În Munții Stânișoarei, pe Bivolu și Hălăuca

Munții Stânișoarei sunt consemnați ca având altitudinea maximă, de 1.530 m, în Vârful Bivolul, …

 

 

 

 

 

 

 

 

… unul dintre cele două aflate la extremitatea streșinii somitale a Muntelui Bivolului. Cel vestic, cu 1.529,6 m (conform hărților Direcției Topografice Militare ridicate și editate după 1950), și învestit ca punct topografic pe hărțile militare, …

 

 

 

 

… calitate reliefată pe teren printr-un popic zdravăn din beton, este numit, pe aceste hărți, Bivolul-Dolea (Planul Director de Tragere 4175 – “Ieslea-Dolia” – din 1918; aici are 1.534 m) sau, simplu, Vârful Bivolul.

 

 

 

 

O problemă încă neclarificată, este că vârful estic al culmii, aflat la doar 300 m de celălalt, ar fi mai înalt cu cel puțin 1 m față de acesta din urmă (conform planului director de tragere citat); pe teren vârful Bivolu Vest este evidențiat prin borna silvică IV 227.

 

 

 

O altă chestiune, iarăși nu foarte clară, privind toponimia acestui sector montan, cel mai înalt al Munților Stânișoarei, o reprezintă localizarea Muntelui/Vârfului Hălăuca. Există o consistentă literatură în jurul Muntelui Hălăuca, fiind numit astfel cel ce domină orizontul nord-vestic al sectorului amonte, de obârșie, al văii Ozanei – numită și Neamțu. Îi datorăm lui Calistrat Hogaș cea mai penetrantă și, de aici, mai bine impregnată în memoria colectivă, ca atare, și cea mai citată, descriere – epică însă – a Hălăucii; îi consacră un capitol aparte în Amintiri dintr-o călătorie. Mai vorbesc despre Hălăuca Ion Creangă în Amintiri din copilărie, Ion Sadoveanu în Hanu Ancuței, Garabet Ibrăileanu în Adela și Nicolae Șuțu, fiul domnitorului muntean Alexandru Șuțu, în memoriile sale (Mémoires du prince Nicolas Soutzo, grand-logothète de Moldavie, 1798-1871, Viena, 1899). Dar din aceste referiri la Hălăuca nu se poate înțelege decât ce-am spus la începutul acestui paragraf, deducând că locuitorii înșiși au numit muntele, simplu, Hălăuca, și așa o fac și azi, referindu-se la întreg plaiul montan acoperit de pășuni ce pleacă spre sud din Muntele Bivolul. Așa apare precizat și pe hărțile topografice ale DTM; pe planul director de tragere pomenit, Muntele Hălăuca este localizat ceva mai strict, la sectorul ce culminează pe celelalte hărți militare cu Vârful lui Țifui. Pe niciuna dintre toate aceste hărți nu este consemnat vreun vârf cu numele Hălăuca. Dar pentru că pe teren, vârful de la sud de cel al lui Țifui este extrem de bine individualizat – prin izolare și rupere de pantă – l-am botezat și noi cu numele de Vârful Hălăuca; și pentru că au mai făcut-o și alții care au descris, turistic, zona.

Traseu în circuit pe Vârful Bivolu și Muntele Hălăuca:
Pipirig/Boboiești/Dolia – Valea Dolia (Priza de apă) Pârâul Adânc – Vf. Dolia – Plaiul Dolia – Tarnița Mică – Tarnița Mare – Vf. Bivolu – Mt. Hălăuca – Vf. lui Țifir – Plaiul Stânei Bisericii – Valea Răchitei – Priza de apă de pe Valea Dolia

 

 

Caracteristici:
– grad de dificultate: mediu;
– lungime: cca 13 km; durata: cca: 7 ore
– denivelare absolută: cca 850 m.

Fotoreportajul traseului poate fi accesat aici !

Accesul auto în traseu:
Pe DN 15B  (Târgu Neamț – Poiana Largului), la 24 km de Târgu Neamț, 15 de Poiana Largului, se află comuna Pipirig. Din dreptul bisericii (47,262474N, 26,003975E, 707 m) se desprinde spre nord drumul comunal 159, asfaltat, ce ne duce cale de 8 km până în capătul satului Boboiești, unde se afla cătunul Dolia (la începutul sec. XX a ținut de comuna Mălini/SV, apoi de Fărcașa/NT); suntem, de altfel, la gura pârâului Dolia (47,262474N, 26,003975E, 707 m), pe valea căruia, urmând drumul forestier paralel cu firul apei, avansăm 1,75 km până la o priza de apă (47,2249254N, 25,995090E, 773 m) de unde va începe traseul per pedes.

Descrierea traseului:
Mai mergem 250 m în amonte pe valea Doliei, părăsind-o la confluența cu Pârâul Negru (47,247802N, 25,993593E, 781 m). După 2,6 km pe drumul forestier de pe valea acestuia ajungem la o lărgire a văii unde, teoretic, ar trebui să fie clădirea unui canton silvic (47,249554N, 25,962439E, 993 m). De aici, spre dreapta (nord), suim pe un drum de tractor până întâlnim marcajul silvic “bandă roșie verticală” al unui hotar de parcele, transversal pe direcția drumului (aprox. 47,252721N, 25,960784E, 1.055 m). De aici, teoretic, traseul se orientează după acest marcaj; teoretic, pentru că panta pe care o avem de urcat spre vest ne obligă la serpentine largi. Urmărim să ajungem la punctul de contact între pădurea de foioase ce acoperă jumătatea inferioară a versantului și o parcelă de molid plantată ceva mai sus, benzile roșii despărțind cele două tipuri de pădure. Odată ajunși la marginea parcelei de molid, din punct de vedere al orientării lucrurile se simplifică, căci suim mai departe pe o muchie bine marcată în relief; panta rămâne însă accentuată, iar pădurea de molid în care intrăm, foioasele rămânând în spate și – din ce în ce mai puține – în dreapta, e destul de deasă. Apar și câteva grupuri de stânci chiar înainte ca panta să se îndulcească și de a ieși, mai apoi, într-o poiană largă, de versant. Prin capătul de sus al poienii, de unde se ridică brusc un brâu de stânci, trece, transversal, un vechi drum pastoral: din valea Pârâului Negru – cel din stânga noastră – în cea a Paltinului; suntem în Strunga Mică. Ca să ne menținem pe creastă va trebui să ocolim pe la bază, pe dreapta, stâncăria ce ni s-a ridicat în față. Găsim repede o breșă în brâul de piatră prin care urcăm spre muchie. O facem pe marginea din stânga a stâncăriei, chiar dacă panta este cea mai povârnită pe aici; dar ajungem astfel pe o mică platformă cu belvedere ce ne răsplătește efortul. De aici traseul, deosebit de pitoresc, parcurge creasta largă, înierbată, în urcare ușoară, cu câteva trepte stâncoase, tot atâtea puncte de belvedere. Urmează un sector împădurit, cvasiapaltizat pe care îl străbatem urmărind benzile roșii verticale ale marcajului silvic, întrerupt de o rupere de pantă cu roca la suprafață, pe sub care trece o altă potecă pastorală; aici e Strunga Mare. Rămânem pe poteca firavă de creastă, în continuare prin pădure. Panta este, un timp, doar ușor ascendentă, dar se accentuează substanțial înainte de a atinge altitunea maximă. Borna silvică III 90 ne informează că am atins porțiunea de culme somitală a Muntelui Bivolu, până la al cărui vârf (cel estic) mai avem doar 15 minute … orizontale. Cum spuneam pe vârf se află un popic de beton pe care descoperim vopsit marcajul turistic bandă roșie (doar aici) și “H”-uri roșii silvice. 15-20 de minute ar mai fi până la vârful vestic al Bivolului, de unde, urmărind, spre vest, încă puțin linia culmii am ieși în marginea unui vast parchet ce ne lasă deschisă o largă priveliște spre Muntele Babșa- care este cel mai aproape, organic legat de Bivolu – și, mai departe, peste alte culmi ale Munților Stânișoarei, spre Ceahlău și Munții Bistriței. Traseul nostru continuă din vârful estic spre sud, cotul fiind de 90 de grade. pentru orientare suntem ajutați de un dublu marcaj silvic, realizat din obișnuitele benzi roșii verticale și din altele albe, unele verticale altele orizontale – acestea din urmă prinse între altele albastre; acest insolit marcaj delimitează, de fapt, hotarul dintre o proprietate silvică particulară și cea a statului. Coborârea este rapidă, parțial pe o muchie stâncoasă ce trebuie evitată, până într-o șa, de unde poteca se lățește traversând o plantație tânără de molid. Ieșim curând, urcând, într-o largă poiană cu largi panorame. Urmărim cărarea oilor ce traversează spre sud poiana, având în stânga marginea pădurii și linia culmii principale; avem ca țintă vârful înalt, pe o jumătate împădurit, pe cealaltă defrișat, al lui Țifui ! Urmează o a doua poiană din care ieșim prin colțul din stânga sus urmărind acum un drum de taf. Suim pieziș spre vârf. La prima bifurcație a drumului optăm pentru ramura de jos, din dreapta, care se racordează (ca și cealaltă, de altfel) la un drum pe curbă de nivel ce încinge Vârful lui Țifui, scutindu-ne de ascensiunea sa. Traversăm coastele defrișate ale muntelui până la marginea sudică a parchetului; cu puțin înainte drumul se lasă mai jos pentru a se uni cu altul cu un … rang superior ce duce de-a coasta spre sud, pe Muntele Bulbocul Mic.

Noi nu coborâm la intersecție, ci, părăsind drumul pe care am mers, suim spre stânga, pe versantul sudic al Vârfului lui Țifui. Dacă nu vrem să urcăm până pe promontoriul descoperit de sub vârf e suficient să prindem culmea ce pleacă de sub el spre sud-est, despărțindu-se astfel de culmea Bulbocului Mic, ce duce spre sud-vest. ne așezăm astfel pe culmea Muntelui Hălăuca; e marcată de vârful omonim din capătul ei, de unde se desfac două picioare: Bulbocul Mare spre dreapta, Săgăria și apoi Buțile, spre stânga. Vom părăsi imediat culmea principală a Muntelui Hălăuca pentru primul picior al ei care se desprinde spre stânga, în direcția est, numit al Stânii Mănăstirii. Dincolo de cele două stâne în funcțiune, aflate sub culme, pe clinele de deasupra obârșiei văii Săgăria, …

… vom întâlni pe picior, puțin înainte de a intra în pădure, o interesantă construcție cu rol de stână, circulară și, deși părăsită cam demult, arătând încă bine; se prea poate ca aceasta să fi fost cândva una/urmașa uneia dintre stânele Mânăstirii Neamț, de pe vremea lui David Creangă, bunicul scriitorului Ion Creangă.
Se decelează cu ușurință drumul oilor ce intră în pădure pe coama culmii Stâna Mănăstirii, suprapunându-se ceva mai jos cu un drum de exploatare forestieră. Rămânem pe drum până ce acesta, după ce lasă să-i plece un braț spre stânga, părăsește coama coborând și el spre stânga. De aici:
a) fie coborâm pe drum în valea Stâna Mănăstirii;
a) fie rămânem pe coamă, pe vechiul drum pastoral, și o vom părăsi ceva mai jos (N47,236470; E25,965191; 1062 m alt.), ajungând tot pe valea Stâna Mânăstirii, în dreptul unei clădiri silvice abandonate. De aici, avem de mers pe drumul forestier, numit mai jos, după ce se depărtează de pârâul Stâna Mănăstirii, “Valea Răchitei” – de la un mic afluent al Doliei -, puțin peste 2 km, până la racordul cu drumul de pe valea Doliei. Trei sferturi de kilometru ne mai despart de priza de apă de unde am intrat în traseu.

Pentru a vedea fotoreportajul cu imagini de pe traseu, executaţi click aici !

Pentru a parcurge şi alte trasee din Munţii Stânișoarei, executaţi click aici !