Din valea Ciobănușului pe Muntele Cristeș (Munții Ciucului) pe la Lacul Șolintarului

7. Valea Ciobănuşului (gura Şolintarului) – Piciorul Mestecănişului – Muntele Şolintaru – Lacul Şolintarului – Obcina Cristeşului – Mt. Cristeş – Piciorul Bogari – gura Zugului

harta: Radu Pușcarciuc

harta: Radu Pușcarciuc

Caracteristici:
– circuit, al văii Zugu;
– durată: 8 ore;
– lungime: cca 12 km;
– diferenţă de nivel: 600 m;
– grad de dificultate: mediu.

Acces:
Pentru a ajunge la punctul de intrare în traseu, satul Ciobăniș/HG, părăsim DN 12A, Oneşti-Miercurea-Ciuc, în localitatea Ciobănuş/BC (45 Km de Oneşti, 75 km de Miercurea-Ciuc). De aici, cu 50 de metri înainte/după traversarea Trotuşului pe un vechi pod cu structură metalică, se desprinde spre stânga/dreapta un drum comunal care, după ce trece pe sub calea ferată, intră în satul Caralalița, component al Ciobănuşului. Drumul comunal continuă cu unul forestier ce merge paralel cu pârâul Ciobănuş; ieşirea din sat  e marcată de prezenţa unei staţii de captare şi epurare a apei potabile pentru localităţile Comăneşti şi Asău.
Apreciem starea drumului forestier ca fiind … mulţumitoare; este circulabil pentru orice fel de maşini. Pe primii cca 8 km valea este largă, fără valenţe peisagistice deosebite. Menţionăm km 5 unde, după coborârea unei denivelări, drumul nostru se ramifică: brațul din stânga duce către valea Lapoşului, afluent al Ciobănuşului, iar cel din dreapta, pe Valea Durhăcenilor. Suntem în punctul de unde se pleacă în traseul ce face turul văii Lapoşului. Pe la km 8 traversăm o poiană largă, unde remarcăm, pe ambele maluri ale Ciobănuşului, mai multe cabane silvice, unele în paragină și pătrundem, imediat, în Defileul Ciobănuşului, tăiat printre piepţii masivi ai celor mai înalte culmi din bazinul pârâului: Cărunta (pe dreapta) şi Muieruşu/Mueruşu/Măieraşu/Magyarós (pe stânga).

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

foto: Marelena & Radu Pușcarciuc

Pe măsură ce înaintăm (cam 1 km), constatăm că peisajul este tot  mai pitoresc; apa, după ce se rostogolește peste câteva săritori spectaculoase, se strecoară, efectiv, printre pereţii de gresie tăiați de-a lungul timpului, apropiaţi la doar 3 m. Cu 2 km mai sus, malul stâng (geografic) al Ciobănuşului este străjuit de un perete înalt a cărui parte superioară etalează o faleză de dimensiuni impresionante (vizibilă din maşină, la întoarcere). Mai parcurgem  cam 1,5 km și defileul se deschide într-o largă poiană unde se află Păstrăvăria şi Pensiunea Cărunta (cca 15 km de la şosea) pe care le lăsăm în urmă, pentru a ajunge, după cca 700 m amonte, la punctul terminus al traseului nostru auto, un cătun format din câteva case, grupate la gura pârâiaşului Şolintaru (afluent de stânga al Ciobănuşului), care ţine de satul harghitean – deşi, geografic vorbind, se află în judeţul Bacău – Ciobăniş (comuna Ciucsângiorgiu) – aflat cu 4 km mai sus.

harta: Google Maps

harta: Google Maps

Descrierea traseului:
Pe partea dreaptă a direcției de mers remarcăm un mic pârâiaș, însoțit de o potecă ce se strecoară printre gardurile a două gospodării. Pornim pe ea dincolo de o poartă din bârne care oprește accesul (animalelor) pe valea pârâului Şolintaru; noi putem însă trece printr-o portiţă. În foarte scurt timp ieșim din valea adâncită de eroziune, pe malul ei drept (geografic) şi străbatem, mergând paralel cu pârâul, o păşune orizontală, până la mrginea pădurii. De cum intrăm în pădure și întâlnim drumul de căruţe ce vine pe vale, începem asaltul asupra piciorului Mestecănişu, interfluviu între pâraiele Șolintaru, al cărui versant drept este, şi Zugu. Nu urcăm pe o potecă anume, fiindcă povârnişul oricum ne obligă să zigzagăm des şi aleatoriu pentru a-i domoli, cât de cât, cerbicia. Botul dealului, la început nu e doar … bont, ci şi lat, pentru ca ceva mai sus, după o scurtă orizontalizare, să se îngusteze căpătând profil de muchie. Panta se semeţeşte din nou, dar de acum o cărăruie ne conduce pe trasele de efort minim. Câteva praguri stâncoase adaugă pitoresc traseului, în lipsa orizontului peisagistic. Totuşi un mic gol ne dezvăluie la un moment dat, spre înapoi, dincolo de valea Ciobănuşului, corpul masiv al Mueruşului. O lungă orizontală, prilej de a ne trage sufletul, precedă o nouă treaptă (cu un beneficiu, … brusc şi relativ substanţial, de altitudine), ce se termină într-o poiană cu farmecul furat de vraiştea fragmentelor de trunchiuri şi a grămezilor de crengi rămase în urma exploatărilor, relativ recente, ale unui parchet silvic. O fereastră se deschide spre nord-vest, unde descoperim ținta cea mai …înaltă a drumeţiei, Vârful Crucii; de o parte a acestuia este şaua joasă, … foarte joasă, din care îl vom aborda, de cealaltă, o înşeuare moderată ce îl desparte de un … pui de vârf, continuat cu o pantă uşor descendentă. Din pseudopoiana în care ne aflăm, Piciorul Mestecăniş se arcuieşte spre nord-est, înălţându-se fără grabă, racordul cu plaiul Muntelui Şolintaru de pe interfluviul Ciobănuş-Sulţa, unde se înalță Vârful Crucii, fiind undeva, în spatele orizontului vizibil. Ne deplasăm pe o potecă pastorală ce se ţine de marginea pădurii rămase în picioare, evitând haosul exploatării forestiere şi menținându-ne, totodată, pe coama Mestecănişului. Urmărim și marcajul silvic cu benzi roşii simple al hotarului dintre parcele silvice care ne însoțește încă de la începutul urcușului pe Mestecăniș. E un reper suplimentar ce ne orientează pe direcţia corectă mai ales atunci când trebuie să părăsim cărarea, de altfel, bine conturată, obligaţi de trunchiurile arborilor prăbuşiţi. Ieşim treptat din pădure, traversând rarişti intercalate între pâlcuri de molizi, și ajungem într-o spațioasă poiană tapetată (primăvara) cu ghiocei şi brânduşe. Un drum de căruţe ce vine tocmai din valea Ciobănuşului străbate păşunea, și se îndreaptă spre stânele de sub Muntele Şolintaru. Una dintre ele se află spre dreapta, invizibilă la început, fiind instalată pe o treaptă de alunecare de sub abruptul sudic al vârfului.

foto: Radu Pușcarciuc

foto: Radu Pușcarciuc

Dar chiar în centrul poienii de pe treapta de alunecare (1.260 m altitudine) se răsfaţă în lumina (când e) generoasă a soarelui oglinda Lacului Şolintaru, un ochi de apă de formă aproape circulară, cu diametrul de circa 30 m, adânc doar de o şchioapă (! – probabil, câţiva decimetri), alimentat sporadic de apele ce se scurg de pe versantul sudic al vârfului, provenite de la ploi și din topirea zăpezilor.

Ne continuăm drumul spre nord și ajungem într-o altă poiană largă de pe versantul vestic al Vârfului Şolintaru; într-una dintre marginile ei încă se mai observă clădirea părăginită, aproape dărâmată, a unei foste stâne. Urmele drumului de căruţe estompate în covorul gros de iarbă ne conduc pe Obcina Cristeș, ce reprezintă, de fapt, coama culmii ce leagă Muntele Şolintaru de Muntele Cristeş. Teoretic, poteca e marcată turistic cu semnul ”cruce roşie”, dar, practic, mai găsim doar unul-două semne … străvechi, consemnând existenţa (semnalată doar, şi încă, pe hărţile turistice) a unui traseu ce mergea cvasiintegral pe interfluviul Ciobănuş-Sulţa, de la Caraliţa (gura Ciobănuşului) la Vârful Viscolul de pe culmea principală a Munţilor Ciucului şi de aici la Miercurea-Ciuc. Ca și cum n-ar fi de-ajuns că Vârful Crucii care se profilează deasupra vârfurilor brazilor este destul de … sus, poteca, iniţial orizontală şi insinuată pitoresc printre două şiruri de molizi, începe să coboare, din ce în ce mai mult, pe măsură ce ne apropiem de poalele vârfului. Dacă dorim să urcăm pe vârf, chiar și numai din curiozitatea de a examina interesantele amenajări genistice de pe el (tranşee consolidate, platforme cu contraforţi din ziduri clădite din pietre, un puţ adânc de 5 m, cu ghizd betonat  – poate, iniţial natural) vom avea de învins o diferenţă de nivel de 200 m, suind pe o muchie marcată de “H”-urile roşii ale unui hotar silvic. Altfel, urmăm drumul lat de culme, care, îndată ce începe să suie pe pantele Vârfului Crucii, se desface în două braţe. Cel din stânga, mai puţin circulat, cândva cu rol militar, taie coastele sudice ale vârfului și iese pe pantele vestice ale acestuia, în marginea unei largi poienicu o contrapantă ce ne conduce pe platoul somital al Vârfului Cristeş.

Dacă am urcat pe Vârful Crucii, ghidați fiind de “H”-urile silvice,  nu trebuie decât să ne lăsăm rapid la vale, spre vest, să ”escaladăm” un vârfuleţ cu ceva belvedere până spre creasta Hăşmaşului Mare, apoi să coborâm din nou cu o oarecare grăbire, domolindu-ne ritmul doar latraversarea câtorva mici poieni, ca să ajungem în poiana cea mare  de sub vârful Cristeşulului. Pășunea care îmbracă Platoul Cristeşului cucerește mare parte şi din versantul nordic, cel dinspre valea Sulţei. Orizontul nordic, ca şi cel vestic sunt, astfel, accesibile privirii: e o mare vălurită de culmi domoale, unele împădurite, altele – mult mai multe  – golaşe, ce pun stăpânire pe toată întinderea, până departe spre valea doar bănuită a Oltului, dincolo de care se ridică, aburiţi şi albăstriți de depărtare, Munţii Harghitei.

Rămânem pe linia de maximă altitudine a culmii pe sub care este trasat un drum de coastă ce urmăreşte coama interfluviului, evitând denivelările. Interesul nostru este însă de a nu rata desprinderea spre stânga a Piciorului Bogari. Ne ajută să nu pierdem racordul cele două benzi roşii, verticale, marcaj aferent hotarului între districte silvice (unităţi de producţie). Vom urma cu stricteţe muchia piciorului, conduși de cărarea lată (fost drum de exploatare, activat pe anumite porţiuni) ca și muchia, de altfel.  Tot drumul se desfășoară prin pădure, cu excepţia unei platforme  defrişate, de unde putem cuprinde cu privirea o parte a văii Ciobănuşului (sectorul unde se află vatra satului Ciobăniş) şi, mai ales, crestele muntoase ce o străjuiesc, printre care distingem, în prim-plan, vârful Şoiul Mare – decanul de înălţime al Munţilor Ciucului. Dacă vom urmări benzile duble ale hotarului silvic, nu vom avea nici un fel de probleme cu orientarea. Abia spre final, când panta devine tot mai prăvălatică și e limpede că nu ne vom mai opri până în valea Ciobănuşului, şi când drumul practic dispare, nemaiapărând nici măcar sub formă de potecă, vom descoperi în stânga hotarului un drum de exploatare ce descinde la o oarecare distanţă  de ”H”, dar pe aceeaşi direcţie cu acesta. Vom merge pe el până ce, după o curbă, strânsă şi în pantă, spre dreapta, la ramificarea imediat următoare, o luăm pe braţul din stânga. O coborâre scurtă ne scoate într-o poieniţă îngrădită, lângă drumul forestier de pe valea Ciobănuşului. Mai avem de mers pe el mai puţin de un kilometru până la gura Şolintarului.

Pentru o descriere în imagini a traseului, executați click aici !

Pentru a parcurge și alte trasee din Munții Trotușului, executați click aici !

2 Comments

  1. Buna ziua , cu mașina se poate ajunge la tranșeele cu tuneluri din poză ?
    Dați.mi un traseu cum pot ajunge la tranșeele din poză

    • Mai mult decât această descriere a traseului și cea prin fotografiile comentate nu credem că e necesar pentru a ajunge la obiectivele descrise. Cu mașina se poate ajunge exact până unde am ajuns și noi (vezi schița hărții traseului) !

Leave a Reply to Marelena & Radu Puscarciuc Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps