Agavaceae

Familia Agavaceae Dumort. conţine plante perene, uneori monocarpe (cu un singur fruct) sau policarpe (cu mai multe fructe, monoice, dioice sau poligamo-dioice (cu flori bisexuale şi feminine pe unele plante sau flori bisexuale şi masculine pe altele).

Au dimensiuni de la mici până la gigantice, uneori sunt arborescente şi, în mod obişnuit, au o tulpină fără frunze, care creşte dintr-o rozetă, ce susţine una sau mai multe flori. Frunzele sunt liniare, lanceolate, ovate ori eliptice, fibroase, subţiri şi flexibile, dense şi rigide sau suculente. Marginile sunt întregi, serate (zimţate mărunt), dentate (cu zimţi mari), denticulate (cu zimţi fini), cornoase, filamentoase. Vârful este rigid sau flexibil, uneori terminat cu un punct ascuţit şi rigid, uneori cu un spin scurt sau lung.

Inflorescenţele sunt spice terminale sau axilare, racemoase sau paniculate, uneori fiind umbelate, bracteate, adesea mari.

Florile sunt alcătuite din câte 6 petale, 6 sepale şi 6 stamine, sunt bisexuale sau funcţional unisexuale cu pedicel distinct, rareori absent. Multe specii sunt polenizate de lilieci şi produc un miros de mosc pentru a-i atrage, altele produc un parfum dulceag pentru a atrage insectele.

Fructele pot fi bace, capsule, iar uneori aripate sau lobate, indehiscente (care nu se deschid pentru a elibera sămânţa), uscate sau cărnoase. Seminţele (1-3, sau mai multe pentru fiecare locul = cămăruţă) sunt plate, triunghiulare, emisferice, ovoide, obovoide sau globulare.

Cele circa 17-18 genuri de agavacee, după unii, 23-24 (în acest caz, cu aproximativ 550-640 de specii), după alţii, în funcţie de sistemul de clasificare, sunt răspândite larg, în zone aride, semitropicale, subtropicale, tropicale şi cald-temperate ale globului. De altfel, Cronquist  îşi baza circumscrierea largă a familiei Agavaceae  pe aspectul xerofitic (adaptat la mediul arid) comun. Dar aspectul cromozomic al nucleului subfamiliior Agavoideae şi Yuccoideae este diferit de al celorlalte subfamilii pe care el le includea în Agavaceae (de exemplu, subfamilia Dracaenoideae este tratată fie ca familie separată, fie în cadrul familiei Ruscaceae). Ultima clasificare, APG III, include însă agavaceele în familia Asparagaceae. Noi vom trata familia Agavaceae aşa cum e ea pe larg cunoscută, ca pe una independentă, făcând referire cu predilecţie la unele dintre cele mai cunoscute genuri, Agave (ale cărui specii sunt numite popular agave), Yucca (unele specii ale sale sunt numite tot agave), Polyanthes (tuberoze).

Numele “agave”, provenind de la grecul “agavos”, înseamnă “admirabil/minunat”. E probabil că Linnaeus(1, cel care a dat numele genului, să se fi gândit şi la accepţiunea mitologică a termenului, cea care se referă la numele uneia dintre amazoane (având în vedere provenienţa plantelor). Tot Agave era însă, în mitologia greacă, şi numele uneia dintre nereide, precum şi al unei danaide, ca şi al unui alt personaj, mult mai cunoscut, al fiicei regelui şi întemeietorului Tebei, Cadmus, şi a zeiţei Harmonia. Se pare însă că termenul “agave” i-a fost impus lui Linnaeus de cuvântul spaniol echivalent, “maravilla” cu care au botezat planta conchistadorii spanioli când au cucerit Mexicul.

Genul Agave L. cuprinde poate cele mai cunoscute … agave, datorită utilizării lor în varii domenii tradiţionale.

Astfel, agavele au fost o sursă de producţie a fibrelor textile pentru americanii nativi care le şi comercializau. Cele mai bune fibre erau obţinute din frunzele tinere. Cânepa de sisal, obţinută din Agave sisalana Perrine era folosită pentru confecţionarea hainelor şi a covoarelor.

Miezul câtorva specii de Agave, bogat în carbohidraţi, servea la prepararea unei băuturi fermentate, pulque, utilizată în ritualurile religioase. Distilarea acestei  băuturi fermentate făcută din muguri florali dezvoltaţi stă la baza producerii de mezcal. Numai dacă o astfel de băutură se face din agavă-albastră, pe teritoriul localităţii Tequila, (Mexic), băutura distilată se numeşte tequila.

Există anumite tradiţii (facem abstracţie că de ani buni aceste băuturi se produc în numeroase alte ţări) specifice, privind consumul lor.

Astfel, tequila se bea împreună cu puţină sare presărată pe dosul mâinii stângi şi cu o felie de lămâie. În sticla de mezcal (a nu se confunda cu mescalina, un alcaloid halucinogen utilizat ca drog şi obţinut din mai multe specii de cactus, în special Lophophora williamsii (Lem.) J.M.Coult.) se pune larva unui fluture parazit al agavelor. Obiceiul, se bazează pe o (veche) tradiţie mexicană, conform căreia larva moşteneşte spiritul plantei, transmiţând celui care o mănâncă putere şi virilitate, ce datează doar din anul …1940!

Genul Agave cuprinde şi unele dintre cele mai cunoscute plante decorative, putând fi cultivate în grădini, dar şi în ghivece.

Dintre toate speciile de agave cea mai tolerantă la condiţiile de mediu, şi de aceea cea mai larg, ca areal, cultivată, este Agave americana L. – agavă .

Agave deserti Engelm. (agavă-de deşert) este cea mai rezistentă la secetă dintre dintre cele 136 de specii ale genului Agave. Miezul ei bogat în amidon era copt în crăpăturile pietrelor de indienii locuitori ai deşertului, fiind principala hrană bogată în substanţe nutritive. Agave-de-deşert coapte se pot cumpăra şi în prezent în pieţele mexicane.

Agave difformis A.Berger este nativă din Mexic. Frunzele ei conţin saponine şi de ceea era folosită pentru spălat; la fel şi Agave schottii Engelm. cu flori deosebit de parfumate; Agave vilmoriniana A. Berger are în Mexic numele comun ”amole” ce indică folosirea ei pentru spălarea rufelor. Un conţinutul mare de saponine are şi Agave ocahui var. ocahui Gentry fiind folosită pe post de detergent; dar ea mai este şi agava cu frunzele având cele mai rezistente fibre, din care se confecţionează corzi.

Agave gigantensis Gentry este osplendidă plantă ornamentală pentru climatul mediteranean şi este folosită în aria sa nativă pentru producerea mezcalului.

Agave lechuguilla Torr. este o agavă care înfloreşte o singură dată, cam la 15 ani, timp în care face un depozit de amidon în miezul tijei florale. După ce înfloreşte şi face seminţe, moare. Este întrebuinţată la prepararea băuturii fermentate pulque şi a mezcalului, iar fibrele frunzei sunt materie primă pentru produse textile, precum frânghii, covoare, coşuri.

Agave palmeri  Engelm. şi Agave pelona Gentry oferă şi ele materie primă pentru mezcal şi fibre, iar mugurii pot fi prăjiţi şi mâncaţi.

Agave havardiana Trel. creşte printre ierburile pădurilor mixte de foioase şi conifere. Miezul şi mugurii florali, culeşi chiar în momentul înfloririi şi copţi, reprezentau o sursă de hrană pentru apaşi.

Agave tequilana F. A. C. Weber, o agavă cu frunze albăstrii, este cea mai importantă dintre agave din ale cărei flori se fabrică tequila şi din acest motiv sunt selectate clone pentru comercializare. Inflorescenţa ei foarte înaltă depăşeşte înălţimea solarului  de la R.B.G. Kew (Grădina Botanică din Londra).

Plantele din genul Furcraea Vent., pe lângă aspectul lor decorativ, au şi importanţă economică. Furcraea cahum Trel. este o sursă de fibre pentru confecţionarea sacilor şi a frânghiilor.

Speciile din genul Manfreda Salisb. sunt bogate în saponine, fiind folosite ca detergenţi şi totodată ca remediu în tratarea muşcăturilor de şarpe, dar eficacitatea lor este îndoielnică, existând doar posibilitatea ca sponinele să ajute la inactivarea efectului toxic al enzimelor din veninul unor şerpi.

Speciile genului Polianthes L. sunt cunoscute în întreaga lume pentru mirosul lor foarte puternic, fiind cultivate atât pentru aspectul decorativ, cât şi pentru obţinerea uleiurilor volatile necesare în industria parfumurilor. Cea mai cunoscută specie este Polianthes tuberosa L.(2 – tuberoză.

Prochnyanthes S.Watson este un gen cu trei specii, dintre care Prochnyanthes viridiscens S.Watson era folosită, tradiţional, în Mexic, pentru tratarea înţepăturilor de insecte şi a muşcăturilor de şarpe.

Plantele din genul Yucca(3 L., native în America de Nord şi America de Sud, pot să înflorească de mai multe ori şi să producă ramuri laterale pentru a compensa pierderea mugurelui apical prin transformarea acestuia în mugure floral. La majoritatea  speciior autopolenizarea este imposibilă. Cele mai multe sunt polenizate exclusiv de mica molie-de-yucca, molia şi planta fiind total dependente una de alta. Femela moliei vizitează florile, colectează polenul şi îl depune sub forma unui cocoloş pe suprafaţa stigmatului după ce şi-a fixat, adânc, ouăle în ovarul florii. Yucca brevifolia Engelm. (arborele-lui-Joshua) are abilitatea de a “avorta” ovarele în care au fost depuse prea multe ouă. Aceasta pentru că, deşi floarea este suficient de polenizată pentru a asigura o multitudine de seminţe, încât să asigure şi hrană pentru larvele moliei, care mănâncă doar câteva seminţe, s-a contatat însă că larvele distrug mai multe seminţe decât pot mânca.

Yucca elata Engelm. conţine saponine toxice care erau extrase şi folosite de indigenii din America de Nord pentru spălatul hainelor şi al părului. Frunzele înguste şi lungi serveau la împletitul coşurilor.

Yucca filamentosa L. – yucca-de-grădină nativă din Statele Unite, este una dintre agavaceele des cultivate si prin parcurile, grădinile sau spaţiile verzi de la noi.

Yucca gloriosa L. este o specie deosebit de rezistentă şi de tolerantă la condiţiile climaterice,  şi de aceea poate fi cultivată ca plantă ornamentală în diverse zone ale lumii. Cu timpul, formează un trunchi înalt de 5 m. Înmulţirea ei se poate face prin ramuri tăiate cărora le cresc rădăcini.

Yucca schidigera Roezl ex Ortgies dezvoltă, la bătrâneţe, un trunchi înalt de 2,5 m care se ramifică spre vârf. Fructele ei mici şi moi pot fi mâncate, iar frunzele sunt materie primă pentru frânghii.

Yucca torreyi Shafer are funze rigide şi cu margini filamentoase care sunt aranjate în jurul trunchiului în mod dezorganizat. În cazul incendiilor accidentale, acestea ard fără a fi afectată planta. Fructele plantei sunt moi şi comestibile. Din florile uscate se prepară un ceai contra tusei.

Yucca treculeana Carrière este deosebit de atractivă datorită trunchiului ei particular care are coaja fisurată şi ramuri ce cresc aproape de vârf cu una sau mai multe rozete dense de frunze rigide şi terminate cu spini. Tradiţional, din fructele ei moi se producea o băutură fermentată, iar frunzele serveau la acoperirea caselor şi la împletirea funiilor.

Yucca whipplei Torr. este singura specie de yucca monocarpă (cu un singur fruct); florile sale sunt autofertile. Dintre multele sale subspecii, Yucca whipplei subsp. whippleiînfloreşte o singură dată, apoi moare.