Incursiune floristico-ecumenică pe dealurile Cucutenilor din Subcarpații Prahovei
Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !
Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !
O drumeție anterioară în zona menționată în titlu (click aici pentru aces la fotoreportaj) ne-a atras atenția asupra diversității ei floristice, îndeosebi prin multele specii de orhidee pe care le-am întâlnit într-o simplă plimbare. Mai mult de atât, ulterior, două surse … independente ne-au atras atenția asupra faptului că în zonă creșsc și orhidee din genul Ophris (celebrele orhidee-albină); doar și atât a fost suficient să ne mobilizeze pentru a reveni în zonă ! Dar, ca și la prima miniexpediție, am înscris interesul floristic în cercul mai larg al celui pur turistic, așa că am adăugat plimbării de pe dealurile Cucutenilor – prin pajiștile cărora ni s-a spus că ar crește orhidee-albină – o minidrumeție la două obiective care ne atrăseseră deja atenția: Complexul Ecumenic de la Vulcana-Băi și Schitul Bunea ! Demersul nostru, în ambele situații, ne-a fost facilitat de existența, la Cucuteni, a unui glamping – Funky Treeb – cu o ofertă excelentă privind cazarea (condiții și preț); ceea ce ne-a permis adaosuri de substanță: un traseu în Munții Leaota (aici, fotoreportajul) și unul în Munții Bucegi (o schiță a traseului, aici) ! Concret, acum:
Traseul zilei 1 (17 mai 2024): CUCUTENI (1 km dincolo de biserică) – Prin (foste) livezi de pruni și fânețe – Pasul Predeal – Plaiul Cucutenilor – Valea Predealului – Malu Roșu – Șaua Mânăstirea – CUCUTENI
Aspecte tehnice:
– Lungime: cca 8 km;
– Denivelare pozitivă absolută: cca 400 m;
– Durată: 7 h (cu popasuri).
Imagini:
Vatra satului Cucuteni este aproape ascunsă în fundul amfiteatrului format de pâraiele de obârșie ale Vulcăniței. Pe interfluviile acestora se răsfățau altădată bogate livezi de pruni despărțite de fânețe largi sau de pâlcuri de pădure. Acest puzzle dăinuie, doar că cele mai multe dintre livezi sunt părăsite, fânețele necosite de ani, păduricile sălbăticite ! Așa că parcurgerea unui traseu care să treacă din livadă în livadă, din livadă în fâneață, dintr-o fâneață în alta, inevitabil uneori prin câte o pădurice, a fost cam totuna cu descâlcirea unui labirint !
Dar o constantă a peripluului nostru, destul de alandala, a fost că prin pajiști, …
… ca și prin livezi, abundau orhideele; cu deosebire și … insistent …
… specia Orchis militaris !
Alte specii erau reprezentate doar de indivizi singulari și cam discreți !
Bineînțeles, vedeta zilei a fost albinuța: Ophrys scolopax subsp. cornuta !
Desigur că am luat în seamă și celelalte specii de flori întâlnite în cale:
…
…
…, …
… inclusiv cele de prin grădini, precum irișii …
… sau căldărușele (Aquilegia vulgaris) !
Finalul drumeției a fost pe măsura rezultatelor ei: în…cântător !
Traseul zilei 2 (18 mai 2024): a) VULCANA-BĂI – Complexul Ecumenic
b) Gura Vârlanului – Plaiul Râpii – M-rea Bunea – Plaiul Mânăstirii – Plaiul Vârlanului – Gura Vârlanului
Aspecte tehnice:
L = cca 5 km;
Habs = cca 250 m;
Durata = cca 4 h 30 min (cu popasuri).
Fotoreportaj:
… cât și moscheea stau să se dărâme !
Spre Mânăstirea Bunea plecăm de pe valea Vârlanului – pe care suie, spre mânăstire, până la un punct, apoi pe Plaiul Mânăstirii, și un foarte bun și pitoresc drum asfaltat ! Noi vom urma un traseu per pedes a cărui primă parte, cea de urcuș, se desfășoară pe Plaiul Râpii, …
… prin pădure, în care ne și pregătim să intrăm !
După un scurt urcuș, ceva mai povârnit, panta se calmează …
… !
Apar și ceva mai multe flori …
…
… !
Nu scăpăm de o treaptă altitudinală simțitor mai abruptă, cu toată încercarea noastră de a-i da ocol, căutând o trasă mai … umană …
Urmează îndată o a doua treaptă, care ar putea fi evitată mergând pe un drum de tractor ce pleacă spre stânga și care ajunge, după un parcurs nu foarte scurt, pe culmea terminală a Plaiului Râpii.
Hotărâm să ajungem direct sus; și facem foarte bine, căci descoperim imediat o potecă clară …
… ce suie pieziș spre plai !
Un drum zdravăn este așternut pe el, evitând … accidentele altitudinale ale culmii !
De pe marginea drumului, ne atrag atenția câteva flori mai … ochioase !
Ajungem repede la poarta Mânăstirii Bunea, …
… dincolo de care o alee traversează o … peluză naturală (sic – !) …
… presărată cu flori de … sezon …
… !
Aleea, după ce trece pe lângă o troiță alegorică …
… ajunge, inevitabil, …
… în curtea bisericilor, cea nouă, construită după 1998, …
… și cea veche, din 1654, ctitorită în vremea lui Matei Basarab de vistiernicul Bunea Grădișteanu, …
… așa cum aflăm din pisania de deasupra ușii (manastirea-bunea) !
La mânăstire florile con…viețuiesc !
De la mânăstire coborâm pe drumul betonat, impresionant ca realizare tehnică, dar solicitant la urcare din cauza pantelor accentuate și strânse.
Așa că locurile de popas amenajate în vreo două locuri sunt binevenite !
La al treilea loc de popas pe care îl întâlnim, mult mai elaborat decât anterioarele, …
… părăsim drumul betonat pentru unul forestier ce ține coama Plaiului Vârlanului, versantul stâng al pârâului omonim !
Defilăm pe plai doar vreo 10 minute până la prima intersecție din care coboară spre dreapta un drum de tractor …
… ce taie pieziș o regenerare instalată pe un parchet relativ recent; …
… din care ieșim după doar 5 minute …
… !
Mai avem de mers încă pe atâta până la mașină !
Opis 1: Speciile de orhidee găsite de noi pe dealurile Cucutenilor
Nr. crt. | Specia | Perioada înfloririi | Data găsirii |
1. | Anacamptis coriophora | V – VII | 4 iunie 2022, 17 mai 2024 |
2. | Cephalanthera damasonium | V – VI | 4 iunie 2022, 18 mai 2024 |
3. | Dactylorhiza incarnata | V – VI | 4 iunie 2022, 17 mai 2024 |
4. | Dactylorhiza maculata | V – VII | 4 iunie 2022 |
5. | Dactylorhiza saccifera | VI – VII | 4 iunie 2022, 17 mai 2024 |
6. | Neottia nidus-avis | V – VII | 4 iunie 2022 |
7. | Neottia ovata | V – VII | 4 iunie 2022, 17 mai 2024 |
8. | Ophrys scolopax subsp. cornuta | V – VI | 17 mai 2024 |
9. | Orchis militaris | V – VI | 4 iunie 2022, 17 mai 2024 |
10. | Platanthera clorantha | V – VII | 4 iunie 2022, 17, 18 mai 2024 |
Opis 2: Alte specii de flori găsite de noi pe dealurile Cucutenilor (în ordinea alfabetică a familiilor și a genurilor)
Nr. crt. | FAMILIA/Specia | Nr. crt. | Specia | |
ADOXACEAE | ||||
1. | Viburnum opulus | |||
ASTERACEAE | ||||
2. | Achillea millefolium | 3. | Hieracium transylvanicum | |
BERBERIDACEAE | ||||
4. | Berberis vulgaris | |||
CAMPANULACEAE | ||||
5. | Campanula persicifolia | |||
CARYOPHYLLACEAE | ||||
6. | Silene nutans | 7. | Viscaria vulgaris | |
CONVOLVULACEAE | ||||
8. | Calystegia sepium | |||
CORNACEAE | ||||
9. | Cornus sanguinea | |||
CYPERACEAE | ||||
10. | Carex flacca | |||
EQUISETACEAE | ||||
11. | Equisetum arvense | |||
EUPHORBIACEAE | ||||
12. | Euphorbia cyparissias | |||
FABACEAE | ||||
13. | Lathyrus hallersteinii | 14. | Lathyrus venetus | |
15. | Lotus corniculatus | 16. | Trifolium medium subsp. banaticum | |
IRIDACEAE | ||||
17. | Iris germnica (cultivar) | 18. | Iris pseudacorus | |
19. | Iris variegata (cultivar) | |||
LAMIACEAE | ||||
20. | Ajuga genevensis | 21. | Stachys germanica | |
PLANTAGINACEAE | ||||
22. | Digitalis grandiflora | 23. | Plantago lanceolata | |
24. | Plantago media | 25. | Veronica serpyllifolia | |
POACEAE | ||||
26. | Briza media | |||
PRIMULACEAE | ||||
27. | Lysimachia nummularia | |||
RANUNCULACEAE | ||||
28. | Aquilegia canadensis (cultivar) | 29. | Aquilegia vulgaris (cultivar) | |
30. | Ranunculus repens | |||
ROSACEAE | ||||
31. | Rosa canina | 32. | Rosa gallica | |
Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !