Prin Munții Vrancei din geoparcul … Ținutul Buzăului !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Când geograful Vintilă Mihăilescu – în Carpații Sud-Estici, Editura Științifică, București, 1963 – și-a pus problema regionării Carpaților Curburii și, implicit a stabilirii denumirii diviziunilor lor, a întâmpinat opoziția colegilor de breaslă la ideea de a extinde numele “Munții Vrancei” dincolo de limitele acceptate prin tradiție pentru Țara Vrancei. Astfel, culmile înalte având ca nod orografic Lăcăuțiul, precum și brațele lor vestice și sudice, ale munților ce înconjură tradiționala Țară a Vrancei, au căpătat denumirea de Grupa Lăcăuțiului, toponimul “Munții Vrancei” acoperind doar brațele nordice și estice ale respectivelor culmi: Zboina Neagră, Coza și Zboina Frumoasă. În grupa Lăcăuțiului a fost introdus și sectorul extrem sud-estic, cuprins între Slănicul buzoian și Subcarpați, cu numele Masivul Furu.

De Masivul Furu țin și munții despre care va fi vorba în continuare, cei nevrânceni (vrânceană e doar culmea înaltă, numită de localnici Furu, hotar între Vrancea și Buzău), buzoieni, generic cunoscuți și sub numele de Munții Măceșului. Așa se explică, simplu, aparenta contradicție din titlul acestui articol !
Legat de toponimie este și comentariul următor. Tradițional, munții despre care vorbim sunt dominați ca morfologie și altitudine de culmea, ea numită a Măceșului. Localnicii și, în consecință, și hărțile vechi (realizate de topografii austrieci în a doua jumătate a sec. XIX și apoi de cei români la începutul sec. XX avându-le la bază pe primele) consemnează existența Muntelui Măceșu și a vârfului său cel mai înalt, având 1.358 m, evidențiat ca punct topografic cu denumirea Muntele Măceșu, și nu Vârful Măceșu ! Aceasta pentru că acest vârf/munte este numit de localnici Ce(a)rdacu, denumirea apărând însă abia pe hărțile topografice militare românești de după Al Doilea Război Mondial, cu altitudinea de 1.365 m ! Ceea ce apare pe hărțile mai noi (topografică militară, turistice) ca fiind Vârful Măceșu era consemnat pe cea mai veche hartă topografică cu denumirea Curul Muntelui Măceșu. Mare parte a toponimiei locale, așa cum o regăsim și pe hărțile topografice sau turistice mai noi este plastic descrisă în cărțulia cu “povestiri și legende” Mușele-păpușele tipărită în 1937 la Editura Ioan Călinescu din Buzău și scrisă de învățătorul Dumitru Sîrbescu din Lopătari. Multe oronime, precum Vârful Măceșu și Vârful Pietrele Scrise, ce apar pe hărțile noi, consemnează doar repere militare, geografice sau turistice, nefiind ale localnicilor (pentru care există doar Muntele Măceșu sau doar Pietrele Scrise – un vălmășag de stânci rupte din culmea Muntelui Măceșu și împrăștiate prin poienile de sub el.

Experiența noastră privind cunoașterea – pe viu – a acestor munți provine din parcurgerea a două trasee, … dedicate Culmii Măceșu, având ca principale obiective:
Traseul 1 (22 septembrie 2023): LUNCILE/LOPĂTARI – Vârful Brazău – LUNCILE
Traseul 2 (23 septembrie 2023): TERCA – Focul Viu – Muntele Măceșu – Vârful Cerdacu – Lacul Limpede – TERCA

 

 

 

 

Fotoreportajul Traseului 1 poate fi vizionat aici !

Fotoreportajul Traseului 2, – mai jos !

Precizări privind accesul auto: Cum afectaserăm două zile traseelor din Munții Măceșu, chestiunii rămânerii peste noapte după primul traseu îi prevăzusem oarecum rezolvarea: undeva (?), dincolo de Terca (6 km de Luncile – vezi traseul anterior), în vreo poiană de pe malul Slănicului, în mașină sau în cort ! Doar că nu ne-am imaginat că drumul, imediat după ieșirea din Terca, este impracticabil pentru autoturisme, altele decât cu garda suficient de înaltă ca să poată face față traversării Slănicului și șleaurilor adânci de pe malurile lui. Dar, ca un toate situațiile mai mult sau mai puțin neprevăzute cu care ne-am întîlnit ne-a lungul timpului, o soluție s-a ivit de unde a fost normal să apară: un locuitor din sat ne-a oferit curtea sa pentru parcare și înnoptare.

Traseu per pedes: TERCA – Focul Viu – Pietrele Scrise – Vârful Cerdacu – Lacul Limpede – Bahna Măceșului – Odaia pe Piatră – TERCA

Durata (cu popasuri): cca 9 h
Lungime: cca 15 km
Altitudine absolută: cca 800 m
Dificultate: medie

 

 

Fotodescriere:

Pornim din capătul drumului auto accesibil care părăsește Terca spre nord, …

 

… și imediat cum traversăm Slănicul, dăm de primele semne ale unui soi de marcaj turistic (punct/bandă/mâzgâleală albastră) !

 

Puțin mai sus mai apare un marcaj, mai … insolit, făcut de activiștii geoparcului. Aflăm că avem de mers 30 de minute până la Focul Viu. și că intrarea din Terca pe traseul marcat cu logoul lor este la distanță de 5 minute.

 

Neglijăm brațele drumului ce pleacă spre stânga sau dreapta – chiar dacă mai tentante -, menținând direcția nord-est, …

 

… ajutați și de marcaj !

 

Astfel că ajungem la Focul Viu, exact în 30 de minute …

 

… !

 

Plecăm de la Focul Viu suind pe tăpșanul ce-l străjuie, …

 

… urmând apoi o cărăruie scurtă …

 

… ce ne scoate la un vechi drum de căruțe, în zilele noastre devenit și auto, așternut pe culmea Piciorului Cladnei; chitim să ieșim în Șaua Cladnei !

 

Până acolo mai avem ceva de mers …

 

… !

 

Până una-alta explorăm orizonturile …

 

…

 

…

 

… !

 

Și uite-așa, din una în alta, am și ajuns sub Șaua Cladnei, …

 

… iar după un minim efort …

 

… în șa, …

 

… astfel că suntem pe culmea principală a Muntelui Măceșu !

 

După vreo jumătate de oră de mers lejer  suntem aproape de Vârful Măceșu; …

 

Nu-l urcăm, drumul coboară ușor, tăind un colț de pădure. Bolovani imenși ne ațin calea: sunt primele “pietre scrise” !

 

Prin poiana care se deschide în fața noastră …

 

… vom întâlni multe alte asemenea “pietre scrise”, …

 

…  cu același gen de … conținut: nume, unele însoțite de ani, cel mai vechi găsit de noi, fiind gravat în 1896 !

 

Din capătul poienii …

 

…

 

… ne preia un drum de tractor …

 

… care nu se grăbește să urce pe culme, ci rămâne pe o curbă de nivel; …

 

… doar un timp, desigur, …

 

… căci șaua de dincoace de Vârful Pietrele Scrise, e destul de joasă …

 

… pentru a sui lejer la ea.

 

Dar dincolo de șa, spre Cerdacu, drumul rămâne iar sub culme, însă pe versantul ei vestic; care, fectat fiind de o defrișare relativ recentă, …

 

… ne lasă vederii ceva priveliști …

 

… !

 

Drumul ne duce rapid sub Vârful Cerdacul, dar tocmai când să-i atingă piciorul sudic, refuză să-l suie, cotind spre vest; ceea facem și noi, în ciuda unui părelnic drum de tractor ce duce la muchie, sperând într-o variantă ulterioară mai … convingătoare !

 

Așa că mergem spre vest …

 

Și chiar apare, nu foarte târziu, un braț al drumului ce ne suie, cam abrupt, spre Vârful Cerdacu, …

 

… ducându-ne însă apoi, în coborâre, …

 

… până într-un vălmășag de cioate, grămezi de crengi, trunchiuri căzute, unde s-a și înfundat. A deservit un timp degajării, parțiale, a lemnului căzut în urma unei furtuni. Constatăm că urcușul până pe vârf nu pare deloc lejer în haosul lăsat de furtuna cu pricina și nici nu suntem convinși că am descoperi sus cine știe ce belvedere, așa că …

 

… ne întoarcem la drumul principal !

 

Mergem spre vest cca 100 m până la o intersecție de unde pleacă în stânga “urmele” unui vechi drum de tractor; în ciuda vegetației care îl cam ascunde, menținându-ne pe direcția sud-vest, reușim să nu-l pierdem, astfel că ajungem după aproape jumătate de kilometru …

 

… la un drum transversal pe direcția de coborâre. Mergem pe el …  la deal , adică spre stânga nu mai mult de 200 m, până la o nouă intersecție, unde cotim spre dreapta; noul drum ne scoate, după alți 200 m, ..

 

… pe malul Lacului Mic, “anexă” a “marelui” Lac Limpede unde vom ajunge după încă o sută de metri !

 

Malurile fiindu-i înmlăștinite și-a găsit astfel, condiții prielnice de dezvoltare carnivora rouă-a-cerului (Drosera rotundifolia) !

 

5 minute ne trebuie să ajungem …

 

… lângă lacul mare; localnicii îl numes ba Lacul Limpede, ba Lacul Vulturului ! Și acesta și cel mic, sunt formate în urma unei aceleași alunecări de pământ, pe trepte de alunecare rămase în urmă. Alunecare a pornit din culmea dintre vârfurile Măceșu și Cerdacu și a curs pe actualul uluc al văii Tisa.

 

Apa lacurilor provine din izvoarele celor două pâraie, dar și din precipitații. Lacul Limpede are un emisar ce duce în valea Tisei !
În altă ordine de idei: o privire, fie ea și superficială, asupra imaginii culmii muntoase din fundalul fotografiei ne sugerează care este, cu adevărat, Vârful Cerdacu: adică nu cel pe care am încercat să-l urcăm noi (în dreapta imaginii), lucru asupra căruia ne-am lămurit pe deplin după ce am studiat mai atenți hărțile topografice ! Oricum, ascensiunea pe adevăratul vârf Cerdacu ar fi întâmpinat aceleași dificultăți !

 

De la Lacul Limpede ne îndreptăm spre sud; îi traversăm emisarul, …

 

… apoi o poiană în care se văd urmele unei băltiri – poate pe fundul unui lac secat -, …

 

… din intersecția din capătul ei plecând pe drumul de tractor din dreapta; dar, după cca 100 m apare o două intersecție unde cotim pe drumul din stânga.

 

Acesta cotește îndată (după nici 50 m), drastic, spre dreapta, coborând iute cca 15 minute (sic !) pentru a debușa într-un drum ceva mai circulat ce vine cam tot de pe unde am început coborârea.

 

Acesta ne mai duce la vale vreo 300-400 m …

 

… până la o lărgire a sa, de unde îl vom părăsi …

 

… pentru o potecă mai degrabă decât drum.

 

După cîteva minute de mers de-a coasta prin pădure ieșim la un drum de tractor … proaspăt circulat …

 

… pe care îl părăsim repede pentru a nu pierde curba de nivel profitând de un vechi drum de tractor, relativ înțelenit.

 

Istoria se repetă aproape identic, ieșim repede la alt drum care … curge la vale și per care îl părăsim încercând să păstrăm direcția de până atunci (S-V), doar că noul drumeag urcă spre sud; …

 

… până pe un tăpșan tăiat de un proaspăt drum de tractor.

 

De aici coborâm spre stânga, lăsând drumul de tractor, …

 

… pentru a prinde, imediat, un drum forestier ce duce de-a coasta spre sud – direcția traseului nostru !

 

Drumul ocolește un picior puternic al Muntelui Măceșu, numit de localnici, din cauza formei sale specifice, Curul Muntelui Măceșu – o sintagmă părăsită din … pudoare de cartografi și geografi și întâlnită în multe regiuni ale țării.

 

Trecem pe lângă un izvor bogat, cândva amenajat, numit de localnici La Ciuciur, …

 

… ieșind imediat apoi într-o poiană largă …

 

… în care adastă Bahna Măceșului, …

 

… acum aprope uscată !

 

Ieșim din poiană prin capătul ei sud-estic, intrând imediat în apendicele unei alte poieni

 

… prin care trecem repede, menținând direcția !

 

Drumul – circulat intens vara de turmele de oi – …

 

… taie o sfoară de pădure întâlnind la ieșire un drumeag transversal așternut pe culmea versantului drept al Văii Tescănarilor numit La Seninuri.

 

“Retro” satelitar !

 

De pe culme coborâm imediat în gura pâlniei ce adună obârșiilor Văii Tescănarilor atrași de imaginea unei insolite odăi ridicată pe fața plană a unui bolovan cubic: …

 

… localnicii o numesc Odaia de pe Piatră !

 

Traseul nostru urmează forul văii, la început îngust …

 

… și puțin abrupt !

 

Valea se lărgește însă curând !

 

Ne apare în cale prima gospodărie ridicată pe malul drept al văii.

 

De cum trecem de ea …

 

… ne instalăm pe interfluviul îngust dar plat dintre Valea Tescănarilor și Valea Cladnei.

 

După 1,5 km, …

 

… parcurși de noi într-o oră, …

 

… traversăm Cladna …

 

… și după încă jumătate de kilometru, pe versantul ei stâng, …

 

… apoi câțiva pași pe firul ei și încă vreo câșive iar pe versantul stâng , …

 

… ajungem pe valea Slănicului; …

 

Mai avem de mers doar 300 de metri …

 

… până în punctul de unde am intrat în traseu !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !