Din Apa Asău pe Muntele Muncelu (circuitul Socilor)

Apa Asău – gura Pârâului Socilor – Poiana Popilor – Dl. Muncelu – Mt. Lacu Sec – Vf. Muncelu – Plaiul Bartei – Plaiul Socilor – gura Pârâului Socilor

Caracteristici:

– circuit;
– durata: 9 ore;
– lungime:  cca 12 km;
– diferenţă de nivel: cca 700 m;
– grad de dificultate: mediu.

Acces:

În satul Apa Asău, component al comunei Asău, ajumgem, dacă venim dinspre Oneşti, mergând pe DN 12A, Oneşti – Miercurea-Ciuc. Îndată ce trecem pe sub pasajul de cale ferată de la ieşirea din Comăneşti, părăsim DN 12A şi o luăm spre dreapta, pe DJ 116B, Comăneşti – Straja, o buclă, asfaltată, a DN 12A. Pentru cei care vin dinspre Miercurea-Ciuc, la ieşirea din satul Straja, nu vor continua pe DN 12A, ci, înainte de a trece podul de peste Trotuş, vor merge la stânga pe DJ 116B, spre Asău. Fie că venim dinspre Comăneşti sau dinspre Straja, după aproximativ 3 km pe DJ 116B, ajungem în dreptul bisericii satului Asău, şi nu departe de Primărie, la o intersecţie. Părăsim drumul pe care am venit şi o luăm la dreapta, respectiv, la stânga, pe drumul asfaltat ce merge spre nord, paralel cu râul Asău.

Până în satul Apa Asău sunt cca 7 km: străbatem satul Asău, trecem pe lângă case răzleţe (aroximativ 2 km) şi intrăm în satul Apa Asău. Atenţie: la un km de la ieşirea din Asău vom observa, în perioadele mai umede ale anului, o cascadă în două trepte, pe un mic afluent al Asăului!

După câteva zeci de metri de la intrarea în satul Apa Asău apare pe stânga confluenţa dintre Pârâul Socilor şi râul Asău, marcată de un pod de piatră ce traversează râul Asău. Există spaţii de parcare înainte de pod

Descrierea traseului:

Trecem podul şi imediat prindem drumul ce suie pe valea Socilor pe care îl părăsim însă după doar câţiva metri pentru a traversa, pe un mic podeţ, Pârâul Socilor. Începem să urcăm pe o potecă abruptă, pe muchia versantului drept al văii Socilor. Pătrundem printre pâlcuri de mesteceni, grăbiţi să cucerească spaţiul rămas liber după defrişările necontrolate din ultimii 20 de ani, ce alternează cu păşuni părăsite – după ce exploatarea lemnului s-a dovedit a fi mai rentabilă decât creşterea animalelor. Ajungem curând pe un fel de plai, pe care pajiştea e încă stăpână, de unde panta se mai domoleşte. Urcăm strict pe linia de maximă altitudine a culmii, străbătem un petic de pădure tânără şi coborâm uşor într-o şa ce precedă un vârf ceva mai abrupt şi îmbrăcat cu o pădure deasă şi întreţesută cu crengile şi bucăţile de trunchiuri rămase după tăieri. Pentru a evita deranjul produs de traversarea acestui hăţiş pe o pantă care îţi scoate sufletul, e preferabil un ocol de-a coasta pe versantul drept, nordic, aproape despădurit, pe poteca lată ce vine din valea Socilor, pe care o întâlnim îndată ce răzbatem la lumină, şi care ne va urca pe culme, dincolo de vârf. Ieşim apoi pe o treaptă orizontală, o poiană deschisă spre sud, pe care o vom traversa, în urcare spre vest. Poteca lată, folosită la trasul trunchiurilor tăiate, face o serpentină stânga-dreapta pentru a se instala pe linia culmii şi pe care nu o mai părăseşte, până la racordul ei cu interfluviul dintre Pârâul Socilor şi cel al Ciungilor. Locul e numit Poiana Popilor; până aici am făcut o oră şi jumătate – o oră şi trei sferturi. Interfluviul în cauză se alungeşte spre sud, în coborâre, către valea Trotuşului, pe el aflându-se un frumos lac (Lacul Asău),  format pe o treaptă de alunecare. Din Poiana Popilor traseul nostru continuă pe sectorul vestic al interfluviului. Versanţii interfluviului sunt dezgoliţi din cauza defrişărilor, cel stâng, complet. Trecem cu vederea peisajul dezolant, locul văduvit de pădure fiind lăsat de izbelişte, şi căutăm alinare în panoramele orizontului: spre vest, se înalţă, semeţ, Muntele Cărunta (vizibil doar după ce ajungem pe vârful Dealului Muncelu), iar spre sud remărcăm Lapoşul împreună cu măgurile Lăloiţei, ultimul vârf de pe lungul picior pe care îl întinde Lapoşul spre valea Trotuşului. Din Poiana Popilor traseul nostru continuă pe sectorul vestic al interfluviului şi, până în şaua ce precedă urcuşul abrupt de pe Dealul Muncelu, urmărim un drum de coastă, trasat pe versantul sudic al culmii; e preferabil drumului de pe culme, chiar dacă aceasta nu e prea înaltă. În scurt timp, atacând panta pieptiş, învingem cei 150 de m diferenţă de nivel şi ne aflăm pa vârful Dealului Muncelu, la altitudinea  de 1021 de m. Trebuie să spunem că din Poiana Popilor până în vărf am făcut cam 30 de minute. Este momentul şi locul unei pauze, destinate reenergizării, dar şi pentru a acorda atenţia cuvenită Căruntei, al doilea vârf ca înălţime din Munţii Ciucului. De pe vârf, cărarea coboară o bună bucată de timp, la început relativ precipitat, apoi constant lin, până într-o şa puţin mai adâncită din care iarăşi urcă brusc. Urmează o porţiune orizontală ce sfârşeşte într-o nouă şa joasă, în raport cu nivelul văii Ciungilor. Aici fundul văii, deşi foarte aproape de obârşie, este ceva mai larg, şi, după aspect, pare să fie fundul unui lăculeţ colamatat, format pe o treaptă de alunecare. Şi denumirea vârfului, Lacu Sec, de sub care Pârâul Ciungi îşi trage apele, ne duce cu gândul că acolo a fost, cândva un lac. Pe aceeaşi treaptă mai rezistă în picioare clădirile părăsite ale unei foste stâne. Din şa suim, în scurt, o nouă treaptă altitudinală, apoi mai potolit, dar continuu, şi intrăm în pădure, sub vârful Lacu Sec, la început pe partea sa vestică, apoi trecem pe cea nordică. Până aici versanţii interfluviului, atât dinspre valea Ciungilor, cât şi dinspre valea Socilor au fost, aproape în totalitate, defrişaţi şi necurăţaţi; şi bineînţeles că nu se observă vreo intenţie de replantare. După un suiş mai iute pe pantele vestice ale Lacului Sec, urmează unul mai blând pe cele nordice. Depăşim punctul somital, cam despădurit de tăieri recente, şi ajungem pe marginea sudică a platoului somital, acoperită de iarbă. Suntem, la o oră şi jumătate de la părăsirea Dealului Muncelu, deasupra văii Goioasei, un afluent al Trotuşului. Vizavi se lăţeşte şi totodată se înalţă Muntele Cărunta care îşi arogă, datorită vizibilităţii sale, la care alura masivă contribuie din plin, calitatea de cel mai reprezentativ vârf al Munţilor Ciucului, deşi este doar al doilea ca înălţime, după Şoiul Mare – care stă ascuns vederii cam din toate părţile, şi, chiar de pe unde se vede, (de pe Cărunta !) nu pare foarte impresionant. Traseul continuă cu o coamă scurtă, înierbată şi orizontală îndreptată spre vest, de pe care coborâm spre nord-vest, pe partea dreaptă a unui mic vârf împădurit, până într-o şa destul de joasă, cumpănă de ape între una dintre obârşiile Socilor şi una a Goioasei. Din şa urcăm spre nord, traversăm o poiană, apoi reintrăm în pădure pe o porţiune orizontală a interfluviului Socilor-Goioasa; tăiem o nouă poiană, dar mai mică, din care poteca, cândva pastorală, începe să suie razant, pe pantele sudice şi apoi estice ale Muntelui (de această dată) Muncelu. De la un timp, chiar de pe platoul Lacului Sec am putut observa “H”-uri roşii ce consemnează hotarul silvic dintre două ocoale. Poteca, loială hotarului silvic, ne suie repede pe interfluviul Socilor-Bartea. O bornă silvică, uşor de văzut, cu numărul IV 40, ne semnalează acest fapt. Borna e de reţinut, căci, după ce vom urca pe vârful Muntelui Muncelu, ne vom întoarce la ea. De pe Muntele Lacul Sec până aici am făcut o oră. Mai avem mai puţin de jumătate de oră până pe Vârful Muncelu.

Ca să ajungem pe vârful Muncelului o luăm spre stânga, lăsând de-acum marcajul silvic („H”) mai în stânga noastră, ce rămâne fidel liniei de cea mai mare altitudine a culmii Muncelului, şi mergem ceva mai jos de culme, pe poteca pastorală. În 10 minute poteca trece prin dreptul unei înşeuări a culmii. Lăsăm poteca şi trecem prin şa pe culme. Găsim aici o largă poiană unde, cândva, a fost o stână, după cum atestă resturile unor temelii de piatră. Pe aici, din stânga noastră suie de pe un picior lat al Muntelui Muncelu un traseu ce vine din Goioasa şi, după ce urcă (facultativ) pe Vârful Muncelu, coboară înapoi în Goioasa trecând peste Muntele Hijmei. Trebuie să spunem că, la începutul primăverii, poiana în care suntem este un covor imens cu alesături de ghiocei, viorele şi brebenei.

Vom urma linia culmii, în urcare uşoară. Culmea este spintecată de un şanţ tectonic lat de vreo 2 m, format la cutremurul din 1977, când, în urma unei uriaşe alunecări produse pe faţa sudică a Muntelui Muncelu, s-a ivit, ceva mai jos, Lacul Goioasa. Culmea se lasă apoi brusc, într-o şa joasă pe contrapanta căreia este o stână; în spatele ei continuă panta, nu foarte înclinată, ce se termină în vârful Muncelului, marcat de o bornă forestieră cu numărul IV 37. Există aici o singură fereastră deschisă, doar spre orizontul sud-vestic, prim-planul dominându-l Muntele Hijmei, aflat pe un picior de-al Muncelului, îndreptat spre valea Trotuşului. Ocolesc vârful Hijmei două trasee: unul, cel pomenit mai înainte: vine de la Goioasa şi urcă, trecând pe lângă lacul de sub Muncelu, pe Muncelu; celălat pleacă din Simbrea (Agăş) şi realizează circuitul pârâului Seaca, ce curge prin vestul Muntelui Hijmei.

De pe vârf revenim în şaua de sub stână, de unde drumul pastoral ne scoate de pe linia culmii, ducându-ne pe coastele estice ale acesteia; e aceeaşi potecă pe care am părăsit-o ceva mai jos, la urcare. Ne întoarcem pe ea la borna IV 40. De aici, părăsim Muntele Muncelu şi mergem pe Plaiul Bartea, interfluviu între pâraiele Bartea şi Socilor, urmărind cu atenţie benzile roşii de hotar între parcele silvice. Profilul traseului este asemănător unei sinusoide verticale, adică, după o repriză de coborâre, urmează o şa, de unde urcăm pentru o nouă repriză de coborâre, de regulă, mult mai lungă. După circa trei sferturi de oră de urcuşuri şi coborâşuri pe Plaiul Bartea ajungem la o bornă importantă, IV 68, de unde schimbăm direcţia cu aproape 90 de grade spre dreapta, şi mergem pe un nou hotar de parcele marcat tot cu benzi roşii (benzile albe ce le dublează pe cele roşii consemnează proprietatea privată asupra pădurilor respective). Coborâm constant până sub 1000 de metri, dar mai trebuie să suim un un vârfuleţ marcat cu bornele 44 şi 67 şi depăşim iar limita celor 1000 de m. Am mai făcut jumătate de oră până aici. Următorul sfert de oră e de coborâre uşoară; când tocmai ne luăm elan pentru a depăşi o mică denivelare, drumul o ocoleşte pe stânga şi ne tot duce la vale. Foarte repede, după revenirea pe coama interfluviului şi regăsirea marcajului silvic, coborârea devine chiar abruptă, oprindu-se într-o şa mai joasă cu 150 de metri decât vârful ocolit. Suntem deasupra unei obârşii a unui mic afluent al Socilor, largă şi poienită, ce are într-o margine un sălaş părăsit. Vor urma două vârfuri despărţite prin şaua aferentă care diminuează diferenţa de nivel la doar 100 de m. Din marginea platoului, eliberat de pădure, al celui de al doilea vârf, avem o largă deschidere spre Culmea Runcul Stânelor, de la Taşbuga până la Muntele Comănacului; iar dincolo de acesta putem vedea şi muntele cu două vârfuri gemene, numit Cracul Geamăna.  Coborârea ce urmează ne scoate în faţă, odată cu domolirea ei, borna silvică IV 61 de unde interfluviul se desface în două picioare, între care se înfiripă un mic afluent al Asăului. Mergem spre dreapta fiind atenţi la benzile roşii ale unui hotar de parcele. În foarte scurt timp urmează o coborâre rapidă într-o şa joasă, orientată cu 90 de grade spre stânga faţă de direcţia pe care am plecat de la borna IV 61. Urcuşurile şi coborâşurile se înşiruie concomitent cu schimbări de direcţie stânga-dreapta, astfel că traseul se … propagă asemenea undelor electromagnetice. Ne menţinem permanent pe linia de maximă altitudine a interfluviului dintre Pârâul Socilor şi micul afluent al Asăului cu obârşia sub borna IV 61, evitând să … cădem, de pe vreun picior lateral, într-una dintre cele două văi. Ne trebuie o oră pentru a străbate această ultimă parte a traseului din care ieşim cu câţiva metri mai sus de podeţul de peste Pârâul Socilor, locul de unde am început urcuşul.

Pentru imagini din traseu executaţi click aici !

Pentru a … parcurge şi alte trasee din Munţii Tarcăului executaţi click aici !