Nodulele septariene de pe valea Larga/Munţii Berzunţi

foto: Google Earth

Accesul auto în Larga, sat ce aparţine comunei Dofteana aflată pe DN 12A la 23 km de Oneşti şi 15 km de Comăneşti, se face din centrul comunei pe un drum asfaltat ce pleacă spre dreapta, către satele Larga şi Cucuieţi. Imediat ce se trece podul de peste Trotuş  drumul se bifurcă; mergem spre stânga şi după 3 km, ajungem în Larga. Găsim un bun loc de parcare în preajma podului de peste pârâul omonim. De la pod urcăm pe drum, paralel cu pârâul, şi,  după un sfert de oră, lăsăm în urmă ultima casă a satului, de fapt, un canton silvic. În apropierea sa întâlnim un nou pod peste pârâul Larga. După ce-l trecem vom fi atenţi, pentru că vom descoperi, în partea dreaptă a drumului, sub o mică faleză, un depozit de concreţiuni ciudate, cu aspect de fosile, numite septarii.

O concreţiune, în sens strict geologic, este o masă compactă a unei roci sedimentare, formată prin precipitarea unui ciment mineral printre spaţiile dintre granulele de sedimente (pentru o definiţie mai amplă a se vedea bibliografia –1). Concreţiunule au, adesea, forme ovoide sau sferice, dar şi neregulate.

Cuvântul concreţiune îşi are etimologia în cuvântul latin derivat, concrescere (= a creşte împreună, a concreşte). Concreţiunile se formează în interiorul pânzelor de strate sedimentare care au fost deja depozitate. În mod obişnuit, au luat naştere în trecutul  foarte îndepărtat, în timpul diagenezei, înainte ca resturile de sedimente să se pietrifice. Formaţiunea rezultată din cimentul concreţionar este adesea mai tare şi mai rezistentă  la contactul cu atmosfera terestră, apa, şi substanţele organice decât stratul-gazdă. Concreţiunile care s-au format din precipitaţii minerale depuse în jurul unui fel de nucleu, se disting din punct de vedere noţional de nodule – acestea reprezentând totuşi o varietate de concreţiuni –, care sunt considerate corpuri de substituţie. Descrierile unor concreţiuni, cu deosebire cele care datează din secolul al 18-lea, datorită diversităţii formelor neobişnuite, dimensiunilor şi compoziţiei, le prezintă ca fiind: ouă de dinozaur, fosile de animale sau de plante (numite uneori, totuşi, pseudofosile), corpuri extratereste sau rezultatul creaţiei umane. Studiile arată că, în funcţie de factorii prezenţi în momentul formării lor, concreţiunile pot fi generate de oricare creştere concentrică sau penetrantă. În cazul creşterii concentrice, concreţiunea se dezvoltă ca o structură de strate succesive de minerale ce se adaugă suprafeţei ei. În cazul creşterilor penetrante, cimentarea sedimentelor-gazdă, prin umpleraea spaţiilor dintre porii acestora cu minerale precipitate, apare simultan peste tot, devenind în timp o concreţiune, în speţă, un nodul. Concreţiunile pot fi găsite în diferite roci, dar, în special, în argile, în siltite argiloase (nămol pietrificat) sau în strate nisipoase. Chiar dacă, ocazional, concreţiunile conţin fosile încorporate în nucleu sau pe parcursul creşterii lor, ele nu sunt fosile.

Diferenţele considerabile în ce priveşte înfăţişarea, dimensiunile şi modul de formare fac cvasiimposibilă o clasificare a lor; sunt prezentate adesea, uneori, aşa-zise, tipuri, de concreţiuni, având drept criteriu doar asemănarea, ca aspect, cu diverse obiecte, astfel că rezultatul nu se deosebeşte prea mult de ceea ce se descria în secolul 18: ghiulele (Cannonball concretions), bile (Moqui balls), drajeuri (Kansas Pop rocks), nasturi (Button Rock), ouă de dinozaur (cecene); septariile, hiatusurile, elongaţiile sunt însă categorii mult mai precis caracterizate, fiind deloc sau mai puţin individualizate (geografic), arondându-li-se o sferă mai largă de reprezentanţi.

Septariile sau nodulele septariene/concreţiunile septariene sunt, conform DEX, „mici mase de piatră cuprinse într-o zonă mai puţin dură”. Termenul septarium-septaria a fost propus de James Hutton (1726-1797), medic, chimist practician, agricultor experimentalist, naturalist şi, mai ales, geolog scoţian, considerat unul dintre părinţii geologiei moderne.Unii cred că denumirea de septarii ar proveni din cuvântul latin septem (=şapte), referindu-se la numărul fisurilor, care ar apărea în mod obişnuit în masa unei roci supuse unei solicitări, şi la cele şapte direcţii în care acestea s-ar distribui. Totuşi, etimologia cuvântului trebuie cutată în substantivul neo-latin septum/saeptumsepta cu înţelesul de: membrană despărţitoare, perete despărţitor, sept. Se presupune, după aspect, că în roca-gazdă apar fisuri cu forme, volume şi grade de dilatare/contractare foarte variabile. Este asumată de majoritatea  cercetătorilor ideea că aceste concreţiuni cresc gradual, din interior spre exterior. Faptul că fisurile sunt orientate radial spre margini este luat ca evidenţă clară că, în acest caz, partea periferică era mai densă, în timp ce interiorul era mai moale, probabil, datorită unghiului de precipitare a cimentului. Procesul, in integrum, de formare a septariilor este, totuşi, învăluit în mister. Ceea ce se vede clar, cu ochiul liber, este că ele arată ca nişte nodule care atunci când sunt denudate, sub influenţa agenţilor de mediu, lasă să se vadă ”pereţii despărţitori”/septurile.

Septariile sunt deci concreţiuni minerale, nodulare, formate dintr-o rocă originară (gazdă) – calcar, marnă, argilă – în masa careia, în urma unor procese fizice, de natură încă incertă, apar fracturi ce limitează blocuri poliedrice neregulate, de dimensiuni variabile, recimentate. Prin fisurile apărute circulă soluţii, de regulă, de carbonaţi de calciu sau fier care precipită, astfel că reţeaua poligonală, iniţial, de crăpături, formată din umplutură, de regulă, de calcit, dar, posibil, şi de aragonit, vaterit sau siderit, cu duritate mai mare decât roca iniţială, generează un relief specific alcătuit din septuri ce înconjură spaţiile deschise din care roca mamă a fost îndepărtată prin diverse procese de dezagregare.

În ce priveşte modul de generare şi de dezvoltare a septariilor, circulă mai multe ipoteze, printre care:
– deshidratarea unui miez bogat în argilă, gel, gheaţă sau substanţă organică;
– contracţia unui centru concreţionar;
– expansiunea gazelor produse de putrezirea unei materii organice;
– fracturarea, sfărâmarea, contractarea produse în interiorul unei mase de rocă de cutremure sau de compactificări sub presiune etc.

Datorită amprentelor diverse, dar şi culorilor variate (analizele chimice arată că, uzual, ele conţin cristale de calcit, dar şi învelişuri de siderită şi pirită care le colorează în roşu sau galben-strălucitor), septariile sunt foarte căutate de comercianţi care, se pare, că fac afaceri profitabile din vânzarea lor, atribuindu-le şi însuşiri miraculoase, fiind considerate pietre protectoare ce aduc reglare spirituală, mentală şi fizică.

În ţara noastră, nu am putut afla cât de cunoscute sunt septariile şi oricine, dintre nespecialişti, le întâlneşte, poate lesne să creadă, cum de altfel am crezut şi noi, ani de zile, că sunt fosile scoase la zi prin prăbuşirea pereţilor din gresie. În acest sens, îi mulţumim lui Alex Hiru  pentru îndreptarea erorii în care persistam să rămânem, fără voia noastră însă, ci doar din ignoranţă !

Bibliografie:
1.
Bleahu, M., Brădescu, Vl., Marinescu, Fl. – Rezervaţii naturale geologice din Romania, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1976
2. http://www.webref.org/geology/s/septarium.htm
3. http://stoneplus.cst.cmich.edu/septarium.htm
4. http://fdtaxid.150m.com/nod.htm
5. http://en.wikipedia.org/wiki/Concretion
6. http://en.wikipedia.org/wiki/Septarian_nodule
7. http://www.greatsouth.net/minerals/p-M160.html
8. http://www.madagascarminerals.com/metaphysic_of_septarian_physi.cfm
9. http://en.wikipedia.org/wiki/Diagenesis

foto: Marelena Puşcarciuc (15 noiembrie 2009)

 

 

 

 

Faleza cu septarii de pe pârâul Larga !

 

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc (15 noiembrie 2009)

 

 

 

 

Septarii

 

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc (17 aprilie 2005)

 

 

 

 

Septarii

 

 

 

 

foto: Marelena Puşcarciuc (15 noiembrie 2009)

 

 

 

Septarii

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc (15 noiembrie 2009)

 

 

 

 

Septarii

 

 

 

 

 

Pentru a vedea şi alte formaţiuni geologice, de pe Valea Trotuşului sau din ţară, descrise de noi, executaţi click aici !

2 Comments

  1. Extraordinar “articol”. Imi aduc aminte cate curiozitati intalneam cand cutreieram pe dealul Perchiu in copilarie. Cate sute de pagini s-ar umple azi cu astfel de explicatii? Daca nu ma insel,am citit ceva,..candva,si ceva referitor la Perchiu (si ceva legat de flora de pe deal ).

    • Cel mai bun articol despre Perchiu îl găseşti aici: http://arh.pub.ro/zolih/alpin/perchiu.html
      Despre floră, în afară de câteva generalităţi, nu există nimic consistent (pe Net). Doar la biblioteca Muzului de Ştiinţe ale Naturii Bacău să mai fie un material amplu al unor specialişti care au descris cu mulţi ani în urmă flora Perchiului. Pregătim şi noi ceva însă !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Munte si flori
© Copyright 2011
Website Apps