Viața dublă a brândușelor-de-toamnă !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Atrași de explozia de culoare și de gingășie a acestor flori, într-o perioadă când puține altele reușesc să supraviețuiască, nu ne mai prea stă mintea să le analizăm și din alte puncte de vedere. Eventual, uneori, ne pot atrage atenția …

 

 

 

 

… grupuri …

 

 

 

 

 

 

 

… cu variații de culoare, …

 

 

 

 

 

 

 

 

… mai rar, câte un exemplar alb (cvasi)imaculat …

 

 

 

 

 

 

 

… sau chiar cu vreo formă mai aparte !

 

 

 

 

 

 

 

Dar evadând puțin de sub vraja splendorii lor putem observa lesne că le lipsesc frunzele; un aspect pe care nu avem niciun motiv să-l prea băgăm în seamă, căci sunt și alte flori ce apar înaintea frunzelor; dintre cele mai de la munte, ale unor bine-cunoscuți arbuști: cornul ori tulichina, iar de la … oraș, cele ale magnoliei ori forsiției ! Însă cu brândușele-de-toamnă e un fel de … altă poveste; dacă la cele enumerate frunzele se grăbesc să ajungă din urmă florile prinzându-le până a nu se usca, la brândușele-de-toamnă nu le vom vedea niciodată împreună. Mai mult de atât, puțină lume are habar cum arată frunzele lor ! De ce ? Pentru a afla răspunsul va trebui să aducem în discuție, puțin, morfologia unei brândușe-de-toamnă și, în relație cu aceasta, succesiunea stadiilor ei de dezvoltare.

Toamna, când înflorește, brândușa-de-toamnă oferă vederii doar periantul cu o parte a tubului său, staminele și terminațiile superioare ale stilelor (stigmatele).

 

 

 

 

 

Tubul periantului ca și stilurile au continuitate în subteran; la baza tubului se află ovarul. Floarea se formează dintr-o tulpină scurtă, un bulbotuber alcătuit dintr-un “depozit” de amidon învelit cu tunici protectoare. Tot din el iau naștere, …

 

 

 

 

 

 

 

… frunzele care ajung la suprafața solului în primăvara următoare înfloririi, dar, până să o facă, protejează fructul – o capsulă cu trei semințe – a cărui dezvoltare se desăvârșește la suprafață.

 

 

 

 

Întorcându-ne la … origini:
– dacă ne referim la înmulțirea sexuată a plantei, în urma germinării seminței rezultă în primul ei an doar un bulbotuber cu rădăcini și frunze; în următorii 4 ani din bulbotuber – care se și … primenește, generând 1-2 noi bulbotuberi – cresc doar frunze. Abia în al șaselea an se formează prima floare, iar în al șaptelea are loc fructificarea; dar și o nouă înflorire, proces generat de noii bulbotuberi, vorbind astfel despre o înmulțire vegetativă.
Un … comportament nu mai puțin interesant îl au și rădăcinile brândușei. Au o proprietate, numită contractibilitate, care se referă la faptul că după o perioadă în care rădăcinile cresc normal, lungindu-se, ulterior se pot contracta în bloc, conducând la tragerea bulbotuberului mai jos în sol, acesta adâncindu-se astfel cam cu 1 cm pe an. În mediul natural, adâncimea necesară unei dezvoltări optime a plantei e considerată a fi de 15-20 cm, ceea ce presupune că de la germinarea unei semințe, care are loc foarte aproape de suprafața solului, pînă la atingerea pragului optim despre care vorbeam, trece un număr de ani cel puțin egal cu el; poate de aceea sunt necesari cei 5 ani premergători primei înfloriri !

Acest … stil de viață este valabil pentru toate speciile numite, popular, brândușe-de-toamnă (la noi, Colchicum autumnale, arenarium, fominii și napoletanum, Crocus banaticus și pallasii), dar tiparul, așa cum a fost descris, a fost croit pe specia Colchicum autumnale. Vom și încheia, de altfel, această notă cu o referire doar la acestă specie:

Este una dintre plantele cele mai otrăvitoare – animalele știu să o … ocolească (sic !) -, …

 

 

 

 

 

 

… substanța activă, din acest punct de vedere, pe care o conțin toate organele plantei …

… (cel mai puțin florile – 0,1% -, …

 

 

 

 

 

 

… cel mai mult bulbotuberul și semințele – 0,8%), a fost botezată, chiar după numele ei, colchicină, fiind izolată întâia dată în 1810 de doi chimiști francezi. Dar, datorită modului ei specific de acține asupra celulelor vii, colchicina constituie un remediu extrem de eficace, adesea singurul, pentru tratarea unor afecțiuni reumatismale, cu deosebire a gutei; despre acest rol, raportat însă la plantă, vorbește și Dioscoride (cca 25-90 d.Cr.), dar despre utilizarea ei în tratarea reumatismului s-au găsit informații într-un papirus egiptean de acum 3.500 de ani. În zilele noastre colchicinei i s-au găsit și alte întrebuințări medicinale: ca citostatic în neoplazii fără altă alternativă sau ca agent “catalizator” în citogenetică pentru determinarea cariotipului (formula cromozomială) sau “manipulator” în ingineria genetică pentru a obține soiuri de plante atractive din punct de vedere comercial: mai productive, mai rezistente, mai mari, mai … aparte (struguri, pepeni, mango fără sâmburi, de exemplu) !

Bibliografie:
– Robert Pavlis – Colchicum autumnale – The Life Cycle Explained, Garden Fundamentals, cca 2017
– I. Muntean, Al. Salontai, C. Botez, S. Cernea, Felicia Vaida, V. Cărean – Recherches concernant la biologie et la cytogénétique de l’espece Colchicum autumnale L., Notulae Botanicae Horti Agrobotanici, XVII/1987, Cluj-Napoca
– https://en.wikipedia.org/wiki/Colchicine

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !