Accesul în Munții Făgăraș pe valea Vâlsanului

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Informații suficient de clare și de acoperitoare privind subiectul pot fi citite accesând Ghidul Munților Făgăraș de pe site-ul  Romania-natura ! Noi venim doar cu actualizarea informațiilor (2020 vs 2005), dar și cu câteva precizări suplimentare; ar putea fi utile cuiva care și-ar pune problema intrării în Făgăraș pe această vale !

harta: Google Maps

Pe Valea Vâlsanului se ajunge părăsind DN 73C, Curtea de Argeș – Câmpulung Muscel, în comuna Mușătești (18 km de Curtea de Argeș, 32 km de Câmpulung Muscel), pentru DJ 7031 ce suie pe valea în cauză 12,5 km, asfaltat, în bună stare, până în capătul satului – stațiune balneo-climaterică – Brădet. Aici se întâlnește cu DC 268 care permite accesul în valea Vâlsanului de pe valea Doamnei: se pleacă din satul Sboghițești, trecând apoi prin Nucșoara și Gruiu. Sunt 7 km, din care 5 km sunt asfaltați (între timp, posibil și ultimii 2).
Pe valea Vâlsanului, după părăsirea satului Brădet, drumul este unul forestier, circulabil pentru orice fel de mașină. După 8 km valea se deschide larg, cale de 1,5 km: suntem în Poienile Vâlsanului cu o capacitate de campare pentru vreo două sute de persoane; există aici și o pensiune cu restaurant. Din capătul amonte al poienilor pleacă spre stânga un drum, asfaltat doar pe 2,75 km, până la prima intersecție, de unde conduce spre dreapta, înconjurând o mare poiană, a Toacei sau Moliviș, – un vast zăcământ de turbă -, spre Transfăgărășan la care se racordează după 10 km dificili, totuși accesibili; suntem la 3 km amonte de barajul Lacului Vidraru.
Dincolo de Poienile Vâlsanului, de-a lungul a încă 4,5 km, încă mai sunt platforme pentru instalarea corturilor, drumul fiind, cât de cât, circulabil și pentru mașinile mai joase. Reținem, pe această porțiune, intersecția de la km 3, Gura Dobroneagului, de unde continuăm spre stânga, și cea de la km 4,5, din care se desprinde către stânga un drumeag ce duce sub barajul lacului de acumulare Vâlsanu. De aici, mergând spre dreapta ajungem după cca 1,5 km dincolo de coada lacului, la o importantă intersecție: brațul stâng duce tocmai sus, pe plaiul versantului drept al Vâlsanului, putând ajunge cu autoturisme 4×4 departe, până … aproape de Vf. Piatra Tăiată; spre dreapta continuăm pe valea Vâlsanului, dar doar dacă ecartamentul mașinii noastre este de măcar 15 cm. Un punct de reper de pe taseu apare după alți cca 7 km: o intersecție cu drum spre dreapta, pe un afluent al Vâlsanului, Zănoguța; vom ști aici că mai avem de mers cca 10 km. Mai reținem că de la gura Zănoguței, după cca 3,5 km, traversăm Vâlsanul, pe pod, pe malul său drept, până aici mergând exclusiv pe cel stâng; mai sus de pod îl vom mai traversa direct prin apă, râmânând în final pe malul stâng. Ne oprim lângă un vad larg și cu apă mică după un total de 18,5 km. Există încă, cca 100 m mai sus de vad, o veche punte ciobănească, dar, pentru a ajunge la ea va trebui să învingem vegetația sălbatică și trunchiurile prăbușite în mulții ani de când traseul pastoral ce o folosea a fost părăsit.
Traseele per pedes ce pornesc de aici duc:
– la stâna de sub Custură și, de aici, pe Custură, țintind apoi vârfurile Piatra Tăiată și Picuiata;
– în Căldarea Vâlsanului cu posibilitatea de a ajunge pe Picuiata și Piatra Tăiată, întorcându-ne la mașină pe la stâna de sub Custură, ori pentru a … defila pe (sub) Culmea Scărișoarei până în Curmătura Furfuescu, revenind, de aici, în valea Vâlsanului.
Descriem, pe scurt, cele două variante:

foto: Google Earth Pro

1. Traversăm Vâlsanul (prin vad), de pe malul opus instalându-ne pe un drum de tractor ce ne conduce ușor spre stânga spre o tăietură relativ recentă peste care s-a instalat o vegetație ierboasă luxuriantă. Țintim să ajungem spre latura din dreapta (cum urcăm) a tăieturii. Drumul se sfârșește, noi suim pe lângă pârâiașul pe care l-am traversat între timp, ocazie cu care ar trebui să decelăm prin vegetația deasă urmele vechii poteci pastorale ce ducea la stână; sigur le vom vedea clar ceva mai sus, după ce depășim zona defrișată. Ieșim din pădure pe pantele stângi (geografic vorbind) ale unui vâlcel larg pe care suim, ajungând repede în dreptul stânii de sub Custură – după unii, aflată la cea mai mare altitudine din țară; încă funcționează. Ca să ieșim pe Custură:
– fie urmăm drumul de tractor tras pentru stână ce părăsește ulucul larg al vâlcelului ocolind Custura spre stânga și urcând pe Muntele Jepii de Sus unde se racordează cu drumul auto alpin ce duce spre Muntele Piatra Tăiată;
– fie urcăm în continuare pe vâlcel, trecând pe dreapta sa, țintindu-i izvoarele cele mai depărtate (cât mai în stânga cum urcăm și cât mai … sus). Putem părăsi vâlcelul pe o potecă de oi trasată pieziș pe versantul său stâng (geografic) ieșind pe Muntele Jepii de Sus, sau pe cealaltă, ce atacă frontal Custura, din fundul vâlcelului !

foto: Google Earth Pro

2. După traversarea Vâlsanului urmărim drumul de tractor paralel cu firul apei până ce ar trebui să-l traversăm din nou. Descoperim însă o potecă ce se anină pe malul drept cât să depășim un cot neprietenos al Vâlsanului, reîntâlnind însă curând drumul de tractor. Nu după mult timp, acesta se oprește brusc tocmai când părea că vrea să suie oblic pe versant. Din capătul său alegem oricare dintre potecile de oi ce râmân fidele curbei de nivel de 1650 m, cu o clară tentă ascendentă, astfel că ieșim din pădure, în final, printre jnepeni, după jumătate de kilometru, la altitudinea de 1.700 m, lângă o stână părăsită. Vâlsanul e cu cca 50 m liniari mai jos, dar cu 10 m altitudinali sub noi; și așa va rămâne mult timp în continuare. După cca 2 km, adică o oră de mers astfel, ajungem în dreptul unui bordei aflat vizavi, adică pe malul stâng al Vâlsanului; dar, cu ceva timp înainte, ne-a apărut în față un alt bordei ceva mai departe de anteriorul, aflat însă pe malul drept, iar sub acesta, aproape de malul apei, încă unul, din piatră, părăsit. Suntem într-un loc unde putem opta pentru două variante de continuare a traseului:
– urcând spre stânga, oblic pe o potecă lată de oi, de pe la 1.940 m de unde plecăm și ajungând la 2.100 m, lângă un lăculeț glaciar (permanent, se pare) într-o căldărușă situată între vârfurile Picuiata și Piatra Tăiată. Până în șaua dintre cele două vârfuri trebuie urcată o diferență de nivel de 250 m.
– continuând pe valea Vâlsanului în amonte, impunându-ne un câștig ceva mai substanțial și mai rapid de altitudine: așa că ne propunem să trecem pe deasupra bordeiului de pe versantul pe care ne aflăm cam cu 20-30 m mai sus de acesta, menținând apoi un plus altitudinal moderat, atât cât ne permit cărările oilor, ideea fiind să rămânem cam la aceeași distanță liniară față de apa Vâlsanului. După mai bine de jumătate de oră ajungem la unul dintre cele două fire de obârșie ale Vâlsanului; suim prin stânga sa (dreapta geografică) ajungând după vreun sfert de oră în Căldarea Vâlsanului, lângă fostul Lac Vâlsanu, rămas fără apă în urma colmatării. Izvoarele glaciare care l-au alimentat răzbat acum la suprafață sub forma câtorva mici oglinzi, iar apa meteorică ce-i mai dau viață primăvara se evaporă repede. De lângă lac ajungem fără mare efort în punctul cel mai de jos al crestei ce leagă culmile Picuiata și Stânișoara; iar de aici optăm pentru oricare dintre acestea două așa cum am mai sugerat !

Desigur, există încă o variantă de traseu, ceva mai lung, desfășurat pe cele două culmi, urcând (coborând) pe la stâna de sub Custură și coborând (urcând) prin Curmătura Furfuescu.

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !

One Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps