul că titulatura oficială a site-ului respectiv (conform Legea 5/2000) este “Cineritele de Nutasca-Ruseni” fără adaosul care era absolut firesc și necesar “… de la Șomușca” sau “… de la Cleja”; iar în lipsa acestui adaos, o denumire mai corectă ar fi fost “Cinerite de Nutasca-Ruseni” sau, chiar corectă, “Cinerite de Nuțasca-Ruseni”.
Din cele precizate, se deduce că cineritele în cauză, cele găsite în cariera Nuțasca, prin compoziție, vârstă, proveniență, constituie un etalon geologic pentru a numi/identifica orice alte roci/strate cu aceleași caracteristici, descoperite aiurea, în Podișul Central Moldovenesc – deci între Siret și Prut -, dar și în regiuni adiacente, precum “dincoace” de Siret și “dincolo” de Prut.
Concret:
– Cineritele sau tufurile vulcanice sunt roci sedimentare relativ moi și poroase formate prin consolidarea/cimentarea unor elemente de dimensiuni mici, de natură piroclastică/vulcanică (cenuși, nisipuri ș.a.);

– Despre cineritele de la Nuțasca-Ruseni vorbește întîia oară geologul ROMULUS SEVASTOS (1867-1926), în Limita Sarmatianului, Meotianului și Pontianului între Siret și Prut, Anuarul Institutului Geologic al României, IX/1922) într-un context mai larg, acela al prezentării depozitelor de vârstă meotiană din regiunea specificată (a se vedea în Addenda-1 scara vârstelor geologice pentru teritoriul României), ocazie cu care trece în revistă o serie de situri cu strate cu “tuf andezitic” – cum le numește autorul – din zonă. Caracteristica esențială pe care autorul o atribuie “tufului andezitic” – cu argumente considerate de majoritatea geologilor  convingătoare – este apartenența sa la Meoțian; motiv pentru care acest tip de “tuf andezitic” constituie, azi, un etalon geologic, îndeosebi pentru faptul că reprezintă limita dintre Meotian și Sarmatian (cu referire la Podișul Moldovenesc). Descoperiri și cercetări ulterioare privind alte numeroase depozite de tuf andezitic din regiune au cam confirmat ipoteza lui R. Sevastos, ceea ce l-a determinat pe PIERRE MICHEL JEANRENAUD (1913-1996) să numească în 1971 (Harta Geologică a Moldovei Centrale dintre Siret și Prut, Analele Univ. “Al.I.Cuza” Iași, vol XVII, seria a II-a) aparițiile de tuf andezitic din Podișul Moldovenesc “Orizontul cineritelor de Nuțasca-Ruseni”, după ce, tot el, scrisese despre “Orizontul de Nuțasca-Ruseni” (în Contribuții la geologia Podișului Central Moldovenesc, Analele Univ. “Al.I.Cuza” Iași, vol VII, seria a II-a, 1961) și despre “Stratele de Nuțasca-Ruseni” (în Cercetări geologice între Valea Crasna și Prut, Analele Univ. “Al.I.Cuza” Iași, vol XI, seria a II-a, 1965). Astăzi, în uz, conform Lexiconului Litostratigrafic al României editat digital de Institutul Geologic Român, este sintagma “Cineritul de Nuțasca-Ruseni”.
– Prima mențiune despre depozite de cinerite în regiunea Moldovei Centrale îi aparține lui SAVA ATANASIU (1861-1946) care, într-o comunicare (Asupra prezenței cenușilor andesitice în straturile sarmatice din partea de sud a Moldovei) la o ședință a Institutului geologic al României din 1911 trece în revistă locațiile cu tuf andezitic cunoscute sau nou descoperite, insistând asupra cenușilor și gresiilor andezitice de la Cleja (actuala arie protejată “Cineritele de Nutasca-Ruseni”) și de la Câmpuri/VN. În cadrul aceleași ședințe a fost citită și o Notă preliminară asupra unei cenușe vulcanice găsită pe partea stângă a râului Siret în județul Bacău aparținând lui PETRE ENCULESCU (1879-1957) , noua locație, descoperită și cercetată de acesta, fiind comuna Parincea. Atât S. Atanasiu, cât și P. Enculescu consideră cenușile în cauză ca aparținând Sarmațianului Superior (Hersonian). Ulterior, DAVID M. PREDA (1886-1963) (în Geologia regiunii subcarpatice din partea de sud a districtului Bacău, Anuarul Institutului Geologic al României, VII/1913 ), referindu-se la cenușile și tufurile andezitice analizate de S. Atanasiu și P. Enculescu, le stabilește vârsta ca fiind meotiană.
– O privire ceva mai critică asupra stratelor aparținând Sarmațianului Superior (Hersonian) aflate în contact cu tufuri andezitice meoțiene din câteva locații cunoscute sau altele noi, precum și analiza logică a discordanțelor altitudinale ale stratelor de tuf andezitic ca și ale grosimilor acestora i-au determinat pe CONSTANTIN GHENEA (n. 1932) și ANA GHENEA – în Câteva date privind poziția stratigrafică a cineritelor din Podișul Moldovenesc, Dări de seamă ale ședințelor Institutului Geologic, LIV-1/1968, să avanseze ipoteza ca unele depuneri piroclastice din Podișul Moldovenesc și din cea imediat adiacentă să fi avut loc în Sarmațianul Superior; astfel, criteriul atribuirii, automat, Meoțianului a unui strat cu conținut de produse vulcanice e pus sub semnul întrebării.
– Cu precizări și noi cercetări legate de cineritele andezitice meotiene vin NICOLAE MACAROVICI (1902-1979): Asupra cineritelor andezitice meoțiene din raionul Bacău (dintre Cleja și Răcăciuni și dintre Siret și V. Răcătău), Dări de seamă ale ședințelor Comitetului Geologic, XL/1956 și TEODORA SIMIONESCU: Studiul geologic al Sarmațianului și Meoțianului dintre valea Bistriței și valea Răcăciuni (Bacău), Anuarul Institutului de Geologie și Geofizică, LI/1977.

Din lectura lucrărilor citate se pot sintetiza principalele caracteristici privind:
1. Aspectul exterior și compoziția Cineritului de Nuțasca-Ruseni:
– Stratele sub care apare la zi sunt uneori groase – de până la 40-50 m – cineritul distingându-se de la distanță prin culoarea lor neagră, în contrast cu culoarea deschisă a nisipurilor între care sunt intercalate. Cenușa andezitică, uneori foarte curată, alteori amestecată cu nisip, este alcătuită din grăunțe de feldspat(*, piroxen(** și mult magnetit(*** înglobate într-un ciment de feldspați, piroxen și puțină sticlă cu început de devitrificare. De multe ori cenușile cuprind în ele bolvani rulați până la mărimea pumnului de lavă andezitică; au culoare vânătă sau roșiatică, sunt compacți, cel mai adesea scoriacei și cu vacuole mari, fiind alcătuiți din cristale de feldspat și piroxen înglobate într-o masă sticloasă. (conform David M. Preda – op.cit.)
2. Stratigrafia Orizontului Cineritic de Nutasca-Ruseni:
– O coloană stratigrafică tipică pentru acest orizont/Meoțianului din Podișul Moldovenesc cuprinde:
a) un complex cineritic inferior format dintr-un banc de cinerite andezitice gros de cca 5 m;
b) un complex nisipos, argilo-cineritic gros de cca 95 m care cuprinde nisipuri, argile, conglomerate, trovanți grezoși având intercalat un banc de cinerite andezitice gros de cca 7 m;
c) complexul superior cineritic gros de cca 35-40 m format din cinerite andezitice.
– Concret, în aflorimentul din Dealul Crucii (Cleja) distingem:
0) un complex nisipo-marno-grezos și unul nisipo-argilos ce reprezintă Hersonianul;
a)
1) complexul cineritic inferior, gros de 5 m, ce apare la altitudinea de 380 m;
b)
2) un conglomerat slab cimentat, gros de cca 3 m, al cărui pietriș, format din menilite, cuarțite și marne, este prins într-un ciment grezo-cineritic;
3) un strat de nisipuri gălbui gros de cca 4 m și cu trovanți din gresii galbui;
4) o alternanță de nisipuri gălbui și argile nisipoase gălbui de cca 10 m grosime;
5) o alternață de nisipuri gălbui și albicioase de cca 15 m;
6) un strat gros de 2 m din argile nisipoase vinete;
7) al doilea banc de cinerite gros de cca 5 m, la altitudinea de 422 m;
8) pe o grosime de 26 m, o alternanță de nisipuri gălbui, argile vinete și gresii roșiatice;
c)
9) complexul superior cineritic, gros de cca 35-40 m, reprezentat de mai multe nivele petrografice diferențate prin culoare (alternanță de cinerite cenușii-albăstrui și gălbui) și prin dimensiunea grăunțelor (în bază mai mari, mai sus mai mici și mai compacte). (conform Teodora Simionescu, op.cit.)

În fine, urmează să răspundem și la întrebarea “De unde provin aceste cenuși ?”

Primele ipoteze privind originea cenușilor vulcanice din arealul avut în vedere aparțin primilor descoperitori ale lor: S. Atanasiu și D. M. Preda.
– În 1911, S. Atanasiu consideră ca sursă a lor exploziile din sarmațian ale vulcanilor din Munții Harghitei și Baraolt; pe baza unor argumente (distanța dintre sursă și depozite, direcția de propagare a vânturilor care au transportat cenușile) care azi nu mai au relevanță (în sensul exprimat atunci), în urma descoperirilor ulterioare de situri cu cenuși vulcanice care au extins mult arealul răspândirii acestora.
– În 1913, D. M. Preda, bazându-se pe prezența fragmentelor (și cât pumnul de mari) de lavă andezitică, înglobate în stratele de cenușă, exclude transportul lor aerian. Nici calea apelor nu o poate lua în considerare, la data manifestărilor vulcanice despre care vorbește S. Atanasiu (Pliocenul Superior) culmea Carpaților fiind deja ridicată (încă din Pliocenul Inferior). Astfel, nu râmâne decât posibilitatea existenței unor conuri vulcanice sau cratere de explozie extracarpatice, ale căror manifestări au avut loc înintervalul Miocenul Superior-Pliocen, distruse și acoperite ulterior de depozitele lacului pliocenic care acoperea actualul Podiș Moldovenesc. D.M. Preda a și propus o localizare: zona dislocației Trotușului ! Anterior, în 1907, GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI (1872-1925) emisese o ipoteză similară (vulcanism extracarpatic) pentru depozitele de tuf andezitic din nordul Olteniei (în Terțiarul din Oltenia, Anuarul Institutului Geologic, I/1908) .
– Cam toți ceilalți geologi care s-au ocupat de cineritele din podișul Moldovenesc s-au raliat ipotezei lui S. Atanasiu adăugând, eventual, ca vector de transport râurile ce veneau din Carpați și se vărsau în marea hersoniană/lacul meoțian.  (ex. Teodora Simionescu).
– Cea mai elaborată teorie privind originea extracarpatică a tufului andezitic din Podișul Moldovenesc îi aparține lui MILTIADE GHEORGHE FILIPESCU (1901-1993), expusă în articolul Problema vulcanismului extracarpatic, Revista Muzeului Mineralogic-Geologic din Cluj, VIII/1944 și în Date noi în problema vulcanismului extracarpatic, Analale Univ. “C.I.Parhon” București, Seria științele naturii, 17/1958. După cea ia în discuție ipoteza importului de material vulcanic – fie pe cale aeriană, fie acvatică – din zonele eruptive transilvănene (Vlădeasa, Căliman-Harghita-Baraolt) insuficient susținută de realitățile din teren (inclusiv de puținele cunoștințe despre prezența extracarpatică a tufurilor andezitice la vremea emiterii ipotezei importului transcarpatic), autorul prezintă o serie de puternice argumente în favoarea ipotezei vulcanismului extracarpatic, în lumina noilor cercetări și descoperiri geologice, extinzând problematica cenușilor andezitice sarmato-meoțiene din Podișul Moldovenesc la cea a tufurilor  dacitice(**** din Moldova, a diabazelor(***** din Munții Tătaru, a mineralizărilor (pirită, blendă, galenă (******) din sedimentele de la exteriorul Carpaților; sau a “gruss-ului” din nenumărate blocuri de andezit nerulate, ce dau impresia provenienței lor din dezagregarea în loc a unor lave, descoperit în Subcarpații Râmnicului Sărat, ori a tufurilor vulcanice din Pliocenul Superior (Romanian) descoperite în jud. Buzău (a se vedea în Addenda-2 a,b repartiția pe teritoriul României a acestor apariții geologice). Autorul analizează fiecare dintre aceste fenomene geologice a căror explicație, cea mai pertinentă, rezidă în acceptarea vulcanismului extraterestru, fenomen desfășurat în mai multe etape eruptive concordante cu fazele de orogeneză a Carpaților; după cum urmează:
i) O fază de erupțiuni bazice, de tipul diabazelor, care a avut loc în Cretacicul Mijlociu; este strâns legată de faza austrică a manifestărilor orogenice.
ii) O fază de erupții acide, de tip dacitic, manifestată în Cretacicul Superior (Senonian), în Paleogen și Miocenul Mijlociu, care au avut loc pe fundul mărilor și lagunelor, e concordantă cu fazele laramică și stiriacă a cutărilor alpine.
iii) În fine, un lanț de erupții bazice s-a manifestat în Sarmațian și în Pliocen, din Meoțian până în Romanian, ce poate fi pus în relație cu cutările alpine din Neogen cu urmări în Subcarpați.
În concluzie, vulcanismul extracarpatic s-a manifestat din Miocenul Mijlociu până în Romanian prin erupții explozive submarine pe linii de fracturi ale fundamentului mărilor, lagunelor sau lacurilor care se întindeau la exteriorul Carpaților în diferite epoci, fracturi datorate orogenezei Carpatice.

Supliment de bibliografie:

1. M. G. Filipescu – Notă asupra unui tuf vulcanic, asemănător tufului dacitic, în stratele meoțiene de la Vâlcănești, jud. Prahova, Dări de seamă ale ședințelor Comitetului Geologic, XVII/1930
2. Ioan Hârjoabă – Relieful Colinelor Tutovei, Editura Academiei R.S.R., București, 1968
3. Ludovic Mrazec – Note sur un tuf andésitique des anvirons de Bacău, Buletinul Societății de Științe București, VII/1898
4. Mircea Paucă – Contributions à la connaissance de la zone néogène comprise la Șușița et l’Oituz, Comptes Rendus des Scéances, Institutului Geologic al României, XII/1938
5. Grigore Posea, Nicolae Popescu, Mihai Ielenicz – Relieful României, Editura Științifică, București, 1974

Note: ________________

(* – feldspat = mineral ce intră în compoziția rocilor eruptive, magmatice, metamorfice [(Ba,Ca,Na,K,NH₄)(Al,B,Si)₄O₈ ]
(** – piroxen = rocă vulcanică compusă din silicați: (Na,Li,Mn,Ca,Fe,Mn,Ti,Zn,Al)Si₂O₆
(*** – magnetit = mineral format în procese de natură vulcanică [Fe₃O₄]
(**** – tuf dacitic = rocă piroclastică grosieră, consolidată, cu fragmentele vulcanice cu dimensiuni mai mari de 32 mm, având în compoziție feldspați dar și cuarț; spre deosebire de tuful andezitic, care e bazic, tuful dacitic e acid.
(***** – diabaz = rocă magmatică de origine bazaltică
(****** – pirita = [FeS₂]; blenda = [ZnS]; galena = [PbS] sunt minerale întâlnite în roci magmatice și metamorfice (dar nu doar în ele)

Addenda:

1. Scara vârstelor geologice pentru teritoriul României

 

 

 

 

 

 

 

2.a. Repartiția pe teritoriul României a tufurilor vulcanice

 

 

 

 

 

 

2.b. Localizarea aflorimenteleor cu tuf andezitic din Podișul Moldovei

 

 

 

 

 

3. Foto… aflorimente cineritice

Drum “pavat” cu cinerite pe Dealul Crucii (Cleja)

 

 

 

Bloc cineritic la baza Dealuli Crucii

 

 

 

 

 

 

 

Blocuri cineritice pe Dealul Bulău (Băimac/Izvoru Berheciului/BC)

 

 

 

 

 

 

Strate cu cinerite în Dealul Ghețenilor (Răcăciuni/BC) – la gura P. Mocanului; …

 

 

 

… detaliu !

 

 

 

 

Strate cu cinerite în Dealul Ghețenilor – 1,5 km în amonte

 

 

 

Cinerite pe Dealul Popii (Răcăciuni)

 

 

 

Cinerite la baza Dealului Ariile Mari (Fundu Răcăciuni/BC)

 

 

 

 

 

 

 

4. Imposibilul vulcanism extracarpatic (de Petru Boatcă, geolog, Onești)

Liga Orogenetică Alpină declară public scoaterea din ilegalitate a Mișcării Tectonice Trotușene care, de peste 500 milioane de ani, activează în afara oricărei legislații umane.
Mișcarea a fost dintotdeauna apolitică, având mai curând un caracter de mase și blocuri ale crustei terestre, și are ca obiectiv Platforma Scitică în confruntare directă cu Platforma Moldovenească și Platforma Moesică. Limitele la nord și la sud ale acestei platforme sunt reprezentate de Falia Bistriței și, respectiv, Falia Trotușului, care sunt fracturi adânci, transcrustale. Ea leagă Caucazul Mare cu Carpații, pe la nordul Mării Negre, iar locurile de înnodare de la ambele capete sunt ascunse privirilor, dar și gândurilor oamenilor. La alcătuirea acestei platforme au contribuit elemente ceva mai vechi, consolidate încă înaintea Revoluției din 22 Decembrie, și anume, începând cu circa 800 milioane de ani, din Cambrian. Aceste elemente, adânc înrădăcinate în structura platformei, datorită atîtor lupte știute și neștiute, datorită fricțiunilor interne, dar și valurilor vremii care au trecut peste ele, când adunându-le în edificii montane, când nivelându-le în șesuri, inundate ulterior de apele mărilor de odinioară, au emigrat în timp și spațiu, ajungând să fie văzute astăzi în Țara Trotușului ca elemente verzi. Desigur că legătura lor cu elementele ecologiste din această zonă este numai metaforică. La aceste elemente s-au adăugat în timp și entități stratigrafice mai noi, alcătuind o cuvertură ceva mai recentă (240-140 milioane ani) aparținând Permianului, Triasicului și Jurasicului. În timpul acestor perioade, peste soclul Platformei Scitice s-au așternut în răstimpul a circa 100 milioane de ani pulberi albe de calcar, adevărate zăpezi carbonatice. În calcarele constituite în aceste timpuri, apele de dizolvare au creat monumente carstice anonime, îngropate ulterior de sedimente marine, cele mai noi fiind sarmațiene, pliocene și cuaternare (cu vechime de la 13 milioane de ani până la 100 mii de ani).
Primul secret tăinuit de această Platformă Scitică este cel al vulcanismului extracarpatic. Mai toată lumea a constatat în timp că situațiile vulcanice nu pot aparține, în această regiune a Europei, decât zonei din interiorul arcului carpatic, excluzând probabilitatea existenței unui vulcanism extracarpatic. Argumentele erau descurajatoare pentru orice cercetător cuminte. Părea că lucrurile sunt făcute definitiv așa …
Și dacă, astăzi, orice platformă a grupărilor politice sau nepolitice își promovează structurile dizidente până acum, și Platforma Scitică readuce în actualitate problema vulcanismului extracarpatic în Țara Trotușului.
Dacă diastrofismul hercinic (acum 400 milioane de ani) a produs rupturi, cu formarea unor grabene de compresiune, iar în Jurasicul timpuriu (circa 180 milioane de ani) s-au produs fisuri transversale în compartimentele nou create care au intrat într-un balans crustal, asemănător situației microplăcilor crustale, atunci fracturile adânci au fost căi de manifestare ale unor fenomene vulcanice. Recativate în timpuri mai noi ale Meoțianului, în faza orogenetică styrică (acum 15 milioane de ani) aceste fracturi au facilitat noi manifestări vulcanice. Mărturii vizibile astăzi ale exploziilor sunt depozitele imense de cenuși din zona Bacăului, apoi, bombele vulcanice și nivelul cineritic de pe valea Bogdana care denotă o activitate vulcanică de tip exploziv înrudită cu tipul de vulcanism din Italia Meridională. Acestea sunt mărturii geologice ale vulcanismului de aici și nu puteau proveni pe cale aeriană de la erupțiile din vest (circa 80 km).
Centrele de erupție ? Poate aici, poate aiurea …
Geologul neconvențional, care va avea șansa intuiției centrului de erupție acum mascat de depozite mai noi, va transforma această idee dizidentă în lumea cercetării geologice într-o relansare meritată a geologiei, aici, în Platforma Scitică.

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !