Pe Măgura Ocnei din Cireşoaia/Slănic-Moldova

III.c.6. Cireşoaia (Slănic-Moldova) – Piciorul Tomii – Piscul Toma – Plaiul Cuprian – Dealul Măgura – Poiana cu Antenă – Piciorul Popii – Cireşoaia

Caracteristici:
– circuit;
– lungime: cca 9 km, durata: cca 5 h:
– denivelare: cca 300 m.

Acces:
Satul Cireşoaia(* aparţine, din punct de vedere administrativ, staţiunii Slănic-Moldova, aflată pe DN 12B, Târgu Ocna – Slănic-Moldova, desprins din DN 12A, Miercurea-Ciuc – Oneşti. De la intersecţia aflată la ieşirea din oraşul Târgu Ocna spre Miercurea-Ciuc, se parcurg pe DN 12B 4,5 km. Imediat ce ieşim din Defileul Slănicului şi intrăm în satul Cireşoaia, pe partea dreaptă, la o ramificaţie din care pleacă, printre case, un drum petrolier, găsim spaţiu suficient pentru parcare.

foto: Google Earth

Descrierea traseului:
Mergem pe drumul petrolier care, făcând două serpentine, ne suie pe botul dealului Tomii ce reprezintă versantul drept al Pârâului Popii (numit şi Aur, după numele unei poieni aflate deasupra izvoarelor sale), spre ale cărui obârşii se va îndrepta apoi. După 600 de metri trecem pe lângă o ultimă gospodărie şi remarcăm doar că din preajma ei se desprinde spre stânga un drum secundar ce deserveşte două sonde. Noi mai înaintăm vreo  200 m, şi prindem, tot pe stânga, capătul unui fost drum secundar ce ducea la o sondă (din care a rămas doar aşa-numitul cap de erupţie) şi care, după ce traversează platforma sondei, se prelungeşte cu unul de căruţe ce ne urcă spre culmea dealului Tomii într-un sfert de oră. Drumul este fidel liniei de pantă maximă a culmii înguste, mărginite de pâlcuri de pădure rărită, din ce în ce mai rărită în urma tăierilor, aşa că nu avem probleme de orientare. Contemplăm priveliştile, fără să eludăm  însă  aspectul practic: în prim plan se află abruptul sudic al Dealului Măgura, despicat de un vâlcel adânc, afluent al Pârâului Popii, pe al cărui versant stâng, constituit într-un puternic contrafort al Măgurii, vom coborî în finalul traseului. Spre stânga, un alt picior al Cireşoaiei, paralel cu al nostru, ne stârneşte curiozitatea, închipuindu-ne o altă variantă de cucerire a Dealului Cireşoaia. Iar în spatele nostru se înalţă un deal abrupt, încins la mijloc cu un brâu de gresie la zi, stâlpul din dreapta al intrării Slănicului în defileul pe care îl formează cu puţin înainte de a se vărsa în Trotuş. Este Piciorul Porcului.

În ultima sa parte, coama interfluviului se apropie de valea din stânga la câţiva metri doar, pe care, dacă îi coborâm, învingându-ne inerţia, (urmând a reveni pe interfluviu), putem vedea două bălţi formate în alveole de alunecare. Le menţionăm pentru picturalul imaginii pe care o creează prezenţa lor (primăvara însă !).

Ajungem pe platoul Dealului Cireşoaia după două ore de la plecare. Abia ultimii metri pot fi caracterizaţi ca fiind “de urcuş”. Înaintea pantei finale care ne scoate pe Piscul Toma, drumul de culme deviază spre dreapta. Noi o suim cam direct, întovărăşindu-ne cu marginea unui tranşeu din Primul Război Mondial. Dacă am scruta platoul Dealului Cireşoaia, am constata că e brăzdat de o vastă reţea de astfel de tranşee. În amintirea eroilor căzuţi în luptele decisive de pe aceste dealuri s-au plantat mai multe cruci, cea mai vizibilă aflându-se pe vârful dealului. La câţiva metri de marginea platoului pe care am urcat, spre vârful Cireşoaia, dincolo de un tranşeu transversal pe direcţia respectivă, putem vedea o cruce mică, tăiată dintr-un bloc de gresie, a cărei inscripţie s-a şters în timp. Trebuie să menţionăm că pe alte cruci, împrăştiate pe dealurile Cireşoaiei, inscripţiile au fost reconstituite graţie efortului făcut de părintele Claudiu, stareţ la Mânăstirea Cireşoaia. După un gând pios în memoria eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi,  continuăm  spre dreapta şi intrăm în pădure odată cu un drum de căruţe ce vine dinspre vârful Cireşoaiei. De pe Piscul Toma, îndată ce pătrundem în pădure şi ne îndreptăm către şaua dintre Dealul Cireşoaia şi Dealul Măgura, numită Plaiul Cuprian, ne vor ghida benzile albastre ale unui marcaj turistic (Târgu Ocna – Dealul Măgura – Dealul Cireşoaia), benzile roşii verticale şi ”H”-urile unor marcaje silvice.

Şaua, cu o denivelare de 130 m, este lungă de 1,5 km şi reprezintă cumpăna de ape dintre valea Popii, spre sud, şi valea Rupturile, spre nord. Se observă o netă diferenţă morfologică între cei doi versanţi ai şeii: cel nordic, mai abrupt, este afectat de alunecări de teren, încă active, în timp ce versantul sudic e ceva mai blând. Atingem minimul altitudinal al şeii cu puţin înainte de a începe să urcăm pe Dealul Măgura. În dreapta noastră, cu doar câţiva metri mai jos, drumul petrolier de pe valea Popii se duce şi el spre Măgura, rămânând însă sub şa. La ieşirea din şa poteca pe care am mers întâlneşte un drumeag ce vine din stânga, din valea Rupturile, de fapt, de pe un afluent al ei, Grohotişu, şi urcă pe Măgura. De cum începem să suim, din el se şi desprinde un braţ spre stânga; la intersecţie remarcăm borna silvică III 166. Facem această precizare pentru că lipsesc semnele marcajului turistic în preajma intersecţiei. Le vom regăsi, mai departe, pe drumul principal, care păstrează direcţia “înainte”; de altfel, trebuie să fim atenţi şi pentru că semnele turistice de pe copaci, de cele mai multe ori, nu pot fi văzute decât atunci când se trece prin dreptul lor! De la borna precizată traseul turistic renunţă la linia de pantă maximă a Dealului Măgura şi o ia pieziş, pe versantul lui vestic. Ajungem, în scurt timp, la un drum forestier, lat, trasat pe curbă de nivel, care ne va conduce, spre dreapta, până la intersecţia cu un drum de acces la o antenă GSM, flancat pe dreapta de o pitorească pădurice de brazi – în contrast (estetic) cu pădurea de fagi pe care am străbătut-o. Urmăm noul drum spre stânga şi, după două curbe scurte, ajungem într-o poiană largă cu câţiva pini într-o margine, unde se înalţă o antenă GSM. Frumuseţea poienii e întregită de faptul că se deschide spre vest, către creasta Nemirei ce se unduieşte între Şandru Mare şi Farcu Mare. Părăsim poiana (cu regretul că nu putem tândăli mai mult în ea) pe o potecă lată (fost drum de exploatare forestieră) acompaniată şi de marcajul turistic care ne ghidează spre est. Cum reintrăm în pădure abandonăm marcajul turistic şi ne ţinem de benzile roşii verticale ale unui marcaj silvic ce pleacă din potecă, spre dreapta. Urmărindu-le, vom ocoli obârşia unui vâlcel, afluent al Pârâului Popii (cel care despică versantul sudic al Măgurii). Când trecem pe deasupra obârşiei sale (zonă numită “La Lupărie”), remarcăm borna III 168 de la care marcajul se desface în două: un şir de benzi coboară de-a lungul vâlcelului, altele se aliniază pe versantul stâng al său, mai precis, pe linia culmii principale a Măgurii şi în continuare pe contrafortul ei extrem-sudic, direcţie pe care o urmăm. Pe parcurs, marcajul silvic se bifurcă, în două rânduri, din dreptul bornelor III 182, III 174, neglijând în ambele cazuri ramurile care se îndreaptă spre est. Ne plimbăm pe spinarea lată şi aproape orizontală  a culmii principale a Măgurii. Dar, îndată ce trecem pe contrafortul sudic – Piciorul Popii, coborârea se accelerează, iar culmea devine tot mai tăioasă. Facem o scurtă escală pe o platformă unde funcţionează o pompă de extracţie, pentru a profita de ampla eliberare a orizontului înspre sud. Putem urmări de sus, în ansamblu, dar şi în detaliu, ascensiunea din prima parte a traseului. De pe platforma de sondă vom coborî, pe muchia îngustă şi abruptă, cu un oarecare grad de dificultate, a Piciorului Popii, 400 de metri pe o pantă de 30 de grade. Finalul e mai blând şi cu un plus de spectacol dat de prezenţa unui şir de stânci, presărate chiar înainte de a ne opri pe un promontoriu cu contrapantă, de unde vom părăsi muchia contrafortului. Din şaua contrapantei se lasă spre valea Popii, aflată doar la câţiva metri mai jos, o potecă ce o traversează şi suie apoi pe versantul drept al văii. Am ajuns lângă drumul petrolier pe care am plecat în traseu, la marginea unei pajişti îngrădite, dar prevăzută cu o portiţă ce ne permite să ieşim în drumul pe care mai mergem doar 300 de metri până la intersecţia cu şoseaua naţională.

Fotoreportajul unei drumeții pe acest traseu poate fi accesat de aici !


(* – numit la începuturile sale şi apoi, până la reforma administrativă din 1968, La Biserică, Slănic, Slănicel, Biserica-Sf. Ana, Biserica-Slănicel, Biserica-Slănic, Biserica, Cireşoaia este a doua localitate fondată pe valea Slănicului (prima fiind Gura Slănicului) de locuitori plecaţi din Târgu Trotuş şi Oituz, cei mai mulţi ceangăi catolici, de meserie pietrari, care au găsit aici resursele naturale necesare meseriei, dar şi speranţa unei vieţi mai bune, alimentată de emulaţia produsă de descoperirea izvoarelor de ape minerale (1801). [Bibliografie: 1. Stoica, Corneliu Gh. – Valea Trotuşului: enciclopedie, Ed. Magic Print, Oneşti, 2006; 2. http://www.ciresoaia.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=5&Itemid=26]

5 Comments

  1. Cum pot ajunge pe muntele Chesches (știu că muntele se află pe Valea Slănicului , dar nu știu cum ajung) ?

  2. Pe dealul Magura de la Targu Ocna au fost lupte ?
    (stiu ca pe Magura sunt multe transee , dar nu stiu daca au fost lupte si pe magura)

    • Cum Măgura, pe direcția est-vest – cea perpendiculară pe linia frontului -, este între Coșna și Cireșoaia, e foarte probabil să fi fost lupte ! Detectoriștii ar putea confirma, dacă vor găsi artefacte aparținând ambelor tabere de beligeranți !

    • Da, e posibil ca ultimele focuri de armă de pe frontul românesc să se fi ținut pe Măgura. Nemții puteau trece de pe Cireșoaia spre Măgura numai pe Căprianu, deci acolo trebuie căutat, apoi prin zona drumurilor de sondă până dincolo de Poiana Stânii (unde se află antena), deși C. Kirițescu zice că ultimele focuri au fost pe Cireșoaia, la 11.09.1917, orele 19. E doar o bănuială a mea. Schije se pot găsi chiar și în proximitatea mănăstirii.

Leave a Reply to Toni Hilohi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Website Apps