Munţii Berzunţi – prezentare generală

Localizare

Munţii Berzunţi sunt situaţi la extremitatea estică a părţii centrale a Carpaţilor Orientali, fiind cuprinşi între Munţii Tarcăului – la nord (de care sunt legaţi prin Şaua Moineşti – 480 m), Depresiunea Comăneşti, numită şi Comăneşti-Dărmăneşti, sau Dărmăneşti – la vest, Plaiurile (Munţilor) Nemirei – la sud (de care sunt despărţiţi prin Defileul Trotuşului de la Cireşoaia) şi Subcarpaţii Tazlăului – la est.

Geologie

Din punct de vedere geostructural, Munţii Berzunţi fac parte din fruntea pânzei de Tarcău ce a şariat peste pânza cutelor marginale, aflată, la rândul ei, aici cel puţin, la contactul cu pânza subcarpatică. Deformările importante în care au fost implicate primele două pânze sunt contemporane în privinţa tectonogenezei; ele au făcut, mai apoi, corp comun cu pânza subcarpatică, în urma subşariajului acesteia. Pentru a înţelege mai bine specificul Munţilor Berzunţi în arealul geologic, regional, semnalăm prezenţa molasei (conglomerat slab consolidat alcătuit din gresii şi ciment calcaros) ce-i înconjoară (excepţie făcând latura nordică şi cea sudică), ce a suferit procese morfogenetice diferite, la est şi la vest de Munţii Berzunţi, în urma cărora s-au format Depresiunea Comăneşti şi fereastra geologică Oituz-Târgu Ocna şi, respectiv, Subcarpaţii Tazlăului.

Cât priveşte structura litologică, semnalăm prezenţa predominantă a stratelor masive de gresie – de Kliwa, de Tarcău şi de Lucăceşti – în cadrul flişului, specific, de altfel, pânzelor ce au generat Munţii Berzunţi. Într-o măsură mai redusă sunt prezente marne şi argile, conglomerate, sare gemă, gipsuri, nisipuri, de diferite vârste.

Geografie

Morfografic vorbind, Munţii Berzunţi se prezintă sub forma unei creste principale orientate de la nord, nord-vest spre sud, sud-est, din care se desprind culmi secundare, perpendiculare pe ea, local, numite plaiuri. Creasta principală este masivă, formată din roci dure (gresii de Kliwa şi de Tarcău), cu ruperi de pantă semnificative, puternic diaclazate (fisurate) în unele sectoare, unde s-au format şi câteva peşteri a căror geneză e datorată exclusiv tracţiunilor gravitaţionale ce au lărgit respectivele diaclaze (Tarniţa, Bulimandru, Piciorul Fagului, Măgura, Ursoaia). Culmea principală reprezintă totodată limita estică a Munţilor Berzunţi, dominând depresiunea Tazlăului printr-un puternic abrupt care, doar în câteva sectoare este estompat prin fragmente de glacis (teren relativ neted, în pantă uşoară) de acumulare (înspre localităţile Valea Şoşii şi Berzunţi). Bine împădurită, ea constituie cumpănă de ape între bazinul Trotuşului (cu 9 afluenţi importanţi în zonă) şi cel al Tazlăului (10 afluenţi importanţi).

Munţii Berzunţi – vedere de pe Muntele Taşbuga (Munţii Tarcăului)

Sub aspect morfometric, Munţii Berzunţi se desfăşoară între cotele altitudinale de 362 m (gura pârâului Vâlcele) şi de 984 m (Vârful Măgura). Culmea principală are altitudinea  medie de 800 m, lungimea de aproximativ 20 km şi lăţimea cuprinsă între 5 şi 8 km (luând în calcul şi picioarele laterale).

Creasta principală se individualizează, privită de la nord-vest spre sud-est, pe aliniamenmtul următoarelor vârfuri: Runcu (763 m), Tarniţa (892 m), Bulimandru (978 m), Măgura (984 m). Din Vârful Măgura se produce o „prăbuşire” altitudinală drastică a culmii principale, astfel încât extremitatea sudică a acesteia se „evidenţiază” prin ultimul său vârf, Chiciria, de doar 502 m.

foto: Radu Puşcarciuc

Pentru a vedea imagini detaliate cu creasta principală executaţi click aici !

 

Din pricina înălţimilor modeste din partea lor de sud-est, limita morfologică ce desparte Munţii Berzunţi de dealurile Subcarpaţilor Tazlăului este mai puţin clară. Noi vom include, având în vedere interesul preponderent turistic al site-ului, toate aceste dealuri, cuprinse între poalele nordice ale Munţilor Berzunţi şi văile Tazlăului Sărat şi Tazlăului, în cadrul Munţilor Berzunţi, ca formând o subunitate aparte, cu numele de Munceii Berzunţilor !

Zona montană, periferică crestei principale, prezintă câţiva umeri masivi şi mai multe picioare – alungite exclusiv spre valea Trotuşului, cea care formează, de altfel, limita vestică a Munţilor Berzunţi.

Turism

Şi din punct de vedere al interesului turistic, Munţii Berzunţi sunt … periferici. Nu putem vorbi decât despre un turism local, şi acesta slab conturat, conştientizat sau organizat, şi neinstituţionalizat – nu există marcaje, nici materiale informativ-publicitare despre ei sau despre eventualele facilităţi turistice aferente. Oricum, existenţa în sine a acestor munţi, aspectele lor geomorfologice destul de incitante, dar şi multele obiective culturale din cuprinsul sau din apropierea lor imediată, ar trebui să facă din  Munţii Berzunţi o provocare pentru drumeţi.
O primă condiţie ar fi aflarea a cât mai multor amănunte despre ei, ceea ce, printre altele, acest site, doreşte să ofere!

Bibliografie

1. Bleahu, Marcian      – Relieful Carstic, Editura Albatros, Bucureşti, 1982
2. Bouaru, Vasile         – Trovanţi la Viişoara, http://www.romania-natura.ro/node/740
3. Brânduş, C.                – Subcarpaţii Tazlăului. Studiu geomorfologic, Editura Academiei,
Bucureşti, 1981
4. Cojocaru, Vasile      – Dicţionar de geografie generală, Editura Corgal Press, Bacău, 2004
5. Puşcarciuc, Marelena; Puşcarciuc, Radu       – 101 drumeţii în bazinul median al Văii Trotuşului.
Ghid, Editura Renaissance, Bucureşti, 2005
6.                                                                                   – Munţii Berzunţi – creasta principală,
Invitaţie în Carpaţi 82/2007, www.iic.ro/
7.                                                                                   – Munţii Berzunţi, creasta principală,
http://www.romania-natura.ro/node/766
8.                                                                                   – Mânăstirile şi schiturile de pe Valea Trotuşului,
Oneşti, 2007
9. Puşcarciuc, Radu             – Pseudocarst în bazinul mijlociu al Văii Trotuşului, Explorări 1/1986 –
Buletin informativ al C.S.Montana Oneşti
10. Roşu, Alexandru         – Geografia fizică a României, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980
11. Săndulescu, Mircea      – Geotectonica României, Editura Tehnică, Bucureşti, 1984
12. Stoica, Corneliu Gh.      – Valea Trotuşului. Enciclopedie, Editura Magic Print, Oneşti, 2006
13. Şorgot, Virgil                   – Studiu geografic al Culmii Berzunţ (nepublicat)
14. Văcăraşu, Iulia               – Valea Trotuşului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980

No Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Muntii Berzunti | Romanian Turism - [...] Sursa: http://www.muntesiflori.ro/berzunti/ [...]

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Munte si flori
© Copyright 2011
Website Apps