Flori de lângă … un drum; cel de pe valea Haloșul Brănișteanu din Subcarpații Vrancei !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Traseele noastre din munți și de pe dealuri au urmat, nu chiar de puține ori și drumuri forestiere, de căruțe sau de țară, prin preajma satelor. Le-am evitat însă cât am putut, preferând, cu obstinență adesea, interfluviile. Cînd această din urmă soluție nu a funcționat, a simțit, în tinerețe cu deosebire, un chin străbaterea unui drum forestier de-a lungul vreunei vai de munte. De aceea ne-am chinuit adesea mașina intrând cu ea pe câte-o vale de mult s-a putut ! Chinul ni s-a mai ostoit de la o vreme – de demult -, după ce, citind Flora României de I. Simionescu, am aflat (sic !) că și pe lângă drumuri cresc flori – zise adesea … buruieni – de luat în seamă !!! Astfel, de atunci, oricât o fi de lung, orice traseu parcurs pe un drum, a devenit măcar suportabil, ba chiar, uneori, chiar cu oarece satisfacții: ca în cazul ultimei drumeții, terminată la capătul a 2 km de drum forestier de pe valea Haloșului Brănișteanu, un afluent al Cașinului; o floare rară, altele cu habitusuri impresionante ne-au bucurat și ochii, și sufletul, și mintea !

Nu am făcut decât un … inventar superficial al speciilor întâlnite, fotoreținându-le doar pe cele mai … oacheșe, adică pe cele care ne-au făcut cu … ochiul din mers; din mersul nostru, desigur ! Ordinea în care le prezentăm mai jos este relativ cronologică; sau geografică, totuna ! Denumirile vernaculare/populare sunt doar cele cu care noi suntem mai obișnuiți, multe dintre flori având și alte nume. Cei care le cunosc sunt invitați să le precizeze în comentarii ! Și tot aici, așteptăm eventuale observații legate de determinările speciilor prezentate !

Dipsacus fullonum & Dipsacus laciniatus din familia CAPRIFOLIACEAE

Deosebirile esențiale se raportează la forma frunzelor, întregi la D. fullonum, iar la D. laciniatus, de regulă, laciniate (cu crestături), altfel, zimțate și la lungimea “mustăților” de sub inflorescență: mai lungi decât capitului floral la prima specie, respectiv mai scurte.

 

Perechile de frunze superioare sunt concrescute la bază, formând rezervoare ce adună apa de ploaie și în care se mai îneacă mici insecte. Acest aspect la determinat pe Francis Darwin (fiul lui Charles Darwin) să lanseze ipoteza (susținută și de alți botaniști) conform căreia cele două specii sunt carnivore sau, măcar, protocarnivore. Diversele experimente realizate nu au dus, până în prezent, la concluzii tranșante !

 

Lan de Dipsacus fullonum !

 

O altă dipsacacee (nume dat de Linné, dar preluat de la Dioscoride: dipsa (gr.) = sete, cu referire la … rezervoarele de apă formate de frunze), cu care ne-am întâlnit pe valea Haloșului, este Dipsacus pilosus.

Planta este una dintre cele preferate – pentru nectarul pe care îl produce – ale fluturelui Argynnis paphia, considerat a fi fluturele cu cea mai mare deschidere a aripilor din România (Paphia este un alt nume al zeiței Afrodita) !

 

Carduus crispus – familia ASTERACEAE

Conține Crispna B, un alcaloid citotoxic (toxic pentru celulele canceroase cărora le oprește replicarea).
Ca multe alte specii ale genului Carduus, și aceasta hibridizează ușor: în cadrul genului (sunt cunoscuți nu mai puțin de 12 hibrizi), dar și în afara lui (x Carduocirsium fani cu Cirsium monspessulanum).
Ca multe, foarte multe asteracee și C. crispus este vizitat de numeroși fluturi; în afară de Argynnis paphia, despre care l-am întălnit … mai sus, și de Pieris brassicae, printrepuținii fluturi de la noi cu nume popular: albiliță. Este considerat dăunător din cauza preferinței sale pentru varză și legumele înrudite cu ea, pe frunzele cărora își depune ouăle, și care, astfel, sunt devorate de larvele lui.

 

O altă plantă “dragă” fluturelui Argynnis paphia este Eupatorium cannabinum – tot o asteracee -, și nu doar pentru nectarul ei, ci și pentru un anumit tip de alcaloid pe care îl secretă ce, se pare, joacă un anumit rol în biologia sexuală a fluturelui. De altfel – poate datorită acestui alcaloid -, planta este un exemplu de ceea ce în botanică este numit sindromul polenizării (în general, rezultatul conjugării mai multor factori ce contribuie la o polenizare eficientă a unei anumite specii), căci există o multitudine de alți fluturi și alte insecte, ce sunt atrase de ea: precum Vanessa atalanta, un fluture migrator, care, iernând ca adult, zboară spre regiunile cu ierni mai blânde. E în măsură să străbată 3.000 de kilometri în circa 5 zile; de aici și numele, după cel al eroinei grecești Atalanta (singura femeie argonaut), pe care i l-a dat Linné.

 

O asteracee a cărei prezență ne-a uns la inimă, datorită rarității ei pe teritoriul României – altfel, semnalată și anterior pe teritoriul județului Bacău, inclusiv de noi – este Sonchus arvensis subspecia uliginosus !
Și la noi, și aiurea – prin alte părți ale Europei -, susaiul a constituit/poate mai constituie un ingredient alimentar:
– frunzele tinere, crude sau fierte – bogate în vitamina C -, în salate;
– rădăcina ca substitut al cafelei.

 

Asteraceele domină peisajul vegetal: Telekia speciosa are o contribuție importantă !

Numele Telekia, a fost dat de medicul și naturalistul austriac J. C. G. Baumgarten (1765-1843), asiduu explorator și cercetător al florei Transilvaniei, în cinstea prietenului său Sámuel Teleki (născut la Ernei/jud. Mureș), primul explorator al Keniei nordice, strănepotul cancelarului Ardealului, Sámuel Teleki, fondator al Bibliotecii din Târgu Mureș, ce-i poartă azi numele. Adjectivul speciosa se referă la aspectul … special – ca alură și frumusețe – al plantei.
Telekia speciosa este unica gazdă și sursă de hrană pentru o afidă, Uroleukon telekiae, ca și pentru o ciupercă (rugină), Coleosporium telekiae !

 

Arctium tomentosum (familia ASTERACEAE) este o rudă apropiată a mai cunoscutului lipan (Arctium lappa), care are frunzele mai mari, iar involucrul floral este lipsit de perișorii lânoși care sunt prezenți la specia A. tomentosum; dar la ambele specii se disting prin bracteele sub formă de cârlige ce le permit o largă răspândire cu ajutorul animalelor (zoocorie), de blana cărora capitulele cu semințe se atașează asemenea velcroului (scaiul textil); a cărui invenție a plecat tocmai de la acest aspect morfofuncțional al brusturelui !

 

Erigeron strigosus var. septentrionalis este o asteracee adventivă, venită din America de Nord, a devenit relativ repede invazivă în toată Europa și în Asia de Est !
Numele varietății e legat de poziția nordică a Canadei, unde a fost găsită prima oară.

 

Spre deosebire de celelalte asteracee ale genului – unul al scailor, încărcați de spini – Cirsium oleraceum este complet lipsit de spini, de unde și utilizarea sa ca adaos vegetal  (salate) în bucătărie; de aici și adjectivul oleraceum. Genul Cirsium (cuvântul provine de la grecescul kirson = varice, consemnând întrebuințarea unora dintre plantele genului pentru amelirarea/vindecarea respectivei suferințe) este unul foarte apropiat, filogenetic vorbind, de un alt gen … spinos, Carduus. Separarea moleculară a celor două grupuri de asteracee s-a întâmplat acum cca 7 milioane de ani !

 

Lactuca muralis – fam. ASTERACEAE

Unele plante ale acestui gen, inclusiv L. muralis, secretă un suc lăptos, de unde și numele; adjectivul specific (dat de Linné) sugerează potența plantei de a crește pe ziduri (?), deși se întânește doar prin păduri de foioase și de conifere.

 

Artemisia vulgaris – fam. ASTERACEAE

Este una dintre plantele cu o lungă istorie – încă în curs – în privința utilizărilor sale, fiindu-i … numărate nu mai puțin de 204 molecule prezentând interes biofarmaceutic ! Sunt, astfel, explicabile proprietățile și, ca atare, utilizarea sa în fitoterapii, fiind: tonic, hepatoprotector, antibacterian, antiinflamator, antifungic, antioxidant, febrifug, bronhodilatator, antispasmodic, antiepileptic, antihipertensor etc.
Are, apoi, utilizări culinare: ca ingredient în salate, aromatizant în fabricarea berii și a altor băuturi tradiționale etc.
I se cunosc, de asemenea, și efectele toxice ale utilizării sale prelungite în timp, mai ales din cauza tuionei pe care o conține ce poate produce amețeli, convulsii, halucinații etc. Dar, aceste aspecte au făcut ca pelinarița să fie implicată în practici șamanice și religioase.
O proprietate deosebită a pelinariței este efectul său alelopatic – producere de substanțe cu efect în germinarea, creșterea, supraviețuirea, reproducerea unor organisme vecine -, inhibând creșterea plantelor în jurul său din cauza, se pare, a absinteinei produse de frunzele sale.
Ca o curiozitate, numele localității ucrainene, de tristă faimă, Cernobîl, este identic cu numele ucrainean al pelinariței !

 

Picris hieracioides – fam. ASTERACEAE

Planta are frunzele comestibile, fiind utilizată în bucătăriile tradiționale, dar cum picris/pikros (gr.) = amar, chiar frunzele tinere se fierb.
În medicina populară era folosită ca febrifug sau împotriva durerilor de cap.

 

Sambucus nigra – fam. VIBURNACEAE – care include, dintre plantele mai cunoscute, călinul.

Sunt binecunoscute utilizările socului în cofetărie, din flori preparându-se o limonadă cu aromă aparte, iar din fructe, dulceață. Se adaugă și o serie de proprietăți medicinale.
Este gazda unui acarian monofag, Aphis sambuci. Furnicile care-i însoțesc în căutarea picăturilor încărcate de zaharuri excretate de puricii-de-soc reprezintă un mijloc de apărare împotriva principalilor dușmani ai lor, gărgărițele; în plus, asimilează din crenguțele și frunzele de soc o substanță toxică pentru unele gărgărițe, sambunigrina.

 

Melilotus albus & officinalis – fam. FABACEAE (a legumelor)

Cele două plante sunt foarte apropiate din punct de vedere al proprietăților:
– pe rădăcini se formează noduli bogați în nitrați, făcând din plante un instrument de ameliorare a solurilor slab productive;
– secretă cumarină, de unde mirosul specific (de fân) pe care îl emană; cu deosebire M. officinalis. Interesant, în cazul acesteia, e că semințelei ei sunt viabile și după 30 de ani !

 

Fabacee este și Securigera varia. De la numele științific mai vechi, Coronilla varia, i se trage și numele vernacular românesc, coroniște, o adaptare la limba română a numelui de gen … imaginată de botaniști !

Datorită conținutului mare de azot, planta este una furajeră doar pentru rumegătoare, fiind însă toxică pentru cai și alte animale nerumegătoare.
Datorită sistemului său radicular profund, tenace și complex, la care se adaugă frunzele groase, planta formează covoare ce reprezintă un mijloc de control al eroziunii slului; doar că are o lungă perioadă de germinație (6 luni), așa că abia în 2-3 ani se realizează o acoperire completă a solului.

 

Vicia cracca este o altă fabacee, pe larg utilizată ca furaj.
Numele primit se datorează obiceiului de  se agăța, de a se atașa (sensul latinescului vincio) de plantele vecine; cuvântul cracca provine tot din latină, dar cu origine greacă însemnând, probabil, arac ! Așa cum la noi, coroniștea (vezi mai sus – !) și-a luat numele vernacular de la numele științific, francezii numesc Vicia cracca, vesce craque = măzăriche craque, al doilea termen fiind fiind intraductibil (independent, se traduce prin crăpătură, fisură), pur și simplu o calchiere onomatopeică a științificului cracca. Mai ciudat e că tot francezii numesc specia și vesce de Cracovie = măzăriche de Cracovia !!!

 

O fabacee cățărătoare este și Lathyrus sylvestris.
Există un coleopter foarte apropiat de speciile genului Lathyrus, Bruchus affinis. Se adună numeroase exemplare pe aceste plante, îndeosebi pentru reproducere, participând totodată și la polenizare. Dar își depun ouăle pe păstăile tinere, dezvoltarea larvelor făcându-se în detrimentul semințelor !
Originea numelui Lathyrus e antică, de exemplu, Teofrast numind astfel o legumă încă neidentificată.

 

Mentha x piperita – fam. LAMIACEAE

Este un hibrid ai căror părinți sunt Mentha aquatica – izma-broaștei și Mentha spicata – mentă-comună.
Crește spontan, dar se și cultivă în scop medicinal, fiind un bun antiseptic gastrointestinal, bacteriostatic și carminativ, colagog, sudorific, diuretic.

 

Din familia LAMIACEAE face parte și Galeopsis speciosa –

E interesantă proveniența numelui Galeopsis, dat de Linné, fiind legat de forma și poziția petalei superioare aducând cu capul unei nevăstuici (gale -gr. = nevăstuică, opsis – gr. = aparență).

 

Daucus carota subsp. carota – fam. APIACEAE, numită și UMBELIFERE, datorită formei inflorescențelor membrilor ei

Morcovul-sălbatic este și el comestibil ca și cel cultivat (Daucus carota subsp. sativus), doar cât este tânăr.
Numele popular, rușinea-fetei, este datorat unei floricele roșii din centrul umbelei a cărei prezență este aleatorie. Totuși s-au făcut studii privind eventualul rol al acesteia în procesul de polenizare: cel puțin pentru unul dintre polenizatori, pare să reprezinte o atracție !
Alte studii au urmărit avantajul asocierii morcovului-sălbatic, de exemplu, cu afinul (în plantații), privind atragerea unui număr sporit de polenizatori !

 

Anthriscus sylvestris – fam. APIACEAE

Deși, prin tradiție, se consumă și frunzele, și semințele (în salate) datorită aromei ce aduce cu cea a pătrunjelului, are o certă toxicitate !

 

Angelica sylvestris subsp. sylvestris – fam. APIACEAE

Proprietățile medicinale ale acestei plante, ale cărei virtuți au fost făcute cunoscute oamenilor de un înger (Rafael, conform unor legende), au impus în perioada Evului Mediu denumirea de plantă magică. Nu mai prejos sunt și aplicațiile culinare, toate părțile ei fiind comestibile în preparate sărate sau dulci.

 

Pastinaca sativa subsp. urens – fam. APIACEAE

Este o binecunoscută rădăcinoasă utilizată în alimentație încă din antichitate, cu deosebire în Imperiul Roman. Gustul dulceag și aroma specifică, sunt apreciate în bucătăria mai ales cea tradițională, existând numeroase rețete de preparare, dar în zilele noastre este folosit ceva mai rar și doar ca ingredient însoțitor al morcovului și pătrunjelului, ca potențioator de gust.
Frunzele păstârnacului prezintă un anume grad de periculozitate din cauza furanocumarinei pe care o conțin, un produs chimic ce provoacă fotodermatite, activat fiind la lumina solară. Subspecia urens este, din acest punct de vedere, cea mai toxică !

 

Saponaria officinalis – fam. CARYOPHYLLACEAE – a garofițelor

Oriunde în lume, unde crește – nativă în Europa, plantei i s-a utilizat o proprietate a principalului ei compus chimic (cel mai ridicat procent în rădăcină), savonina, aceea de a se comporta asemenea săpunului. Deși savonina e toxică, proprietățile emulsifiante, gelifiante și spumante pe care i le împrumută plantei sunt folosite la prepararea tahiniului și a halvalei sau a berii cu o calitate sporităn a spumei ! Mai mult, S. officinalis are și numeroase proprietăți medicinale (depurtive, diuretice, vermifuge etc.); de unde și adjectivul officinalis !

 

Malva thuringiaca – fam. MALVACEAE

Hibridul său cu Malva olbia, Malva x clementi, este larg răspândit în horticultură.

 

Calystegia sepium – fam. CONVOLVULACEAE – a mai cunoscutei rochițe-a-rândunicii

E considerată decorativă, dar și infestantă în culturi ceraliere sau în vii !
Are proprietăți medicinale, de pildă, ca purgativ ușor.

 

Euphorbia platyphyllos – fam. EUPHORBIACEAE

Numele Euphorbia, dat de Linné, amintește de medicul grec, Euphorbos, al regelui Juba II al Numidiei și Mauritaniei. De fapt, întîietate pentru folosirea numelui medicului grec pentru a denumi o plantă îi aparține chiar lui Juba II, care, într-o lucrare (a fost un erudit) s-a referit la o specie de – îi spunem azi – euforbie și numită ulterior Euphorbia regis-jubae. Un alt amănunt interesant: prima soție lui Juba II, Cleopatra Selene, a fost fiica ultimului faraon al Egiptului, vestita Cleopatra, și a lui Marcus Antonius.

 

Circaea lutetiana – fam. ONAGRACEAE (din care mai fac parte luminița-nopții, pufulița-cu-flori-mici etc.)

În pofida numelui (Circe, o vrăjitoare din mitologia greacă, Lutetia – numele latin al Parisului, numit și Orașul Vrăjitoarelor) planta nu e toxică; secretă totuși un tanin puternic astringent. Este considerată și un martor al prezenței metalelor grele în subsolul deasupra căreia crește.

 

Parthenocissus tricuspidata – fam. VITACEAE

Este o viță importată din Asia pentru ornarea zidurilor, pereților caselor, formarea de garduri vii. La noi (și nu numai) a devenit deja subspontană !

 

Impatiens noli-tangere – fam. BALSAMINACEAE

Într-o traducere liberă (i) s-ar putea spune: Nerăbdătorule, nu mă atinge: când fructul – o păstaie – ajunge la maturitate, o simplă atingere a sa îi produce o deschidere “explozivă” aruncând semințele pe care le închisese în toate direcțiile (autochorie) !

 

Lythrum salicaria – fam. LYTHRACEAE

Numele genului, Lythrum, dat de Linné, e legat chiar de această plantă, mai precis de culoarea sa, asemenea sângelui (litron – gr. = sânge).
Are o serie de proprietăți medicinale, unele tradiționale (antidiareic, hemostatic și cicatrizant, antiseptic), altele încă în studiu (puternic antitusiv) !

 

Verbascum nigrum & thapsus – fam. SCROPHULARIACEAE

Verbascum nigrum are de regulă, inflorescența formată dintr-un singur racem, e mai rar, ca aici, ramificată.
Frunzele plantei sunt folosite în medicina populară pentru proprietățile lor tusifuge, emoliente, antiinflamatorii.

Și Verbascum thapsus (Thapsus este o localitate siciliană) are utilizări medicinale în tradiția populară, ca astringent și emolient.
Florile racemului se deschid de jos în sus, câte una sau doar câteva, pentru o singură zi. Planta produce un număr imens de semințe, între 180.000 și 240.000, dar nu sunt dispersate la mai mult de 5 m de planta mamă. Păsările nu le mânâncă fiind foarte mici. În schimb au o mare putere de germinare, rămânând fertile până la 100 de ani.

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !