Flori de sărătură

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Referirea la asemenea flori – numite halofile – comportă, în prealabil, sublinierea câtorva aspecte:
asociațiile vegetale formate pe soluri sărăturoase sunt, îndeobște, sărace, dar relativ stabile, în ceea ce privește componența în specii – relativ la răspândirea pe teritoriul țării noastre;
nu toate speciile participante la aceste asociații sunt efectiv halofile, ci doar tolerante la mediul salin – acest aspect depinzând și de gradul de concentrație al sării în sol; noi prezentăm însă și plante care nu vegetează pe soluri, neapărat, vizibil sărăturate, dar pe care le-am găsit, într-un perimetru cât de cât vecin, astfel încât să putem crede că nu au cum să nu fie afectate de mediul salin din preajmă (a se vedea Marius-Nicușor GrigoreHalofitotaxonomia: lista plantelor de sărătură din România, Edit. PIM, Iași, 2008);
vorbind tot de România – remarcăm prezența a numerose zone sărăturate, pe lângă cele marine, firești, răspândite pe dealurile subcarpatice și de podiș, dar și în câmpii (a se vedea Muzeul Carpaților Răsăriteni – Sfântu Gheorghe – Sarea, Timpul și Omul. Catalog de expoziție, Edit. Angustia, Sf. Gheorghe, 2006).

Opisul speciilor prezentate
– ordonarea este alfabetică, pe familii și pe specii;
– au fost bolduite denumirile speciilor cert halofile sau cunoscute ca … îndestul de tolerante la mediul salin.

ALISMATACEAE

Nr. crt. Specia   Nume popular   Locații
1. Alisma plantago-aquatica limbariță Saline/Tg. Ocna

AMARANTHACEAE

1 Atriplex tataricum lobodă-sălbatică Tg. Ocna
2. Atriplex verrucifera Vulcanii Noroioși – Pâclele Mari
3. Chenopodium strictum Saline
4. Salicornia europaea brâncă Saline, Sarea lui Buzău
5. Salsola kali ciurlan Mt. de Sare/Mânzălești
6. Suaeda maritima ghirin Vulcanii Noroioși – Pâclele Mici
7. Suaeda maritima subsp. pannonica ghirin Saline

APIACEAE

1. Bupleurum pachnospermum urechea-iepurelui Sarea lui Buzău
2. Conium maculatum cucută Saline

ASPARAGACEAE

1. Ornithogallum ortophyllum subsp. kochii bălușcă Pâclele Mici, Pădurea Spătaru
2. Polygonatum hirtum Pecetea lui Solomon Platoul Meledic

ASTERACEAE

1 Artemisia austriaca peliniță Pâclele Mari
2. Artemisia santonicum pelin Sarea lui Buzău
3. Carlina vulgaris turtă Sărata – jud. Bacău
4. Centaurea stoebe subsp. australis Saline
5. Chondrilla juncea răsfug Sărata
6. Cirsium vulgare scai Saline
7. Erigeron annuus subsp. septentrionalis bunghișor Sarea lui Buzău
8. Galatella cana steliță Platoul Meledic, Sarea lui Buzău
9. Inula britanica șovârvariță Saline; Pâclele Mari
10. Lactuca saligna Saline
11. Podospermum canum Saline, Pădurea Spătaru
12. Pulicaria dysenterica tătăiș Sarea lui Buzău
13. Scorzonera mollis Pâclele Mici
14. Scorzoneroides autumnalis capul-călugărului Saline
15. Senecio jacobea rujină Saline
16. Solidago virgaurea splinuță Platoul Meledic
17. Tragopogon orientalis barba-caprei Platoul Meledic
18. Tripolium pannonicum albăstriță Saline
19. Tussilago farfara podbal Saline
20. Xantium orientale cornaci Platoul Meledic
21. Xantium spinosum holeră Platoul Meledic
22. Xeranthemum annuum plevaiță Pâclele Mari

BERBERIDACEAE

1. Berberis vulgaris
dracilă Sarea lui Buzău

BORAGINACEAE

1. Pulmonaria mollis mierea-ursului Platoul Meledic

BRASSICACEAE

1. Berteroa incana ciucușoară Sărata
2. Lepidium latifolium hrenoasă Saline

CAMPANULACEAE

1. Campanula bononiensis clopoțel Platoul Meledic, Sarea lui Buzău

CARYOPHYLLACEAE

1. Cerastium dubium cornuț Pădurea Spătaru
2. Silene vulgaris gușa-porumbelului Platoul Meledic
3. Spergularia marina Saline

CELASTRACEAE

1. Euonymus europaeus
salbă-moale Sarea lui Buzău

DIPSACACEAE

1. Dipsacus fullonum  varga-ciobanului Saline
2. Scabiosa ochroleuca sipică Saline

ELEAGNACEAE

1. Eleagnus angustifolia sălcioară Sărata; Pâclele Mari

FABACEAE

1 Cytisus hirsutus drob Pâclele de la Beciu
2. Doricnium pentaphyllum subsp. germanicum sulițică Saline
3. Halimodendron halodendron Saline
4. Lotus corniculatus ghizdei Saline
5. Melilotus altissimus sulfină Saline
6. Ononis spinosa subsp. hircina osul-iepurelui Platoul Meledic
7. Trifolium dubium trifoi Saline

LAMIACEAE

1 Ajuga genevensis suliman Pâclele Mici
2. Clinopodium nepeta mentă-de-munte Platoul Meledic
3. Lycopus europaeus cervană Saline
4. Salvia dumetorum salvie-de-câmp Pâclele Mari
5. Salvia verticillata urechea-porcului Sărata

NITRARIACEAE

1. Nitraria schoberi gărdurariță Pâclele Mici

ONAGRACEAE

1. Epilobium dodonaei pufuliță Sărata

PLANTAGINACEAE

1 Linaria genistifolia buruiană-de-in Sărata
2. Linaria vulgaris linariță Platoul Meledic
3. Veronica austriaca subsp. teucrium șopârliță Pâclele Mici

PLUMBAGINACEAE

1 Limonium platyphyllum sică Mihail Kogălniceanu – jud. Ialomița
2. Limonium gmelinii sică Pâclele Mici, Sarea lui Buzău

POLYGALACEAE

1. Polygala major iarbă-lăptoasă Platoul Meledic

POLYGONACEAE

1. Rumex conglomeratus măcrișul-calului Saline

PRIMULACEAE

1 Anagalis arvensis scânteiuță Saline
2. Lysimachia nummularia drețe Saline
3. Primula vulgaris griciorei Saline

RANUNCULACEAE

1. Adonis vernalis rușcuță-de-primăvară Pâclele Mici

ROSACEAE

1 Fragaria viridis subsp. campestris căpșuni Pâclele Mici
2. Filipendula vulgaris aglică Paltoul Meledic
3. Potentilla reptans cinci-degete Saline

SCROPHULARIACEAE

1. Odontites vernus dințură Sărata, Sarea lui Buzău
2. Verbascum phoeniceum coada-mielului Pâclele Mici

SOLANACEAE

1. Physalis alkekengi păpălău Saline

TAMARICACEAE

1. Tamarix ramosissima cătină-roșie Saline, Sarea lui Buzău

Atenție:
– Fotografiile de mai jos au ipostaze de zoom accesibile cu un click efectuat pe ele !
– Executând click pe steluța atașată numelor unora dintre familii/specii, veți accesa posturi ce le descriu
– în construcție !
– Fiecare specie are atașată o trimitere la una dintre notele de subsol ce descriu zonelor în care au fost fotografiate plantele

– ordinea prezentării este alfabetică, după numele speciei !

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Adonis vernalis L. – RANUNCULACEAE

rușcuță-de-primăvară

 

 

 

 

28 aprilie 2007(4a

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Ajuga genevensis L. – LAMIACEAE

suliman

 

 

28 aprilie 2007(4a

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Alisma plantago-aquatica L. – ALISMATACEAE

limbariță

 

 

 

 

 

3 iulie 2015(¹ [12 august 2012(¹]

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Allium scordoprasum L. – AMARYLLIDACEAE

aiul-șarpelui

 

 

 

 

 

 

3 iulie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Anagalis arvensis L. – PRIMULACEAE

scânteiuță

 

 

 

 

 

3 iulie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Artemisia austriaca Jacq. – ASTERACEAE

peliniță

 

 

20 august 2008(4b

 

foto: Marelena Pușcarciuc

Artemisia santonicum L. – ASTERACEAE

pelin

 

 

 

 

3 septembrie 2016(6

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Atriplex tatarica L. – AMARANTHACEAE

lobodă-sălbatică

 

 

12 august 2012(¹

 

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Atriplex verruciferum M. Bieb. – AMARANTHACEAE

 

 

 

 

 

 

 

20 august 2008(4b

 

foto: Marelena Pușcarciuc

Berberis vulgaris L. – BERBERIDACEAE

dracilă

 

 

 

 

3 septembrie 2016(6

 

foto: Marelena Pușcarciuc

Berteroa incana (L.) DC. – BRASSICACEAE

ciucușoară

 

 

 

 

 

 

6 septembrie 2015(²

 

foto: Marelena Pușcarciuc

Bupleurum pachnospermum Pančić – APIACEAE

urechea-iepurelui

 

 

 

 

 

 

 

3 septembrie 2016(6

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Campanula bononiensis L. – CAMPANULACEAE

clopoței

 

 

 

 

 

 

19 august 2008(5 [3 septembrie 2016(6]

 

foto: Radu & Marelena Pușcarciuc

foto: Radu & Marelena Pușcarciuc

Carlina vulgaris L. – ASTERACEAE

turtă

 

 

6 septembrie 2015(²

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Centaurea stoebe L. subsp. australis (Pančić ex A.Kern.) Greuter – ASTERACEAE

 

3 iulie, 2 septembrie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

Cerastium dubium (Bastard) Guépin – CARYOPHYLLACEAE

cornuț

 

 

 

 

 

 

18 aprilie 2017(7

 

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Chenopodium strictum Roth – AMARANTHACEAE

[Ceea ce imagine par a fi floricele roșii sunt, de fapt, niște mici acarieni: Tetranychus urticae !]

 

 

2 septembrie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Chondrilla juncea L. – ASTERACEAE

răsfug

[Planta prezintă o interesantă anomalie: dezvoltări vegetative spectaculoase sub forma unor … gheme de “frunze” !]

6 septembrie 2015(²

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Cirsium vulgare (Savi) Ten. – ASTERACEAE

crăpușnic, scai

 

 

 

 

 

 

12 august 2012(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Clinopodium nepeta (L.) Kuntze – LAMIACEAE

calamintă, calamintă-mică, mentă-de-munte/mică

 

 

 

 

 

 

19 august 2008(5

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Conium maculatum L. – APIACEAE

cucută

 

 

2 septembrie 2015(¹

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Cytisus hirsutus L. – FABACEAE

drob

 

 

 

 

30 aprilie 2012(4c

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Dipsacus fullonum L. – DIPSCACEAE

varga-ciobanului

 

 

 

 

 

 

23 august 2015(¹ [12 august 2012(¹]

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Dorycnium pentaphyllum Scop. subsp. germanicum (Gremli) Gams – FABACEAE

sulițică

 

3 iulie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Elaeagnus angustifolia L. – ELAEAGNACEAE

salcie-mirositoare, sălcioară

 

 

 

6 septembrie 2015(² [20 august 2008(4b]

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Epilobium dodonaei Vill. – ONAGRACEAE

pufuliță

 

 

6 septembrie 2015(²

 

foto: Radu Pușcarciuc

Erigeron annuus (L.) Pers.
subsp septentrionalis (Fernald and Wiegand) Wagenitz – ASTERACEAE

bunghișor

3 septembrie 2016(6

foto: Marelena Pușcarciuc

Euonymus europaeus L. – CELASTRACEAE

salbă-moale, voniceriu

 

 

 

 

 

 

3 septembrie 2016(6

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Filipendula vulgaris Moench – ROSACEAE

aglică

 

 

 

 

 

 

19 august 2008(5

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Fragaria viridis Duchesne subsp. campestris (Steven) Pawł. – ROSACEAE

căpșuni

 

 

 

 

30 aprilie 2012(4a

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Galatella cana (Waldst. et Kit.) Nees – ASTERACEAE

steliță

 

 

 

 

 

 

20 august 2008(5 [3 septembrie 2016(6]

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Halimodendron halodendron (Pall.) Voss. – FABACEAE

 

 

2 septembrie 2015(¹

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Inula britannica L. – ASTERACEAE

șovârvariță

 

 

 

 

 

 

2 septembrie 2015(¹ [20 august 2008(4b;
12 august 2012(¹]

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Lactuca saligna L. – ASTERACEAE

 

 

 

 

 

 

2 septembrie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Lepidium latifolium L. – BRASSICACEAE

hrenoasă

 

 

 

 

3 iulie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Limonium gmelinii (Willd.) Kuntze – PLUMBAGINACEAE

sică

 

20 august 2008(4a [3 septembrie 2016(6]

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Limonium platyphyllum Lincz. – PLUMBAGINACEAE

sică

 

11 august 2015(3

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Linaria genistifolia (L.) Mill. – PLANTAGINACEAE

buruiană-de-in

 

 

 

 

 

 

6 septembrie 2015(²

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Linaria vulgaris Mill. – PLANTAGINACEAE

linariță

 

 

 

 

 

 

19 august 2008(5

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Lotus corniculatus L. – FABACEAE

ghizdei

 

 

 

 

2 septembrie 2015(¹

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Lycopus europaeus L. – LAMIACEAE

cervană, piciorul-lupului

 

 

 

 

 

12 august 2012(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Lysimachia nummularia L.PRIMULACEAE

drețe, gălbăjoară

 

 

 

 

3 iulie 2015(¹

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Melilotus altissimus Thuill. – FABACEAE

sulfină

 

 

 

 

3 iulie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Nitraria schoberi L. – NITRARIACEAE

gărdurariță

 

 

 

 

30 aprilie 2012(4a

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Odontites vernus (Bellardi) Dumort. – SCROPHULARIACEAE

dințură, iarba-dintelui

 

 

 

 

 

6 septembrie 2015(² [3 septembrie 2016(6]

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Ononis spinosa L. subsp. hircina (Jacq.) GamsFABACEAE

asudu-calului, lungoare, osul-iepurelui

 

 

 

19 august 2008(5

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Ornithogalum ortophyllum Ten. subsp. kochii (Parl.) Zahar. – ASPARAGACEAE

bălușcă, lușcă

 

 

 

 

28 aprilie 2007(4a[18 aprilie 2017(7]

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Physalis alkekengi L. – SOLANACEAE

păpălău, păpălău-de-pădure

 

 

 

 

12 august 2012(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Podospermum canum C.A. Mey. – ASTERACEAE

 

 

 

 

 

2 septembrie 2015(¹[18 aprilie 2017(7]

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Polygala major Jacq. – POLYGALACEAE

iarbă-lăptoasă

 

 

 

 

 

 

30 aprilie 2012(5

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Polygonatum hirtum (Bosc ex Poir.) Pursh – ASPARAGACEAE

creasta-cocoșului, Pecetea-lui-Solomon

 

 

 

30 aprilie 2012(5

 

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Potentilla reptans L. – ROSACEAE

cinci-degete

 

 

 

 

3 iulie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Primula vulgaris Huds. – PRIMULACEAE

aglice, griciorei

 

 

 

 

 

 

2 aprilie 2013(¹

 

foto: Radu Pușcarciuc

Pulicaria dysenterica (L.) Bernh. – ASTERACEAE

punga-babei, tătăiș

 

 

 

 

3 septembrie 2016(6

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Pulmonaria mollis Wulfen ex Hornem. – BORAGINACEAE

cuscrișor, mierea-ursului

 

 

 

 

 

 

30 aprilie 2012(5

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Rumex conglomeratus Murray – POLYGONACEAE

măcrișul-calului

 

 

 

 

 

 

3 iulie 2015(¹

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Salicornia europaea L. – AMARANTHACEAE

brădișor-de-sărătură, brâncă, căpriță, iarbă-de-sărătură, iarbă-sărată

 

3 iulie, 2 & 17 septembrie 2015(¹
[3 septembrie 2016(6]

 

foto: Marelena Pușcarciuc

Salsola kali L. – AMARANTHACEAE

ciurlan

 

 

23 septembrie 2023(8

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Salvia dumetorum Andrz. ex Besser – LAMIACEAE

salvie-de-câmp

 

 

 

 

 

 

20 august 2008(4b

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Salvia verticillata L. – LAMIACEAE

urechea-porcului

 

 

 

 

 

 

6 septembrie 2015(²

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Scabiosa ochroleuca L. – DIPSACACEAE

sipică

 

 

 

 

 

 

2 septembrie 2015(¹

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Scorzonera mollis M.Bieb – ASTERACEAE

 

 

 

 

 

28 aprilie 2007(4a [30 aprilie 2012(4a]

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Scorzoneroides autumnalis (L.) Moench ASTERACEAE

capul-călugărului

 

 

 

2 septembrie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Senecio jacobea L. subsp. jacobea – ASTERACEAE

rujină

 

 

 

 

 

 

3 iulie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Silene vulgaris (Moench) Garcke – CARYOPHYLLACEAE

gușa-porumbelului

 

 

20 august 2008(5

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Solidago virgaurea L. – ASTERACEAE

splinuță

 

 

 

 

 

 

20 august 2008(5

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Spergularia marina (L.) Besser – CARYOPHYLLACEAE

 

 

 

 

 

 

 

3 iulie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Suaeda maritima (L.) Dumort. – AMARANTHACEAE

ghirin, iarbă-de-sărătură

 

 

 

20 august 2008(4a

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Suaeda maritima (L.) Dumort. subsp. pannonica (Beck.) Soó ex P.W.Ball – AMARANTHACEAE

ghirin, iarbă-de-sărătură

 

17 septembrie 2015(¹ [12 august 2012(¹]

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Tamarix ramosissima Lebed. – TAMARICACEAE

cătină-roșie, tamarind, tamarix

 

3 iulie 2015(¹ [3 septembrie 2016(6]

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Tragopogon orientalis L. – ASTERACEAE

barba-caprei

 

 

 

 

 

20 august 2008(5

 

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Trifolium dubium Sibth. – FABACEAE

trifoi

 

 

 

 

 

2 septembrie 2015(¹

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Tripolium pannonicum (Jacq.) Dobrocz. subsp. tripolium (L.) GreuterASTERACEAE

albăstrică, albăstriță, vădănic

3 iulie, 2 & 17 septembrie 2015(¹
[12 august 2012(¹]

 

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Tussilago farfara L. – ASTERACEAE

podbal

 

 

 

 

 

 

2 aprilie 2013(¹

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Verbascum phoeniceum L. – SCROPHULARIACEAE

coada-mielului

 

 

 

30 aprilie 2012(4a

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Veronica austriaca L. subsp. teucrium (L.) D.A.Webb – PLANTAGINACEAE

șopârliță

 

 

 

28 aprilie 2007(4a [30 aprilie 2012(4a]

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Xanthium orientale L. subsp. italicum (Moretti) Greuter – ASTERACEAE

cornaci

 

19 august 2008(5

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Xanthium spinosum L. – ASETRACEAE

holeră

 

 

 

 

 

19 august 2008(5

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Xeranthemum annuum L. – ASTERACEAE

flori-nemuritoare, imortele, plevaiță

 

 

 

 

20 august 2008(4b

 

_______________________

– Este binecunoscut zăcământul de sare gemă de la Târgu Ocna/BC, datorită, nu neapărat volumului său (doar 188 milioane tone, ocupând un spațiu de 1 km N-S x 600 m E-V, sub forma unei lame de rabotaj – pachet de strate prins între o pânză de șariaj și planul de alunecare al acesteia – groasă de până la 350 m), cât, mai ales, vechimii exploatării (documentat, anul 1380) și a … perenității acesteia, grație purității (97,89% NaCl) sării. Până în a doua jumătate a sec. XIX, extragerea sării s-a făcut prin săpături verticale, conducând, inițial, la gropi de mica amploare, devenite ulterior, odată cu trecerea la exploatarea intensivă (sec. XVIII),  clopote de dimensiuni apreciabile. Apoi a început abordarea modernă a zăcământului, cu accesul prin galerii de mină laterale și atacarea lui pe orizonturi de profunzime.

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

Ocnele dintâi (Grebleș, Surpata, Talharilor, Ocna cu Brad, Cantemir, Ocnele Unite, Ocnița) erau concentrate pe pantele vestice ale terminațiilor deluroase ale culmii principale a Munților Berzunți – generic numite Chiciria-Fețele Târgului -, ce alcătuiesc, structural vorbind, versantul stâng al pârâului Vâlcele, între afluenții acestuia, Trifu și Grebleș.

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

Multe dintre ocnele vechi sunt prăbușite, zona fiind într-o evoluție continuă sub aspectul modelării reliefului afectat de vechile exploatări.

 

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

În partea sudică a sectorului exploatat (corespunzător celor mai vechi ocne – Grebleș, Surpata) terenul este, relativ, stabilizat, golurile create în urma prăbușirii tavanelor umplându-se pe cale naturală, în covețile rămase fiind cantonate mici lacuri, …

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

 

… unele dintre ele colmatate. Terenul dimprejur a intrat în … stăpânirea unor asociații vegetale, și ele stabilizate.

 

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Lentila de sare de la Sărata/BC este apreciată ca având 2,2 miliarde tone, cu o concentrație a NaCl de 97,2%.

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

 

Sarea apare la zi doar sub forma unor izvoare sărate aflate în preajma satului, suficient de bogate și de concentrate ca să conducă la amenajarea unui stabiliment balnear, modernizat recent. Intenții și un început de exploatare directă a sării au existat la începutul sec. XX.

 

 

 

– Prezența sării în Bărăgan este, oarecum, firească, și nu doar dacă ne referim la numeroasele lacuri sărate, unele binecunoscute. Privind locația unde am găsit planta prezentată (comuna Mihail Kogălniceanu/IL), menționăm descoperirile arheologice din preajmă, ce se referă la vestigii ale exploatării sării (a se vedea Roxana Elena MunteanuRepertoriul selectiv al siturilor arheologice cu vestigii ale exploatãrii sãrii din România în Muzeul Carpaților Răsăriteni – Sfântu Gheorghe – Sarea, Timpul și Omul. Catalog de expoziție, Edit. Angustia, Sf. Gheorghe, 2006).  Chiar dacă nu avem certitudinea salinității solului pe care crește exemplarul prezentat, am inclus-o totuși în lista noastră, planta fiind cunoscută ca una halofilă/tolerant-halofilă.

(4 – Atât “Vulcanii Noroioși Pâclele Mici” (a), cât și “Vulcanii Noroioși Pâclele Mari” (b), localizați în mod tradițional în localitatea Berca/BZ, sunt nu doar rezervații geologice, ci și botanice, în mod special datorită florei halofile, “noroiul” scos la suprafață de “erupțiile” “vulcanilor” având și o importantă componentă salină. Un grup mai mic de vulcani se află la câțiva kilometri de celelalte două, în apropierea localității Beciu (c). [Pentru imagini ale arealului, executați click aici !]

(5 – Platoul Meledic este o rezervație mixtă, geologică, zoologică și botanică, acest din urmă atribut datorându-se vegetației halofile a cărei prezență e determinată însă de primul atribut: existența unor sâmburi de sare prinși între strate de șisturi argiloase și gresii. [Pentru imagini ale zonei, executați click aici !]

(6 – Sarea lui Buzău este o rezervație naturală, geologico-botanică, declarată și monument al naturii. Reprezintă eflorescența câtorva izvoare sărate cu debit redus ce debușează la zi în malul unui bot de deal (Malul Alb) de pe partea stângă a Buzăului ce l-a obligat să meandreze larg înainte de a trece pe lângă satul Bădila; constituția geologică relativ mai dură este reliefată de prezența la zi a blocurilor de calcar ce alcătuiesc rezervația naturală “Calcarele de la Bădila”. Izvoarele din Malu Alb sugerează existența unor strate de sare în … conivență cu cele de calcar. [Pentru imagini ale zonei, executați click aici !]

(7 – Pădurea Spătaru, ocupând cca 165 ha, se află la cca 7 km de Buzău – la sud de acesta – și reprezintă o rezervație naturală – silvică și botanică. Facem referire la ea, în contextul temei acestui articol, doar pentru că, pe câmpul care o precedă dinspre Buzău (dincolo de DN 2), am găsit mai multe specii, … mai mult decât tolerante la sare (cele, menționate în articol) ! [Alte informații despre zonă și despre plantele descoperite de noi în cuprinsul ei sunt prezentate aici !]

(8

foto: Radu Pușcarciuc

Muntele de Sare dintre de la Mânzălești-Lopătari/BZ este o parte componentă a Rezervației Meledic. Versanții spre sud, vest și nord sunt abrupți cu stratele de sare expuse la zi; în fotografia alăturată, versantul sudic !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !

6 Comments

  1. Minunat!
    Vă rog să ma contactați!

    • Publicând comentariului dv. și răspunzându-vă, considerați că am și facut-o ! Dar putem dialoga și pe mail (marelena.puscarciuc@gmail.com sau radu.puscarciuc@gmail.com) ori pe facebook.

  2. Foarte interesanta prezentarea si informatiile. Totul pare simplu, citesti, te informezi dar stiu cata munca este in spatele acestei lucrari, cata alergatura dupa o planta indiferent de conditiile meteo. Felicitari, si sa speram ca munca dumneavoastra o sa satisfaca nevoia de cunoastere a multor oameni rasplatind in acest fel efortul depus. Multumesc din nou si pe aceasta cale pentru ca o parte mica din aceste flori si plante le-am putut vedea live impreuna.
    Cu deosebita stima,
    Neculai Moghior

    • Mai sunt de văzut atât de multe, alte flori; și de sărătură, și de … toate cele ! Așa că, … țineți aproape !

  3. Felicitari din toata inima pentru aceasta prezentare, utila pentru multi intersati de ceea ce se poate vedea prin jurul nostru.
    Trecem cu atata usurinta pe langa multe lucruri frumoase fara sa le dam pic de atentie.
    Multumesc mult pentru tot ccea ce-mi oferiti pe aceasta cale!

    • Muțumim pentru aprecieri, dar mai ales pentru sentimentul pe care ni-l întăriți privind … utilitatea demersurilor noastre. Sigur, această (doar ea) din urmă precizare e, mai degrabă, protocolară. “Demersurile” în cauză au, în primul rând, rost de … preaplin pentru … achizițiile induse de “multele lucruri frumoase” și interesante – mai adăugăm noi – “pe lângă care trecem”, … dându-le “un pic de atenție” !
      [Fiind un dialog public, pentru a se ști cui îi dăm replica, a se vedea http://www.nicepps.ro/utilizator-doru-munteanu-130.html !]