Din Orășa (Valea Tazlăului), pe Culmea Pietricica, la Peștera Ghimelcea

Stufu (Orăşa) – Dl. Faraoani – Dl. Cărunta – Poiana Ciciola – Valea Mare – Plaiul Rotund – Peştera Ghimelcea – Dl. Ghimelcea –Plaiul Dumbrăviţei – Coasta Dumbrăviţei – Dl. Pârliturile – Dl. Stânii– Stufu

Acces:
Comuna Orăşa se află pe DN 11/E574, Braşov-Bacău, la 20 km de Oneşti şi 30 km de Bacău. Din drumul naţional, se desprinde spre dreapta (pe direcția Oneşti – Bacău), drumul comunal 157, Orăşa-Stufu-Lărguţa, care poate fi reperat ușor datorită indicatorului rutier aferent. După ce parcurgem primii 3 km asfaltați continuăm încă 1 km, pe drum pietruit, până la prima bifurcaţie, determinată de confluenţa dintre pâraiele Orăşa şi Orăşica, unde se află un spaţiu larg, convenabil pentru parcare.

foto: Google Earth

Descriere traseu:
De la bifurcaţie, părăsim drumul comunal şi urmăm drumeagul de pe malul drept al Orăşei. După 150 de metri traversăm confluenţa Orăşei cu Orăşica pe o bârnă aruncată drept punte sau, dacă nu suntem destul de cutezători, ne întoarcem câțiva metri și pășim pe o punte mai … gospodărească. Odată ajunși (uscați!) pe celălalt mal, doar remarcăm prezența unui drum de căruţe de pe un picior al Dealului Stânei, cum e numit versantul stâng al Orăşei în aval de confluenţă, deoarece pe el vom reveni la sfârşitul traseului. Trecem, prin vad, pe malul drept al Orășicăi și mergem pe o cărăruie, înnoroiată de (prea) vecinătatea cu pârâul, până ce prindem capătul unui drum de căruţe pe care ne îndreptăm spre coama interfluviului dintre cele două pâraie. Drumul, lung de 2,5 km, este trasat pe culmea uniformă, fără oscilații altitudinale semnificative. Pe versanţii dealului sunt pâlcuri de pădure, livezi, vii, fâneţe mai mult sau mai puţin îngrijite, pârloage. Dintr-o mică şa, după ce intersectăm un drum forestier (ce vine din valea Orăşei, din capătul satului Stufu, şi trece în valea Orăşicăi), începem să suim pe un drum de exploatare silvică pe botul Dealului Faraoani, unul dintre contraforţii culmii principale a Pietricicăi. Urcăm pe spinarea interfluviului dintre bazinele Orăşei şi Orăşicăi, având ca reper benzile verticale roşii ale hotarelor dintre parcele silvice. Până la borna III 87 (la care ajungem după circa o oră de urcuş pe o pantă constant … comodă) nu luăm în seamă bifurcațiile marcate de bornele silvice anterioare deoarece  sunt direcţionate pe culmi descendente sau spre văi, hotarul urmat de traseul nostru fiind singurul ascendent. Aici abandonăm benzile roşii, care o iau în sus (direct) spre culmea principală a Pietricicăi, și continuăm pe același drum de exploatare care deviază spre stânga și ne duce pieziş spre o şa joasă a culmii, de care ne despart 20 de minute. Trebuie să spunem că drumul urmat până  în șa este unul de tradiţie, numit “al Faraoanilor”, care face legătura între satele de pe valea Orăşei (Stufu și Orășa) cu cele de pe Valea Mare sau adiacente (Valea Mare, Valea Seacă, Faraoani). Din şaua-cumpănă de ape între unul dintre afluenţii Orăşei şi Valea Mare, drumul nostru coboară pe Valea Mare. Tot din șa, un alt drum, de coastă, se duce spre Poiana Ciciola, unde se află o capelă catolică şi unde are loc o ceremonie religioasă tradițională ce încheie procesiuni ale credincioşilor din satele comunei Faraoani, la care participau şi, poate, mai participă şi săteni de pe valea Orăşei. Vom detalia subiectul când vom ajunge … în poiană, dar pe altă cale decât cea precizată mai sus. Din … respect pentru al doilea vărf, ca înălţime (717 m), al întregii Culmi Pietricica (întâiul, fiind Capăta, cu 740 m) vom urca întâi pe el, mai ales că se află la mică distanţă, circa 20 de minute, pe culme, spre stânga, cu … doar 100 m mai sus de şa. De pe vârful împădurit și prea puțin spectaculos – oare la ce ne așteptam?! – (mergând pe culme înainte, cam după 100 de m, dăm de o cruce metalică), cotim cu 90 de grade spre dreapta şi coborâm destul de repede, cei 100 de metri, pe unul dintre drumurile de exploatare direcţionate spre sud-est, ca să ajungem în Poiana Ciciola. În poiană s-a construit recent (2004, dar ideea datează din anii ‘30 ai secolului trecut) de către credincioşii catolici din satul Valea Mare (comuna Faraoani) o capelă dedicată Sfintei Fecioare Maria, având hramul Sfânta Fecioară Maria, Regină(*.  La 22 august, când se celebrează această sărbătoare, credincioşii catolici din Valea Mare organizează anual (data de 22 august a fost stabilită însă, în ultimii ani) o procesiune ce se încheie în Poiana Ciciola, pentru a cinsti locul unde, conform tradiţiei, se presupune că în anii prigoanei turceşti (sec. XVI-XVII) se refugiau locuitorii satului. Aici îşi aduceau, pe lângă cele strict necesare traiului, şi clopotul de la biserică, ţintă predilectă a jefuitorilor turci. O altă legendă afirmă că tot în acest loc ar fi fost înmormântaţi cei ce au murit de ciumă cu ocazia unei mari molime abătute asupra satului(**.
Poiana era cunoscută cu numele iniţial de “Sub Ciuci”(***, apoi i s-a spus  “La Trei Cruci” –deorece aici fuseseră ridicate cândva trei cruci de lemn, pentru motivele detaliate,
și care, actualmente, nu mai există. În poiană, în afară de clădirea capelei, se mai află un suport metalic pentru clopot şi mai multe mese şi bănci din leaţuri; de asemenea, într-o margine a poienii s-a amenajat un izvor.

Din poiană ne lăsăm în jos pe coama aceleiaşi muchii a Căruntei ce ne-a adus aici, ignorând drumul ce pleacă spre stânga, spre sat (drumul pelerinilor). După câteva minute, de pe platforma orizontală a unui mic promontoriu, unghiul pantei creşte substanţial. Muchia, formată dintr-un sol argilo-grezos, devine aridă, fiind populată de rari mesteceni subţiratici. Traversăm un fost drum forestier de coastă, dincolo de care coama piciorului, încă relativ liberă de arbori, e acoperită cu un strat de muşchi. Înclinarea pantei se schimbă din nou, iar, când întâlnim un alt drum de coastă facem pe el câţiva paşi spre dreapta, și trecem pe versantul drept al piciorului, de unde coborâm pieziş spre albia Văii Mari, căutând, la liber, drumul cel mai uşor. Pășim peste ori prin pârâu, suim pe versantul drept al acestuia şi, ocolind pe stânga, de-a coasta, un gurgui, ajungem la un drum forestier (probabil, după aspect, fost petrolier; locuitorii satului vorbesc despre prospecţiuni mai vechi  şi despre un loc numit “La Sonde”). Urcăm pe el vreo 200 m, depășim un lăculeţ alimentat superficial de un mic izvor şi de apele meteorice, şi ne găsim, în final, în dreptul unui pod cu parapeţi de beton pe sub care e drenat un mic torent.

Părăsim drumul pentru a continua pe altul, de tractor, ce suie spre stânga, pe pantele vestice ale Culmii Rotunda. O luăm în sus pieziş, spre stânga, până pe culmea dealului de unde ne orientăm  spre sud pe o cărare lată urmărind benzile roşii ale unui marcaj silvic. Lăsăm în urmă un vârf, maxim local al culmii și ajungem imediat într-o şa joasă, marcată de prezenţa bornei II 114. Din dreapta vine în şa un vechi drum de exploatare. Noi coborâm însă spre stânga, câteva zeci de metri, până la albia unei văi adânci, Valea Neagră, unde ne sare în ochi un mic canion, prin care pârâul formează o săritoare de câţiva metri, străjuit pe dreapta de un pinten stâncos. La baza pintenului se vede deschiderea relativ semicirculară, largă de aproape 2 m şi înaltă de circa 1 m, a Peşterii Ghimelcea. Este vorba, de fapt, de o galerie de prospectare lungă de 9-10 m, cu podeaua inundată; apa tulbure este încărcată de oxizi, după coloraţia portocaliu-roşietică, probabil, de fier, şi are un miros nu foarte puternic de sulf.

Ne întoarcem în şaua cu borna III 114 și începem suișul, pe linia de maximă altitudine a Culmii Rotunda, ca să învingem o diferenţă de nivel de aproape 150 m pe o lungime de 600 m, fără ruperi de pantă semnificative. Atingem culmea Dealului Ghimelcea în dreptul bornei II 112. Dealul Ghimelcea este unul dintre cei mai importanţi (ca lungime) contraforţi estici ai Culmii Pietricica. Ne deplasăm pe coama dealului spre dreapta până pe vârful său, numit tot Ghimelcea, marcat de borna II 65, punct de racord cu creasta Pietricicăi. De pe vârf virăm spre dreapta, luând-o în jos, uşor, pe creasta Pietricicăi, numită de aici, până în şaua ce precedă Vârful Cărunta, Culmea Dumbrăviţa; avem drept ghid “H”-urile roşii ale unui hotar silvic. Coborâm apoi un prag abrupt, dar scurt, urmat de urcuşul unui promontoriu de pe care dominăm cu privirea toată Valea Mare, străjuită spre nord de Vârful Cărunta, până spre Siret; vedem şi unul dintre lacurile de acumulare de pe albia Siretului, cel de la Răcăciuni. Ne lăsăm, din nou, la vale pe o pantă abruptă, având în dreapta potecii o ruptură a crestei, până într-o şa, cea mai joasă, de pe acest traseu, a Culmii Pietricica, cumpănă de ape între Valea Rea (spre care avem deschidere până dincolo de valea Tazlăului, orizontul fiind închis de Munţii Berzunţi) şi Valea Mare. De aici suim o pantă moderată, cu o diferenţă de altitudine de circa 50 m. Din momentul în care panta devine descendentă, părăsim linia culmii, facem un cot de 90 de grade spre stânga şi coborâm, prin pădure, strict pe direcţia vest. Când ne iese în cale un drum de exploatare ce taie oblic versantul vestic al Pietricăi, numit, în această zonă Coasta Dumbrăviţei, mergem pe el, spre stânga, către cumpana de ape Valea Rea-Orășa, spre o şa  despădurită de tăieri relativ recente și joasă, efect al eroziunii regresive a Văii Rele, dar mai ales a unui afluent de obârşie al Orăşicăi. Urmăm un drum de exploatare ce urcă dinspre Valea Rea, și înconjurăm dealul din faţă (Pârliturile) de-a coasta, spre dreapta, către versantul nordic. Ocolul continuă pe acest versant, până ajungem, fără a fi câştigat sau pierdut din altitudine, pe versantul estic al dealului. Ieşim din pădure pe sectorul următor al culmii Pârliturilor, și înaintăm pe la marginea pădurii ce-i îmbracă versantul sudic, dinspre Valea Rea, în timp ce, versantul nordic, dinspre valea Orăşicăi, este despădurit. Coborâm, lin, aproape 1 km, prin aceleaşi decor, care se schimbă doar în ultima parte când străbatem un pâlc de pădure. Ieșim din pădure pe plaiul descoperit al Dealului Stânei și urmăm acelaşi drum ce şerpuieşte încingând, cam jumătate de kilometru, obârșiile unui afluent al Văii Rele, apoi ale altuia, al Orăşicăi, după care se bifurcă. Mergem înainte (stânga bifurcaţiei) și, după vreo 400 m (cca 10 minute), părăsim drumul și tăiem oblic, spre dreapta, platoul pârlogit al Dealului Stânii încercând să ghicim, prin iarbă, urmele mai estompate ale unui drum de căruţe ce iese în marginea nordică a platoului. De aici, şleaurile, mult mai clare, ne duc pe un picior al Dealului Stânii îndreptat spre nord-vest, suprapunându-se strict pe muchia piciorului. După aproape 1 km suntem la confluenţa Orăşei cu Orăşica, de unde am plecat în traseu.


(*– sărbătoarea a fost mutată de la data de 31 mai la 22 august de Papa Pius al XII –lea în 1955, până atunci, zi rezervată cinstirii Inimii Neprihănite a Mariei. [http://www.sanctuarcacica.ro/sarbmariane.php?id=22-aug]

(**Ultima mare epidemie de ciumă care a afectat puternic Moldova a fost pe la 1769, iar în Muntenia, ”Ciuma lui Caragea” a avut loc în 1812-1813. După anul 1850, alte epidemii de ciumă nu s-au mai înregistrat. În schimb, în Moldova, ca pretutindeni, a bântuit  holera, două mari pandemii fiind semnalate  între 1831-1832 și, respectiv, 1847-1848. Se pare că în timpul ciumei de la 1769, sătenii din Moldova își duceau bolnavii în pădure unde îi abandonau, lăsându-le ceva alimente și un vas cu apă. [http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ciuma-holera-tifosul-gripa-istorie]

(*** – „ciuci”, conform DEX, are şi înţelesul de „vârf”. În satul Oituz se află un promontoriu ce domină așa-numitul defileu al Oituzului de la Ferăstrău şi pe care s-au descoperit vestigiile unei cetăţi dacice, numite „Cetăţuia de pe Ciuci”.

Pentru a vedea imagini de pe traseu (dar parcurs în sens invers), executați click aici !

Pentru a vedea și alte trasee de pe Culmea Pietricica, executați click aici !

2 Comments

  1. Mulţumesc pentru informaţii aduse de dv. (v. http://ro.wikipedia.org/wiki/Culmea_Pietricica#Obiective%20culturale%20%C8%99i%20turistice

    P.S. Dacă s-ar putea, în timp, v-aş ruga să semnalaţi şi alte obiective sau areale cu potenţial turistic.

    • Ne-a făcut o reală plăcere articolul, presupunem, postat de Dv. pe Wikipedia despre Culmea Pietricica (și pe care l-am descoperit înainte de comentariul Dv.). Fiind una dintre zonele pe care le cutreierăm adesea, vor mai fi și alte postări în care vom descrie traseele aferente, adaugând și eventuale informații … colaterale !

Leave a Reply to Cristian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps