Acanthaceae

Marea familie Acanthaceae Juss.  cuprinde în jur de 2500 (după alţii, peste 4000) de specii împărţite în circa 250 de genuri, ce o plasează a 12-a în topul celor mai diversificate familii de plante cu flori, majoritatea fiind ierburi caulescente (cu tulpină bine dezvoltată deasupra solului) tropicale, arbuşti şi arbori (rareori viţe – Thunbergia şi Mendoncia sunt plante căţărătoare).

Plantele din familia Acanthaceae au o corolă simpetală (petalele sunt contopite într-un tub) şi un fruct care este o capsulă cu puţine seminţe, dehiscentă (care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând seminţele în libertate), în interiorul căreia se formează un cârlig, numit retinaculum (structură sub formă de cârlig sau vâscoasă care serveşte pentru a ţine împreună ouă, seminţe etc.).

Cele mai multe dintre plante au frunze viguroase, verzi, dar la unele remarcabil de colorate, acestea din urmă fiind cultivate tocmai pentru foliajul lor.

Inflorescenţele sunt mari, cu bractee colorate care adesea eclipsează florile. Oricum, bracteele sunt, în general, mici, verzi, neimplicate în atragerea polenizatorilor. Florile măsoară de la câţiva mm până la mai mult de 10 cm, fiind variate că formă şi culoare. Multe, dar nu toate speciile, au flori exterm de strălucitoare, fiind cultivate datorită atractivităţii acestora.

Diversitatea structurală la Acanthaceae coboară şi mai jos de nivelul vizibil. Dacă unele specii se evidenţiază prin forme aparte ale grăunţelor de polen,  Crossandra stenostachya are, dintre toate angiospermele, cel mai mare bob de polen: 0,6 mm lungime.

Poate cea mai cunoscută acanthacee este Acanthus mollis L., nativă în regiunea mediteraneană europeană, din Portugalia până în Croaţia, dar şi în nord-vestul Africii. Florile crem-albe,  iar uneori roz, fiecare cu capişon, susţinute de bractee spinoase roşii-purpurii, apar de primăvara-devreme până la mijlocul verii, înşiruindu-se pe un spic floral. Frunzele adânc lobate, delicat-spinoase, de culoare-verde închis strălucitoare formează un scut de foliaj bazal.

Forma lor i-a inspirat pe arhitecţii antici greci, care au creat capitelurile corintice, preluate şi de arhitectura romană (de aici, accepţiunea nonbotanică a cuvântului acantă, aceea de ornament arhitectural caracteristic acestor capiteluri).

Numele familiei provine de la cuvântul grecesc “achantos” format, la rândul lui, din “ake” = “spin” şi “anthos” = “floare”. În mitologia greacă Akanthe a fost o nimfă care i-ar fi zgâriat faţa zeului Apolo când acesta a încercat să o răpească; zeul s-a răzbunat, transformând-o într-o plantă cu spini,

Multe specii de acanthacee, Pachystachys lutea, Sanchezia speciosa, Jacobinia pauciflora, sau unele din genurile Justicia, Fittonia etc., sunt cultivate, şi la noi, ca plante decorative, iar cu altele sunt decorate acvariile (genul Hygrophila).

Relativ cunoscută este şi Justicia adhatoda L. (nuc-indian) ce creşte sălbatic, din abundenţă, în Nepal, India şi Pakistan. Este o plantă cu utilizări medicinale datorită alcaloizilor prezenţi în frunze (în special, vasicinina), fiind antiasmatică, antispasmodică, bronhodilatatoare, expectorantă, dar în doze homeopatice.

În ţara noastră creşte spontan, în Banat şi Oltenia, doar Acanthus balcanicus  Heywood & I.B.K.Richardson (talpa-ursului)

Dacă dorţi informaţii despre alte familii, executaţi click aici !

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.