Munții Buzăului, regionare: diviziuni, subdiviziuni, limite

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Subliniem că demersul nostru nu este unul eminamente științific – nici nu ne-am permite, noi neavând calificarea necesară -, ci unul mai degrabă tehnic prin care încercăm să împăcăm diferite puncte de vedere științifice – cele mai consacrate – și să le adaptăm interesului de cunoaștere al turistului profan !

Sintagma “Munții Buzăului” – subdiviziune majoră a Carpaților de Curbură (aici, regionarea lor) – are, în geografie și, implicit, în turism, o accepțiune mult mai … convențională – prin caracterul ei … heteroclit – decât, ceea ce în general exprimă sintagmele uzuale asociate marii majorități a celorlalte masive muntoase din Carpații României. Mai precis, geografii (de exemplu, Alexandru Roșu – în Geografia fizică a României, Edit. Didactică și pedagogică, București, 1980 – sau Gr. Posea și M. Ielenicz – în Munții Buzăului. Ghid turistic, Editura Sport-Turism, București, 1977) înglobează în Munții Buzăului Penteleul, Ivănețul, Podul Calului, Siriul, Tătarul, Monteorul și Zmeuretul; accepțiune la care am achiesat și noi !

Morfologic vorbind, Penteleul, ca și Ivănețu (ex. Alexandru Roșu – op. cit.), ar putea fi socotite ca subdiviziuni ale Munților Vrancei ! Dar nu, deja tradiția geografică a impus un tratament individualizat pentru fiecare dintre aceste masive muntoase !

 

 

 

 

 

 

Penteleul este bine … reliefat în peisajul montan determinat de cele două Bâsci care îmbrățișându-l, îl singularizează. Pornind din zona joasă de racord dintre Munții Vrancei și Masivul Penteleu – Pasul Delușor (cca 1.195 m)  – văile tributare  celor două Bâsci, ca și acestea din urmă de altfel, sunt largi determinând la dezvoltarea unor adevărate depresiuni – Comandău pe Bâsca Mare, Benedec pe Bâsca Mică – contribuind la impresia de structură aparte a Penteleului în raport cu Munții Vrancei !

 

 

 

 

Ca structură geografică generală, Penteleul se evidențiază printr-o culme principală cu o energie de relief treptat, dar … hotărât crescătoare dinspre nord spre sud, …

 

 

 

 

 

 

 

 

… ajungând la 1.772 m printr-un salt brusc și … spectaculos; de aici, spre confluența celor două Bâsci, pierderea de altiudine e rapidă !

 

 

 

Din culmea principală se desprind câteva brațe cu înălțimi sub media (1.600 m) celor ale culmii principale: Husăuș, Cernatu, Viforâta, Monteoru !

 

Munții Ivănețu – am sugerat mai sus și ideea tratării lor ca o culme secundară a Munților Vrancei – este constituit dintr-o culme – principală – ce domină versantul stîng al Bâscei Mici – din punctul de desprindere din Munții Vrancei – și pe cel al Bâscei Rosilei – cum e numit … rezultatul confluenței Bâscei Mari cu cea Mică. Această culme – principala – se … impune în peisaj prin constanța altitudinală – 1.000 m -, depășind doar pe alocuri 1.100 m, cu un maxim de 1.191 m: Vârful Ivănețu ! Cele câteva brațe laterale – ce apar în jumătatea sudică a masivului – au înălțimi sub 1.000 m. O problemă mai … delicată ce ține de Munții Ivănețu este stabilirea limitei cu Subcarpații, vecinii lor sud-estici, unde orografia este mai complexă, determinată fiind de rețeaua hidrografică mai puțin … favorabilă stabilirii hotarelor între munte și deal. Bibliografia geografică aferentă geomorfologiei zonei este în general relativ vagă în descrierea limitei în cauză.

Noi am adoptat de punctul de vedere al geografului V. Chendeș în teza sa de doctorat (Scurgerea lichidă și solidă în Subcarpații de la Curbură, Institul de Geografie al Academiei Române, 2007), unde alocă un capitol special stabilirii limitelor și subunităților Subcarpaților de la Curbură. Doar că noi, consecvenți principiului adoptat de-a lungul demersului nostru privind regionarea Carpaților Orientali, de a păstra continuitatea morfologică a culmilor, evitând fragmentarea lor excesivă, astfel că hotarul dintre (macro)structuri urmează cursuri de apă, am stabilit câteva (micro)limite ce exced “limita Chendeș”, eliminând sau incluzând unele (micro)structuri montane/deluroase din/în zona montană/subcarpatică.

În fine, o ultimă observație:

Nu Ivănețu este cel mai înalt vârf al munților omonimi – cei despre care am vorbit până aici – ci, așa cum bine se poate observa pe harta atașată, Nehârna Mică, cu cei 1.318 m. Mai mult de atât, între acesta și Vârful Ivănețu (cu doar 1.192 m) se mai intercalează și alte vârfuri ce contribuie la detronarea … acestui fals lider de altitudine al Munților Ivănețu; ex. Chilmiziu (1.272 m), Biserica (1.267 m), Bisericuța (1.214 m) !

 

Munții Podu Calului reprezintă o altă unitate destul de clar determinată de văile ce-l bordează: Bâsca Mare, Bâsca Rozilei (rezultatul confluenței dintre Bâsca Mare și Bâsca Mică) și Buzăul. Limita nordică este … discutabilă și, ca urmare, disputată de geografi. Noi am adoptat punctul de vedere sugerat de Gr. Posea și M. Ielenicz (în op. cit.), precizând ca hotar cu Munții/Munceii Întorsurii văile Zăbrătău, Bota Mare, Corongașu și Cosma (numit și Cireșu după confluența Corongașului cu Cosma).

În general joși, cu un maxim altitudinal de 1.439 m în Vârful Podu Calului, munții omonimi prezintă o culme principală – pe care sunt dispuse și cele mai multe dintre vârfurile mai … înăltuțe ale masivului, cu excepția celui mai înalt care se află pe una dintre cele trei culmi secundare desprinse din cea principală: Bota, Teherău, Tega.

Tot pe o culme secundară se află poate cel mai spectaculos vârf al masivului, Golul Teherău, datorită vastului … gol din zona sa somitală – devenind astfel, cel mai remarcabil din masiv la o privire aruncată din munții vecini (în speță, Siriu) – oferind totodată și largi panorame către cele patru zări !

 

 

Sintagma Masivul Siriu, mult mai mult ca ale masive muntoase, are sens și în înțelesul restrâns al termenului “masiv” căci munții care îl alcătuiesc formează o … masă unitară și compactă: culmea sa înaltă, alpină – un arc de cerc aproape cât un semicerc – se evidențiază în peisaj asemenea zidurilor unei cetăți; spre nord, “cetatea” este sprijinită de un lung contrafort, Crasna, iar spre sud, unde lipsește îngrăditura, pornește un alt picior de sprijin al fortificației, Mreaja ! Asemenea unei porți de intrare în incinta cetății se arată Poarta Vânturilor, pe aici realizându-se și accesul dinspre Muntele vecin, Tătarul. Granițele cu munții împrejmuitori îl realizează văile Buzăului, Siriului și Crasnei.

Golul alpin al Siriului !

 

 

 

 

 

 

 

Munții Tătarului au fost adesea tratați ca o parte a <Munților Siriu>, eventual <Tătaru-Siriu>, iar, uneori, chiar dacă au fost priviți ca o individualitate, li s-a amputat jumătatea nordică/sfertul extrem nordic acordată/acordat fiind Siriului/Munților Întorsurii ! Cam toate aspectele de natură geologico-geografice par chiar a corobora ideea noastră. După cum se vede Tătaru se prezintă ca o lungă culme, cvasiunică, brațele secundare aproape lipsind. Totuși, se evidențiază culmea de legătură cu Masivul Monteoru, numită Plaiul Chiojdului, dar și interfluviul Buzău-Buzoiel, Muchia Predescu !

Aproape toate referirile la Munții Tătaru – în legătură directă cu hărțile uzuale – precizează ca lideri altitudinali ai acestor munți pe Tătaru Mare (1.476 m) și Vârful lui Crai – denumire atribuită, pe aceste hărți, Feței lui Crai – (1.473 m); și chiar dacă aceleași hărți consemnează existența unui vârf, nenumit, clar mai înalt decât cele două (după analiza curbelor de nivel; pe harta online a site-ului <Munții Noștri> apare chiar și cota: 1.502 m) ! O scurtă analiză a materialului bibliografic la care am avut acces (Inadvertențe toponimice și altimetrice în Munții Tătaru) ne-au dus la concluzia că cel mai înalt vârf al Munților Tătaru este Vârful lui Crai; dintre cotele alocate, ne-am oprit la cea de 1.496 m !

Două (mini)masive montane, Monteoru și Zmeuretu – asamblate de noi sub sintagma Munceii Buzăului – completează panoplia montană a Munților Buzăului.
Dacă Monteoru are o alură cât de cât muntoasă – inclusiv morfologia: o culme ce poate fi numită principală, care prezintă chiar și două mici culmi secundare, Seciu și Pătârlagele, (fără a socoti cumea de racord cu Munții Tătaru) – Zmeuretu e chiarl un … muntișor (doar trei vârfuri de peste 1.000 m); are și el o … minionă culme principală din care se desprind câteva tentacule deluroase – pe care unii geografi le  atribuie Subcarpaților: ex. Leorda sau Zimbraru ! Că veni vorba: cât privește delimitarea Munceilor Buzăului de Subcarpați, părerile sunt împărțite raportându-ne la unele sau altele dintre terminațiile sudice, atât ale Monteorului, cât și ale ale Zmeuretului. Cu mici ajustări, pentru a păstra integritatea morfologică a interfluviilor și drept hotare cursurile apelor, noi am adoptat punctul de vedere al lui V. Chendeș (op. cit.).

Crestele nordice, cele mai înalte, ale celor doi Muncei ai Buzăului !

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE:

1. Candrea Bogdan – Harta unităților de relief din România, Geo-spatial.org
2. Ielenicz Mihai, Clius Mioara, Pătraru-Stuparu Ileana – România. Subcarpații, Editura Universitară, București, 2011
3. de Martonne Emmmanuel – Recherches sur l’évolution morphologique des Alpes de Transilvanie (Karpates Méridionales), Librairie Ch. Delagrave, Paris, 1907 – în Emmanuel de Martonne – Lucrări geografice despre România, Ed. Academiei R.S.R., București, 1981
4. Mihăilescu Vintilă – Carpații Sud-Estici, Editura Științifică, București, 1963
5. Morariu T., Posea Gr., Mac I. – Regionarea geomorfologică a Carpaţilor Orientali şi a Carpaţilor de Curbură, „St. şi cerc. de geologie, geofizică și geografie – Geografie”, XXVII/1, Editura Academiei R.S.R., București, 1980
6. Posea Gr., Ielenicz M. – Munții Buzăului, Ed. Sport-Turism, București, 1977
7. Posea Gr., Badea L. – România. Unitățile de relief (Regionarea geomorfologică), Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984
8. Posea Gr. – Geomorfologia României, Editura Fundaței “România de Mâine”, București, 2005
9. Roșu Alexandru – Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
10. ∗∗∗ – Acțiunea patriotică pionierească “Asaltul Carpaților”. Marcaje turistice în Carpați, Consiliul Național al Organizației Pionierilor, București, 1985
11. *** – Harta Munților Buzăului, Ed. Schubert & Francze, Cluj-Napoca, 2021
12. *** – Harta Munților Vrancei, Ed. Schubert & Francze, Cluj-Napoca, 2022
13. *** – Munții Penteleu, Romania-natura
14. *** – Munții Siriu, Romania-natura

Regionarea Carpaților Curburii și, în subsidiar, a Munților Vrancei, este prezentată aici !
Carpații Curburii Interne (Bodoc, Baraolt, Perșani) sunt prezentați aici !
Regionarea Carpaților Orientali și, în subsidiar, a celor Vulcanici de Nord (Oaș, Igniș, Gutâi, Lăpuș, Țibleș), e descrisă aici, …
… iar a celor Vulcanici de Sud (Călimani, Gurghiu, Harghita), aici;
Aici, sunt prezentați Munții Maramureșului !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !