Din Ghelința, pe plaiuri vrâncene

Pentru  a citi descrierea traseului, executaţi click aici ! (în construcție)
Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

foto: Google Maps

foto: Google Maps

14 septembrie 2014
Circuitul Ghelinței Mici

 

 

 

 

 

 

 

 

foto: Google Earth

foto: Google Earth

Ghelința:
Deși atestată documentar cu acest nume, din anul 1567, descoperiri arheologice de factură daco-romană de pe teritoriul comunei îi certifică o vechime mult anterioară.
În documentele austro-ungare, despre Ghelinta se vorbește ca despre un sat locuit de grăniceri secui și de români.
Dincolo de ocupațiile tradiționale legate îndeosebi de exploatarea și prelucrarea lemnului, din ultimele două decenii ale secolului trecut a început exploatarea unor zăcăminte de petrol, activitate ce continuă și azi, dar mult mai temperat !
Obiective:
Complexul de monumente închinate eroilor din Revoluția de la 1848 și din cele două războaie mondiale;
– Bustul lui Iancsó Benedek;
– Bustul lui Bodor György;
– Biserica romano-catolică;
– Biserica greco-catolică;
– Biserica romano-catolică fortificată.

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

Complexul de monumente închinate eroilor Revoluției de la 1848 și celor căzuți în cele două războaie mondiale, aflându-se la o intersecție largă a drumului asfaltat ce traversează localitatea, este reperat cu ușurință.
A fost construit în 1998 la inițiativa unei asociații culturale din Ghelința.
În imediata apropiere, se remarcă, prin estetica nouă, specifică deja spațiului secuiesc, dar și prin aspectul îngrijit, o troiță catolică.

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

În spatele monumentelor eroilor se află Centrul Cultural Bodor György, sediul asociației culturale cu același nume. Pe lângă bustul patronului spiritual, realizat în 2004 de sculptorul Petrovits Imre, în curtea centrului se mai află două opere cu semnificații … locale !
[Bodor György (1904-1976) a fost jurist, istoric, om politic, scriitor popular; deși nu e născut în Ghelința, a copilărit și este înmormântat aici.]

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

Vizavi de centrul cultural este școala gimnazială ce poartă numele lui Iancsó Benedek (1854-1930), fiu al satului, publicist și istoric, membru corespondent al Academiei de Științe din Ungaria; un bust al acestuia a fost instalat în curtea școlii.

[Alte două personalități locale sunt Nagy Erzsébet (1938-1993), educatoare și învățătoare, coautoarea unui manual pentru educatoare, și Márton László (n.1940),  inginer mecanic, dr., autor de studii și coautor al unei lucrări de popularizare a științei.]

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

De la intersecția descrisă anterior se vede turla bisericii parohiale romano-catolice, construită între 1898 și 1903.
În curtea bisericii se află statuile preoților, considerați martiri anticomuniști, Márton Áron (1896-1980), episcop, și Fekete János (1885-1952), paroh în Ghelința.

 

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

În fața bisericii se poate vedea bustul Sf. Imre (Emeric). A fost fiul primului rege al Ungariei, Ștefan I (997-1031); n-a apucat să domnească căci a fost ucis de un mistreț la o vânătoare. Murind în același an cu tatăl său, a și fost caconizat odată cu acesta, în 1083, în timpul regenței Sf. László/Ladislau I, care i-a și promovat apoi cultul public; de pildă ar fi înființat o primă mânăstire sub patronajul Sf. Imre în pădurea Igfon de lângă la Sântimreul actual (BH) unde, zice-se, acesta ar fi murit (numele localității bihorene – ca și cel al Sântimbrului din Alba sau din Harghita –  chiar provine de la cel al sfântului; despre mânăstire nu se mai știe nimic. Această politică … expansionistă privind cultul unor personalități e una continuă și … prezentă, chiar Sf. Imre fiind un exemplu: se consideră astfel, că însăși America venerează numele sfântului prin cel al său, considerându-se că prenumele Americo/Amerigo al italianului Vespucci ar proveni de la cel al sfântului; puțin probabil, căci italienii îi traduc numele în Emerico (chiar dacă portughezii îi zic Américo).

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Despre existența unei biserici ortodoxe în Ghelința nu există decât deducții indirecte, numărul mare de credincioși greco-catolici din Ghelința, pomenit în anul 1750, presupune existența unui număr relativ la fel de mare de ortodocși de dinainte de uniație, care trebuie să fi avut biserică. De cea greco-catolică se vorbește din anul 1729. Clădirea actuală, din lemn, datează din 1880, ultimele raparații făcându-se prin anii 1970-1980. Din anul 2000 este sub jursdicția Bisericii Ortodoxe (iar după data vizitei noastre, e prinsă pe lista obiectivelor jocului geotrekking).

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Dar renumele – cultural și turistic – al Ghelinței este, îndeosebi, susținut de prezența bisericii romano-catolice fortificate, construită în sec. XIII (1245). Mai mult decât vechimea ei, pictura pereților, din 1330, a tavanului casetat, realizată în 1628, și cea a altarului din 1728 au determinat înscrierea sa pe lista UNESCO a monumentelor de cultură ale umanității. [Click aici pentru imagini !]
Pe unul dintre pereți este pictată legenda Sf. László – o puteți vedea aici
(despre care am mai vorbit pe http://www.muntesiflori.ro/frumoasa-paganilor/).  Acesta este motivul pentru care, lângă intrarea în biserică, se află bustul sfântului.
[În incinta mânăstirii a fost amennajat un geoascunziș !]

[Menționăm că mare parte dintre informațiile prezentate provin de pe wikipedia.org, gelence.org și crestinortodox.ro.]

Înainte de a părăsi Ghelința pentru a intra în traseul montan, adăugăm la impresiile legate  de cele prezentate  surpriza descoperirii, vizavi de incinta bisericii fortificate, a unei toalete publice de o curățenie impecabilă (fără pază, deschisă la ora 8 a.m.)

foto: Google Earth

foto: Google Earth

 

De la biserica fortificată până la confluența Ghelințelor drumul petrolier este când asfaltat, când betonat; pe Ghelința Mică suie un drum forestier în stare relativ bună.

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

Lăsăm mașinile la … umbră, traversăm drumul …

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

… și intrăm (cam abrupt) …

 

 

 

harta: Google Maps

harta: Google Maps

 

 

 

… în traseu !

 

 

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

Pe parcurs … panta se mai relaxează, ca și … atmosfera, … încălzită de razele soarelui …

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

 

 

… și de zâmbetele ultimelor flori de toamnă !

 

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

Străbatem o vastă tăietură, cutreierată de o ursoaică și puiul ei, cu care ne-am dat binețe, …

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

 

… motiv pentru care mai privim și în … urmă !

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Trecem într-o nouă poiană rămasă de pe urma unei tăieri rase, cu vegetația… cât casa, de nu se vede nici … ursu’ !
Din ea …

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

… urcăm pe culmea interfluviului ce desparte valea Ghelinței Mici de cea a Orbaiului Mare, …

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

 

 

… aflată în stăpânirea altei ursoaice, căreia i-am cam speriat puiul !

 

 

 

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

În gup ceva mai … compact, …

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

 

… coborâm, pe un coctail de drumuri peteroliere și forestiere, …

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

… într-o șa joasă, cea mai joasă, de pe cumpăna de ape dintre Ghelința Mică și Orbaiul Mare !

 

 

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Din șa țintim, deocamdată cu privirea, Curmătura, unde vom atinge culmea principală a Munților Vrancei. Marcajul turistic nu a mai fost însă de mult împrospătat; de pe Muntele Mușat până în Pasul Oituz  rar mai poate fi văzut vreun semn !
[Puteți vedea fotoreportajul unei drumeții venind de la Ojdula pe Muntele Bariț, trecând prin Curmătura peste Muntele Înzăpezitul Mare cu revenire în Ojdula, pe http://www.muntesiflori.ro/orbaiu-mare/]

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

Treaptă, după treaptă, reurcăm … ce-am coborât …

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

 

… și intrăm în marea poiană de sub Curmătură !

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

Priveliștea e, și ea, … măreață !

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

Până în Curmătură mai avem de urcat !

 

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

 

 

În treacăt, furăm cu coada ochiului o … fotoamintire din poiana rămasă în urmă; …

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

 

… luăm act că … defilăm pe lângă izvorul Oituzului, cel mai depărtat de confluența cu Trotușul, …

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

… continuând urcușul …

 

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

 

… spre Muntele Mușat !

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

Ocolim de-a coasta obârșiile Ghelinței Mici, …

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

 

 

… dar și Vârful Mușat, …
[Banda roșie încă lipsește fizic, crucea roșie este un marcaj nou, inexistent pe hărțile aflate în uz ale Munților Vrancei !]

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

… și ieșim la gol !

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Suntem pe culmea sudică
a Muntelui Mușat.
Apar, rar, primele benzi roșii …

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

 

… și vreo doi stâlpi (de lemn) cu cruci roșii!

 

 

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

O șa joasă …

 

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

… ne desparte …

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

… de Poiana Hartanu.

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Informațiile pe care le găsim pe plăcile (de plastic) prinse de stâlpul (de lemn) plantat în marginea poienii sunt cel puțin … fanteziste, dacă nu chiar … dăunătoare:
– “Banda roșie” (aproape inexistentă ca marcaj fizic) nu duce la Vârful și Șaua Mușat, ci, cum am precizat pe două fotografii anterioare, de sub Vf. Mușat cotește spre Curmătura, de unde, peste Înzăpezitul Mare coboară la DN 2D, de aici îndreptându-se către Pasul Oituz;
[Aceeași eroare, de a … conduce banda roșie în Pasul Mușat o face și Florin Roman în ghidul Munții Vrancei, nr. 47 din colecția “Munții noștri”, Editura Sport-Turism, București, 1989; același autor însă, “desenează” corect traseul pe harta Munții Vrancei, Editura Abeona, București, 1992.]
– “Crucea roșie” pe care am întâlnit-o sub Vf. Mușat, cea care, probabil, suie pe Vf. Mușat și coboară apoi La DN 2D în Șaua Mușat, nici măcar nu este consemnată (de altfel, venind spre Poiana Hartanu, am remarcat și dispariția semnelor în cauză);
– Timpii precizați pentru atingerea Vârfului și a Șeii Mușat sunt mult exagerați; într-o zi de vară se ajunge într-o oră și jumătate pe vârf și în două ore în șa.

foto: Radu Pușcarciuc

Pe drumul trasat de-a coasta prin Poiena Hartanu, între retrospectivă și perspectivă !

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

Perspectiva … imediată, …

 

foto: Marelena Pușcarciuc

 

 

… deja … retrospectivă !

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

Urcușul pe Stogu Mic e doar o glumă, …

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

… căci ne salvează un … brav drum de costișă ce-l ocolește …

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

… pe pantele sale estice !

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

De urcat, mai urcăm totuși, …

 

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

 

… printr-un peisaj … dezolant, …

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

… pe Stogu Mare, …

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

… la care … renunțăm (implicit și la marcajul “bandă roșie”) …

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

… și coborâm pieziș,  pe un drum … local, spre un picior al Stogului Mare.

 

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

Până la el, ocolim, în ușoară coborâre, un vârf local, …

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

… dincolo de care suntem predați unei adevărate … autostrăzi … forestiere !

 

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

 

 

O părăsim însă, pentru a scurtcircuita vreo 2,5 km de serpentine, …

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

… și coborâm, de-a dreptul, pe un drum de tractor cam înțelenit, …

 

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

… într- șa largă, …

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

… cu belvederi ce ne ademenesc la popas. Dar aici sunt momite și alte … persoane; …

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

… una, chiar fiind prin preajmă (cu puiul de … rigoare), ne-a scurtat popasul și ne-a … lungit pașii !

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

Așa că, destul de repede, …

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

… trecem muntele !

 

foto: Marelena Pușcarciuc

foto: Marelena Pușcarciuc

 

 

 

Dincoace, ne așteaptă Cetatea Mare !

 

 

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

Urcăm spre vârf, …

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

… căruia îi ocolim creștetul, coborând …

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

 

… pe o muchie a versantului opus (vestic).

 

 

 

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

 

 

Din șaua în care ajungem ne lăsăm …

 

 

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

 

 

… în valea Ghelinței Mici !

7 Comments

  1. Buna ziua,

    Se da cazul ipotetic al unor turisti ce vor sa ajunga de la intersectia drumului DN2D cu creasta principala a Mtilor Vrancei inspre S si un prim popas nocturn pe Vf Lacauti. Care sunt traseele ce-i duc pe creasta? Cruce Rosie din sosea (saua Musat?) pana dupa Vf Musat, moment in care se vor alipi marcajului banda rosie ce-i va conduce mai departe?

    Puteti estima o durata in h al unui traseu ce are aceste doua extremitati, DN2D – vf Lacauti?

    Multumesc anticipat,
    Andrei

    • V-ați dat singur, în mare parte, răspunsul corect la întrebare. Doar că se poate pleca și din Șaua Ojdula urmând marcajul bandă roșie (nu știu dacă s-a refăcut, dar nu cred). Crucea roșie e mai recentă. Banda roșie e refăcută cel puțin pe sectorul Vf. Lujerului (intersecția spre Zârna)-Lăcăuți, dar poate fi urmărită ușor și după Vf. Mușat. Aș zice că traseul durează 10-12 ore pe ambele variante; poate pe cea din Pasul Ojdula se face cu vreo oră mai mult !

      • Va multumesc!

        Inca o intrebare, care credeti ca e explicatia itinerarului benzii rosii, s-a dorit creearea unei legaturi intre Vrancei si restul Carpatilor iar singurul element conector intre Vrancei si Nemira a fost identificat in Bretcu-Oituz?

        In acest caz, cum de banda rosie, traseu de creasta, are un capat abrupt la Nereju, pe culmea Laposu, departe de “creasta principala” a intregului lant carpatin? Are dublu rol, de creasta a mtilor Vrancei dar si partial, de tronson din intreaga creasta carpatina?

        • În anii 1970-1980 a fost repusă problema marcajelor în Carpați, după ce s-a constatat degradarea celor existente, realizate de cluburile de turism sau inexistența marcajelor în munții mai puțin circulați. Promotorul acțiunii a fost Nicolae/Nae Popescu – autor a numeroase ghiduri/monografii montane. A fost implicată Organizația Pionierilor inițiindu-se programul Asaltul Carpaților. Principalii marcatori au fost, vreo 20 de ani, elevii. La început acțiunea a fost pur și simplu heirupistă: s-a marcat mult și haotic, până când Nae Popescu a pus piciorul în prag și a încercat să normalizaze situația, inclusiv printr-un act normativ, o hotărâre de guvern. Aceasta prevede printre altele și care sunt tipurile de marcaje (semne, culori) și semnificația lor:
          – banda roșie este rezervată exclusiv crestei (principale, morfologice) a Carpaților. Numai că, la data respectivă deja se realizaseră trasee marcate cu bandă roșie și în afara crestei principale a Carpaților (un exemplu bun este chiar marcajul din Vrancea, cel despre care ați întrebat, care suie din satul Coza, pe Coza, continuă pe Pietrosu și Zboina Frumoasă și sfârșește la Nereju). S-a hotărât să fie lăsate așa având în vedere că apăruseră deja a fi consemnate pe hărți și în ghidurile turistice. Cea mai flagrantă încălcare a principiului “banda roșie = creasta morfologică a Carpaților” se petrece la curbură; a se vedea comentariul nostru de aici: http://www.muntesiflori.ro/traseele-noastre-intorsurii/
          – banda albastră și banda galbenă sunt rezervate culmilor secundare care traversează masive muntoase importante; cum este Creasta Nemirei, marcată cu bandă albastră, sau cum ar fi trebuit să fie creasta vrânceană pomenită anterior, sau cum ar fi trebuit să fie Creasta Pietrei Craiului (marcată cu punct roșu cu mult înainte de a fi pusă problema semnificației marcajelor). Și în cazul acestor două semne semnificația lor nu e respectată decât sporadic pe teren și, una din cauze, este aceeași cu cea precizată în cazul benzii roșii.
          – crucile sunt folosite pentru a marca traseele de intrare în traseele de creastă; ca poteca marcată, corect, cu cruce albastră, din Slănic până pe creasta Nemirei. În acest sens, traseul de pe Mușat ar fi trebuit marcat nu cu cruce roșie ci cu bandă (albastră sau galbenă) până în Zboina Neagră (și, eventual, mai departe până la trecerea în subcarpați).
          – triunghiurile sunt destinate traseelor de legătură între orice alte trasee; cum e, corect, marcat cu triunghi albastru, traseul din Poiana Șindrilița la Vf. Lăcăuți.
          – punctele trebuie folosite doar pentru circuite (nu neapărat strict cu intrarea/ieșirea în același loc, dar … pe aproape). De ex. e bine gândit marcajul punct albastru din Munții Vrancei, care pleacă din Covasna, ajunge pe Lăcăuți, trece peste Zârna și se termină în Zăbala.
          Astăzi, situația marcajelor este reglementată de o hotărâre de guvern care o copie pe cea de dinainte de Revoluție (și nu face rău) dar aplicarea ei nu este urmărită de nimeni; marcajele se fac alan-dala de asociații, cluburi, filiale Salvamont, cam după ureche și, chiar dacă sunt omologate de Ministerul Turismului, cine știe ce habarn-am-ist își pune semnătura.
          Astfel, v-am dat, cred, răspunsul la cele două întrebări ale dv.

          • Dap, pe deplin chiar! Un raspuns ce-ar merita vazut de multi oameni ai muntelui.

            Drumuri bune s-avem!

  2. Muntii Vrancei au renumele de cei mai salbatici si dificili din tzara (chiar decat masivele de 2500 de metri, dar foarte circulate si popularizate)
    Mie unul, mi se par de-a dreptul intimidanti.

    Probabil dac-as fi umblat pe-acolo, in niste ani buni de zile, s-ar mai fi ridicat valul misterului. Si sa constat ca n-a fost decat un mit nejustificat(?) datorat putinelor informatii existente despre acest masiv(?).

    • Impresia dv. este și a noastră. Suprafața imensă, morfologia complicată descurajează/”intimidează” abordarea lor altfel decât superficial (cum a făcut-o inclusiv autorul singurului ghid destinat lor). Fiind atât de aproape de noi, ne-am propus, firește, să facem cunoștință cu ei. Deși îi cutreierăm de câțiva ani buni, n-am … ronțăit din ei decât ceva de prin extremități; și avem încă senzația că n-am … gustat decât firmituri !
      Apropo de spulberarea mitului privind renumele de “cei mai sălbatici și dificili” munți, probabil că, din contră, cu cât umbli mai mult pe nenumăratele și lungile lor culmi și văi, constați că nu e vorba despre nici un mit, că așa sunt, de fapt !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.