Din Leşunţ (Ferăstrău-Oituz/BC), de pe Plaiul Chivei pe Plaiul Mănaşcăi (Munceii Oituzului/Munţii Vrancei)

Leşunţ (Ferăstrău-Oituz/BC) – gura Pârâului Saramurii – Dealul Chivei – Poiana Ploştina – Dealul Mănaşca – (gura Mănaşcăi) – Biserica catolică din Leşunţ

Caracteristici:
– circuit;
– lungime: cca 9 km, durata: cca 4-5 h
– denivelare: cca 350 m

Acces:
Cătunul Leşunţ aparţine satului Ferăstrău-Oituz (comuna Oituz), aflat la 15 km de Oneşti, pe DN 11/E 574 – Braşov-Bacău. Imediat, după ce intrăm  în Ferăstrău, o luăm la stânga pe un drum comunal destinat accesului în Leşunţ, trecem podul peste râul Oituz şi ne oprim peste 500 de m în parcarea unui magazinaş-bufet, de unde se pleacă în traseu.

foto: Google Earth

Descrierea traseului:
De la bufet drumul comunal continuă să urce pe malul drept al pârâului Leşunţ, dar îl părăsim imediat şi deviem  spre dreapta. Traversăm pârâul Leşunţ pe un pod metalic, şi coborâm pe o uliţă la dreapta, care se orientează spre râul Oituz. Îndată ce iese din sat, uliţa se prelungeşte cu un drum petrolier pe care înaintăm, paralel cu Oituzul, spre amonte. După 400 m cotim spre stânga, pe lângă pârâul Mănaşca, străbatem extremitatea sudică a cătunului, formată dintr-un grup izolat de case, şi ajungem, îndată, sub botul Dealului Mănaşca (pe care vom reveni) unde pârâul Mănaşca preia apa unui izvor puternic feruginos ce are cu câteva grade mai mult decât cea cu care se contopeşte. De aici, continuăm pe drumul de căruţe ce se ţine de marginea dealului din stânga noastră, având în dreapta gardurile ce delimitează loturile agricole din albia majoră a Oituzului. Când drumul îşi schimbă direcţia, ducându-se spre malulul Oituzului, noi mergem constant înainte, pe un drumeag folosit la scosul lemnului din pădure; dar, la un moment dat, şi acesta o ia la dreapta, suind pe deal, aşa că nu ne rămâne decât să ne strecurăm pe o potecă ce se strâmtorează între  marginea pădurii din stânga şi gardul din dreapta. Ajungem, după un sfert de oră de mers pe sub deal, la gura văii Pârâului Adânc, pe care pleacă în sus un drum de exploatare forestieră; de fapt, ne reîntâlnim cu drumul de căruţe ce şia făcut, între timp, ocolul pe malul Oituzului !

Suim pe acest drum, doar câteva minute, până întâlnim un drum forestier de coastă pe care vom merge spre dreapta. Acesta traversează îndată micul Pârâu al Saramurii, şerpuieşte, câştigând uşor în altitudine, într-o direcţie paralelă cu cea a Oituzului, şi coboarăpână la urmă, în DN 11. Noi îl părăsim însă după aproximativ 500 m (5 minute), când brusc, se hotărăşte să se ducă la vale, făcând o curbă spre dreapta de unde se desprinde, urcând spre stânga, un scurt drum de tractor ce trece peste o muchie a dealului. Pe partea cealaltă întâlnim bucla unui drum de exploatare pe care mergem spre stânga, de-a coasta, câteva minute doar, până ajungem la o bifurcaţie, aflată într-o şa de eroziune regresivă a unui afluent al Pârâului Saramurii. Într-un timp, probabil, destul de scurt (geografic vorbind) acest pârâiaş va capta obârşia pârâiaşului torenţial din dreapta care, deocamdată, curge spre Oituz.

Drumul făcut de la gura Pârâului Adânc până aici a avut scopul de a evita urcuşul pe vârful, la sud de care se adăposteşte şaua, şi pe care l-am ocolit pe coastele sale nordice şi vestice. Din şa o luăm la deal pe drumul de exploatare ce ne duce spre vâlcica din dreapta şeii, urcând pe albia acesteia, mai precis pe malul ei stâng, până într-o nouă şa, de culme de această dată, pe care o traversează, începând să coboare spre Valea Chivei, afluent al Oituzului. Ajungem însă la o bifurcaţie de unde virăm spre stânga, reluând urcuşul spre linia de maximă altitudine a culmii, numită a Chivei. Drumul ne suie pieziş, şi, pentru a evita  un nou vârf, ne ţine pe versantul sudic, dinspre valea Chivei, ca apoi să ne scoată pe linia culmii, într-o şa marcată de prezenţa unui pădurici de conifere. Cine îndrăgeşte traseele pe văi, ca să ajungă aici, poate să încerce şi varianta ceva mai … dură, dar mai puţin recomandată în perioadele umede, cu plecare de la gura Pârâului Adânc.

Astfel, după ce urcăm pe drumul de exploatare de pe vale, nu o mai luăm la dreapta pe drumul forestier de coastă ca în cazul variantei descrise mai sus, ci mai mergem vreo 20 de metri pe Pârâul Adânc până la o intersecţie multiplă de unde alegem capătul unui drum de exploatare ce pleacă din extremitatea dreaptă a intersecţiei, puţin în sus şi spre … dreapta. Drumul ne conduce, de-a coasta, în valea îngustă şi bolovănoasă a Pârâului Saramurii. Mergem  spre amonte pe pârâu, până la prima confluenţă, evidenţiată de un spaţiu larg, de unde urcăm pe interfluviul dintre cele două braţe ale confluenţei şi continuăm în amontele pârâiaşului din dreapta. Ajungem la drumul de exploatare din şaua de eroziune regresivă, produsă de acest pârâiaş, loc de referinţă şi pentru prima variantă a traseului. Dar şi de aici avem o abatere de la parcurs, faţă de aceasta. Nu vom sui pe drumul de exploatare, ci, urmând spre stânga benzile roşii ale unui marcaj silvic pe care îl întâlnim în şa, o luăm în sus pe muchia versantului drept al vâlcelei pe care urcă doar drumul de exploatare părăsit. Când panta se linişteşte, indiciu că am ajuns pe Culmea Chivei, întâlnim borna II 22. Benzile roşii ale marcajului silvic, ne conduc, spre stânga, pe linia de maximă altitudine a culmii, până la marginea frumoasei pădurici de conifere.

Înaintăm pe latura din stânga a acesteia, iar după ce o depăşim, suim din nou, pieziş, prin dreapta unui vârf, de care, astfel, ”scăpăm”. Ajungem iarăşi într-o şa ce constituie cumpăna de ape între o obârşie a Pârâului Sărăturii, în stânga, şi una a Pârâului Chivei, în dreapta. Suntem sub trunchiul masiv şi abrupt, ce reprezintă interfluviul dintre Pârâul Saramurii şi Pârâul Adânc, căruia drumul îi înconjoară zona somitală pe dreapta, făcând un arc larg al cărui capăt se termină într-o poieniţă, prima dintr-un şir. O traversăm şi întâlnim, un drum de exploatare ce vine din stânga, din valea Pârâului Adânc, şi ne conduce spre cea mai mare dintre poieni în a cărei margine din dreapta se află o baracă metalică amenajată cândva (cu pat şi masă) ca adăpost de vânătoare. Tăiem  poiana, pentru a ieşi din ea prin colţul din stânga-sus, fiind atenţi la două importante repere: borna 31 şi marcajul silvic cu benzi roşii verticale ce suie din poiană spre vest (puţin spre stânga). Pătrundem în pădure (iarăşi, pentru că trebuie să spunem: traseul se parcurge mai mult prin pădure) şi urmăm unul dintre drumurile de exploatare desprinse din cel pe care am traversat poiana şi care se asociază cu marcajul silvic. Urcăm, lăsând în urmă borna 10, şi ajungem imediat la borna 8, aflată pe un hotar silvic între districte (unităţi de producţie) însemnat cu două benzi roşii verticale. Hotarul este trasat pe interfluviul ce desparte bazinul Oituzului de cel al Leşunţului. Odată descoperite, benzile roşii duble devin foarte importante pentru orientare în parcurgerea traseului până la final, aşa că vom fi atenţi să nu le pierdem din ochi. Marcajul ne poartă spre stânga, pe coama interfluviului, pe un drum de exploatare forestieră ce-i este fidel (depărtându-se doar pe anumite porţiuni de marcaj, pentru a evita unele denivelări ale reliefului) şi ne scoate în marginea unei mari şi pline de pitoresc poieni, numită Poiana Ploştinei. O traversăm, în coborâre lină, pe latura ei din stânga, pe care e trasat şi hotarul silvic. Din poiană contemplăm singura imagine panoramică de pe traseu cu Măgura Caşinului dominând orizontul.

Părăsim poiana prin colţul din stânga-jos, monitorizând cu atenţie benzile duble ale marcajului silvic. Coborâm pe urmele unui drum de exploatare care nu se suprapune însă cu fidelitate peste marcajul silvic, ce se ţine strict de linia de cea mai mare pantă a interfluviului,  şi, de aceea, acesta va apărea când în stânga, când în dreapta noastră, dar aproape, sub privirile noastre. Curând, ne găsim într-o şa joasă formată în urma eroziunii regresive a unui afluent (Cernica) al Leşunţului ce va avea ca efect, până la urmă, captarea pârâiaşului din stânga noastră, pentru moment, afluent al Mănaşcăi. Din şa, suim pe interfluviul Cernica-Mănaşca, lung de 1,5 km. Altitudinea maximă o are exact la mijlocul distanţei, urcuşul, ca şi coborâşul făcându-se pe pante medii. La borna silvică 358, culmea şi marcajul silvic se ramifică, ceea ce ne impune o schimbare de direcţie. Marcajul cu o singură bandă roşie merge pe ramura ce continuă direcţia pe care am venit . Noi rămânem însă loiali benzilor duble, şi, după ce cotim spre stânga, începem să coborâm pe muchia Piciorului Mănaşca, întâi lent, apoi, în ultima parte, din ce în ce mai accentuat. Spre final, înconjurăm, prin stânga, o contrapantă sub forma unei mici creste stâncoase (sau o urcăm) şi ajungem pe un mic promontoriu de unde avem una dintre cele mai sugestive ipostaze ale Defileului Oituzului ce ne apare străjuit dinspre satul Oituz de o proeminenţă deluroasă pe vârful căreia se află ruinele unei cetăţi dacice (Cetăţuia de pe Ciuci). Nu ne mai rămâne decât să coborâm priporul care ne desparte de micul pârâiaş feruginos întâlnit la intrarea în traseu.

O altă variantă de terminare a traseului presupune ca de pe culmea principală a Piciorului Mănaşca, cam de la jumătatea pantei (800 m de la borna 358, cca 5-7 minute de coborâre), din locul în care drumul de exploatare se bifurcă, să o luăm pe braţul din dreapta. Prindem astfel muchia unui picior lateral al Dealului Mănaşca ce ne lasă la vale, până pe o uliţă a satului. Luând-o spre dreapta, ajungem, după câteva momente, la biserica parohiei catolice din Ferăstrău.

Piatra de temelie i-a fost pusă 1948, la iniţiativa Monseniorului Petru Pleşca, episcop al Diecezei de Iaşi (1951-1977), paroh la începutul carierei sale (1934-1942, 1946-1951) în satul Grozeşti(Oituz). Lucrările au fost întrerupte şi reluate abia după doi ani, în 1950, sfinţirea bisericii având loc la 7 octombrie 1951. Pe parcurs,  au fost făcute lucrări interioare şi exterioare de renovare; printre altele, schimbarea acoperişului de draniţă cu unul de tablă (1970) şi refacerea picturii. Biserica cu hramul ”Sfânta Tereza a Pruncului Isus” este în slujba celor 155 de familii romano-catolice din Ferăstru, cu 406 credincioşi (vezi: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20111019 ). Mai notăm că episcopul Petru Pleşca, tot pe vremea cât a fost paroh la Grozeşti, a finalizat construcţia bisericii romano-catolice cu hramul ”Sfânta Treime” din Oituz care a fost sfinţită în anul 1942. De altfel, a şi fost înmormântat la Oituz (vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Ple%C8%99ca).

De la biserică, uliţa pe care am venit mai continuă câteva zeci de metri, ajungând la podul metalic de peste pârâul Leşunţ de unde am început drumeţia.

Pentru a vedea imagini de pe traseu, executaţi click aici !

Pentru a parcurge şi alte trasee din Munceii Oituzului/Munţii Vrancei, executaţi click aici !

2 Comments

  1. Bună ziua , cum pot ajunge din Onești cu o mașină sau cu bicicleta la fabrica de sticlă unde s-au dat lupte în primul razboi mondial (1917)

    • Fabrica de Sticlă despre care vorbești nu mai există demult. Locul se numește acum La Sticlărie și se află pe valea Curiței la 12 km de la intersecția Cașin-Curița, un drum care se parcurge ușor și cu bicicleta și cu mașina. Pe dreapta văii este Măgura Cașinului, iar pe stânga Dl. Arșiței. Mai departe, spre izvoarele Curiței, locul se numește La Chioșuri.

Leave a Reply to Marelena & Radu Puscarciuc Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps