Forfecuţa

Dealul Pânca – Plaiul Ciunget – Munţii Nemira
foto: Radu Puşcarciuc – 5 decembrie 2010

Forfecuţă – Loxia curvirostra L.

Forfecuţa este, în genere, o pasăre a  emisferei nordice. Aria geografică ocupată de ea se întinde pe continentul american, trăind în pădurile de conifere de la altitudini mari, dar şi mai joase, din zona litorală, din Alaska până în Mexic, Belize şi Nicaragua. În Lumea Veche arealul ei de viaţă acoperă Insulele Britanice, nordul şi centrul  Europei, imensitatea Rusiei şi Japonia. A fost  întâlnită şi în habitate care nu îi sunt prea specifice cum ar fi: Alpii, Pirineii, Filipinele şi Munţii Atlas din nordul Africii. Nu este o pasăre migratoare, însă cutreieră  spaţii largi în afara  perioadei de clocire. Ocazional, pot fi implicate  mii de păsări în valuri care călătoresc în exteriorul teritoriului lor obişnuit. Mai mult de atât, Loxia curvirostra convieţuieşte şi cu alte specii de forfecuţe: în Scoţia, cu Loxia scotica, în Scandinavia şi în vestul Rusiei, cu Loxia pytyopsittacus, iar în America de Nord, cu Loxia leucoptera.

Trăieşte, aproape în exclusivitate, în pădurile de conifere mature de molid (Picea), brad (Abies), pin (Pinus), zadă (Larix) şi tsuga (Tsuga) – un conifer ce creşte în America de Nord şi Asia, dar adus de acum două secole şi în Europa. Poate fi întâlnită însă şi în păduri mixte de conifere şi arbori cu frunze căzătoare, arini sau fagi, care le asigură completarea hranei atunci când conurile coniferelor sunt insuficiente. Cântatul tipic al forfecuţei este legat de mărimea ciocului ei, dar este asociat şi cu specia de conifere vizitată de ea. De exemplu, două tipuri de forfecuţă cu ciocul mare din America sunt puse în corespondenţă cu pini care au conurile mari (Pinus engelmannii, Pinus ponderosa, Pinus pungens), iar forfecuţele cu ciocul mic sunt corelate cu alte conifere, ce au conurile mai mici, precum Tsuga şi Pseudotsuga. Această conexiune strânsă între cântecul lor şi specia de conifer frecventată a dus la ipoteza existenţei mai multor subspecii şi la  speculaţii privind legătura dintre tipul de cioc, stricta selectare a hranei şi izolarea subsecventă reproductivă prin vocalizare. Dar analiza ADN-ului nu a scos în evidenţă aceste legături. Diferenţele morfologice din interiorul populaţiilor profilate pe anumite specii de conifere sunt considerate drept un mod de rapidă adaptare la condiţiile de mediu local.

În ce priveşte aspectul fizic, forfecuţa este, între păsările din familia sa (Fringillidae), o pasăre de dimensiuni medii, cu un cioc gros ale cărui mandibule curbate se încrucişează la vârf, de aici trăgându-i-se şi numele popular; în engleză e denumită ”red crossbill” (cross- bill = cioc încrucişat), în franceză „bec-croisé des sapins” (cioc încrucişat de pini).

Dealul Pânca – Plaiul Ciunget – Munţii Nemira
foto: Radu Puşcarciuc – 5 decembrie 2010

Dimorfismul sexual este pregnant, masculul fiind  ceva mai mare decât femela, are culoarea roşu-aprins, uneori roşcat-gălbui, iar penele zburătoare ale aripilor, cât şi cele ale cozii, sunt maro-închis.

 

 

 

 

 

Dealul Pânca – Plaiul Ciunget – Munţii Nemira
foto: Marelena Puşcarciuc – 5 decembrie 2010

Femela este măslinie spre gri, cu pieptul şi târtiţa galbene-verzui; penele zburătoare ale aripilor şi cele ale cozii sunt maro-închis ca la mascul. Juvenilii au tot corpul acoperit cu dungi maro, dispuse în lungul corpului, pe un fond deschis. Coada este despicată. Forfecuţa nu suferă schimbări sezoniere ale coloritului. Din punct de vedere al penajului este mai greu a fi decelată dintre alte specii ale genului. Deosebiri morfologice frapante apar în mărimea corpului şi a ciocului (asociate, cum spuneam, cu ”linia melodică” specifică).

Hrana forfecuţei se bazeaeză aproape excusiv pe seminţe de conifere. Forfecuţele călătoresc în grup pentru a-şi căuta hrana, ceea ce le creează avantajul de a găsi mai uşor seminţele diverselor  specii de conifere şi de a evalua cele mai bune arii propice pentru a se hrăni. Gregaritatea se pare că este şi o formă de apărare împotriva prădătorilor. Prin cântec şi frecvenţa acestuia se transmit informaţii despre recolta de conifere, aşa încât păsările care zboară se alătură celor care deja se hrănesc. Chemarea este adresată numai păsărilor aflate în zbor, din aceeaşi specie, adaptate pentru un anume tip de conifer. Apoi, pe măsură ce frecvenţa cântecului ajunge la crescendo, stolul se îndepărtează pentru a căuta alte oportunităţi de hrănă.

În principal, forfecuţa îşi culege seminţele din conurile prinse de ramuri, dar şi din cele desprinse pe care le ţin cu ghearele, fiind, cum am precizat deja, specializată şi special dotată în a le extrage de sub solzii conurilor cu ajutorul ciocului cu vârfurile încrucişate.

Dealul Pânca – Plaiul Ciunget – Munţii Nemira
foto: Radu Puşcarciuc – 5 decembrie 2010

Ajutându-se de picioruşele scurte, dar robuste, cu gheare zdravene, adesea în poziţii acrobatice, exfoliază solz cu solz conul, pornind de la bază şi urmând un circuit spiralat până în vârf, recuperând fiecare sămânţă cu ajutorul limbii. Când  conurile sunt prea tari le ciuguleşte de mai multe ori  sau îşi roteşte capul repetat ca să poată ajunge cu limba la seminţe. Dacă totuşi poziţia devine prea obositoare, retează codiţa conurilor mai mici, transportându-le într-un arbore vecin unde le aşează convenabil între două crengi pentru a-şi duce treaba la bun sfârşit. Seminţele mici sunt înghiţite întregi, iar cele mai mari sunt întâi sfărâmate. Pentru a digera mai uşor seminţele, înghite nisip şi pietricele. Pasăre forestieră, coboară pe sol doar pentru a bea apă, a se spăla sau a culege materiale pentru cuib.

Forfecuţele sunt monogame şi se pare că perechile se menţin aceleaşi tot timpul anului, dar nu se ştie dacă rămân fidele şi în sezonul următor de împerechere. În perioada împerecherii masculul adoptă poziţii amenininţătoare la adresa celorlalţi masculi (corpul întins, cu aripile vibrânde, tocând mărunt din cioc), ajungându-se chiar şi la confruntări directe. De pe o creangă înaltă emite un cântec variat, agitându-se şi legănându-se continuu. Apoi se lansează în zboruri descendente şi planate spre femelă, cântând neîncetat. Şedinţele de atingere a ciocurilor sunt frecvente, fiind continuate, mai pragmatic pentru femelă, şi în  perioada cât aceasta depune ouăle, masculul hrănind-o prin regurgitare, probabil, pentru a evita ”infidelitatea conjugală” a acesteia. De altfel, multe aspecte legate de comportament, inclusiv cele privind cuibăritul, sunt puternic influenţate de posibilitatea găsirii hranei. Perechea îşi alege un loc de cuibărit, de obicei, pe o ramură, densă şi mascată, de conifer, la înălţimi cuprinse între 2 m până la 20 de m. Masculul contribuie la procurarea materialelor pentru cuib, dar femela este cea care îl construieşte. Cuibul făcut din crenguţe este bine căptuşit cu iarbă, ace de conifere, fragmente de licheni, muşchi, scoarţă mărunţită, pene sau păr de animale. Iarna, pereţii cuibului ajung şi la 4 cm grosime ceea ce conduce la o diferenţă de temperatură între interiorul lui şi mediu chiar de 20 de grade. Femela depune trei ouă, câte unul în fiecare zi; perioada de incubaţie durează 12-15 zile. Puii ieşiţi din ou stau într-o stare de toropeală în absenţa mamei. De aceea ea continuă să stea în cuib încă cinci zile după eclozare, în acest timp puii fiind hrăniţi exclusiv de tată. Atât dezvoltarea lor, cât şi ritmul acoperirii corpului cu pene sunt dependente de abundenţa hranei. După ce le cresc penele (în 15-25 de zile) juvenilii îşi urmează părinţii, sau numai tatăl, dacă mama reîncepe următorul clocit,  şi continuă să ”cerşească” mâncare ori exersează pentru a-şi procura singuri seminţele. Devin independenţi, din punct de vedere al hrănirii, după o lună, timp în care ciocul li se dezvoltă treptat până la forma ce le permite să-şi procure singuri hrana. Părinţii îşi hrănesc odraslele chiar şi după trecerea a 30 de zile din momentul acoperirii corpului cu pene. Juvenilii devin maturi sexual înainte de a se îmbrăca în penaj de adulţi (cam la 100 de zile de la ieşirea din găoace). Până la stadiul de adulţi, când imită cântecul părinţilor (de alarmă, de cucerire a partenerei, de pericol, de suferinţă, de iritare), scot un singur fel de sunete. Cât timp femelele clocesc şi îngrijesc o nouă generaţie (în perimetrul lor forfecuţele pot fi găsite clocind şi nouă luni pe an), bărbătuşii contribuie la apărarea teritoriului, hrănesc juvenilii din generaţia anterioară până când aceştia sunt capabili să-şi procure singuri hrana, dar fac şi ceva curte femelelor, ducându-le hrană.

Nu se ştie care este durata de viaţă a forfecuţei; se presupune că ar fi în jur de patru ani. În captivitate poate trăi mai mult de 8 ani. Viaţa ei este pusă în pericol de păsările răpitoare (uli, vulturi, huhurezi), iar veveriţele le vânează ouăle. Mai expuse riscului de a fi atacate sunt femelele, fiind legate mai mult timp de cuib.

Nu este o specie periclitată, deşi au fost ani cu unele scăderi ale numărului de indivizi, dar graţie capacităţii ei de adaptabilitate la mediu nu s-a apropiat de criteriul de vulnerabilitate (declin al populaţiei cu mai mult de 30% în 10 ani sau trei generaţii la rând).

Deşi ”pradă” pădurile de conifere, impactul negativ asupra mediului este neglijabil.

Bibliografie:
http://crisalexcopilaria.blogspot.ro/2011/06/forfecuta-pasarea-cu-ciocul-rasucit.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Red_Crossbill
http://fr.wikipedia.org/wiki/Bec-crois%C3%A9_des_sapins
http://it.wikipedia.org/wiki/Loxia_curvirostra
http://www.oiseaux.net/oiseaux/bec-croise.des.sapins.html
http://animaldiversity.ummz.umich.edu/accounts/Loxia_curvirostra/#5d0e8ced91591360503d08cb41dc6844

http://www.allaboutbirds.org/guide/Red_Crossbill/id

Alte fotografii:

– Dealul Pânca – Plaiul Ciunget – Munţii Nemira – 5 decembrie 2010

foto: Marelena Puşcarciuc

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

 

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă doriţi să aflaţi informaţii şi despre alte păsări descrise de noi, executaţi click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps