Carpații de Curbură [Munții Vrancei], regionare: diviziuni, subdiviziuni, limite

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Subliniem că demersul nostru nu este unul eminamente științific – nici nu ne-am permite, noi neavând calificarea necesară -, ci unul mai degrabă tehnic prin care încercăm să împăcăm diferite puncte de vedere științifice – cele mai consacrate – și să le adaptăm interesului de cunoaștere al turistului profan !

Regionarea Carpaților Curburii, harta și opisul diviziunilor și subdiviziunilor, sunt prezentate aici !
Mai facem doar două mențiuni:
– există și părerea (Grigore Posea) că în cadrul Carpaților Curburii ar mai trebui incluși Munții Nemirei, precum și Munții Berzunți (chiar dacă lipsește continuitatea morfologică dintre aceștia din urmă și restul “Curburii”);
– în egală măsură cu mai noul punct de vedere (conform, de ex., Posea Grigore), adoptat de noi în continuare, mai există cel, să-i spunem, clasic, conform căruia Bucegii, Leaota și Piatra Craiului aparțin Meridionalilor (ex. Roșu, Alexandru).

Munții Vrancei

Sectorizarea masivului

O asemenea intreprindere pentru Munții Vrancei este relativ dificilă din cauza morfologiei destul de complicate, rezultantă principală a orogeniei specifice a zonei în care se desfășoară: Curbura Carpaților ! La acest aspect se mai adaugă suprafața mare pe care se întind ca și fragmentarea lor de către numeroasele cursuri de apă majore ce-şi au obârşiile în … măruntaiele lor.
Sistematizarea propusă are drept scop realizarea unei imagini de ansamblu, simplificate, dar relativ exhaustive, asupra alcătuirii morfologice a masivului, interesul fiind, cu predilecție, turistic ! Astfel, osatura de bază – rețeaua interfluviilor celor mai importante –  prezintă o coloană vertebrală – numită de noi “Culmea Principală” (pe care se află dispuse cele mai înalte vârfuri ale masivului: Goru, Arișoaia, Lăcăuți, Giurgiu, singurele peste 1.700 m) – la care se racordează:
– la extremități, sectoare montane terminale, în principal, de tipul “munceilor”: <Brețcu-Oituz> (care realizează continuitatea crestei principale a Carpaților Orientali, legând Munții Vrancei de Munții Nemira), <Cașin-Oituz> (brațele terminale nord-estice ce “sfârșesc” ca dealuri subcarpatice), <Coza> (inițial, culme muntoasă înaltă, cu … coada formată din culmi joase, ce leagă munții Vrancei de cei ai Întorsurii) și <Măceșul> (terminațiile sudice, dinspre Subcarpații Buzăului), tratat, de regulă, împreună cu terminația vestică a Culmii Principale, sub sintagma Furu; sectorul nordic al Culmii Principale e tratat și aparte sub numele de Lepșa, iar ceea ce mai rămâne din Culmea Principală, sub numele Culmea Înaltă. Ne-ar mai fi … plăcut (sic – !) să alipim Culmii Principale a Munților Vrancei, drept “culmi secundare“, Masivul Penteleu și Culmea Ivănețu; le vom trata însă separat – componente ale Munților Buzăului – în virtutea tradiției geografice.
– central, o rețea arborescentă de interfluvii, … realizare a “marilor” rîuri ale Vrancei: Putna și afluenții săi, Tișița, Năruja și Zăbala: <Vrancea Centrală> cu subdiviziunile Coza și Zboina Frumoasă.

De remarcat că doar un mic sector al “Culmii Principale” – și nu chiar cel mai înalt – face parte din culmea morfologică (principală) a Carpaților, racordul cu creasta Carpaților aferentă munților vecini realizându-se, cum am mai precizat, prin intermediul culmilor secundare: Brețcu-Oituz și Zârna !

 

 

 

 

 

 

 

 

Sugerăm în continuare care sunt limitele diviziunilor prezentate mai sus (de la nord la sud):

Munceii Cașin-Oituz
– Am “prelungit” sectorul muntos dintre cele două râuri cu terminațiile subcarpatice ale culmilor aferente lui, înglobându-i-le; este vorba despre dealurile dintre Curița și Oituz și cele dintre Curița și Cașin (ce ar putea constitui o structură aparte: Subcarpații Curiței) !
– Racordul cu Culmea Principală a Munților Vrancei se realizează în șaua numită Trei Hotare.
– Chiar dacă cel mai înalt vârf al sectorului este Stânișoara (1.260 m), Măgura Cașin (1.165 m) este considerat vârful … iconic !

 

Munceii Brețcu-Oituz
– sunt despărțiți de Munții Nemirei în Pasul Oituz;
– spre vest limita este foarte clar delimitată de curba de nivel de 500 m;
– la est, Oituzul îi desparte de Munceii Cașin-Oituz, de sectorul nordic Culmii Principale, numit de noi Lepșa, și de Muntele Mușat, care ține de Culmea Principală Înaltă;
– Ghelința Mică și Ghelința (rezultatul confluenței celor două Ghelințe, Mică și Mare) îi delimitează de picioarele Culmii Principale Înalte;
– o șa înaltă – cumpănă de ape între două obârșii: una a Oituzului, cealaltă a Ghelinței Mici – îi racordează Culmii Principale.
Punctul cel mai înalt al acestor muncei este în Dealul Negru: 1.228 m !

 

Culmea Principală-nord: Lepșa

– din ea se desprind culmile care formează Munceii Brețcu-Oituz, Munceii Cașin-Oituz și o substructură a Subcarpaților Vrancei, Tiharele, parte a interfluviu între Trotuș și Șușița;
– Culmea Principală comunică și cu o altă substructură a Subcarpaților Vrancei, Răchitașul, vestul interfluviului Șușița-Putna;
– pentru a evita fragmentarea culmilor joase de la contactul cu Subcarpații am împins spre aceștia limitele Carpaților Vrancei, dar doar minimum posibil !

Culmea Înaltă-nord: Lăcăuți

– Pentru a aerisi din punct de vedere grafic și informațional imaginea cartografică a acestui sector al Culmii Principale, l-am împărțit în două subsectoare, nordic și sudic, numindu-le după cele mai înalte vârfuri ale lor, Lăcăuți și Goru.
– Partea nordică cuprinde două dintre cele 5 vârfuri de peste 1.700 m ale Munților Vrancei, Arișoaia (1.724 m) și Lăcăuți (1.777 m).
– În Vârful Lujerului din Culmea Principală se desprinde culmea aferentă Munților Cozei, aceasta reprezentând fragmentul din creasta magistrală a Carpaților Orientali care leagă Munții Vrancei de Munții Întorsurii.
– În Vârful Arișoaia se racordează Culmii Principale brațele Sectorului Central al Munților Vrancei.

 

Culmea Înaltă-sud: Goru

– îi aparțin celelalte vârfuri de 1.700 m, printre ele, cel mai înalt al Munților Vrancei, Goru (1.785 m);
– vârful Giurgiu-topo, numit pe hărțile turistice Giurgiu II, este consemnat pe hărțile topografice ca punct topografic sub numele Giurgiu, de unde și Giurgiu-topo; Vârful Giurgiu (I) mai apare și cu numele Muntele Giurgiu.

 

 

 

 

Culmea Principală-sud: Furu

– Singurele probleme de delimitare sunt cele în legătură cu Subcarpații: cu cei ai Buzăului granița e … limpede: râul Slănic; cu cei ai Vrancei, majoritatea geografilor acceptă pârâul Jghiab drept hotar, împreună cu afluentul său, Lopătăreasa. Mai puțin tranșantă este jumătatea nordică – între confluența Râmnic-Sărățel și cumpăna de ape dintre Râmnicel și Milcov –  a limitei vestice a sectorului montan: cei mai mulți geomorfologi o consideră a fi reprezentată de curba de nivel de 800 m, incluzând aria cuprinsă între aceasta și pârâul Râmnicel în Subcarpați, ca depresiune (Neculele-Bisoca). Noi am inclus-o în sectorul muntos. Racordul Carpați-Subcarpați se realizează prin trei culmi: prin Pasul Nereju cu interfluviul Zăbala-Milcov, prin Șaua Poiana Stoichii cu interfluviul Milcov-Râmnic și prin Pasul La Cruci cu interfluviul Râmnic-Slănic.
– Din fragmentul culmii principale, ce are drept culminație absolută Vârful Furu Mare (1.415 m), se desprinde o culme secundară mai energică din punct de vedere al alurei sale, generic cunoscută sub numele Măceșu, cu vârful Cerdacu, cel mai înalt (1.365 m).

Zârna

– … sau Munții Zârnei, reprezintă o parte a culmii principale a Carpaților Orientali, aceea care leagă Culmea Înaltă a Munților Vrancei – din Șaua La Ziduri – de Munții/Munceii Întorsurii – prin Șaua Mocirloasă.
– Limita estică a sectorului este clară, pârâul Bâsca Mare.
– La sud pâraiele Mocirlosu, și Cireșu despart Munții Zârnei, implicit, Munții Vrancei, de Munceii Întorsurii și de Munții Podu Calului.
– Spre vest, vecinii sunt iar Munceii Întosurii, de care-i desparte pârâul Zagon (Mare), și Depresiunea Râul Negru munții oprindu-se la curba de nivel de 600 m !

 

Imagini:

Brațele extrem-nordice ale Munților Vrancei: Munceii dintre Cașin și Oituz și extremitatea nord-estică a Culmii Principale !

 

Munceii Brețcului/Oituz-Brețcu și o parte (cea nordică) a Culmii Principale !

 

 

Culmea Principală Înaltă (- nordică) !

 

 

 

 

Culmea Principală Înaltă (- sudică) !

 

 

 

Poate, zona cea mai spectaculoasă a Munților Vrancei: Muntele Coza și … apendicele ei, Gurguiata !

 

 

 

Culmi ale extremității sud-estice a Munților Vrancei !

 

 

Sud-estul extrem al Munților Vrancei !

 

 

 

Culmea Zârna, parte a culmii morfologice a Carpaților Orientali !

 

 

Anexă: Un fotoreportaj al parcurgerii traseului pe culmea morfologică a Munților Vrancei este prezentat aici !

Bibliografie:
1. Candrea Bogdan – Harta unităților de relief din România, Geo-spatial.org
2. Ciurescu Ștefan, Călin Dănuț – Munții Vrancei – zonele centrală și nordică, Munții Carpați, 31/2001
3. Conea Ion – Vrancea. Geografie istorică, toponimie și terminologie geografică, Editura Academiei Române, București,1993
4. Ielenicz Mihai, Clius Mioara, Pătraru-Stuparu Ileana – România. Subcarpații, Editura Universitară, București, 2011
5. Ielenicz Mihai, Oprea Răzvan – România. Carpații. Caracteristici generale (Partea I), Editura Universitară, București, 2011
6. de Martonne Emmmanuel – Recherches sur l’évolution morphologique des Alpes de Transilvanie (Karpates Méridionales), Librairie Ch. Delagrave, Paris, 1907 – în Emmanuel de Martonne – Lucrări geografice despre România, Ed. Academiei R.S.R., București, 1981
7. Mihăilescu Vintilă – Carpații Sud-Estici, Editura Științifică, București, 1963
8. Morariu T., Posea Gr., Mac I. – Regionarea geomorfologică a Carpaţilor Orientali şi a Carpaţilor de Curbură, „St. şi cerc. de geologie, geofizică și geografie – Geografie”, XXVII/1, Editura Academiei R.S.R., București, 1980
9. Pop, Grigor P. – Carpații și Subcarpații României, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000
10. Popescu Nae, Pasere Dan – Munții Vrancei, România Pitorească, 7,8/1987
11. Posea Gr., Badea L. – România. Unitățile de relief (Regionarea geomorfologică), Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984
12 Posea Gr. – Geomorfologia României, Editura Fundaței “România de Mâine”, București, 2005
13. Roman Florin – Munții Vrancei. Ghid turistic, Editura Sport-Turism, București, 1989
14. Roman Florin – Munții Vrancei. Hartă turistică, Editura Abeona, București, 1992
15. Roșu Alexandru – Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
16. Săndulache, Iulian – Curs de Carpați, Editura Cetatea Doamnei, București, 2014, 2017
17. ∗∗∗ – Acțiunea patriotică pionierească “Asaltul Carpaților”. Marcaje turistice în Carpați, Consiliul Național al Organizației Pionierilor, București, 1985
18. *** – Harta Munților Vrancei, Ed. Schubert & Francze, Cluj-Napoca, 2022
19. *** – Munții Vrancei, Romania-natura.ro

În privința celorlalți Carpați ai Curburii:
– Munții Buzăului sunt prezentați aici;
– Carpații Curburii Interne (Bodoc, Baraolt, Perșani), aici;
Regionarea Carpaților Orientali și, în subsidiar, a celor Vulcanici de Nord (Oaș, Igniș, Gutâi, Lăpuș, Țibleș), e descrisă aici, …
… iar a celor Vulcanici de Sud (Călimani, Gurghiu, Harghita), aici;
Aici, sunt prezentați Munții Maramureșului !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !