Munceii Năşcălatului

Între un … diferend de frontieră
şi o discuţie de principiu

 Problema stabilirii unităţilor geografice şi, implicit, a limitelor acestora, se rezolvă în conformitate cu tipul de funcţionalitate a peisajului respectiv. Când spunem peisaj ne referim la sensul strict ştiinţific (geografic) al termenului noţional, caracterizat tocmai prin funcţionalitate geografică, înţeleasă ca manifestare a interacţiunilor factorilor naturali specifici acelui peisaj: relief, climă, ape, vegetaţie, faună, soluri, dar şi alţii, antropici (apud Alexandru Roşu – Geografia fizică a României, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980).

Dacă reuşim să înţelegem sensul acestui principiu, poate vom înţelege şi rezultatul oricărei sistematizării a unui teritoriu geografic. Poate vom înţelege de ce, de pildă, Munceii/Munţii Năşcălatului sunt înglobaţi de unii geografi Munţilor Ciucului, de alţii, Munţilor Hăşmaşului, în timp ce alţii îi consideră de sine stătători, ca unitate montană separată, interpusă, teritorial vorbind, celorlalte două unităţi montane majore.

Trecând în revistă, pe scurt şi esenţializat, cele trei opţiuni şi pe câţiva dintre promotorii lor, nu vom face referire decât la specialişti, recunoscuţi de breasla din care fac parte, cea a geografilor, la cei care şi-au asumat sarcina geosistematizării teritoriului, şi doar la câteva lucrări, accesibile unui public mai larg, dar interesat cât de cât de această chestiune.

Cea mai cunoscută/circulată lucrare ce postulează apartenenţa Munceilor Năşcălatului la Munţii Ciucului, fără a face însă măcar o referire la primii, ca atare, numind teritoriul aferent “Munţii Ciucului de Nord”, este scrisă de Constantin Rusu , Ion Talabă, Gheorghe Lupaşcu (Munţii Ciucului, Editura Abeona, Bucureşti, 1992). Dar, în comentariile privind geologia Munţilor Ciucului, autorii remarcă diferenţele fundamentale, privind structura geologică, dintre “Munţii Ciucului de Nord” (Munceii Năşcălatului, nota noastră) şi ceilalţi munţi ai Ciucului. Primii corespund zonei cristalino-mezozoice, cu depozite sedimentare alcătuite din calcare, dolomite şi wildfliş structurate sub forma unor pânze de şariaj, a căror tectonică a fost impecabil descifrată de Mihai Săndulescu (Studiul geologic al părţii centrale şi nordice a sinclinalului Hăghimaş, Editura Academiei, Bucureşti, 1975, Geotectonica României, Editura Tehnică, Bucureşti, 1984); atât structura geologică cât şi tectonica lor caracterizează întregul sinclinal al Hăghimaşului, prezentând, din aceste puncte de vedere, o singularitate remarcabilă în cadrul regiunii (dată, mai ales, de caracterul de pânză de decolare al ultimei cuverturi). În schimb, Munţii Ciucului (ceilalţi decât cei “de Nord”) corespund în totalitate zonei flişului. Mai remarcă Mihai Rusu şi aspectul sinuos, cu o  orientare iniţial nord-nord-vestică – sud-sud-estică, apoi nord – sudică, a culmii principale a “Ciucului de Nord”, în timp ce restul munţilor Ciucului păstrează direcţia generală nord – sud, impusă, de altfel, de direcţia specifică cutării flişului. Sunt doar aspecte, însă esenţiale, în concordanţă cu principiile delimitării unităţilor geografice, care evidenţiază discordanţe nete de funcţionalitate ce marchează trecerea de la o unitate la alta, dar de care autorul nu a ţinut cont, altfel decât consemnându-le.

Harta ataşată lucrării a constituit baza hărţii celei mai recente (2006) şi mai cunoscute a Munţilor Ciucului editată de Dimap (Budapesta) împreună cu Enikö Zsigmond (Miercurea-Ciuc). Pe ambele hărţi este consemnat Vârful Noşcolat (pronunţia maghiară a numelui maghiar Naskalat), evident, din Munceii Năşcălatului, care cu cei 1533 m ai săi, egalează înălţimea Şoiului Mare din “clasicii” Munţi ai Ciucului.

Cel mai consacrat autor, ce prezintă Munceii Năşcălatului ca unitate de sine stătătoare, este Iulia Văcăraşu (Valea Trotuşului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980). Fără a fi specialişti, dar mult mai cunoscuţi decât aceştia, fiind autori ai unor lucrări de promovare turistică a regiunii montane în cauză, Nae Popescu (în Asaltul Carpaţilor – volum de colectiv, Bucureşti, 1985) şi Emilian Cristea (Munţii Hăşmaş, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978), tratează şi ei, în acelaşi fel, Munceii Năşcălatului.

În fine Alexandru Roşu, a cărui lucrare citată este de referinţă în literatura de specialitate, în ceea ce priveşte sistematizarea geografică a teritoriului României, înglobează Munceii Năşcălatului în Munţii Hăşmaşului, aşa cum, bazaţi mai ales pe considerentele geologice expuse în lucrările citate ale lui Mihai Săndulescu, considerăm şi noi. Această alegere pe care ne-am asumat-o, în raport cu care ne exprimăm diverse aprecieri despre aceşti munţi în scrierile noastre, respectă, desigur, celelate opţiuni; chiar şi în condiţiile nemotivării lor, dar pe care o putem pune pe seama neclarităţii criteriilor.

Aşa se explică şi diversitatea/inconsecvenţa opţiunilor, cele mai recente şi mai circulate, asumate de administratorii enciclopediei digitale Wikipedia. Versiunea maghiară (http://hu.wikipedia.org/wiki/Keleti-Kárpátok )  se referă la Munceii Năşcălatului, separându-i de Munţii Ciucului şi de cei ai Hăşmaşului, în timp ce  versiunile germană şi, parţial, cea română (http://de.wikipedia.org/wiki/Ostkarpaten, respectiv, http://ro.wikipedia.org/wiki/Carpaţii_Orientali ) includ Munceii Năşcălatului în Munţii Hăşmaşului, site-ul românesc oferind însă un link spre o pagină (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_grupelor_muntoase_din_Carpaţii_Orientali ), tot a Wikipediei, în care Munceii Năşcălatului sunt incluşi în Munţii Ciucului. Politica Wikipediei, privind modul de postare a informaţiilor pe site-urile sale, permite/generează această diversitate/inconsecvenţă, fiind considerată însă, pe bună dreptate, spunem noi, a fi una democratică/benefică circulării/primenirii informaţiilor.

(Un rezumat al acestor păreri le găsiţi publicate şi aici !)