Chilii rupestre, trovanți și lacuri în Munții Buzăului

Pentru  a citi descrierea traseului, executaţi click aici ! (în construcție)
Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Midi-expediția <Buzău-2013>
[Pentru a vedea imagini din prima zi a expediției, executați click aici !]

Ziua 2 (2 mai): Partea I:
– Chiojdu-Gura Bâscei, 20 km pe DJ 102L și DJ 102L, asfalt, cu porțiuni distruse;
– Gura Bâscei-Pătârlagele, 7 km pe DN 2, asfalt, foarte bun;
– Pătârlagele-Aluniș, 13 km pe DC 68, 72, 69, 71, în cea mai mare parte, în stare execrabilă.

 

 

 

 

 

La poarta complexului rupestru “Aluniș”

 

 

 

 

 

“Complexul” este format dintr-o biserică și trei chilii (două apar în imagine); mai există și alte câteva mici cavități amenajate parțial și/sau cu funcții neclare.

 

 

 

 

 

Chilia aflată în stânga bisericii este formată dintr-o singură încăpere, neîngrijită, în care au fost depozitate câteva resturi de cruci.

 

 

Biserica (cu hramul Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul) a fost săpată în piatră (ceea ce azi formează altarul și naosul), conform tradiției, în unul dintre anii 1274/1275/1277, numele ctitorilor legendari, păstorii Vlad și Simion, fiind, se spune, dăltuite în paleoslavă, pe peretele proscomidiei din altar. Pe unul dintre pilaștrii de piatră ce separă altarul de naos este săpat anul 7056 (1548). Primul document în care se amintește de existența schitului de la Aluniș datează din 1578. Pridvorul și pronaosul din lemn cu turla clopotniței de deasupra au fost construite între 1840-1850. Sanțurile de pe peretele natural în care sunt săpate ferestruicile altarului și o presupusă ușă ce pare zidită între ferestre sugerează succesive înfățișări ale bisericii anterioare celei actuale.

 

Catapeteasma, realizată din lemn de stejar în 1870, e împodobită cu icoane pictate pe tablă de zinc, așa cum sunt și cele din pronaos.

 

 

 

În dreapta bisericii se află, în același plan, o chilie cu două încăperi, pat, ferestre, firide, horn, iar ceva mai sus …

 

 

 

 

 

 

… a treia, cu o singură cămăruță; pe peretele de stâncă se observă câteva amprente ale unor amenajări exterioare: o streașină, poate o balustradă ?!

 

 

 

Cărăruia ce ne-a suit la ultima chilie ne conduce deasupra peretelui de gresie ce o găzduiește; …

 

 

… de unde vedem satul Aluniș (în stânga e Dealul Martirei ce desparte valea Paltinului/Sibiciului de cea a Nucului, implicit complexele de chilii rupestre de pe cele două văi). [Pentru un “reportaj” în imagini al unei drumeții la complexul de la Nucu, executați click aici !]

Tot aici, sus, se află “Scaunul lui Dumnezeu” despre care se afirmă că ar fi prelucrat antropic (deși nu prea pare !) și câteva gropițe superficiale, acestea, într-adevăr, săpate, probabil, de străvechii locuitori ai chiliilor; dar cu ce scop ? Poate, pentru stabilizarea bârnelor unei construcții ?!

Partea a II-a:
– confluența Sibiciu-Răchitișu – satul Muscelu Cărămănești (biserica satului);
– Muscelul Cărămănești – pasul Buduile – Vf. Ceciliei – Vf. Cămăruței (situl cu trovanți) – obârșia Sărățelului – Podul Goșii (Lacurile Goșii) – valea Răchitișu – gura Răchitișului

 

 

Ne întoarcem de la Aluniș spre Colți, oprindu-ne după 4 km la intersecția cu DC 78 ce duce după 3 km în satul Muscelu Cărămănești; deși neasfaltat, drumul nu ridică probleme de circulație pentru nici un fel de autoturisme.

 

 

 

 

 

Neavând informații despre starea acestui drum, parcurgem pe jos cei 3 km, traversând un apendice al satului Colți …

 

 

 

 

 

 

… și suind apoi de-a lungul Pârâului Brusturișu (Mățara), până la poalele Deaului Vătraiu, …

 

 

 

… la confluența cu Ruginosul. Așa cum sugerează și numele, și imaginea pârâului, Vătraiu este un … “munte de fier”. Spre izvoarele pârâului se află o platformă orizontalizată artificial, unde a funcționat un cuptor (vatră) de redus minereul de fier; s-au descoperit chiar și câteva mici depozite de zgură.

 

 

 

La poalele Vătraiului, Răchitișu formează o luncă largă, un loc potrivit unde puteam parca mașinile, având în vedere că tot pe aici este prevăzută întoarcerea.

 

 

 

 

De pe drumul ce șerpuiește 1 km pe versantul estic al Vătraiului spre Muscelu Cărămănești, …

 

 

 

 

 

 

 

 

… străjuit de numeroase cruci, …

 

 

 

 

 

 

… previzionăm aspecte ale traseului ce va urma !

 

 

Biserica din Muscelu Cărămănești
– este construită de locuitorii satului, din lemn, în anul 1866, conform tradiției locale, pe locul unei biserici de schit, vechi de 300 de ani. Are hramul Sf. Dumitru.

 

 

 

Pictura bogată, realizată la un an după construcția bisericii, pe lemn de tei, este opera fraților Dimitrie și Ion Aldescu; au fost ucenicii  lui Nicolae Grigorescu ce l-au ajutat și la pictarea Mânăstirii Agapia.

 

 

 

 

 

Părăsim Muscelu Cărămănești pe o uliță (DC 86) ce ne scoate repede …

 

 

 

 

… pe intefluviul Sibiciu-Bălăneasa.

 

 

 

 

Plecați de deasupra Muscelului Cărămănești …

 

 

 

 

 

… ocolim de-a coasta Bobocul …

 

 

 

 

… și ajungem în șaua prin care trece drumul ce unește Colții, prin Muscelu Cărămănești (DC 78), cu Ulmetul/Bozioru (impracticabil auto, fiind rupt de alunecări).

 

 

 

 

 

În șa, o cruce inscripționată cu litere chirilice !

 

 

 

 

 

Retrospectivă …

 

 

 

… și perspectivă !

 

 

 

Ne ridicăm de la … poalele Ceciliei/Ciciliei …

 

 

 

 

… suind … pieptiș …

 

 

 

 

 

… pe umeri-i dezgoliți … de pădure !

 

 

 

 

 

Momiți cu izvoare de apă vie …

 

 

 

 

 

 

 

… căutăm …

 

 

 

 

 

 

 

… un colț de rai …

 

 

 

 

 

 

 

… să … mai rămânem …

 

 

 

 

 

 

 

… și să ne desfătăm !

 

 

 

 

 

 

 

Scăpați …

 

 

 

 

 

 

 

… de farmecele … Ceciliei …

 

 

 

 

 

 

 

… ne lăsăm atrași …

 

 

 

 

 

 

… La Cârlig; …

 

 

 

 

 

 

… îl cam ocolim pe un drum marcat cu … cruci …

 

 

 

 

 

 

 

… prin intersecții !

 

 

 

 

 

 

 

… ajungând într-o șa, cumpănă între apele Răchitișului și Epei, prin care trecea un vechi drum ce lega valea Sibiciului de cea a Bălănesei.

 

 

 

 

Din șa suim pe muchia, la început povârnită, apoi doar … îngustă, a ultimului vârf, Juncu, de pe latura sudică a interfluviului ce închide bazinul Răchitișului. De pe vârf …

 

 

 

 

 

 

… coborâm însă tot spre sud, țintind un obiectiv exterior bazinului Răchitișului, dar principalul al drumeției, Vârful Cămăruței cu trovanții săi !

 

Pentru a continua traseul, împreună cu noi, executați click aici !