Din Apa Asău pe Muntele Muncelu (circuitul Bartei)

Apa Asău (gura pârâului Bartea) – Plaiul Agăştin – Muntele Muncelu – Plaiul Bartea – gura pârâului Bartea

Caracteristici:

– circuit;
– durata: 10 ore;
– lungime:  cca 15 km;
– diferenţă de nivel: cca 700 m;
– grad de dificultate: mediu.

Acces:

În satul Apa Asău, component al comunei Asău, ajumgem, dacă venim dinspre Oneşti, mergând pe DN 12A, Oneşti – Miercurea-Ciuc. Îndată ce trecem pe sub pasajul de cale ferată de la ieşirea din Comăneşti, părăsim DN 12A şi o luăm spre dreapta, pe DJ 116B, Comăneşti – Straja, o buclă, asfaltată, a DN 12A. Pentru cei care vin dinspre Miercurea-Ciuc, la ieşirea din satul Straja, nu vor continua pe DN 12A, ci, înainte de a trece podul de peste Trotuş, vor merge la stânga pe DJ 116B, spre Asău. Fie că venim dinspre Comăneşti sau dinspre Straja, după aproximativ 3 km pe DJ 116B, ajungem în dreptul bisericii satului Asău, şi nu departe de Primărie, la o intersecţie. Părăsim drumul pe care am venit şi o luăm la dreapta, respectiv, la stânga, pe drumul asfaltat ce merge spre nord, paralel cu râul Asău.

Până în satul Apa Asău sunt cca 7 km: străbatem satul Asău, trecem pe lângă case răzleţe (aroximativ 2 km) şi intrăm în satul Apa Asău. Atenţie: la un km de la ieşirea din Asău vom observa, în perioadele mai umede ale anului, o cascadă în două trepte, pe un mic afluent al Asăului!

După ce intrăm în satul Apa Asău, mai parcurgem circa 2 km pentru a ajunge la gura Bartei; după ce trecem podul de peste râul Asău. Dincolo de pod se află un spaţiu larg pentru parcare. Putem însă continua încă 100 de metri, apoi alţi 100 de metri pe a treia uliţă la stânga, de fapt, pe un drum forestier, ce face o întoarcere cu 180 de grade spre valea Bartei, în urcuş; drumul se orizontalizează la ieşirea dintre case, ultima construcţie, pe stânga, fiind cantonul silvic Bartea, unde există, de asemenea, loc de parcare.

Descrierea traseului:

Suim piciorul de deal de vizavi de clădirea cantonului silvic Bartea, folosind un vechi drum petrolier, acum deteriorat de apele torenţiale, ce duce la o sondă dezafectată, folosită drept suport pentru antenele GSM. De lângă sondă părăsim drumul şi urcăm panta înierbată, destul de abruptă, urmând astfel linia de maximă altitudine a interfluviului Bartea-Agăştin. Odată cu liniştirea pantei vom descoperi o potecă lată, un vechi drum pastoral, încă folosită ca atare, dar, pe alocuri, şi pentru tras lemne. Poteca este totodată hotar silvic între parcele forestiere, fiind marcată cu benzi roşii verticale. Marcajul forestier, dar şi lăţimea redusă a interfluviului, coama sa destul de îngustă, cu deosebire în a doua sa jumătate, contribuie la facilitarea orientării. Astfel, ne putem concentra întreaga energie pentru a învinge diferenţa de nivel relativă de circa 700 m, la care se mai adaugă, poate mai bine de încă o sută, provenită din numeroasele sinuozităţi, în plan vertical, ale crestei interfluviului. Efortul este însă compensat de priveliştile deschise către culmile munţilor dimprejur; în această privinţă trebuie să le privim suficient de detaşaţi de … amănunte, acestea însemnând dezastrul defrişărilor mai mult sau mai puţin legale.

După o scurtă porţiune orizontală ce succedă primei pante, ne adunăm forţele pentru un prim urcuş abrupt, dar scurt, prelungit cu o pantă lejeră ce ne duce spre creştetul unui vârf … local important, din moment ce e singurul căruia i-am aflat numele: Piscul Bartei. De la borna IV 100 de pe punctul său somital, marcajul silvic se bifurcă şi traseul nostru se îndreaptă spre stânga. Putem renunţa la performanţa de a ajunge pe vârf, pentru că, oricum, urmeză o coborâre substanţială într-o şa cu o pierdere de nivel de vreo 50 de m din cei 400 câştigaţi cu greu. Aşa că înainte de a ajunge la borna de pe vârf, cum ne iese în cale borna IV 91, din preajma căreia poteca oilor ocoleşte Piscul Bartei pe versantul stâng, ne lasăm pe ea în şa. “Noroc” de panta destul de înclinată care ne ridică din şa, şi recuperăm, cu oarecare aproximaţie, diferenţa de nivel. Apoi avem parte de un sector ceva mai liniştit.

Să spunem că ne putem bucura de o interesantă panoramă asupra culmii Runcu Stânelor, cea care domină dinspre est valea Asăului, dacă avem curiozitatea să privim în spate în vreme ce urcăm prima pantă a interfluviului; acest lucru este oricum inevitabil, având în vedere necesarele opriri de ajustare a respiraţiei solicitate de panta abruptă. După intrarea în pădure, datorită (sic !) defrişărilor sălbatice de pe ambii versanţi ai interfluviului pe care suim, ni se oferă largi deschideri şi spre interfluviile vecine: spre sud, Bartea-Socilor, spre nord, Agăştin-Pârâul lui Iacob.

După ultimul urcuş se conturează şi primele imagini ale culmilor “din faţă”, pe care le vom lua cu asalt curând.

După o şa insignifiantă (cu o denivelare de doar 20 de metri, recâştigaţi repede, dar lejer) şi o orizontală lungă, urmează o nouă şa ceva mai joasă (cu 40 m). Din această ultimă şa se formează, spre valea Bartea, o largă poiană în care există câteva sălaşe de vară. Ne aflăm pe Plaiul Agăştinului care începe chiar din şaua joasă de după borna IV 100. Din “şaua cu poiană” începe sectorul serios al traseului nostru, în care pantele sunt mai lungi, unele povârnite, cu progrese importante în cucerirea înălţimilor; în doar 30 de minute urcăm cam 150 de metri, depăşind pragul … psihologic de 1000 de metri altitudine absolută. Primim şi un bonus: la picioarele noastre se aşterne o largă poiană în pantă pe creştetul căreia mai dăinuie clădirea părăginită a unei stâne. De aici avem un … regal de privelişti spre înălţimile Muncelului, acolo unde trebuie să ajungem, şi spre Plaiul Bartea, pe unde ne vom întoarce. Găsim şi un excelent punct de belvedere, coborând vreo 20 de metri până la un promontoriu aflat pe drumul de căruţe ce coteşte de la stână spre valea Bartei.

Pentru a continua traseul, care devine o alternanţă de suişuri şi coborâşuri, plecăm din faţa stânei spre vest. Coborâm într-o mică şa (-30 m) pentru a obţine … demarajul necesar depăşirii celei mai drastice diferenţe de nivel, de 150 de metri, pe care o rezolvăm în 30 de minute. După un scurt respiro orizontal urmează o nouă şa (-20 m) şi ne facem elan pentru a birui şi ultimii 120 m diferenţă de nivel, mai puţin pieptişi,  până pe vârful Muncelului. În final, drumul pastoral părăseşte şi linia de maximă altitudine, şi marcajul silvic, interceptează un vechi drum de exploatare ce ocoleşte pe dreapta vârful, apoi iese pe platoul acoperit cu păşune de pe versantul vestic al Muncelului. Puţin mai jos de vârf, spre valea Trotuşului, se află o stână de lângă care porneşte, spre sud, traseul de întoarcere. Drumul lat ce deserveşte stâna merge mai mult pe versantul estic şi, în acelaşi timp, pe sub culmea principală, marcată silvic cu “H”-uri roşii, a Prelucii Tâlharului.

Înainte de a părăsi platoul Muncelului ne vom îndestula cu tabloul, încă plin de mistere, al Muntelui Cărunta, ce domină de vizavi valea Trotuşului. Lateral, spre vest, culmea Căruntei continuă cu vârful Şolintaru şi vârfurile gemene ale Cristeşului. Din cel mai înalt dintre ele, se desprinde, întins spre valea Sulţei, Piciorul Pilişcăi (Pirieş). Din celălat, culmea principală continuă cu Muntele Burda pe care însă nu o vedem. În stânga şi în spatele Căruntei stă Muntele Mueruş, despărţit de Cărunta prin valea Ciobănuşului.

Urmăm drumul şi, oarecum, hotarul silvic marcat cu “H”-uri (aflat însă pe culme, noi fiind mai mult sub ea) cam 15 minute, până la borna IV 40. De aici, părăsim culmea principală a Prelucii Tâlharului şi ne înscriem pe Plaiul Bartea, interfluviu între pâraiele Bartea şi Socilor, în urmărirea benzilor roşii de hotar între parcele silvice. Profilul traseului este asemănător cu cel de pe Plaiul Agăştinului, adică, după o repriză de coborâre, urmează o şa, de unde urcăm puţin şi ne pregătim pentru o nouă rundă de coborâre, de regulă mult mai lungă. După o jumătate-trei sferturi de oră de mers astfel pe Plaiul Bartea, ajungem la o bornă importantă, IV 68; de lângă ea schimbăm direcţia cu aproape 90 de grade spre dreapta, şi mergem pe un nou hotar de parcele marcat tot cu benzi roşii (benzile  albe ce le dublează pe cele roşii consemnează proprietatea privată asupra pădurilor respective). Coborâm în continuare, până sub 1000 de metri, şi suim din nou, depăşind pragul de 1000 m, pe un vârfuleţ marcat cu bornele 44 şi 67. Am mai făcut jumătate de oră până aici. Următorul sfert de oră e la vale. Când tocmai trebuie să trecem peste o mică denivelare, drumul o ocoleşte pe stânga şi continuă să coboare. Foarte repede, după revenirea pe coama interfluviului şi regăsirea marcajului silvic, ne lăsăm pe panta abruptă până într-o şa, mai joasă cu 150 de metri decât vârful ocolit. Suntem deasupra unei obârşii a unui mic afluent al Socilor, largă şi poienită, ce are într-o margine un sălaş părăsit. Vor urma două vârfuri, despărţite prin şaua aferentă, care ne vor înălţa  iarăşi cu 50 de m. Coborând de pe al doilea vârf, întâlnim borna silvică IV 61. De aici, interfluviul se desface în două braţe între care se înfiripă un mic afluent al Asăului. Coborâm pe braţul din stânga spre ultimul vârf a cărui pantă destul de înclinată nu ne ademeneşte deloc acum, la sfârşit de traseu. Numai că, din şaua de sub el, ne lăsăm spre valea Bartei pe o potecă dublată de un jgheab de tras lemne. În mai puţin de jumătate de oră ajungem la drumul forestier de pe vale, iar după încă un sfert de oră la cantonul forestier Bartea.

Pentru imagini din traseu executaţi click aici ! (în construcţie !)

Pentru a … parcurge şi alte trasee din Munţii Tarcăului executaţi click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.