Prin Munții Vrancei din Geoparcul … Ținutul Buzăului !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Când geograful Vintilă Mihăilescu – în Carpații Sud-Estici, Editura Științifică, București, 1963 – și-a pus problema regionării Carpaților Curburii și, implicit a stabilirii denumirii diviziunilor lor, a întâmpinat opoziția colegilor de breaslă la ideea de a extinde numele Munții Vrancei dincolo de limitele acceptate prin tradiție pentru Țara Vrancei. Astfel, culmile înalte având ca nod orografic Lăcăuțiul, precum și brațele lor vestice și sudice, a munților ce înconjură tradiționala Țară a Vrancei, au căpătat denumirea de Grupa Lăcăuțiului, toponimul Munții Vrancei acoperind doar brațele nordice și estice ale respectivei culmi: Zboina Neagră, Coza și Zboina Frumoasă. În grupa Lăcăuțiului a fost introdus și sectorul extrem sud-estic, cuprins între Slănicul buzoian și Subcarpați, cu numele Masivul Furu.

De Masivul Furu țin și munții despre care va fi vorba în continuare, cei nevrânceni (vrânceană e doar culmea înaltă, numită de localnici Furu, hotar între Vrancea și Buzău), buzoieni, generic cunoscuți și sub numele de Munții Măceșului. Așa se explică, simplu, aparenta contradicție din titlul acestui articol !
Legat de toponimie este și comentariul următor. Tradițional, munții despre care vorbim sunt dominați ca morfologie și altitudine de culmea, ea numită a Măceșului. Localnicii și, în consecință, și hărțile vechi (realizate de topografii austrieci în a doua jumătate a sec. XIX și apoi de cei români la începutul sec. XX avându-le la bază pe primele) consemnează existența Muntele Măceșu și a vârfului său cel mai înalt, având 1.358 m, evidențiat ca punct topografic cu denumirea Muntele Măceșu, și nu Vârful Măceșu ! Aceasta pentru că acest vârf/munte este numit de localnici Ce(a)rdacu, denumirea apărând însă abia pe hărțile topografice militare românești de după Al Doilea Război Mondial; cu altitudinea de 1.365 m ! Mare parte a toponimiei locale, așa cum o regăsim și pe hărțile topografice sau turistice mai noi este plastic descrisă în cărțulia cu “povestiri și legende” Mușele-păpușele tipărită în 1937 la Editura Ioan Călinescu din Buzău și scrisă de învățătorul Dumitru Sîrbescu din Lopătari. Multe oronime, precum Vârful Măceșu și Vârful Pietrele Scrise, ce apar pe hărțile noi, consemnează doar repere militare, geografice sau turistice, nefiind ale localnicilor (pentru care există doar Muntele Măceșu sau doar Pietrele Scrise – un vălmășag de stânci rupte din culmea Muntelui Măceșu și împrăștiate prin poienile de sub el.

Experiența noastră privind cunoașterea – pe viu – a acestor munți provine din parcurgerea a două trasee, … dedicate Culmii Măceșu, având ca principale obiective:
Traseul 1 (22 septembrie 2023): LUNCILE/LOPĂTARI – Vârful Brazău – LUNCILE
Traseul 2 (23 septembrie 2023): TERCA – Focul Viu – Muntele Măceșu – Vârful Cerdacu – Lacul Limpede – TERCA

 

 

 

 

Fotoreportajul Traseului 1:

LUNCILE/LOPĂTARI (Gura Căpățânii) – Biserica Luncile – Lacul cu Trifoiște – Valea Runcuri – Lacul lui Brebeanu – Vârful Mierii – Lacul lui Brebeanu – Lacul cu Gard – Gura Căpățânii

T = 10 h;
L = 16 km;
Habs = 900 m;
Dificultate: medie !

 

Traseu de acces: DJ 203K (Mărăcineni-Nehoiașu), nesafatat pe ultimul kilometru, Lopătari-Luncile (în 2005 s-a apropbat un proiect de asfaltare pe tronsonul Lopătari-Plaiul Nucului).

Un acceptabil loc de parcare este vizavi de stația transportului public local …

… aflată cu 30 m înainte de intersecția Terca-Plaiul Nucului; …

 

… de unde noi urmăm drumul spre Terca, doar vreo 200 m, până la prima intersecție, cu Strada Bisericii !

 

Cotim spre ea …

 

… urmând-o spre și …

 

… până la biserică !

 

Biserica a fost ridicată în 1902 și are hramul Sf. Ierarh Nicolae.

 

Păîrăsim incinta bisericii/cimitirului printr-o portiță aflată în latura sudică, …

 

… urmând o alee

 

… ce ne scoate pe ulicioară a satului.

 

Suim ușor, pieziș, până pe culmea Dealului Bisericii. Ici-colo, câte o casă, într-o margine sau alta a ulicioarei.

 

Cea mai multe case ale satului sunt relativ concentrate la mijlocul versantului ce străjuie Slănicul, dar și spre valea acestuia.

 

O altă parte este împrăștiată pe culmile dealurilor ce continuă, morfologic vorbind, Dealul Bisericii, și spre care ne îndreptăm și noi !

 

Până una-alta ajungem la o primă intersecție, unde alegem brațul stâng al drumului, …

 

… pe care suim până la o nouă intersecție, iar de aici, ținând dreapta, …

 

… ajungem imediat la alta, importantă pentru decizia pe care trebuie să o luăm:
– spre stânga se poate ajunge la Lacul cu Trifoiște, de fapt, cum vom constata, fostul Lac cu Trifoiște, acum fiind secat;
– ar fi, deci, preferabilă ulița din dreapta, căci vom ajunge tot pe  ea la finalul ocolului impus de trecerea pe la (fostul) lac !

 

Noi am ales prima variantă: spre stânga, deci !

 

Ulița pe care am luat-o se termină repede, dar continuă cu o cărare ce coboară iute în albia îngustă a unui vâlcel priporos; cărarea coboară de-a lungul lui spre valea Slănicului.

 

Suim însă pe versantul său drept, urmărind o cărăruie, doar la început mai abruptă, care se sfârșește pe coama înierbată a versantului; cât am urcat n-am părăsit direcția nord !

 

Imediat sub culme vom vedea albia secată, acoperită de vegetație, mai mult sau mai puțin uscată, a unui fost lac, numit de noi <Cu Trifoiște>, în vremurile sale bune, mare parte din oglindă fiindu-i acoperită cu această plantă !

 

Coborând pe coama dealului spre vest, circa 100m, până când aceasta devine brusc abruptă, și cu numeroși colți de stâncă ițiți deasupra solului. Unul dintre ei e numit Scaunul Uriașului !

 

De lângă fostul lac, spre est, un drum pare să ne conducă spre ulița pe care am refuzat-o la ultima intersecție; dar nu, se oprește între acareturile și gardurile unei gospodării !

 

Așa că ne întoarcem la … lac și trecem pe celălalt mal.

 

De aici suim ușor, ținând strict direcția nord, …

 

… pe un platoul acoperit de fânețe parcelate de garduri, … dincolo de care coborâm …

 

… la un drumeag ce deservește o gospodărie izolată – undeva în spatele nostru ! În stânga noastră, un drum de tractor urcă pe Dealul Runcu; ar fi o altă variantă de a ne apropia de baza Brazăului, trecând prin șaua de racord cu Vârful Mierii, unde vom ajunge și pe traseul nostru !

 

Acesta ne duce curând …

 

… la intersecția cu ulița pe care o lăsasem în urmă cu vreo 2 ore, cât a durat ocolul pe la fostul  Lac cu Trifoiște !

 

Vom coborî ușor (vorba vine, căci vom rămâne la aceeași altitudine) spre valea Runcuri pe care o atingem (de fapt, pe cea a unui afluent al pârâului) după doar 250 m. O troiță marchează intersecția cu un drumeag ce chiar traversează pârâul Runcuri, pentru a deservi apoi un cătun al satului Luncile !

 

Noi mergem însă pe drumul … nostru, urcând lejer, totuși aproape 100 m diferență de nivel, dar de-a lungul a trei sferturi de kilometru, până la o veche troiță de lângă care un drum de căruțe duce la o gospodărie izolată.

 

Mergem înainte pe drumul principal urcând încă un segment de … altitudine, de vreo 50 de m, …

 

… în doar jumătate de kilometru (pe parcursul căruia neglijăm un braț drept al drumului), până pe un prag, de unde ne apare …

 

… jos, la nivelul văii Runcuri, imaginea unui fragment din Lacul lui Brebeanu. A fost nevoie de un dus-întors pe o cărăruie priporoasă …

 

… ca să îl vedem în întregime !

 

În continuare, traseul urcă ceva mai consisten, astfel că în timpul următorului … kilometru vom câștiga 150 m în altitudine ! Altfel drumul are o istorie cam … neutră; totuși: …

 

– sus în deal, pe stânga, e o casă, …

 

– … iar în dreapta, … doar un deal !

 

Drumul pe care am mers în ultimele două ceasuri sfârșește într-unul transversal, relativ pe curbă de nivel: spre stânga duce în șaua Runcuri-Mierea, spre dreapta în șaua Mierea-Perișor, ambele direcții, posibile variante de continuare a traseului. Totuși un braț mai firav, cât să încapă un … tractor continuă în sus: …

 

… acesta e al nostru !

 

După un sfert de oră întâlnim o bretea a “transversalului” pe care vom continua …

 

… până pe muchia Runcuri – Mierea și …

 

… mai departe, pe aceasta, până pe Vârful Mierii !

 

Acesta e chiar la marginea drumului, de cum s-a încheiat urcușul. Înconjurat de pădure, e lipsit de belvederi ! Dar, după ce facem câțiva pași …

 

… spre Brazău, …

 

… găsim totuși o ferestruică deschisă spre vest !

 

Și apoi încă una !

 

… !

 

O șa largă – Golul Stânii – precede urcușul final spre Vârful Brazău …

 

… !

 

Chiar când să intrăm în pădure, apare o intersecție de unde vom pleca spre dreapta, în urcuș, …

 

… direct spre nord-est adică spre vârful Brazăului !

 

Ieșirea spre platoul său somital pare de bun augur !

 

Doar că, odată ajunși pe el, dezamăgirea e mare …

 

… !

 

Găsim până la urmă, dincolo de vârf – urmând drumul de tractor spre est – un punct de belvedere !

 

Traseul nostru presupune părăsirea vârfului pe același drum pe care l-am urcat !

 

Tot pe drumul pe care am venit ne întoarcem, dar până pe Vârful Mierii, de unde păstrăm direcția <înainte>, spre Vârful Perișor.

 

După un coborâș ușor de cca 10 minute ajungem în șaua ce precede urcușul spre Vf. Perișor și unde drumul forestier cotește drastic spre stânga. Aici, în șa, vine din dreapta drumul pe curbă de nivel pe care l-am traversat imediat după părăsirea Văii Runcurilor.

 

Vom merge pe el spre vest exact 100 m, …

 

… pentru ca apoi să întoarcem timona cu 90 de grade spre stânga și să coborâm pe valea largă, poienită a uneia dintre obârșiile pârâului Runcuri.

 

Foarte repede, potecuța părelnică pe care am început coborârea devine drumușor …

 

… și apoi drum – e adevărat, doar de căruțe ! Imediat, dincolo de gospodăria izolată – părăsită – pe lângă care trecem …

 

… părăsim drumul …

 

… și mergem la Lacul lui Brebeanu.

 

Revenind de la lac vom apuca pe o potecă direcționată spre sud, apoi ușor sud-est, …

 

… pentru a coborî în valea unui vâlcel tributar pârâului Runcuri, din care ne săltăm …

 

… pe un șleau de căruțe …

 

… străjuit de garduri, …

 

… dincolo de care plaiurile …

 

… sunt … mioritice !

 

La prima intersecție – după aproape jumătate de oră de când am intrat pe drum – cotim la stânga …

 

… pe o ulicoară; de pe care, înainte ca aceasta să facă brusc un cot spre dreapta, putem vedea Lacul de după Gard !

 

După ce facem cotul … cu pricina, mergem spre sud cca 300 m, timp în care lăsăm să plece spre stânga două drumușoare ce deservesc  câteva gospodării, până la a treia intersecție unde părăsim ulița principală și o luăm la stânga …

 

… pe un drumușor îngust. După nici 200 m, înainte ca drumeagul să cotească în coborâre spre dreapta, o portiță din gardul din dreapta ne dă voie …

 

… să ne săltăm pe un mic tăpșan pe care, cândva, adăsta un lac; acum e doar o mare de stuf !

 

Dar, de pe creștetul tăpșanului, avem o … instructivă belvedere !

 

Coborâm la drumușorul părăsit anterior, devenit … între timp o potecă îngustă strânsă între șirurile de garduri, prin colțul de sud-est al poienii ce acoperă tăpșanul cu belvedere și unde există o poartă în gard.

 

Poteca e priporoasă și bolovănoasă !

 

Curând dispar gardurile; …

 

… și bolovanii, …

 

… pentru un timp doar …

 

… !

 

Brusc poteca se … domesticește …

 

… tocmai când versantul din stânga se sălbăticește bine !

 

Poteca trece … nepăsătoare pe sub stâncăriile lui, alăturându-se pârâului Căpățîna, intrând în sat …

 

… !

Fotoreportajul traseului 2 poate fi vizionat aici ! – în construcție 

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !