Din Ghelința, pe plaiuri vrâncene

Pentru  a citi descrierea traseului, executaţi click aici ! (în construcție)
Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

14 septembrie 2014
Circuitul Ghelinței Mici

 

 

 

 

 

 

 

 

Ghelința:
Deși atestată documentar cu acest nume, din anul 1567, descoperiri arheologice de factură daco-romană de pe teritoriul comunei îi certifică o vechime mult anterioară.
În documentele austro-ungare, despre Ghelinta se vorbește ca despre un sat locuit de grăniceri secui și de români.
Dincolo de ocupațiile tradiționale legate îndeosebi de exploatarea și prelucrarea lemnului, din ultimele două decenii ale secolului trecut a început exploatarea unor zăcăminte de petrol, activitate ce continuă și azi, dar mult mai temperat !
Obiective:
– Complexul de monumente închinate eroilor din Revoluția de la 1848 și din cele două războaie mondiale;
– Bustul lui Iancsó Benedek;
– Bustul lui Bodor György;
– Biserica romano-catolică;
– Biserica greco-catolică;
– Biserica romano-catolică fortificată.

 

Complexul de monumente închinate eroilor Revoluției de la 1848 și celor căzuți în cele două războaie mondiale, aflându-se la o intersecție largă a drumului asfaltat ce traversează localitatea, este reperat cu ușurință.
A fost construit în 1998 la inițiativa unei asociații culturale din Ghelința.
În imediata apropiere, se remarcă, prin estetica nouă, specifică deja spațiului secuiesc, dar și prin aspectul îngrijit, o troiță catolică.

 

 

 

În spatele monumentelor eroilor se află Centrul Cultural Bodor György, sediul asociației culturale cu același nume. Pe lângă bustul patronului spiritual, realizat în 2004 de sculptorul Petrovits Imre, în curtea centrului se mai află două opere cu semnificații … locale !
[Bodor György (1904-1976) a fost jurist, istoric, om politic, scriitor popular; deși nu e născut în Ghelința, a copilărit și este înmormântat aici.]

 

Vizavi de centrul cultural este școala gimnazială ce poartă numele lui Iancsó Benedek (1854-1930), fiu al satului, publicist și istoric, membru corespondent al Academiei de Științe din Ungaria; un bust al acestuia a fost instalat în curtea școlii.

[Alte două personalități locale sunt Nagy Erzsébet (1938-1993), educatoare și învățătoare, coautoarea unui manual pentru educatoare, și Márton László (n.1940),  inginer mecanic, dr., autor de studii și coautor al unei lucrări de popularizare a științei.]

 

 

De la intersecția descrisă anterior se vede turla bisericii parohiale romano-catolice, construită între 1898 și 1903.
În curtea bisericii se află statuile preoților, considerați martiri anticomuniști, Márton Áron (1896-1980), episcop, și Fekete János (1885-1952), paroh în Ghelința.

 

 

 

În fața bisericii se poate vedea bustul Sf. Imre (Emeric). A fost fiul primului rege al Ungariei, Ștefan I (997-1031); n-a apucat să domnească căci a fost ucis de un mistreț la o vânătoare. Murind în același an cu tatăl său, a și fost caconizat odată cu acesta, în 1083, în timpul regenței Sf. László/Ladislau I, care i-a și promovat apoi cultul public; de pildă ar fi înființat o primă mânăstire sub patronajul Sf. Imre în pădurea Igfon de lângă la Sântimreul actual (BH) unde, zice-se, acesta ar fi murit (numele localității bihorene – ca și cel al Sântimbrului din Alba sau din Harghita –  chiar provine de la cel al sfântului; despre mânăstire nu se mai știe nimic. Această politică … expansionistă privind cultul unor personalități e una continuă și … prezentă, chiar Sf. Imre fiind un exemplu: se consideră astfel, că însăși America venerează numele sfântului prin cel al său, considerându-se că prenumele Americo/Amerigo al italianului Vespucci ar proveni de la cel al sfântului; puțin probabil, căci italienii îi traduc numele în Emerico (chiar dacă portughezii îi zic Américo).

Despre existența unei biserici ortodoxe în Ghelința nu există decât deducții indirecte, numărul mare de credincioși greco-catolici din Ghelința, pomenit în anul 1750, presupune existența unui număr relativ la fel de mare de ortodocși de dinainte de uniație, care trebuie să fi avut biserică. De cea greco-catolică se vorbește din anul 1729. Clădirea actuală, din lemn, datează din 1880, ultimele raparații făcându-se prin anii 1970-1980. Din anul 2000 este sub jursdicția Bisericii Ortodoxe (iar după data vizitei noastre, e prinsă pe lista obiectivelor jocului geotrekking).

Dar renumele – cultural și turistic – al Ghelinței este, îndeosebi, susținut de prezența bisericii romano-catolice fortificate, construită în sec. XIII (1245). Mai mult decât vechimea ei, pictura pereților, din 1330, a tavanului casetat, realizată în 1628, și cea a altarului din 1728 au determinat înscrierea sa pe lista UNESCO a monumentelor de cultură ale umanității. [Click aici pentru imagini !]
Pe unul dintre pereți este pictată legenda Sf. László – o puteți vedea aici –
(despre care am mai vorbit pe http://www.muntesiflori.ro/frumoasa-paganilor/).  Acesta este motivul pentru care, lângă intrarea în biserică, se află bustul sfântului.
[În incinta mânăstirii a fost amennajat un geoascunziș !]

[Menționăm că mare parte dintre informațiile prezentate provin de pe wikipedia.org, gelence.org și crestinortodox.ro.]

Înainte de a părăsi Ghelința pentru a intra în traseul montan, adăugăm la impresiile legate  de cele prezentate  surpriza descoperirii, vizavi de incinta bisericii fortificate, a unei toalete publice de o curățenie impecabilă (fără pază, deschisă la ora 8 a.m.)

 

De la biserica fortificată până la confluența Ghelințelor drumul petrolier este când asfaltat, când betonat; pe Ghelința Mică suie un drum forestier în stare relativ bună.

 

 

 

Lăsăm mașinile la … umbră, traversăm drumul …

 

 

 

… și intrăm (cam abrupt) …

 

 

 

 

 

 

… în traseu !

 

 

 

 

 

Pe parcurs … panta se mai relaxează, ca și … atmosfera, … încălzită de razele soarelui …

 

 

 

… și de zâmbetele ultimelor flori de toamnă !

 

 

 

 

Străbatem o vastă tăietură, cutreierată de o ursoaică și puiul ei, cu care ne-am dat binețe, …

 

 

… motiv pentru care mai privim și în … urmă !

 

 

Trecem într-o nouă poiană rămasă de pe urma unei tăieri rase, cu vegetația… cât casa, de nu se vede nici … ursu’ !
Din ea …

 

 

… urcăm pe culmea interfluviului ce desparte valea Ghelinței Mici de cea a Orbaiului Mare, …

 

 

 

 

 

… aflată în stăpânirea altei ursoaice, căreia i-am cam speriat puiul !

 

 

 

 

 

 

În gup ceva mai … compact, …

 

 

 

 

 

… coborâm, pe un coctail de drumuri peteroliere și forestiere, …

 

 

 

 

… într-o șa joasă, cea mai joasă, de pe cumpăna de ape dintre Ghelința Mică și Orbaiul Mare !

 

 

 

 

Din șa țintim, deocamdată cu privirea, Curmătura, unde vom atinge culmea principală a Munților Vrancei. Marcajul turistic nu a mai fost însă de mult împrospătat; de pe Muntele Mușat până în Pasul Oituz  rar mai poate fi văzut vreun semn !
[Puteți vedea fotoreportajul unei drumeții venind de la Ojdula pe Muntele Bariț, trecând prin Curmătura peste Muntele Înzăpezitul Mare cu revenire în Ojdula, pe http://www.muntesiflori.ro/orbaiu-mare/]

 

Treaptă, după treaptă, reurcăm … ce-am coborât …

 

 

… și intrăm în marea poiană de sub Curmătură !

 

 

 

Priveliștea e, și ea, … măreață !

 

 

 

Până în Curmătură mai avem de urcat !

 

 

 

 

În treacăt, furăm cu coada ochiului o … fotoamintire din poiana rămasă în urmă; …

 

 

 

 

… luăm act că … defilăm pe lângă izvorul Oituzului, cel mai depărtat de confluența cu Trotușul, …

 

 

 

… continuând urcușul …

 

 

 

… spre Muntele Mușat !

 

 

 

Ocolim de-a coasta obârșiile Ghelinței Mici, …

 

 

 

… dar și Vârful Mușat, …
[Banda roșie încă lipsește fizic, crucea roșie este un marcaj nou, inexistent pe hărțile aflate în uz ale Munților Vrancei !]

 

 

 

 

… și ieșim la gol !

 

 

Suntem pe culmea sudică
a Muntelui Mușat.
Apar, rar, primele benzi roșii …

 

 

 

 

… și vreo doi stâlpi (de lemn) cu cruci roșii!

 

 

 

 

 

 

O șa joasă …

 

 

 

 

… ne desparte …

 

 

 

… de Poiana Hartanu.

 

 

Informațiile pe care le găsim pe plăcile (de plastic) prinse de stâlpul (de lemn) plantat în marginea poienii sunt cel puțin … fanteziste, dacă nu chiar … dăunătoare:
– “Banda roșie” (aproape inexistentă ca marcaj fizic) nu duce la Vârful și Șaua Mușat, ci, cum am precizat pe două fotografii anterioare, de sub Vf. Mușat cotește spre Curmătura, de unde, peste Înzăpezitul Mare coboară la DN 2D, de aici îndreptându-se către Pasul Oituz;
[Aceeași eroare, de a … conduce banda roșie în Pasul Mușat o face și Florin Roman în ghidul Munții Vrancei, nr. 47 din colecția “Munții noștri”, Editura Sport-Turism, București, 1989; același autor însă, “desenează” corect traseul pe harta Munții Vrancei, Editura Abeona, București, 1992.]
– “Crucea roșie” pe care am întâlnit-o sub Vf. Mușat, cea care, probabil, suie pe Vf. Mușat și coboară apoi La DN 2D în Șaua Mușat, nici măcar nu este consemnată (de altfel, venind spre Poiana Hartanu, am remarcat și dispariția semnelor în cauză);
– Timpii precizați pentru atingerea Vârfului și a Șeii Mușat sunt mult exagerați; într-o zi de vară se ajunge într-o oră și jumătate pe vârf și în două ore în șa.

Pe drumul trasat de-a coasta prin Poiena Hartanu, între retrospectivă și perspectivă !

 

 

Perspectiva … imediată, …

 

 

 

… deja … retrospectivă !

 

 

 

Urcușul pe Stogu Mic e doar o glumă, …

 

 

 

 

… căci ne salvează un … brav drum de costișă ce-l ocolește …

 

 

… pe pantele sale estice !

 

 

 

De urcat, mai urcăm totuși, …

 

 

 

… printr-un peisaj … dezolant, …

 

 

 

… pe Stogu Mare, …

 

 

 

… la care … renunțăm (implicit și la marcajul “bandă roșie”) …

 

 

 

 

… și coborâm pieziș,  pe un drum … local, spre un picior al Stogului Mare.

 

 

 

 

Până la el, ocolim, în ușoară coborâre, un vârf local, …

 

 

 

… dincolo de care suntem predați unei adevărate … autostrăzi … forestiere !

 

 

 

 

O părăsim însă, pentru a scurtcircuita vreo 2,5 km de serpentine, …

 

 

 

… și coborâm, de-a dreptul, pe un drum de tractor cam înțelenit, …

 

 

 

 

… într- șa largă, …

 

 

… cu belvederi ce ne ademenesc la popas. Dar aici sunt momite și alte … persoane; …

 

 

… una, chiar fiind prin preajmă (cu puiul de … rigoare), ne-a scurtat popasul și ne-a … lungit pașii !

 

 

 

Așa că, destul de repede, …

 

 

 

… trecem muntele !

 

 

 

 

Dincoace, ne așteaptă Cetatea Mare !

 

 

 

 

 

 

Urcăm spre vârf, …

 

 

 

 

… căruia îi ocolim creștetul, coborând …

 

 

 

 

 

… pe o muchie a versantului opus (vestic).

 

 

 

 

 

Din șaua în care ajungem ne lăsăm …

 

 

 

 

… în valea Ghelinței Mici !