La o margine de … Grohotiș: din Poiana Mare în Poiana Lungă peste Măgura Măneciului !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Munții Grohotiș, socotiți, de unii geografi, ca parte componentă a Munților Gârbovei, au totuși o personalitate morfologică bine individualizată printre vecinii săi, inclusiv în raport cu Munții Baiului și Munții Neamțului – celelalte părți ale Munților Gârbovei, un motiv pentru care și sunt tratați de alți geografici ca unitate montană distinctă !

 

 

 

 

 

 

Analizând o hartă morfologică sinoptică a Munților Grohotiș ne apare bine evidențiată culmea lor principală – pe care sunt înscrise și cele mai însemnate altitudini -, interfluviu între văile Doftanelor, Ardeleană și Prahoveană, pe de o parte și valea Teleajenului pe de altă parte. De la nord la sud, din Pasul Bratocea – care marchează contactul cu Munții Ciucaș, vârfurile care îi marcheaă principalele proeminențe altitudinale, unele și noduri orografice mai importante sunt: Sterpu (1.354 m), Fața lui Gherghel (1.685 m), Bobul Mic (1.752 m), Valea Neagră (1.759 m) – important nod orografic, din care pleacă spre vest un braț ceva mai … vânjos, la fel și … antebrațul, fragment al culmii morfologice a Carpaților, ce conduce la racordul cu Munții Neamțului -, Grohotișul (1.678 m) – liderul altitudinal -, Ulița (1.565 m), Radila Mare (1.490 m), Radila Mică (1.406 m), Clăbucetul (1.396 m), Păltinetul (1.317 m) și Barbeșul (1.013 m) – de pe care coborâm în Subcarpații Prahovei ! Un alt contact morfologic cu Subcarpații Prahovei se realizează prin intermediul unui picior puternic ce pleacă din Vârful Radila Mare. Vârful său cel mai marcant este Trifoiu (1.372 m), iar ultimul, dincolo de care încep Subcarpații, este Vârful Mare-Bechet (1.058 m).  Un picior la fel de zdravăn pornește spre sud-vest din Vârful Ulița care are cel puțin două vârfuri de luat în seamă: Nebunu Mare (1.472 m) și Măgura Măneciului (1.299 m).

Despre acest din urmă vârf va fi vorba în fotoreportajul de mai jos, ce descrie accesul pe el pe un traseu care străbate cele mai pitorești plaiuri ale … farwest-ului Munților Grohotiș !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Accesul în traseu se face din Măneciu-Ungureni, pe strada Făcăieni (de fapt, un sat component al Măneciului Ungureni*), desprinsă din DN 1A (nu foarte departe de Gara Măneciu) și paralelă cu Valea Secuianca. După 0,7 km de asfalt mai urmează un fragment de uliță dar de pământ (de doar 200 m), accesibil însă auto, …

 

… până în preajma ultimelor două gospodării ale Străzii Făcăieni, unde există un larg loc de parcare. Vom descoperi imediat și un marcaj turistic – triunghi albastru – care ne va însoți un timp.

 

O cărare trece pe lângă cele două gospodării și coboară în valea Secuiencei; o urmăm spre amontele văii, până la conflența ei cu pârâul Văiuga.

 

Pe malul drept al Secuiencei este montat un stâlp cu săgeți indicatoare.

 

Aflăm direcțiile pe care vom continua și pe care vom reveni, marcajele și timpii aproximativi până la principalele obiective.
Comentarii:
– deși este indicat punctul galben ca însoțind triunghiul albastru, cel puțin pe strada Făcăieni, noi nu l-am observat;
– în sens invers, punctul galben suie doar până pe culmea ce prelungește Dealul Gălma spre Dealul Stânei, unde se află Pietrele Scrise. Acolo, pe culme, există un indicator ce precizează că traseele spre Pietrele Scrise (implicit spre Măgura Măneciului), și spre (Vârful-?) Gâlma (implicit spre Măneciu Pământeni) sunt marcate (doar) cu triunghi galben;
– triunghiul albastru nu ajunge decât în capătul șirului de poieni numit La Poduri, unde întâlnește marcajul bandă galbenă, singurul ce suie până în Poiana Mare și de aici, mai departe, merge spre Vf. Grohotiș.

 

Continuăm pe triunghiul albastru, așa că traversăm pârâul pentru a prinde capătul unui drumeag format de turmele de oi care-l urcă și coboară, probabil, de secole. Ne va sui, …

 

… aținându-ne aproape de gardurile ce mărginesc livezile aburcate pe versantul dealului pe sub care curge Secuianca !

 

Spre capătul urcușului, un râu de bolovani prefigurează …

 

… o treaptă puternic erodată !

 

Deasupra ei, dealul e un platou din ce în ce mai larg, acoperit cu ierburi bune de pășunat și bordat de pădurici de pin; locuitorii Măneciului  îl numesc La Poduri.

 

Traseul marcat îl străbate în lung, dar și în … lat, trecând din marginea dreapta în cea stângă,  pe lângă …

 

… sau printre pini; …

 

… în capătul său vestic traversăm poiana spre dreapta, doar pentru a citi informațiile de pe stâlpul cu plăcuțe indicatoare.

 

Aflăm astfel că marcajul triunghi albastru sfârșește aici, de unde vom fi preluați de marcajul bandă galbenă.
Comentarii:
– pe un pin din apropierea stâlpului este înscris un mesaj oarecum … sibilinic, căci nu specifică la ce marcaj se referă; o spunem noi: la triunghiul albastru;
– remarcăm ordinea aleatorie a obiectivelor traseului “bandă galbenă”, dar și inconsecvența privind, în general, ordinea obiectivelor;
– arbitrari sunt și timpii sugerați, aspect relevat prin comparație cu cei înscriși pe o placă întâlnită cu cca 20 de minute în urmă …

 

… !

 

Banda galbenă ne va conduce în direcția vest …

 

… pe unul dintre multele drumeaguri ce străbat păduricea de mesteceni în care intrăm.

 

Marcajul e rar, vechi/deteriorat și destul de prost realizat (multe semne sunt dispuse spre drum și nu în lungul lui), dar, pentru că urmărește relativ consecvent linia de altitudine maximă a culmii, reușim să nu-l pierdem.

 

După aproape 30 min de la părăsirea Podurilor traseul turistic ajunge la drumul auto ce vine din Măneciu și urcă până la releul de telecomunicații din Poiana Mare; chiar să fi pierdut până aici marcajul ne întâlneam oricum cu acest drum poate ceva mai jos.

 

O bună bucată de timp traseul nostru se va suprapune peste acest drum. Nu face decât câteva serpentine pe care nici nu prea merită să le tăiem, câștigul fiind minim.

 

Chiar înainte de prima serpentină, după cca 10 min, de când mergem pe drum, ajungem la o modestă cabană silvică, de unde, din banda galbenă se desprinde un traseu ce duce tocmai în valea Telejenelului, la Cascada Schinda.
Comentariu:
– comparând timpii indicați pe acest indicator cu cei sugerați în capătul Podurilor vom constata că, acum, avem mult mai mult de mers decât cu mai bine de jumătate de oră în urmă !

 

După alte vreo 40 min, …

 

… tocmai când culmea dealului se înalță deodată și considerabil în raport cu alura de până aici, deși drumul auto taie pieziș și în serpentine panta brusc înălțată, traseul turistic îl părăsește înscriindu-se pe linia de cea mai mare altitudine a culmii, …

 

… urmărind un vechi drumeag de tractor, devenit mai degrabă potecă …

 

… !

 

Până să ajungem în Poiana Mare – unde ne vom reîntâlni cu drumul auto – imediat după ce învingem sectorul cel mai anevoios al urcușului, răzbatem la un drum de tractor …

 

care … civilizează restul pantei de până în poiană.

 

Suntem în colțul din dreapta-jos al ei și va trebui să ajungem în colțul din stânga-sus.

 

Drumul auto ajunge acolo într-o maniera specifică … drumurilor auto montane: cvasiorizontal, oblic și în serpentine cu brațe lungi, aținându-se cât mai mult aproape de marginea de jos a poienii. Marginea de sus e chiar linia de maximă altitudine a culmii, diferența de înălțime față de drum fiind în medie de 20 m, maximum 40 m. Având însă în vedere diferența de pitoresc dintre cele două margini, datorită plusului de perspectivă peisagistică a celei de sus, ne asumăm cu pe deplin intenția de a sui la culme; …

 

… pe care o și materializăm. Alegem trasa care ni se pare cea mai economică în ce privește efortul, dar și cea mai eficientă în privința câștigului de altitudine.

 

Pe parcursul … de sus, până să ajungem la releu, luăm act de ceea ce ne așteaptă; …

 

 

… ne ia ochii, în primul rând, piramida Măgurii Măneciului, imaginându-ne și care ar putea fi cea mai avantajoasă cale de a o urca.

 

Imaginația ne poartăe și dincolo de imediat, de Măgură, închipuindu-ne traseul “bandă galbenă”care duce dincolo de Măgură și de următorul vârf, al Orății, spre Nebunu Mare; …

 

… sperăm să vedem ceva mai mult din capătul vestic al Poienii Mari sau de pe Măgură, …

 

… de sub antena de telecomunicații !

 

Într-adevăr, ceva, ceva  se mai vede !

 

Părăsim poiana prin colțul din dreapta-jos, traseul turistic, marcat cu benzi și triunghiuri galbene, …

 

… suprapunându-se pe un drum forestier .

 

După vreo 10 minute drumul forestier se bifurcă, “triunghiul galben” despărțindu-se de “banada galbenă”, …

 

… noi urmându-l pe acesta din urmă, ce duce la vârful Măgurii Măneciului !

 

Drumul suie oblic panta de sub vârf așa că …

 

… efortul necesar este … minim !

 

… doar 15 minute ne-au trebuit să ajungem la o nouă bifurcare a drumului și a traseului:
– spre dreapta vom ajunge la vârf;
– spre stânga, drumul ne-ar scoate mult sub vârf, puțin mai sus de Poiana Lungă !

 

Drumul ce duce spre vârf e la fel de comod ca cel ce ne-a adus până în punctul de răscruce și nu ține decât un sfert de oră, după care marcajul îndemnându-ne să cotim brusc spre stânga …

 

… pentru a ieși într-o șa de pe plaiul Măgurii, …

 

…

la câteva minute de vârf …

 

 

… !

 

Platoul său somital e lipsit de belvedere; totuși coborând puțin spre versantușl său nordic, abrupt, printre crengile copacilor reușim să recunoaștem câteva imagini familiale: …

 

…

 

…

 

… !

 

Revenim în șaua … cu indicatoare, de unde continuăm în aceeași direcție, pe plaiul estic al Măgurii, …

 

… traversând, în coborâre, un șir de poieni, …

 

… nu lipsite de belvederi !

 

În capătul lor de jos evităm, pe un drumușor nemarcat, un vârf, …

 

… pentru a ajunge în capătul de sus al unei largi poieni de culme lăsată mult în jos și pe versantul sudic al Plaiului Măgurii !

 

Tot aici – lângă micul adăpost a cărei existență e bine de reținut în caz de vreme rea –  ajunge și varianta “triunghiului galben” care ocolește vârful Măgurii !

 

După o porțiune orizontală, în capătul căreia se află un stâlp indicator, …

 

… culmea va coborî drastic, traseul marcat suprapus pe vechiul drum pastoral făcând un larg ocol pentru a evita ruptura de pantă !

 

Fiind în coborâre , scurtcircuităm acest ocol, …

 

… ca și pe următorul, la intrarea în Poiana Lungă …

 

… !

 

Cum era de așteptat, din Poiana Lungă se deschide un larg orizont peisagistic  …

 

…

 

… !

 

Părăsim Poiana Lungă, vechiul drum pastoral coborându-ne, când mai ușor, …

 

… când mai repejor, printr-o păduriște tânără, de amestec, crescută … de capul ei, în urma tăieturilor rase dintr-un trecut recent.

 

Predomină mesteacănul; cu pitorescul său binecunoscut; doar că semnele marcajului – triunghi galben – se disting mai greu.

 

E bine că la intersecțiile de drumuri sunt marcate direcțiile traseului marcat !

 

Apropo de pitoresc, el se manifestă în felurite … chipuri !

 

Până la Pietrele Scrise** marcajul poate fi urmărit/descoperit relativ ușor, traseul ieșind din păduricea de mesteceni chiar în preajma lor !

 

Mai jos de Pietrele Scrise ar trebui să urmărim marcajul dublu, triunghi și punct galben. Cum drumul traversează o lungă poiană cu doar pâlcuri de mesteceni răspândite prin ea și cum lumina a scăzut mult (“orele fiind înaintate”), observarea semnelor de marcaj a devenit o problemă !

 

Reușim totuși să ne menținem pe drumul de culme (folosit, cu precădere, la scos lemnul din pădure), de la un moment dat, chiar și fără să mai vedem vreun semn de marcaj (și din cauza, deja, întunericului), …

 

… și să ajungem la stâlpul indicator unde părăsim “triunghiul galben” și, pe un drum destul de decelabil, marcat cu puncte galbene, să ajungem jos, în valea Secuiencei.
Comentariu:
– timpul indicat pentru Dealul Gâlma este aberant (comparând cu timpii de lae ceilalți stâlpi); probabil, corect, 5-10 minute !

______________
* – Numele satului Făcăieni provine de la existența unei mori cu făcaie (făcău = roată de moară cu fus vertical) ce ar fi aparținut unei secuience, de unde și denumirea apei pe care era instalată: inițial, Gâlma, ulterior Secuianca.
** – Pe Pietrele Scrise sunt săpate, de către un soldat, numele ofițerilor și soldaților din Batalionul 2 al Regimentului 9 – Râmnicu Sărat care, în anul 1915, au participat la exerciții militare pregătitoare în vederea intrării României în Războiul Întâi Mondial.

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !