De la M-rea Prodomiţa (Valea Şoşii) la Lacul Tarniţa

3. M-rea Prodomiţa – Dl. Roşu – culmea principală a Berzunţiului – Vf. Tarniţa – Dl. Popii –
Lacul Tarniţa –

    a) Dl. Bâtca –

         c) Văsieşti, Vermeşti sau Comăneşti

         d) Dl. Runcu –

               e) Văsieşti

               f) culmea principală a Berzunţiului –

                    g) Dl. Bisericii – M-rea Prodomiţa

                   h) Dl. Măgura – Moineşti

    b) Vermeşti sau Comăneşti

 Caracteristici:
 – durata: 6-8 ore;
– lungime: 15-20 km;
– diferenţă de nivel: cca 450 m;
– grad de dificultate: uşor, spre mediu.

Acces:
În comuna Poduri se poate ajunge cel mai uşor de pe DJ 2G, Bacău-Moineşti, plecând din oraşul Moineşti, din a cărui şosea de centură, imediat înainte ca aceasta să se racordeze la drumul amintit, se desprinde DJ 117, Moineşti-Berzunţi-Livezi. După doar 2 km se intră în localitatea Poduri; la 100 m de placa indicatoare ce ne precizează acest fapt, un drumeag urcă spre dreapta, pe creştetul unui deal marcat de prezenţa unei staţii de epurare a apei. De aici, înaintăm pe un drum de pământ, circulabil totuşi, ce coboară în valea unui pârâiaş pe care îl traversăm şi suim până la poarta Mânăstirii Prodomiţa, unde există spaţiu de parcare. De la părăsirea DJ 117 până la mânăstire am parcurs 1,5 km.

Venind dinspre Bacău pe DJ 2G, intersecţia acestuia cu DJ 117 este pe stânga, imediat ce se depăşeşte o altă intersecţie, aflată chiar înainte de a intra în Moineşti şi din care pleacă: drumul comunal Moineşti-Zemeş, spre dreapta; drumul către centrul Moineştiului, înainte; şi şoseaua de centură a oraşului, spre stânga, din aceasta desprinzându-se DJ 117.

Se poate ajunge în Poduri şi plecând de pe DN 11 (E 574), din localitatea Livezi (18 km de Oneşti, 25 km de Bacău) pe DJ 117, pe un drum asfaltat ce traversează satele Berzunţi, Buda, Cernu, Bucşeşti şi Prohozeşti. După intrarea în satul Poduri, la 1,5 km, îndată ce drumul face o curbă de 90 de grade spre dreapta, se află uliţa pe care trebuie să urcăm, spre stânga, pentru a ajunge la Mânăstirea Prodomiţa.

Mânăstirea este un aşezământ de maici, de rit ortodox pe stil vechi, înfiinţată din 2005. O biserică zveltă, în plan treflat, cu două turle, pe naos şi pe pronaos, împreună cu un corp de clădire cu două nivele, destinat chiliilor, bucătăriei şi sălii de mese, precum şi un mic paraclis, formează acest mic complex monastic.

Comuna Poduri este deservită de mijloace de transport public ce au plecarea din autogara Moineşti, având diverse destinaţii finale: Buda, Bucşeşti, Cornet sau Berzunţi.

Descrierea traseului:
Intrăm în traseu, imediat ce trecem pe malul drept al micului pârâu, ce curge în stânga drumului, exact din punctul unde drumul coteşte spre dreapta, ca să urce la mânăstire.

Suim pieziş, pe cărări de oi, pe culmea dealului Biricei, aflat în stânga noastră, şi întâlnim un drum de căruţe ce urmează fidel linia de maximă altitudine a dealului pănă la racordul cu principala culme a Berzunţiului. În partea a doua însă, drumul de căruţe se suprapune peste drumuri de exploatare, întrucât străbate o imensă tăietură de pădure.

Cum ajungem pe creştetul dealului, şi pe măsură ce tot urcăm, putem contempla frumoase vederi cu satele comunei Poduri, aflate în spatele nostru; spre dreapta, va începe să apară, uşor-uşor, imaginea Moineştiului cu cele două cartiere nordice ale sale, Lucăceştiul şi Găzăria.

Drumul părăseşte foarte repede o zonă cu tarlale agricole, pe o parte, şi acoperită cu ierburi şi mărăcini, pe cealaltă parte a dealului, şi pătrunde printre tufe de fagi şi de mesteceni, prefigurând o viitoare pădure, ce acum doar acoperă cât de cât uriaşa rană pricinuită locului de tăierile recente. Fostul drum de exploatare forestieră de care ne ţinem urcă şi coboară pe linia culmii Dealului Roşu, interfluviu între două pâraie; cel din dreapta este pârâul traversat la debutul traseului. Înainte de a ajunge pe culmea principală a Berzunţiului, acest interfluviu prezintă o succesiune de două şei, prima destul de joasă.

Drumul de pe culmea principală a Berzunţiului e sinuos, în plan vertical doar, fiind, în plan orizontal, strict dirijat pe direcţia sud-est. Avem în faţă, ca reper, Vârful Tarniţa, cel mai apropiat ce iese în evidenţă de pe linia culmii principale a Berzunţiului. Mult mai departe, în stânga, se profilează Vârful Bulimandru. Cât vom rămâne pe linia culmii, adică până pe Vârful Tarniţa, ne va însoţi marcajul silvic cu „H”-uri roşii al hotarului dintre ocoale, dublat de benzi duble, una roşie, alta albă, ce delimitează parcele. După o succesiune de două vârfuri mai importante, cu şeile corespunzătoare dintre ele, constatăm o schimbare bruscă a direcţiei, cu 90 de grade spre dreapta, ce se petrece chiar la baza Vârfului Tarniţa. Încă înainte de acest cot am coborât într-o şa adâncă şi largă, unde se desprinde spre dreapta, intrând în pădure, un drum de căruţe folosit pentru scosul lemnelor.

[Vom merge pe noul drum, dacă nu vrem să urcăm pe Vârful Tarniţa, caz în care îl urmăm până la prima intersecţie, de unde coborâm pe ramura sa dreaptă, un fost drum de exploatare. Ieşim pe acesta într-o mică poieniţă în care debuşează încă un drum de exploatare, ce vine din dreapta noastră şi care deserveşte traseul 2. Înainte de a ajunge aici, am putut observa în stânga noastră marea poiană, treaptă a unei uriaşe alunecări de versant, ce găzduieşte Lacul Tarniţa.]

Din şaua joasă de pe culme (cea adâncă şi largă), drumul, însoţit de marcajul silvic („H”-uri roşii), urcă o mică denivelare, după care coteşte brusc spre stânga, în timp ce marcajul şi direcţia noastră o iau spre dreapta, către Vârful Tarniţa. Culmea capătă aspectul unei creste, devenind, curând,  şi stâncoasă. Imediat ce depăşim această porţiune, relativ accidentată din cauza prezenţei stâncilor, putem distinge abruptul impresionant de sub vârf. Dificultatea urcuşului nu constă atât în panta lui mare, cât în friabilitatea solului. Înainte de a-l înfrunta e bine să ne hotărâm dacă suntem totuşi în stare să o facem, căci putem merge spre lac, renunţând la ascensiunea pe vârf. Pâna să intrăm pe  segmentul  de culme presărat cu stânci, se remarcă, vopsită pe un arbore,  borna silvică 240. Din dreptul ei se formează spre dreapta (cum am venit), dar spre stânga dacă am renunţat la urcuşul pe vârf şi ne-am întors, un drumeag lat, ca de căruţe, ce întâlneşte după doar două minute un alt drum, mai bine conturat, care, spre dreapta, conduce la culmea Berzunţiului, iar spre stânga, către lac, acolo unde dorim să ajungem; acesta e, de fapt, drumul descris mai sus, ca variantă a traseului ce evită, de la început, urcuşul Vârfului Tarniţa.

Ajunşi pe vârf, descoperim o mică platformă împădurită, prelungită spre est cu o poieniţă; de aici vom părăsi culmea principală a Berzunţiului,  mergând spre sud şi urmărind  benzile roşii ale hotarului dintre parcele silvice, trasat pe culmea Dealului Popii şi pe care coborâm doar 5 minute. Suntem atenţi să prindem,  la baza primei pante, capătul unui mai vechi drum de exploatare, ce coboară, de pe Dealul Popii, spre dreapta. După alte 5-10 minute ne aflăm la o intersecţie, cea la care se ajunge, venind în sens invers, pe traseele 1 şi 2, dar din direcţii diferite: de la Mânăstirea Vermeşti şi, respectiv dinspre lac. Din acest punct, coborârea spre lac este cea descrisă la traseul 1.

b) Putem urma traseul 1 până la finele lui, ducându-ne, astfel, fie la Vermeşti, fie la Comăneşti.

a) Descriem, în continuare, traseul ce închide circuitul la M-rea Prodomiţa, dar având ca variante de coborâre şi în Vermeşti, Comăneşti, Văsieşti sau Moineşti. De lângă lac plecăm pe direcţia vest, iar la ieşirea din poiana lacului, ne orientăm către drumul de exploatare ce urcă pieziş, în aceeaşi direcţie, vest, spre Dealul Bâtca. Un alt drum de exploatare pleacă, tot din capătul vestic al poienii, înspre dreapta, în sus, spre  nord-est; acesta este însă drumul pe care se vine în poiana lacului, urmând varianta ce evită urcuşul pe Vârful Tarniţa.

Suim deci spre vest, până la o primă intersecţie, unde urcuşul se domoleşte, şi unde optăm pentru braţul stâng, cvasiorizontal (cel drept  ne  duce la culmea principală a Berzunţiului, în şaua adâncă ce precedă urcuşul pe vârf), până la întâlnirea cu drumul forestier principal. Coborâm pe acesta cale de 15 minute, timp în care remarcăm şi lăsăm spre stânga două poieni largi spre care duc drumuri de exploatare. Ajungem la o intersecţie importantă,  ambele direcţii fiind deservite de drumuri la fel de bune. Cel ce păstrează direcţia înainte ne direcţionează spre Vermeşti şi, de acolo, la Comăneşti.

c) Putem încheia drumeţia la Văsieşti sau la Vermeşti/Comăneşti, parcurgând în sens invers prima parte a traseului 2, coborând uşor pe drumul petrolier ce ne scoate imediat într-o largă poiană, o platformă a unei foste sonde, de unde cotim spre stânga. Serpentine largi ne vor scoate din pădure într-o vastă păşune, de unde putem  admira depresiunea Comăneşti, dominată de Obcina Lapoşului; mai în spate, albăstrită de depărtare, e culmea principală a Nemirei. Traversăm păşunea prin mijlocul ei, evitând astfel ocolul pe care îl face o largă buclă a drumului petrolier, şi ajungem lângă un grup de case izolate. Apare îndată o intersecţie, de unde, mergând  spre dreapta pe un drum de căruţe, ajungem, într-un sfert de oră, în Văsieşti. Dacă nu părăsim  drumul petrolier  principal,  ce coteşte spre stânga, ne vom lăsa curând într-o şa unde vom intercepta un braţ al drumului ce vine din stânga; de aici, spre dreapta, urmând finalul variantei b a traseului 1, în circa 10 minute suntem la „parcarea cu cişmea”.

d) De la intersecţia de unde se desprinde varianta c, mergem spre dreapta, nu mai mult de 10 minute însă; după ce depăşim o nouă întretăiere de drumuri, de unde urcă spre dreapta un drum de exploatare (despre care vom vorbi în paranteza următoare), ajungem, tocmai când coborârea pare să se înteţească, la marginea unei vaste şi pitoreşti poieni înconjurate de brazi, pini şi zade ce se află în dreapta noastră şi în care pătrundem pe un drum de exploatare.

e) În caz că vom coborî înainte pe drumul forestier, atingem creştetul, acoperit de o păşune invadată  de pâlcuri de pini, zade molizi şi … sonde, al Dealului Runcu. De aici drumul forestier devine drum petrolier şi ne duce la vale în serpentine, până în cartierul Văsieşti; din loc în loc îşi trimite braţe laterale la mai multe sonde. Facem joncţiunea cu DJ 2G într-un punct aflat la vreo 2 km de „staţia cu cişmea”.

f) În eventualitatea că… refuzăm varianta e, urmăm drumul de exploatare ce pleacă spre dreapta de la intersecţia respectivă, tăiem  transversal poiana în care pătrunde şi intrăm în pădure, în coborâre uşoară. Drumul face un cot strâns spre stânga, traversează o nouă poiană, în pantă, şi ajunge pe malul unui parâiaş abia înfiripat, trecând pe lângă borna silvică VIII 19. De aici, urcăm pe poteci împletite de oi, traversând alte mici poieni, pană la un drum înierbat, folosit cândva pentru exploatare forestiră, ce vine pe o curbă de nivel, din dreapta noastră. (Am fi venit pe el dacă, la o intersecţie anterioară  a drumului forestier părăsit, cel ce a rămas fidel variantei e, am fi urcat pe drumul de exploatare din dreapta, pomenit în paranteza anterioară de la începutul descrierii variantei d!)

Mergând pe drumul la care am ajuns, spre stânga, vom constata foarte repede că se sfârşeşte brusc; noi continuăm să înaintăm în aceeaşi direcţie, pe cărările oilor. Coborâm uşor, traversăm o zonă de izvoare, şi intrăm într-o serie de poieni de versant. Le vom străbate de-a costa, urcând uşor spre versantul drept al văii ce se formează din obârşiile traversate, până lângă un izvor captat într-un budăi.

[Suind în continuare, la fel de uşor, cei câţiva metri de pe versantul drept al obârşiilor, întâlnim pe creştetul acestuia (Dealul Runcuşor) o cărare lată ce vine din culmea Berzunţiului, din dreptul bornei VIII 8, pomenită în descrierea traseului 2, varianta b-c. Se duce la vale până la DJ 2G, la graniţa dintre cartierele moineştene Lunca şi Văsieşti.]

De lângă izvorul prins în budăi, schimbăm direcţia brusc, spre dreapta, şi mergem în urcuş, încă un timp, prin poieni, apropiindu-ne de culmea principală a Berzunţiului, până la un drum lat de căruţe, perpendicular pe direcţia pe care am urcat; întrezărim în faţă, nu departe, marginea pădurii şi, implicit, linia de maximă altitudine a culmii.

g) Ieşim din pădure odată cu drumul, după vreo 10 minute, urmându-l spre dreapta. Suntem pe hotarul silvic ce marchează culmea Berzunţiului, cu puţin mai jos de racordul dintre aceasta şi Dealul Roşu, cel pe care am venit de la mânăstirea Prodomiţa. Pentru a ne întoarce la mânăstire, coborâm pe culme, 5 minute numai, până ce, din drumul ce continuă pe ea spre Moineşti, se desprinde către dreapta un drum de căruţe. Acesta trece imediat pe deasupra unei stâne, înscriindu-se pe creştetul unui picior de deal arid – Dealul Bisericii – ce constituie versantul stâng al pârâului pe al cărui versant drept am urcat dimineaţă, după ce am plecat de la mânăstire. În jumătate de oră ajungem în punctul de unde am început traseul. De când am părăsit culmea Berzunţiului, am putut cerceta în voie valea Tazlăului Sărat, de la cotul pe care îl face la intrarea în Moineşti, venind dinspre Munţii Tarcăului, până spre confluenţa sa cu Tazlăul.

h) Însoţind spre stânga drumul transversal la care am ieşit aproape de culme (care spre dreapta constituie varianta g) şi mergând tot prin pădure, ajungem în câteva clipe la culmea principală a Berzunţiului, în dreptul bornei silvice VIII 8. Opţiunile de coborâre din acest punct  în Moineşti sunt descrise în partea finală a traseului 2, varianta c.

Pentru a citi descrierea altor trasee din Munţii Berzunţi executaţi click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.