Din viaţa ieroschimonahului Ambrozie Rizea, nevoitor pe Culmea Şoimului/Dl. Istriţa/BZ

Cu acordul şi prin bunăvoinţa preotului Mihail Stanciu din Buzău, redăm mai jos un extras din cartea domniei sale, File de Pateric(1 buzoian (aflată în lucru).
– notele de subsol ne aparţin

foto: preot Mihai Stanciu – http://www.facebook.com/sahateni.sahat

Acest cuvios părinte se trăgea din neam vechi de moşneni din Greceanca(2, judeţul Buzău, şi s-a născut într-o familie cu mai mulţi copii, iar la vârsta de 15 ani intră ca frate în obştea mânăstirii Ciolanu [BZ-n.n.].

Aici era iubit de toţi, în mod deosebit, pentru două daruri duhovniceşti. Citea la strană(3 foarte frumos, clar şi fără nici o greşeală şi cânta îngereşte, de mişca inimile tuturor.

După 6 ani este tuns în monahism sub numele de Teodor, iar mai târziu merge la schitul Prodromul de la Muntele Athos pentru a învăţa acolo rânduiala schimniciei.

După 10 de ani revine la Ciolanu. I se încredinţează ascultarea(4 la oile mânăstirii. După un timp de ascultare este tuns ieroschimonah(5 şi se retrage la schitul Cetăţuia [metoc(6 al mânăstirii Ciolanu-n.n] sub numele de Ambrozie, unde stă până în 1925 când, după schimbarea calendarului (1924), este dat afară de episcopul locului. Smerit şi supus canoanelor Bisericii strămoşeşti, se retrage în apropierea satului natal. Pentru că averea părinţilor fusese împărţită, cu schima(7 în spate şi toiagul în mână, cu câteva unelte de la rudele rămase în viaţă, se urcă pe Culmea Şoimilor, acolo unde se juca în fiecare zi pe vremea când era copil şi păştea oile şi caprele părinţilor şi ale celor din sat. Acolo exista o scobitură în munte, cam la zece metri înălţime, datând, după unii, “de pe vremea tătarilor”, pe care începu să o adâncească, dându-i forma unei case ţărăneşti.

Chilia sa era săracă şi avea doar cele necesare. Era prieten cu vulturii şi şoimii, cu vrăbiile, căprioarele şi urşii. Până şi lupii i se supuneau.

Aici s-a nevoit cuviosul aproape 60 de ani în post şi rugăciune. Rugăciunile şi cântările lui se auzeau până jos în vale, astfel încât vestea despre un sfânt sihastru în viaţă ajunsese departe. Între ceasurile de rugăciune se ocupa cu rucodelia(8 coşurilor de răchită, a lingurilor de lemn şi a fuselor.

În zilele de post nu cobora din chilia sa decât după asfinţitul soarelui, pentru a se aproviziona cu hrana care consta din buruieni, rădăcini şi apă.

În celelalte zile cobora după pravila(9 de dimineaţă, mergând în satele învecinate pentru a-şi  vinde lucrul mâinilor sale, iar din banii obţinuţi îşi cumpăra hrana pentru un timp. Mărturii au ramas şi că ajuta oamenii la diferite munci ale câmpului: tăiatul viei, curăţatul pomilor, aratul ogorului.

Pe timp de vară umbla îmbrăcat ca un cerşetor şi desculţ, iar pe timp de iarnă purta ciubote date de diferiţi oameni din sat, o manta groasă de militar şi un culion(10 din postav.

Cunoscând limbile turcă şi greacă, mergea deseori la slujbele marilor sărbători din satele învecinate, unde cânta la strană, ca mare protopsalt(11, troparele(12, pricesnele(13şi catavasiile(14 zilelor.

Fiind un vajnic luptător şi apărător al vechiului calendar, nu îi era îngăduit să slujească în sfântul altar însă preoţii îi dădeau voie să se împărtăşească din Sfântul Potir(15 la vremea cuvenită.

Nedespărţit de metaniile(16 de lână pe care şi le confecţiona singur şi le schimba o dată la cinci ani şi nici de paramanul(17 său cu care dormea şi noaptea, se smerea înaintea oamenilor şi înaintea copiilor pe care-i iubea atât de mult încât, atunci cand îi vedea desculţi, se descălţa şi le dădea încălţările sale sau rupea din mantaua lui şi le învelea picioarele arse de soare sau îngheţate.

Stând la poveşti cu episcopul Epifanie(18, acesta mi-a povestit cum, într-o dimineaţă de toamnă târzie, înaintaşul sau, episcopul Antim Angelescu, ieşind din catedrala în care slujise, l-a vazut pe părintele ieroschimonah Ambrozie stând pe treptele bisericii, de unde ascultase, în frig, întreaga slujbă. Când l-a văzut, ierarhului i s-a făcut milă de el şi l-a invitat în palatul episcopal ca să se încălzească şi să stea la sfat cu el. Cuviosul a scos din straiţa lui o sticlă cu ţuică de prune din livada pe care o plantase în faţa chiliei sale şi, bând amândoi din ea…, au adormit înainte de servirea mesei. Când episcopul s-a trezit şi-a dat seama că pustnicul plecase cu Ceaslovul(19, Evanghelia(20, un sfeşnic, lumânări şi tămâie, plus culionul chiriarhului(21.

A doua zi, ierarhul a vizitat parohiile Greceanca, Vispeşti(22 şi Breaza. Apoi, a cerut celor care-l însoţeau să îl conducă la chilia cuviosului Ambrozie. Ajuns în vale, printre pruni, l-a strigat pe nume şi, după un timp, i-a răspuns pustnicul, cerându-şi iertare pentru graba cu care a plecat, luând cu sine şi ceea ce îi era de folosinţă.

,,- Aveaţi prea multe, Prea Sfinţia Voastră, iar mie îmi erau de folos la Pravilă(9!”

A mai trăit sihastrul în smerenie şi rugăciune până la 13 septembrie 1980, când s-a mutat la Domnul (avea 91 de ani), ultimele zile petrecându-le într-un azil al Bisericii Ortodoxe pe Stil Vechi din judeţul Ilfov, mai apoi adăugându-se în ceata cuvioşilor părinţi, fiind înmormântat în curtea bisericii din Breaza, judeţul Buzău.

Pentru a vedea fotografii ale Chiliei lui Ambrozie de pe Dealul Şoimului, executaţi click aici !
Pentru descrierea unui traseu la Chilia lui Ambrozie, executaţi click aici !


(1– colecţie de povestiri referitoare la vieţile călugărilor creştini, de regulă, trecuţi de biserică în rândul sfinţilor; text dintr-o astfel de culegere

(2 – sat al comunei Breaza, situat la poalele Dealului Istriţa

(3 –  strană: fiecare dintre şirurile de scaune aşezate la dreapta şi la stânga catapetesmei, de-a lungul pereţilor naosului, pe care stau în timpul slujbei cântăreţii şi credincioşii; strana mare: strana din dreapta catapetesmei în care stă, de obicei, cântăreţul prim (şi o parte din cor); de strană: care cântă sau citeşte la strană; strană domnească/arhierească: jilţ sculptat cu însemne domneşti sau arhiereşti, situat la capătul dinspre altar al stranelor, în care stau demnitarii bisericeşti, ctitorii etc.

(4 – (aici) muncă prestată într-o mânăstire

(5 – ieromonah: călugăr cu funcţie de preot; schimonah: anahoret, ascet, eremit, isihastru, pustnic, schivnic, sihastru

(6 – metoc/metoh/mitoc: (aici) mânăstire mică, aflată sub protecţia, sub administrarea alteia mai importante, pământeană sau străină

(7 – (aici) rasă, haină preoţească; a îmbrăca, a lua schima călugărească, monahală/a se îmbrăca în schimă îngerească: a se călugări

(8 – lucru de mână (slavonă)

(9 – (aici) rânduială ritualică

(10 – potcap mic, rotund purtat pe cap în special de călugării ortodocşi; cuculă

(11 – prim cântăreţ la o biserică

(12 – scurtă cântare bisericească de preamărire a unui sfânt sau a unui eveniment religios

(13 – cântare religioasă ortodoxă, executată la slujba liturghiei, în timp ce se împărtăşeşte preotul sau un credincios de vază

(14 – cântare religioasă la sfârşitul utreniei (slujbă religioasă care se oficiază în biserica ortodoxă dimineaţa, foarte devreme, înaintea liturghiei)

(15 – vas liturgic în forma unui pahar sau a unei cupe de metal preţios, cu picior  (simbolizând paharul de la Cina cea de Taină şi pe cel în care Sfântul Ioan a strâns sângele curs din rănile lui Isus răstignit), în care preotul sfinţeşte vinul amestecat cu apă în timpul liturghiei şi îl păstrează pentru împărtăşanie; caliciu

(16 – mătanie/metanie: (aici) şirag de mărgele din os, chihlimbar, lemn de măslin etc. pe care credincioşii (în special călugării) le trec printre degete pentru a-şi număra rugăciunile rostite; rozariu

(17 – paraman/periman: bucată de postav pe care este brodată o frază cu conţinut religios, purtată de călugări pe spate, sub rasă, timp de câteva zile după ce intră în tagmă

(18 – Epifanie Norocel (1932-2013), arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei

(19 – carte bisericească cuprinzând anumite rugăciuni şi cântări pentru diferite ceasuri (slujbe religioase săvârşite la anumite ore din zi, numite ore canonice) ale zilei şi care servea cândva şi ca abecedar

(20 – aici cu sensul de evangheliar (carte care cuprinde cele 4 evanghelii – fiecare dintre cele 4 cărţi ale Noului Testament care relatează viaţa, învăţăturile şi patimile Mântuitorului redactate de către evangheliştii Matei, Marcu, Luca şi Ioan)

(21 – arhiereu care conduce o eparhie, o mitropolie, o patriarhie

(22 – sat al comunei Breaza

8 Comments

  1. Foarte frumos!

  2. Am fost astăzi pe la chilia pustnicului și stau și acum și mă întreb cum a putut o jumătate de secol să urce și să coboare până la locuința sa.

    • Cu adevărat a ispășit … ce a avut de ispășit !

  3. Este extraordinar ceea ce ne oferiti in acest material! Este cu mult mai mult decat promovarea turismului in zona Buzaului. Ca de fiecare data ne incantati cu fotografiile propuse. Felicitari pentru acest superb ” articol”si mii de multumiri pentru “farama” de cultura dar si pentru minunatiile buzoiene pe care ni le-ati descris!!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tinutul Buzaului – secrete inca ascunse | Jurnal de Vacanta - […] Sursa: un search pe gugal si http://www.muntesiflori.ro/ambrozie/  […]

Leave a Reply to Marelena & Radu Puscarciuc Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.